Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.05.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 804/2020

HOTĂRÂRE
06.05.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 804/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 6 mai 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 03.10.2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Zemeș, prin Primar, a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 214.128 RON, cu titlu de chirie aferentă trimestrului III al anului 2017 (iulie, august, septembrie) și a majorărilor de întârziere aferente neplății la termen a chiriei, care se vor calcula conform clauzelor contractuale până la data plății efective, sume datorate în baza mai multor contracte de închiriere încheiate între părți, anexate cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 3226/15.10.2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 214.128 RON, cu titlu de daune aferente trimestrului III al anului 2017 și a sumei de 4.282,56 RON, reprezentând majorări de întârziere, calculate până la data introducerii cererii de chemare în judecată și în continuare până la data plății debitului principal. Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. A. S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1244/12.07.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Împotriva deciziei pronunțate în apel, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

În motivare, a susținut că decizia atacată este nelegală, raportat la art. 430 alin. (2) teza a II-a și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat, reținută în mod eronat de instanța de apel. Sub acest aspect, recurenta a susținut că, din considerentele deciziei recurate (pag. 4-5), reiese că instanța de apel a motivat soluția de respingere a apelului pe aspecte ce exced situației de fapt și de drept deduse judecății, astfel că în mod greșit a dat eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat, prin raportare la sentința civilă nr. 1006/19.10.2017, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, definitivă prin decizia civilă nr. 1150/05.10.2018, a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Potrivit recurentei, instanța de apel nu a analizat criticile expuse în cererea de apel, răspunsul la întâmpinare, notele de ședință nr. x/11.06.2019 și concluziile scrise nr. 996/05.07.2019, raportat la dispozițiile legale imperative incidente prezentei cauze și la înscrisurile administrate în probațiune, limitându-se să preia din hotărârea primei instanțe considerentele care se referă la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, fără a cenzura caracterul discreționar și excesiv al chiriei. Cu privire la dezlegarea dată de instanța de apel asupra autorității de lucru judecat, recurenta a susținut că între cele două cauze, respectiv dosarul nr. x/2017, ce a avut ca obiect anulare act administrativ și anularea în parte a H.C.L.

Zemeș nr. 223/2016 și prezentul litigiu, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză. Astfel, în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost învestit cu o acțiune în contencios administrativ, în care S.C. A. S.A. a avut calitatea de reclamantă, iar Consiliul Local Zemeș a avut calitatea de pârât, iar cauza juridică a procesului o reprezenta încălcarea de către autoritatea publică emitentă a actului administrativ a unor dispoziții imperative din Legea nr. 215/2001, Legea nr. 238/2004, Legea nr. 52/2003 și Legea nr. 273/2006. Or, în prezenta cauză, S.C. A. S.A. are calitatea de pârâtă iar U.A.T Comuna Zemeș, prin Primar, de reclamantă, iar obiectul cauzei este reprezentat de acțiunea în pretenții, prin care se solicită obligarea pârâtei la plata chiriei în temeiul dispozițiilor C. civ.

A mai susținut recurenta că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 7 și 10 din Legea nr. 238/2004, coroborate cu art. 969 C. civ. de la 1864, art. 121 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 și art. 44 alin. (2) teza I din Constituție. Recurenta a arătat că, pentru toate contractele de închiriere încheiate anterior emiterii H.C.L. Zemeș nr. 209/2014, prețul închirierii a fost actualizat anual, prin act adițional, cu indicele de inflație comunicat de Institutul National de Statistică pentru anul precedent. Prin urmare, a susținut că, pentru a verifica temeinicia acțiunii, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 238/2004, care reglementează dreptul de a plăti chiria pe baza convenției încheiate între părți, precum și ale art. 36 alin. (2) lit. c) și alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2005, care prevăd dreptul Consiliului Local de a aproba închirierea, iar nu de a stabili unilateral contravaloarea acesteia.

În continuare, a evocat dispozițiile art. 7 alin. (2) și (3), coroborat cu art. 10 din Legea nr. 238/2004, potrivit cărora, în cazul în care părțile nu se înțeleg asupra cuantumului chiriei/rentei sau altor indemnizații, va hotărî instanța de judecată, subliniind că în niciun caz nu este permis ca un terț sau una dintre părți să impună celeilalte un preț stabilit în mod arbitrar și unilateral. În opinia recurentei, prin stabilirea chiriei, instanța de apel nu a respectat principiul forței obligatorii a contractului, consacrat de art. 1270 C. civ. și principiul simetriei contractului și a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. În final, recurenta a redat jurisprudența și doctrina pe care le-a considerat relevante cauze.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Intimata, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinarea formulată de partea adversă. Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților. La 06.05.2020, recurenta S.C. A. S.A. a depus la dosar un contract de tranzacție încheiat cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Zemeș, prin Primar, însoțită de Hotărârea nr. 291/16.12.2019 a Consiliului Local al Comunei Zemeș, prin care s-a aprobat încheierea tranzacției și a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se ia act de tranzacție și să se consfințească învoială părților, conform art. 438 C. proc.

civ. Având în vedere dispozițiile art. 438 și 439 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să ia act și să consfințească tranzacția părților.

D E C I D E Ia act și consfințește tranzacția părților, după cum urmează: "CONTRACT DE TRANZACȚIE Între: A. S.A., persoană juridică română, cu sediul în Str. x ("B."), Sector 1 - București înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. x/1997, Cod Unic de Înregistrare x, cont bancar x deschis la C., reprezentată prin D., în calitate de Director Zona de Producție Moldova si prin E. in calitate de Manager Financiar Zona de Producție Moldova, denumita în continuare "Compania" sau "A.", pe de o parte și UAT COMUNA ZEMEȘ, cu sediul in jud. Bacău, având CIF: x, cont IBAN x reprezentata in temeiul art. 2 Hotărârii Consiliului Local Zemes nr. 291 din 16.12.2019 prin F., având calitatea de PRIMAR al com.

Zemes, denumită in continuare "Proprietarul" sau "UAT Comuna Zemes"; ambele denumite în continuare în mod individual "Partea" sau împreuna "Părțile", având în vedere litigiile dintre Părți privind, in esența, valoarea chiriei pentru terenurile deținute de Proprietar și pe care sunt amplasate diverse obiective petroliere aparținând A., în temeiul art. 2267 și urm. Noul C. civ. (" noul C. civ.."), se încheie prezentul Contract de tranzacție (denumit in continuare "Tranzacția"): I. Definiții: Următorii termeni sunt definiți, în ceea ce privește interpretarea și executarea prezentei Tranzacții, după cum urmează:

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 451/2020
Ședința publică din data de 19 februarie 2020 Asupra recursului de față, constată și reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 3 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a - VI-a civilă sub nr. x/2017, reclamanta Unitate
ÎCCJ 2022-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 969/2022
Ședința publică din data de 3 mai 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 20 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., prin lichidato
ÎCCJ 2018-02-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 441/2018
Ședința publică din data de 20 februarie 2018 Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București la data de 5 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta
ÎCCJ 2021-05-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1172/2021
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat, sub nr. x/2018, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 9 ianuarie 2019. Prin sentința civilă nr. 1768/2019 din 18 iunie 2019,
ÎCCJ 2025-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 824/2025
Ședința publică din data de 15 mai 2025 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 04 aprilie 2023 pe rolul Tribunalului Brașov, sec
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă