ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 545/2017

Decizia nr. 545/2017 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ. constată următoarele: Prin cererea introductivă din data de 26 martie 2014 reclamanții A., B. și alții au solicitat obligarea pârâtei SC C. SA, la majorarea salariilor de bază începând cu data de 7 aprilie 2012, cu indicii prețurilor de consum comunicați de D. aferenți anilor 2008-2011 și primului trimestru al anului 2012, conform art. 102 alin. (1) lit. d) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC C. SA pe anii 2010-2012 și Ia plata într-o singură etapă a sumelor de bani reprezentând diferențele salariale rezultate în urma acestei majorări salariale, începând cu data de 7 aprilie 2012 până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Prin încheierea de ședință din 16 septembrie 2014, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, având ui vedere numărul mare de reclamanți, pentru o bună administrare a justiției, a disjuns cauza prin formarea unor noi dosare în care să fie maxim 25 de reclamanți. În Dosarul disjuns nr. x/3/2014, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 3157 din 31 martie 2015, a admis cererea de chemare în judecată precizata formulată de reclamanți B., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., în contradictoriu cu pârâta SC C. SA.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC C. SA, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, solicitând și suspendarea executării provizorii a hotărârii apelate, iar la data de 8 octombrie 2015 instanța de apel a admis cererea formulată de apelantă și a dispus suspendarea provizorie a executării sentinței apelate, până la soluționarea apelului. La data de 16 octombrie 2015 a fost înregistrată cererea formulată de intimații-reclamanți de recuzare a doi judecători, magistrați ce au făcut parte din completul de judecată ce a soluționat cererea de suspendare, cu motivarea că aceștia și-au exprimat părerea cu privire la soluția ce urmează să o pronunțe în cauză.

Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din data de 30 octombrie 2015 a respins cererea de recuzare, ca neîntemeiată. Prin Decizia nr. 2200 din 27 aprilie 2016, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul formulat de intimata pârâtă SC C. SA și schimbată sentința apelată în sensul, respingerii acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.

împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare, reclamanții au formulat două cereri de recurs, prima a fost depusă înainte de soluționarea apelului și a format obiectul Dosarului nr. x/3/2014 înregistrat pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție, la CF 4, soluționat prin Decizia nr. 604 din 17 martie 2016, în sensul respingerii recursului, ca inadmisibil, și, a doua cerere care a fost depusă după soluționarea apelului prin Decizia nr. 2200 din 27 aprilie 2016 formează obiectul prezentului dosar. Prin cererea de recurs ce face obiectul prezentei cauze reclamanții au arătat că cererea de revizuire s-a întemeiat pe faptul că motivul pentru care s-a admis suspendarea executării provizorii este și motivul principal al cererii de apel formulată de SC C. SA.

în esență, au susținut că motivarea la care s-a oprit completul de judecată asupra cererii de recuzare nu are legătură cu speța de față, întrucât judecătorii recuzați și-au exprimat opinia înainte de a delibera și a se pronunța pe fondul apelului, recunoscând implicit existența cazului de incompatibilitate invocat de reclamanți. Recursul va fi respins, ca nefondat pentru următoarele considerente: Motivele de recurs astfel cum au fost invocate de către recurenții - petenți pot fi circumscrise situației prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că se susține că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. În speța de față, Înalta Curte apreciază că, în mod legal s-a respins cererea de recuzare, completul învestit cu soluționarea acesteia reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii. Rațiunea dispozițiilor legale privitoare la recuzare este aceea de a înlătura orice suspiciune asupra imparțialității care trebuie să guverneze obiectivitatea judecătorului învestit cu soluționarea pricinii.

Motivele de recuzare sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale eu caracter civil. Analizată în contextul dreptului ia un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală, a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea implică absența unei păreri preconcepute a judecătorului cu privire la litigiul respectiv, cerință exprimată și în dreptul intern, la nivel constituțional, de prevederile art. 124 alin. (2) din Constituția României potrivit cărora justiția este unică, imparțială și egală pentru toți și nu poate fi asigurată decât prin neparticiparea judecătorului la soluționarea acelei cauze față de care există suspiciuni că nu ar da dovadă de obiectivitate. Deși prin instituția juridică a recuzării s-a recunoscut părții interesate dreptul de a cere ca judecătorul, despre care aceasta apreciază că ar fi lipsit de obiectivitate, să fie înlăturat din complet, acest drept se valorifică în anumite limite, ce privesc cazurile strict determinate de lege.

Prin încheierea din 30 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a dispus respingerea cererii de recuzare a membrilor de judecată care erau investiți cu soluționarea apelului, motivai de faptul că prin admiterea cererii de suspendare a executării provizorie formulată de apelantă, aceștia nu s-au antepronunțat în cauză. Prin admiterea cererii de suspendare a executării provizorii, judecătorii care au fost investiți cu soluționarea apelului nu s-au pronunțat pe fondul cauzei pentru a se reține că și-au exprimat opinia cu privire la pricina aflată pe rol, aceștia au procedat doar la judecata cererii de suspendare a executării care s-a desfășurat în cadrul anumitor limite.

Din această perspectivă instanța a avut în vedere doar eventualul prejudiciu ce s-ar fi putut crea în patrimoniul pârâtei prin executarea hotărârii ca urmare a dificultății financiare în care se afla aceasta și nu motivele de apel, așa cum se susține, întrucât nu s-a antamat fondul cauzei. Procedând astfel instanța nu s-a antepronunțat pe fondul cauzei și prin urmare, în cauză nu există o situație de incompatibilitate care să pun în discuție un eventul caz de recuzare. Prin urmare, soluția pronunțată de către instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare bazată pe analiza motivelor invocate în cerere, este una legală, fund fundamentată pe o corectă aplicare și interpretare a normelor legale aplicabile.

În consecință, apreciind că motivele de recurs formulate de către recurenții - petenți sunt nefondate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii din camera de consiliu de la 30 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții B., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U.. V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D. împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu, de la 30 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 23 martie 2017.