ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1692/2016

În ceea ce privește, abaterea referitoare la livrările de cărbune (huilă sortată) către SC Electrocentrale Paroșeni SA și SC Electrocentrale Deva SA, în perioada 2009 – 2011 la un preț mai mic decât prețul de cost al exploatărilor miniere, ceea ce a condus la neîncasarea unor venituri în sumă de 543.724.257 RON, a constatat prima instanță că trebuie stabilit dacă prețurile la care a fost livrată huila energetică în temeiul contractelor încheiate cu SC Termoelectrica SA, pentru Sucursala Electrocentrale Paroșeni și SC Electrocentrale Deva SA, în perioada 2009-2011, respectă condiția prevăzută în licența de exploatare, respectiv dacă sunt prețuri internaționale. Curtea a reținut că în anul 2009 Compania Națională a Huilei SA a beneficiat de subvenții pe produse în cuantum de 281.057 RON (acestea au fost acordate prin H.G. nr. 1098/2009, H.G. nr. 1364/2009, H.G. nr. 622/2009), iar în anul 2010 a beneficiat de subvenții pe produse în cuantum de 240.448 RON (acestea au fost acordate prin H.G. nr. 1334/2010, H.G. nr. 1291/2010, H.G. nr. 384/2010). În anul 2011 acestea nu au mai fost acordate. Acordarea ajutorului de stat reclamantei a fost notificată Comisiei Europene, care prin Decizia C8(2007)4531 final din data de 10 octombrie 2007 a decis să nu ridice obiecții, ajutorul fiind compatibil cu piața comună. Din considerentele deciziei s-a concluzionat că ajutorul de stat a fost acordat tocmai pentru a acoperi costurile curente de producție ale reclamantei și anume diferența dintre costul de producție a cărbunelui și prețul de vânzare la livrare convenit în mod liber între părțile contractante și că acordarea ajutorului nu este de natură a determina apariția unor prețuri de livrare pentru cărbune mai scăzute decât cele pentru cărbunele provenit din țări terțe Uniunii Europene. A apreciat Curtea de apel că în mod greșit au fost comparate prețurile de livrare practicate de reclamantă cu prețurile pentru cărbunele provenind din alte state membre ale Uniunii Europene (comparația trebuia făcută raportat la prețurile cărbunelui provenit din țări terțe Uniunii Europene, aceasta fiind interpretarea corectă a dispozițiilor art. 4 lit. c) din Regulamentul (CE) 1407), reținând și că raportul de expertiză a constatat că în perioada 2009-2011 prețul de livrare al huilei practicat de către reclamantă a fost mai mare decât prețurile la cărbunele provenit din țări terțe prezentat de Asociația Europeană pentru Huilă și Lignit. În ceea ce privește aplicabilitatea în speță a prevederilor O.G. nr. 99/2003, s-a arătat în considerentele sentinței atacate că reclamanta este cea care exploatează cărbunele, prin cele șapte unități de producție, pe care ulterior îl vinde altor societăți comerciale, nefiind vorba despre o cumpărare de produse în scop de revânzare. Curtea de apel a mai reținut că nu poate fi făcută o distincție între activitatea desfășurată de exploatările miniere și activitatea desfășurată de reclamantă, în condițiile în care cele șapte unități producătoare de cărbune fac parte din Compania Națională a Huilei, nu au personalitate juridică, nefiind societăți distincte de societatea reclamantă, ci parte a acesteia, astfel că nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 17 din O.G. nr. 99/2003 potrivit căruia „este interzis oricărui comerciant să ofere sau să vândă produse în pierdere, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 16 lit. a) - c), e) - i), precum și în cazul produselor aflate în pachete de servicii. Prin vânzare în pierdere, în sensul prezentei ordonanțe, se înțelege orice vânzare la un preț egal sau inferior costului de achiziție, astfel cum acesta este definit în reglementările legale în vigoare”, astfel că și această susținere a pârâtei este neîntemeiată.

