ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 441/2018

Ședința publică din data de 20 februarie 2018

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București la data de 5 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Zemeș a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.A. la plata sumei de 428.256 RON cu titlu de chirie, potrivit facturilor fiscale nr. x/16.02.2015 și y/15.05.2015.

Prin precizarea depusă la 7 decembrie 2015, reclamanta a menționat că acțiunea promovată se întemeiază pe dispozițiile art. 1810 și art. 1270 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 4791 din 17 martie 2016, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de pârâtă prin întâmpinare și, în consecință, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2016, la data de 25 aprilie 2016.

Reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a indicat valoarea obiectului cererii introductive la suma de 856 512 RON reprezentând contravaloarea chiriei.

Prin sentința civilă nr. 3455 din 21 iunie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala Zemeș și a obligat pârâta S.C. A. S.A. la plata sumei de 856.512 RON reprezentând contravaloarea chiriei, conform facturilor fiscale nr. x/16.02.2015, nr. y/15.05.2015, nr. z/19.08.2015 și nr. 311/10.11.2015.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. A. S.A., care a fost soluționat prin decizia civilă nr. 486/A/2017 din 9 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în sensul respingerii acestuia ca nefondat. Totodată, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 149,95 RON cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică și că, în mod judicios, tribunalul a reținut în cauză autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 6264 din 1 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de A. S.A., în contradictoriu cu Consiliul Local al Comunei Zemeș, având ca obiect anularea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Zemeș nr. 209/28.11.2014.

În acest sens, s-a mai reținut că, în speță, nu se poate reține încălcarea dreptului de proprietate al pârâtei, în condițiile în care s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că dreptul consiliului local de a stabili unilateral chiria își are temei contractual, acest lucru fiind acceptat de către pârâta S.C. A. S.A. prin semnarea contractelor.

La data de 8 iunie 2017, pârâta S.C. A. S.A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 486/A/2017 din 9 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția A VI-A civilă.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținând că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material incidente stării de fapt deduse judecății, respectiv art. 7 și 10 din Legea petrolului nr. 238/2004 coroborate cu art. 969 C. civ. 1864 (reluate prin 1270 Noul C. civ.), dar și dispozițiile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 și art. 44 alin. (2) teza I din Constituție.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (2) si 3 coroborate cu art. 10 din Legea nr. 238/2004, în cazul în care părțile nu se ințeleg asupra cuantumului chiriei/rentei sau altor indemnizații, va hotarî instanța de judecată. În opinia sa, într-o astfel de situație, nu este permis ca un țert sau una din părți să impună celeilalte părți contractante un preț stabilit în mod arbitrar și unilateral.

S-a învederat că părțile au încheiat contracte de închiriere în condițiile dreptului privat, aspect recunoscut chiar de către reclamantă în preambulul HCL 209, prin invocarea art. 36 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2001.

Sub acest aspect, recurenta a precizat că prețul chiriei unor terenuri aflate în proprietatea privată nu poate fi stabilit și impus în mod unilateral prin hotărâre a consiliului local.

Pârâta S.C. A. S.A. a mai arătat că, problemele de drept din prezentul litigiu sunt identice cu cele dezlegate prin deciziile nr. 1052/13.03.2013 și nr. 1815/29.03.2012 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, deciziile nr. 2190/08.11.2012, nr. 2965/12.09.2013, nr. 3022/13.09.2013 ale Curții de Apel Bacău, deciziile nr. 599/06.03.2012 și nr. 2087/06.08.2013 ale Tribunalului București, decizia nr. 5239/10.11.2014 a Curții de Apel Ploiești, sentința civilă nr. 383/09.09.2014 a Tribunalului Bacău, sentințele civile nr. 11669/15.06.2015, nr. 18404/12.10.2015, nr. 18489/15.10.2015 și nr. 25054/18.12.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, astfel încât, acestea se impun cu putere de lucru judecat și în prezenta cauză.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă vizează faptul că decizia recurată este nelegală raportat la dispozițiile art. 430 alin. (2) teza a II-a și art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, care au fost nelegal reținute în cauză de către instanța de apel.

Recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea deciziei recurate, raportat la dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., privind suspendarea cauzei. În acest sens, s-a susținut că, în mod nelegal instanța de apel a respins cererea de suspendare a cauzei pana la solutioanrea definitiva a dosarului nr. x/2016

Sub acest aspect, recurenta a subliniat că decizia recurată este nemotivată, instanța de apel limitându-se să rețină în cuprinsul hotărârii atacate că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Pentru toate motivele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

La data de 4 august 2017, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Zemeș a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar ca neîntemeiat.

În susținerea excepției inadmisibilității, intimata a susținut că decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte juridice de la publicarea sa în Monitorul Oficial, aceasta aplicându-se, potrivit paragrafului 32 din această decizie, hotărârilor pronunțate de instanțele de apel ulterior publicării deciziei nr. 369 în Monitorul Oficial al României.

Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă a susținut că, atât prima instanță, cât și cea de apel, au avut în vedere argumentele ambelor părți din litigiu, iar pârâta nu a contestat suma pe care reclamanta a solicitat-o și nici modalitatea de calcul, rezumând-se doar la a preciza că înțelege să nu plătească această suma pentru că nu ar fi datorată.

Prin rezoluția aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în valoare de 6.085,06 RON, fiind depusă la dosar dovada achitării acesteia în cuantumul datorat.

Prin raportul întocmit la data de 22 septembrie 2017 s-a constatat că, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 486/A/2017 din 9 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă nu este admisibil în principiu, având în vedere valoarea litigiului care se situează sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 4 decembrie 2017, recurenta-pârâtă A. S.A. a depus la dosar punct de vedere asupra raportului, prin care a susținut că recursul este admisibil în principiu, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., precum și decizia nr. 369/30.05.2017 a Curții Constituționale. În acest sens, recurenta a învederata că, la data pronunțării deciziei nr. 369 a Curții Constituționale, pârâta se afla în cadrul termenului de declarare a căii de atac a recursului.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 20 februarie 2018.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul pendinte are ca obiect decizia civilă nr. 486/A/2017 din 9 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a fost respins ca nefondat apelul pârâtei S.C. A. S.A..

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Zemeș a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.A. la plata sumei de 428.256 RON cu titlul de chirie, potrivit facturilor fiscale nr. x/16.02.2015 și y/15.05.2015.

Ulterior, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a indicat valoarea obiectului cererii introductive la suma de 856 512 RON reprezentând contravaloarea chiriei.

Recursul este o cale extraordinară de atac și poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, decizia atacată nu este susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, având în vedere următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede că: "(1) dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Din analiza cererii de chemare în judecată, rezultă că instanța a fost învestită cu o acțiune în pretenții, valoarea litigiului fiind în cuantum de 856 512 RON, aceasta situându-se astfel sub limita valorii prag de 1.000.000 RON prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Raportat la dispozițiile legale anterior evocate, se impune a fi făcută precizarea că, în speță, admisibilitatea în principiu a recursului nu se raportează la decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reținut că, efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Decizia civilă nr. 486/A/2017 din 9 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, atacată cu recurs, a fost pronunțată anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, respectiv 20 iulie 2017.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, având în vederea valoarea litigiului și dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma în vigoare la momentul pronunțării deciziei recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 486/A/2017 din 9 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 486/A/2017 din 9 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2018.