ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 604/2016

Decizia nr. 604/2016

Asupra cauzei de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ. constată

următoarele:

Prin cererea introductivă din data de 26

martie 2014 reclamanții A., B și alții au solicitat obligarea pârâtei SC C. SA

la majorarea salariilor de bază începând cu data de 7 aprilie 2012, cu indicii

prețurilor de consum comunicați de Institutul Național de Statistică aferenți

anilor 2008-2011 și primului trimestru al anului 2012, conform art. 102 alin.

(1) lit. d) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC C. SA pe

anii 2010-2012 și la plata într-o singură etapă a sumelor de bani reprezentând

diferențele salariale rezultate în urma acestei majorări salariale, începând cu

data de 7 aprilie 2012 până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Prin încheierea de

ședință din 16 septembrie 2014, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, având în vedere numărul

mare de reclamanți, pentru o bună administrare a justiției, a disjuns cauza

prin formarea unor noi dosare în care să fie maxim 25 de reclamanți.

În Dosarul disjuns nr.

x/3/2014, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, prin sentința civilă nr. 3157 din 31 martie 2015 a admis cererea de

chemare în judecată precizată formulată de reclamanții B., D., E., F., G., H., I.,

J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C. în

contradictoriu cu pârâta SC C. SA.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâta SC C. SA, înregistrat pe rolul Curții de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, solicitând și suspendarea executării provizorii a hotărârii apelate, iar

la data de 8 octombrie 2015 instanța de apel a admis cererea formulată de

apelantă și a dispus suspendarea provizorie a executării sentinței apelate,

până la soluționarea apelului.

La data de 16

octombrie 2015 a fost înregistrată cererea formulată de intimații-reclamanți de

recuzare a doi judecători, magistrați ce au făcut parte din completul de

judecată ce a soluționat cererea de suspendare, cu motivarea că aceștia și-au

exprimat părerea cu privire la soluția ce urmează să o pronunțe în cauză.

Curtea de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, prin încheierea din data de 30 octombrie 2015 a respins cererea de

recuzare, ca neîntemeiată.

La data de 19

noiembrie 2015 a fost înregistrată cererea de recurs formulată de

intimații-reclamanți B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R.,

S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C. împotriva încheierii din camera de

consiliu din 30 octombrie 2015 în Dosarul nr. x/3/2014 al Curții de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, susținându-se că prin admiterea cererii de suspendare provizorie a

executării, dispusă de instanța de apel în data de 8 octombrie 2015, s-a

săvârșit o antepronunțare în cauză și că în mod greșit cererea de recuzare a

fost respinsă.

Recursul întemeiat pe

dispozițiile art. 53 alin. (1) teza finală și art. 485 alin. (1) C. proc. civ.,

a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/3/2014și

repartizat completului C.F. nr. 4.

Învestită cu

soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă,

a procedat, la data de 7 ianuarie 2016, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că

recursul nu este admisibil.

Completul de filtru

C4, la data de 20 ianuarie 2016, constatând că raportul întrunește condițiile art.

493 alin. (3 C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părților, pentru ca

acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin.

(4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor

aflate la filele 56-81 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității

în principiu a recursului a fost comunicat părților, care nu au formulat un

punct de vedere în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin.

(4) C. proc. civ.

Constatându-se

încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat

completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea

căii de atac.

S-a fixat termen

pentru judecarea recursului la data de 17 martie 2016, în temeiul art. 493 alin.

(5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul

formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 53 alin. (1) C. proc. civ. „Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate

fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza.

Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată

cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la

comunicarea acestei hotărâri".

Din conținutul

textului legal evocat rezultă regula potrivit căreia încheierea de respingere a

recuzării poate fi atacată cu recurs numai odată cu hotărârea finală prin care

a fost soluționată cauza. Legiuitorul a prevăzut ca, în situația în care hotărârea

finală este definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.,

încheierea de respingere a recuzării să poată fi atacată cu recurs în termen de

5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri.

Prin urmare,

dispozițiile procedurale, deși recunosc părții interesate dreptul de a ataca

încheierea prin care s-a respins recuzarea, spre deosebire de încheierea prin

care se încuviințează sau se respinge abținerea, precum și de cea prin care se

încuviințează recuzarea care nu sunt supuse nici unei căi de atac, exercițiul

acestui drept trebuie, însă, să fie corelat cu pronunțarea unei hotărâri de

soluționare a cauzei, fără a exista posibilitatea ca încheierea de respingere a

recuzării să poată fi atacată înainte de pronunțarea hotărârii finale.

Rațiunea instituirii

acestei proceduri de către legiuitor rezidă în necesitatea de a înlătura

posibilitățile de tergiversare a cauzei prin exercitarea abuzivă a acestei căi

de atac și de sporire a celerității în soluționarea cauzei, dat fiind faptul

că, cererea de recuzare nu constituie o acțiune de sine stătătoare, având ca

obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv de autorul cererii, ci

o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărui scop este cel al

asigurării desfășurării normale a judecății.

În speță, pricina

dedusă judecății are ca obiect soluționarea unui litigiu de muncă, hotărârea

pronunțată în primă instanță fiind atacată cu apel, situație în care urmează a

se pronunță o hotărâre definitivă în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin.

(2) din Legea nr. 2/2013 și art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. Cum

hotărârea ce urmează a fi pronunțată va fi o hotărâre definitivă, rezultă că,

în cauză, este incidentă teza a doua a art. 53 alin. (1) C. proc. civ., partea

interesată (cea care a cerut recuzarea) având astfel posibilitatea de a declara

recurs împotriva încheierii de respingere a recuzării la instanța ierarhic

superioară și anume, Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimații-reclamanți

au formulat cerere de recuzare în faza procesuală a apelului, aceasta fiind

respinsă prin încheierea de ședință din data de 30 octombrie 2015 a Curții de

Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, însă calea de atac a fost declarată

de aceștia anterior soluționării pe fond a cauzei. Astfel, la data declarării

prezentului recurs împotriva încheierii de respingere a recuzării completului

învestit cu judecarea apelului, respectiv 19 noiembrie 2015, în cauză nu exista

o hotărâre finală de soluționare a apelului.

Potrivit

dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate

pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale.

În raport de această

împrejurare, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, inițierea

controlului judiciar asupra hotărârii atacate este condiționată de exercitarea

acesteia în condițiile prevederilor legale, așa cum dispun și dispozițiile art.

457 alin. (1) C. proc. civ.

Cum legiuitorul

condiționează exercițiul dreptului de a ataca încheierea de respingere a

recuzării de pronunțarea unei hotărâri de soluționare a cauzei, rezultă că, la

acest moment, reclamanții nu au deschisă calea de atac a recursului împotriva

încheierii de respingere a recuzării din 30 octombrie 2015.

Pentru aceste

considerente, întrucât nu a fost exercitat în conformitate cu dispozițiile art.

53 alin. (1) teza finală C. proc. civ., recursul va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N.,

O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B. și C.C. împotriva încheierii

de ședință din 30 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul

nr. x/3/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2016.