În ceea ce privește abaterea referitoare la acordarea și plata nelegală de burse în sumă de 106.628 RON unor studenți ai Universității Petroșani, în condițiile în care Compania Națională a Huilei - SA Petroșani înregistra pierderi s-a reținut că acordarea burselor private este reglementată de Legea nr. 376/2004, nefiind condiționată această măsură de înregistrarea unui profit. S-a reținut și contrarietatea între considerentele și dispozitivul deciziei atacate (în considerentele decizie s-a menționat că bursele au fost acordate nelegal, iar în dispozitiv s-a impus reclamantei să dispună măsuri și să urmărească îndeplinirea obligațiilor asumate de beneficiarii burselor prin contractele încheiate cu Compania Națională a Huilei - SA). În ceea ce privește abaterea referitoare la determinarea și decontarea eronată a drepturilor salariaților Companiei Naționale a Huilei - SA pe perioada deplasării, în interesul serviciului, în altă localitate, prima instanță a reținut că, în condițiile în care nu există un act normativ care să reglementeze distanțele rutiere, iar informațiile de pe diverse site-uri au doar caracter informativ, Compania Națională a Huilei SA Petroșani a respectat dispozițiile art. 16 din H.G. nr. 1860/2006. atunci când a folosit pentru calculul kilometrilor „Indicatorul distanțelor tarifare” preluat din „Tariful Unic pentru Transportul de Mărfuri ci Mijloace Auto”.

În ceea ce privește abaterea referitoare la majorarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare cu suma totală de 446.787 RON reprezentând servicii de curățenie acceptate la plată și nedatorate s-a avut în vedere că este corect ca o parte din activitățile cuprinse în serviciile de curățenie zilnică să se regăsească și în serviciile de curățenie generală, fără ca acest lucru să însemne că cele două activități se suprapun, așa cum greșit a susținut pârâta.

În ceea ce privește protocoalele la care se face referire în contracte este real faptul că acestea nu au fost încheiate, astfel că s-a apreciat că se impune ca reclamanta să intre în legalitate sub acest aspect. S-a apreciat însă că acțiunea nu este întemeiată în ceea ce privește celelalte măsuri dispuse.

În ceea ce privește abaterea referitoare la modul nelegal de constituire și înregistrare a obligației de plată a contribuțiilor de asigurări sociale de asigurări datorate de angajator ca urmare a lipsei de evidență și/sau evidenței nelegale a timpului în care își desfășura activitatea în subteran personalul care beneficiază de stagiu de cotizare in condiții speciale de muncă, din cadrul aparatului funcțional al Companiei Naționale a Huilei - SA Petroșani și la acordarea sporului de periculozitate, în mod necuvenit, s-a constatat, în acord cu concluziile raportului de expertiză efectuat, instanța a reținut că din analiza registrelor de raport, registrelor de control, pontajelor de la lămpărie, centralizatoarelor care atestă timpul efectiv lucrat în subteran de către personalul TESA în mod corect a constatat pârâta că în perioada controlată, pentru un număr de 37 de salariați, reclamanta a calculat, înregistrat și virat în mod nejustificat contribuții de asigurări sociale pentru condiții deosebite, în condițiile în care documentele justificative nu demonstrează faptul că au desfășurat 50% din timpul normal de lucru în subteran.

În ceea ce privește abaterea referitoare la decontarea în mod necuvenit a unor cheltuieli în sumă de 14.206 RON, efectuate de către un grup de salariați din cadrul Companiei Naționale a Huilei - SA Petroșani cu ocazia unei deplasări la București, în alte scopuri decât în interesul companiei s-a reținut că participarea la un târg internațional poate constitui o formă de pregătire profesională cu condiția ca aceasta să fi fost inclusă în planul de formare profesională elaborat anual de societate, să fi avut stabilite obiectivele urmărite, adică cunoștințele care urmează să fie dobândite de fiecare persoană care urmează programul, precum și persoanele căreia i se adresează, iar in speță, participarea la Târgul Internațional București nu a fost inclusă în planul de pregătire profesională anuală destinat propriilor angajați, iar societatea nu a făcut dovada că participarea tuturor salariaților era în legătură directă cu cerințele posturilor pe care le ocupau.

În ceea ce privește abaterea referitoare la majorarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare cu suma de 484.620 RON reprezentând servicii spălare echipamente acceptate la plată și nedatorate a reținut prima instanță că prețul urma să fie stabilit în funcție de cantitatea de echipament murdar exprimată în kilograme, ceea ce impunea ca echipamentul murdar care urma să fie predat prestatorului să fie cântărit, iar cantitatea astfel determinată să fie avută în vedere la stabilirea prețului ce urma a fi facturat. Or, Curtea de apel a reținut că reclamanta nu a urmat această procedură, aspect necontestat de către aceasta, echipamentul fiind predat pentru spălare prin numărare (la bucată), iar pentru transformarea în kilograme se utiliza o greutate medie pe fiecare articol de echipament. În temeiul art. 274 C. proc. civ. a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 12.620 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert. Nu s-a acordat suma reprezentând onorariu de avocat întrucât, pe de o parte reclamanta nu a depus documente în original pentru a face dovada efectuării lor, iar pe de altă parte copia ordinului de plată de pus la dosar este ilizibilă, astfel că nu poate fi avut în vedere la acordarea cheltuielilor de judecată. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intervenienți a fost respinsă întrucât intervenientul accesoriu trebuie să suporte întotdeauna cheltuielile propriei cereri, indiferent dacă hotărârea s-a pronunțat ori nu în favoarea părții care a intervenit, această soluție fiind argumentată pe faptul că intervenția voluntară accesorie nu trebuie să aibă drept consecință sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea care a căzut în pretenții. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Compania Națională a Huilei SA Petroșani prin I. SPRL, Curtea de Conturi a României și G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta – reclamantă Compania Națională a Huilei SA Petroșani prin lichidator I. SPRL a susținut în esență, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că se impune respingerea capetelor de cerere care vizau majorarea cheltuielilor de exploatare cu suma de 285.840 RON reprezentând contribuția de asigurări sociale de stat, constituită și înregistrată nejustificat la nivelul celei datorate pentru „condiții speciale” și acordarea, în mod necuvenit, a sporului de periculozitate în sumă de 10.800 RON unor persoane din aparatul funcțional al Companiei Naționale a Huilei Petroșani. Susține recurenta că în motivarea celor două capete de cerere, instanța de fond a făcut trimitere la modul în care au fost operate înregistrările, respectiv deciziile din 1 aprilie 2008 și din 13 februarie 2012 și la registrele de raport, de control precum și la pontajele de la lămpărie, însușindu-și poziția Curții de Conturi fără a verifica susținerile reclamantei. În ceea ce privește majorarea cheltuielilor de exploatare cu suma de 14.206 RON, reprezentând cheltuieli efectuate cu deplasarea unui grup de salariați la Târgul internațional București, recurenta a susținut că în mod greșit s-a apreciat de către instanța de fond că această sumă nu ar fi deductibilă, deși destinația acesteia viza pregătirea profesională, iar cheltuielile de deplasare au fost decontate în conformitate cu dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 1860/2006 și cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivelul Companiei Naționale a Huilei – SA. În ceea ce privește majorarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare pentru servicii de spălare echipament, recurenta susține că în mod greșit, s-a reținut că această cheltuială în sumă de 484.620 RON ar fi nejustificată, apreciindu-se în mod eronat că nu s-ar fi respectat protocolul și clauzele contractuale, neexistând o determinare per kilogram a echipamentului a cărei spălare a fost facturată. Consideră recurenta că aspectele reținute de instanța de fond nu corespund realității, întrucât din documentele depuse cu ocazia controlului rezultă că recepția echipamentului de lucru la sucursalele Companiei Naționale a Huilei – SA se realizează zilnic pentru fiecare muncitor în parte, conform Registrului de predare echipament, iar în Procesele – verbale cu volumul fizic de lucrări se înregistrează cantitatea de echipament predată spre spălare, atât pe număr de bucăți cât și în kg., pentru fiecare categorie de echipament în parte. În motivarea recursului formulat de intervenientul G. au fost formulate critici doar cu privire la acordarea sporului de periculozitate, în sumă de 10.800 RON, care i-a fost imputat pe o perioadă de trei ani, anterioară lunilor ce au făcut obiectul controlului. Consideră recurentul – intervenient că nu poate fi obligat la plata acestei sume considerate necuvenite în condițiile în care nu a beneficiat de acest spor în perioada respectivă și în consecință nu sunt întrunite condițiile legale vizând existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite și a legăturii cauzate dintre acestea. Totodată, recurentul consideră că instanța de fond nu a verificat modul de calcul al pretinsului prejudiciu stabilit de Curtea de Conturi și solicită anularea