ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 545/2017

Decizia nr. 545/2017

Asupra

cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc.

civ. constată următoarele:

Prin cererea introductivă

din data de 26 martie 2014 reclamanții A., B. și alții au

solicitat obligarea pârâtei SC C. SA, la majorarea salariilor de bază

începând cu data de 7 aprilie 2012, cu indicii prețurilor de consum

comunicați de D. aferenți anilor 2008-2011 și primului trimestru

al anului 2012, conform art. 102 alin. (1) lit. d) din Contractul colectiv de

muncă încheiat la nivelul SC C. SA pe anii 2010-2012 și Ia plata

într-o singură etapă a sumelor de bani reprezentând diferențele

salariale rezultate în urma acestei majorări salariale, începând cu data

de 7 aprilie 2012 până la rămânerea definitivă a hotărârii

judecătorești.

Prin

încheierea de ședință din 16 septembrie 2014, Tribunalul

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, având ui vedere numărul

mare de reclamanți, pentru o bună administrare a justiției, a

disjuns cauza prin formarea unor noi dosare în care să fie maxim 25 de

reclamanți.

În

Dosarul disjuns nr. x/3/2014, Tribunalul București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința

civilă nr. 3157 din 31 martie 2015, a admis cererea de chemare în

judecată precizata formulată de reclamanți B., E., F., G., H., I.,

J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D.,

în contradictoriu cu pârâta SC C. SA.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta

SC C. SA, înregistrat pe rolul

Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, solicitând și

suspendarea executării provizorii a hotărârii apelate, iar la data de

8 octombrie 2015 instanța de apel a admis cererea formulată de

apelantă și a dispus suspendarea provizorie a executării

sentinței apelate, până la soluționarea apelului.

La

data de 16 octombrie 2015 a fost înregistrată cererea formulată de

intimații-reclamanți de recuzare a doi judecători,

magistrați ce au făcut parte din completul de judecată ce a

soluționat cererea de suspendare, cu motivarea că aceștia

și-au exprimat părerea cu privire la soluția ce urmează

să o pronunțe în cauză.

Curtea

de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, prin încheierea din data de 30

octombrie 2015 a respins cererea de recuzare, ca neîntemeiată.

Prin Decizia

nr. 2200 din 27 aprilie 2016, pronunțată de către Curtea de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul

formulat de intimata

pârâtă SC C. SA și schimbată sentința apelată în

sensul, respingerii acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.

împotriva

încheierii

prin

care a fost respinsă cererea de recuzare, reclamanții au formulat două

cereri de recurs, prima a fost depusă înainte de soluționarea

apelului și a format obiectul Dosarului nr. x/3/2014 înregistrat pe rolul

Înaltei Curții de Casație și Justiție, la CF 4,

soluționat prin Decizia nr. 604 din 17 martie 2016, în sensul respingerii

recursului, ca inadmisibil, și, a doua cerere care a fost depusă

după soluționarea apelului prin Decizia nr. 2200 din 27 aprilie 2016

formează obiectul prezentului dosar.

Prin

cererea de recurs ce face obiectul prezentei cauze reclamanții au

arătat că cererea de revizuire s-a întemeiat pe faptul că

motivul pentru care s-a admis suspendarea executării provizorii este

și motivul principal al cererii de apel formulată de SC C. SA. în

esență, au susținut că motivarea la care s-a oprit

completul de judecată asupra cererii de recuzare nu are legătură

cu speța de față, întrucât judecătorii recuzați

și-au exprimat opinia înainte de a delibera și a se pronunța pe

fondul apelului, recunoscând implicit existența cazului de

incompatibilitate invocat de reclamanți.

Recursul

va fi respins, ca nefondat pentru următoarele considerente:

Motivele

de recurs astfel cum au fost invocate de către recurenții -

petenți pot fi circumscrise situației prevăzute de art. 488

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că se susține că

încheierea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ.

În speța

de față, Înalta Curte apreciază că, în mod legal s-a

respins cererea de recuzare, completul învestit cu soluționarea acesteia

reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art.

42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Fundamentul

instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41-44 C. proc.

civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este

acela

al respectării dreptului

la judecata cauzei de către o instanță independentă și

imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în

soluționarea pricinii.

Rațiunea

dispozițiilor legale privitoare la recuzare este aceea de a înlătura

orice suspiciune asupra imparțialității care trebuie să

guverneze obiectivitatea judecătorului învestit cu soluționarea

pricinii. Motivele de recuzare sunt expres și limitativ prevăzute de

lege.

Potrivit

prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod

echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o

instanță independentă și imparțială,

instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării

drepturilor și obligațiilor sale eu caracter civil.

Analizată

în contextul dreptului ia un proces echitabil, așa cum este reglementat de

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație

subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea

personală, a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe

de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a

determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile

suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială

legitimă.

Imparțialitatea

implică absența unei păreri preconcepute a judecătorului cu

privire la litigiul respectiv, cerință exprimată și în

dreptul intern, la nivel constituțional, de prevederile art. 124 alin. (2)

din Constituția României potrivit cărora justiția este

unică, imparțială și egală pentru toți și nu

poate fi asigurată decât prin neparticiparea judecătorului la soluționarea

acelei cauze față de care există suspiciuni că nu ar da

dovadă de obiectivitate.

Deși

prin instituția juridică a recuzării s-a recunoscut

părții interesate dreptul de a cere ca judecătorul, despre care

aceasta apreciază că ar fi lipsit de obiectivitate, să fie

înlăturat din complet, acest drept se valorifică în anumite limite,

ce privesc cazurile strict determinate de lege.

Prin

încheierea din 30 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, s-a dispus respingerea cererii de

recuzare a membrilor de judecată care erau investiți cu

soluționarea apelului, motivai de faptul că prin admiterea cererii de

suspendare a executării provizorie formulată de apelantă,

aceștia nu s-au antepronunțat în cauză.

Prin

admiterea cererii de suspendare a executării provizorii, judecătorii

care au fost investiți cu soluționarea apelului nu s-au

pronunțat pe fondul cauzei pentru a se reține că și-au

exprimat opinia cu privire la pricina aflată pe rol, aceștia au

procedat doar la judecata cererii de suspendare a executării care s-a

desfășurat în cadrul anumitor limite.

Din

această perspectivă instanța a avut în vedere doar eventualul

prejudiciu ce s-ar fi putut crea în patrimoniul pârâtei prin executarea

hotărârii ca urmare a dificultății financiare în care se afla

aceasta și nu motivele de apel, așa cum se susține, întrucât nu

s-a antamat fondul cauzei.

Procedând

astfel instanța nu s-a antepronunțat pe fondul cauzei și prin

urmare, în cauză nu există o situație de incompatibilitate care

să pun în discuție un eventul caz de recuzare.

Prin

urmare, soluția pronunțată de către instanța

învestită cu soluționarea cererii de recuzare bazată pe analiza

motivelor invocate în cerere, este una legală, fund fundamentată pe o

corectă aplicare și interpretare a normelor legale aplicabile.

În consecință,

apreciind că motivele de recurs formulate de către recurenții -

petenți sunt nefondate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii din camera de consiliu

de la 30 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C

I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul formulat de reclamanții B., E., F., G., H., I., J., K.,

L., M., N., O., P., R., S., T., U.. V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D. împotriva

încheierii de ședință din camera de consiliu, de la 30 octombrie

2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 23 martie 2017.