actelor atacate în ceea ce privește acordarea sporului de periculozitate. În motivarea recursului formulat de Curtea de Conturi a României se susține în esență că hotărârea instanței de fond este nelegală în ceea ce privește pct. II.1 din decizia nr. 17/2012, întrucât a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 17 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață republicată și a art. 8.2.6. din Licențele de concesiune pentru exploatare nr. xx/2000; nr. yy/2000; nr. zz/2000; nr. ww/2000; nr. qq/2000; nr. jj/2000 și kk/2000. Consideră recurenta că în mod greșit instanța de fond a apreciat și reținut prin sentința criticată că abaterea referitoare la livrările de cărbune (huilă sortată) către SC Electrocentrale Paroșeni SA și SC Electrocentrale Deva SA, în perioada 2009 – 2011 la un preț mai mic decât prețul de cost al exploatărilor miniere, nu poate fi reținută. În ceea ce privește măsura stabilită la pct. II.6 din decizia nr. 17/2012 recurenta a susținut că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 9 alin. (6) din Legea educației naționale nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare și cele ale art. 21 alin. (4) lit. p) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. Consideră recurenta – pârâtă că întrucât în perioada 2009 – 2011 Compania Națională a Huilei SA nu a înregistrat profit, aceasta nu se încadra în prevederile art. 21 alin. (4) lit. p) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. și în consecință acordarea de burse s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale. Cu privire la măsura stabilită la pct. II.7 din decizia nr. 17/2012, recurenta a criticat soluția instanței de fond susținând că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 16 din H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării, potrivit cărora obligația decontării drepturilor acordate constă în acordarea contravalorii a 7,5 litri carburant la 100 km parcurși pe distanța cea mai scurtă și nu pe distanța tarifară utilizată pentru transportul auto de mărfuri. În ceea ce privește măsura stabilită la pct. II.9 din decizia nr. 17/2012, recurenta a susținut că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată și actualizată cât și a prevederilor art. 8.10.2. din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, art. 4 alin. (2), lit. a) și art. 7 lit. a) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv. În acest sens, recurenta a susținut că, plățile efectuate pe perioada 2010 – 2012 având ca obiect „servicii de curățenie pentru Compania Națională a Huilei și sucursalele sale” reprezintă plăți necuvenite în sumă de 446.787 RON. O ultimă critică formulată de recurenta – pârâtă vizează obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, aceasta apreciind că în raport de prevederile O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora este scutită de plata taxei de timbru ar trebui să beneficieze de scutire și în ceea ce privește plata acestor cheltuieli. Pentru toate aceste motive, recurenta – pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de reclamantă. În cauză au fost formulate întâmpinări atât de către recurenta – reclamantă Compania Națională a Huilei SA, de recurentul – intervenient G. și ceilalți – intervenienți în cauză, cât și recurenta – pârâtă Curtea de Conturi a României. Examinând cu prioritate excepția nulității recursului promovat de Curtea de Conturi a României invocată de recurenta – reclamantă Compania Națională a Huilei SA cât și de intimații – intervenienți, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată și urmează a fi respinsă având în vedere că menționarea prevederilor art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., drept temei legal al recursului formulat în cauză reprezintă o simplă eroare materială, motivul prevăzut de aceste dispoziții fiind identic cu cel prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ., iar litigiul fiind soluționat sub imperiul acestor din urmă dispoziții legale. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului cât și a criticilor formulate prin recursurile declarate în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse, pentru considerentele expuse în continuare. Urmare a controlului efectuat de către Curtea de Conturi la Compania Națională a Huilei SA privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al Statului precum și legalitatea încasării veniturilor și a efectuării cheltuielilor pe anul 2011 au fost constatate conform raportului de control abateri pentru înlăturarea cărora a fost emisă decizia nr. 17 din 7 august 2012 prin care au fost stabilite măsuri în sarcina entității verificate, contestația împotriva acesteia fiind respinsă prin încheierea nr. 129 din 11 octombrie 2012. Prin acțiunea promovată, entitatea verificată a solicitat instanței de contencios administrativ anularea încheierii nr. 129 din 11 octombrie 2012 cât și anularea în totalitate a măsurilor cuprinse la pct. II din decizia nr. 17 din 7 august 2012 precum și a actelor care au stat la baza acestei decizii, ca netemeinice și nelegale. Soluția primei instanțe de admitere în parte a acțiunii, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente cauzei în raport cu stare de fapt reținută, sentința analizând punctual, cu argumente de fapt și de drept, legalitatea fiecăruia dintre măsurile supuse contestării. Întrucât expunerea considerentelor sentinței atacate cuprinde ample trimiteri la elementele probatorii și la prevederile legale aplicabile pentru fiecare dintre măsurile respectiv abaterile constatate prin actele contestate, iar motivarea recursurilor a fost structurată conform sumelor stabilite prin actele contestate, Înalta Curte apreciază că în contextul cercetării recursurilor nu se impune reluarea tuturor aspectelor examinate de instanța de fond, urmând ca analiza să vizeze punctual doar criticile la adresa sentinței. În dezlegarea pe care a dat-o chestiunilor de drept în dispută, judecătorul fondului a avut în vedere expertiza judiciară tehnică, probă administrată conform art. 201 C. proc. civ., probă pe care instanța a supus-o propriei evaluări, în coroborare cu celelalte probe ale cauzei. Cu privire la recursul formulat de recurenta – reclamantă Compania Națională a Huilei SA. În recursul formulat, astfel cum s-a reținut anterior, recurenta – reclamantă a criticat soluția instanței de fond în ceea ce privește respingerea capetelor de cerere care vizau: - majorarea cheltuielilor de exploatare cu suma de 285.840 RON reprezentând contribuția de asigurări sociale de stat, constituită și înregistrată nejustificat la nivelul celei datorate pentru „condiții speciale”; - acordarea în mod necuvenit a sporului de periculozitate în sumă de 10800 RON unor persoane din aparatul funcțional al Companiei Naționale a Huilei SA Petroșani; - majorarea cheltuielilor de exploatare cu suma de 14.206 RON reprezentând cheltuieli de deplasare efectuate în alte scopuri decât în interesul companiei; - majorarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare cu suma de 482.620 RON reprezentând servicii spălare echipamente neefectuate. În ceea ce privește criticile formulate de recurenta – reclamantă cu privire la majorarea cheltuielilor de exploatare cu suma de 285.840 RON reprezentând contribuția de asigurări sociale de stat, cât și cu privire la acordarea în mod necuvenit a sporului de periculozitate unor persoane din aparatul funcțional al Companiei Naționale a Huilei – SA Petroșani, instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate, întrucât, astfel cum a rezultat din probele administrate în cauză dar și din concluziile raportului de expertiză efectuat, documentele prezentate nu certifică faptul că în cazul celor 37 de salariați, aceștia au prestat 50% din timpul normal de lucru în subteran, pentru a beneficia de stagiu de cotizare în condițiile speciale, și nici nu au fost nominalizați printr-un act administrativ al conducerii recurentei – reclamante. Astfel cum a reținut și judecătorul fondului în baza raportului de expertiză efectuat din analiza registrelor de raport, a registrelor de control, pontajelor de la lămpărie, a centralizatoarelor care atestă timpul efectiv lucrat în subteran de către personalul TESA, a rezultat că în mod corect a constatat intimata – pârâtă, prin actele contestate, faptul că în perioada controlată, recurenta – reclamantă a calculat, înregistrat și vizat în mod nejustificat, pentru un număr de 37 de salariați, contribuții de asigurări sociale pentru condiții deosebite, deși din documentele justificative nu rezultă faptul că au desfășurat 50% din timpul normal de lucru și subteran. Pe de altă parte, documentele justificative nu îndeplineau condițiile prevăzute de deciziile din 1 aprilie 2008 și din 13 februarie 2012 ale directorului general al Companiei Naționale a Huilei – SA Petroșani, respectiv nu erau vizate de persoanele desemnate sau nu erau completate corespunzător. Neîntemeiate sunt și criticile recurentei – reclamante cu privire la acordarea sporului de periculozitate în sumă estimată de 10.800 RON unor persoane din aparatul funcțional, întrucât, astfel cum a rezultat din examinarea probatoriului administrat în cauză a actelor examinate cu ocazia controlului efectuat de intimata – pârâtă au rezultat neconcordanțe în evidențele întocmite de către recurenta – reclamantă în ceea ce privește timpul efectiv lucrat în subteran de fiecare persoană, fiind încălcate prevederile legale ale H.G. nr. 762 din 9 iulie 1990 cu modificările și completările aduse prin H.G. nr. 1300/1990, potrivit cărora mărimea sporului de periculozitate pentru munca în subteran se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat de fiecare persoană. În ceea ce privește abaterea constând în majorarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare cu suma de 14.206 RON constând în cheltuieli de deplasare efectuate de un grup de salariați din cadrul Companiei Naționale a Huilei SA Petroșani, cu ocazia unei deplasări în vederea vizitării Târgului Internațional București, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că aceste cheltuieli sunt nelegale întrucât nu au fost efectuate în interesul companiei și au fost încălcate prevederile Ordinului nr. 3055/2009. Susținerile recurentei – reclamante potrivit cărora aceste cheltuieli ar fi legale, întrucât ar reprezenta cheltuieli aferente activității de formare profesională sunt nefondate și în mod corect au fost înlăturate de către instanța de fond, având în vedere că o astfel de activitate contravine prevederilor O.G. nr. 129/2000 care reglementează activitatea de formare profesională a adulților. Nefondate sunt și criticile recurentei – reclamante cu privire la abaterea reținută prin actele contestate, referitoare la majorarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare cu suma de 484.620 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de spălare echipamente acceptate la plată și nedatorate. Examinând prevederile contractelor încheiate de recurenta - reclamantă în calitate de autoritate contractantă, având ca obiect servicii de spălare echipament, respectiv contractul din 29 septembrie 2010 și din 20 septembrie 2011, în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că prețul urma să fie stabilit în funcție de cantitatea de echipament murdar exprimat în kilograme, ceea ce impunea cântărirea acestuia la predarea către prestator, iar cantitatea astfel determinată să reprezinte baza calculării prețului datorat. În ceea ce privește recursul formulat de recurentul – intervenient G., Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat pentru motivele mai sus expuse în cadrul, analizării motivelor de recurs formulate de recurenta – reclamantă. În fapt, recurentul – intervenient în interesul reclamantei a formulat critici doar cu privire la pct. 4 din decizia nr. 17/2012 vizând acordarea în mod necuvenit a sporului de periculozitate în sumă estimată de 10.800 RON unui număr de 37 de persoane din cadrul aparatului funcțional a Companiei Naționale a Huilei SA (acesta fiind una dintre persoanele nominalizate în raportul de control încheiat de intimată). Susținerile recurentului – intervenient cu privire la inexistența faptei ilicite, a prejudiciului cât și a legăturii cauzate dintre acestea sunt nefondate și exced obiectului cauzei de față întrucât prin actele contestate nu s-a stabilit răspunderea civilă delictuală a acestuia, pentru a fi examinate aceste elemente, ci doar s-au constatat abateri de la legalitate și regularitate atât la nivelul Companiei Naționale a Huilei SA cât și al sucursalelor din subordine, abateri care ar fi determinat producerea de prejudicii companiei și pentru înlăturarea cărora s-au dispus măsuri în sarcina Companiei Naționale a Huilei SA privind extinderea verificărilor, stabilirea întinderii prejudiciilor produse, recuperarea acestora în condițiile legii precum și cercetarea rezultatelor contabile înregistrate. Astfel fiind, criticile și susținerile recurentului intervenient în interesul reclamantei vor putea fi valorificate doar în cadrul unui proces ulterior, între acesta și recurenta – reclamantă din această cauză în condițiile angajării răspunderii acestuia pentru prejudiciul produs prin încasarea unor drepturi bănești necuvenite constând în sporul de periculozitate încasat. În ceea ce privește recursul formulat de intimata Curtea de Conturi a României, Înalta Curte constată că este nefondat, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile legale incidente în cauză. Cu privire la criticile recurentei – pârâte referitoare la pct. II.1 din decizia nr. 17/2012, potrivit cărora sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 17 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață republicată și a art. 8.2.6. din licențele de concesiune pentru exploatare nr. xx/2000, nr. yy/2000, nr. zz/2000; nr. ww/2000; qq//2000; jj/2000 și nr. kk/2000, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate întrucât acestea se limitează la aspectele reținute în actele administrative contestate, fără a combate, cu argumente valabile, situația de fapt reținută pe baza constatărilor expertului și documentelor contabile analizate de acesta. Astfel, cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, dar și din raportul de expertiză omologat de instanță, prețurile la care a fost livrată huila energetică în temeiul contractelor încheiate cu beneficiarii în perioada 2009 – 2011, respectă condiția prevăzută în licența de exploatare cât și faptul că acesta a fost mai mare decât prețurile la cărbune provenit din țări terțe prezentate de Asociația Europeană pentru Huilă și Lignit J. Nu pot fi reținute nici criticile privind aplicarea greșită a dispozițiilor O.G. nr. 99/2000 întrucât, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din această ordonanță nu îi sunt aplicabile reclamantei Compania Națională a Huilei – SA, activitatea desfășurată de acesta neîncadrându-se codului caen 5151, activitatea constând în exploatarea cărbunelui prin cele șapte unități de producție pe care ulterior îl vinde către alte societăți comerciale, nefiind vorba de o cumpărare în scop de revânzare. În ceea ce privește criticile formulate vizând prețul de vânzare prin raportări la prețurile practicate pe piața liberă, contrar susținerilor recurentei, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată, în baza raportului de expertiză analizat în cauză că reclamanta a beneficiat de subvenții în anul 2009 – 2010, care nu i-au mai fost acordate în anul 2011. Ajutorul fiind notificat Comisiei Europene care l-a considerat compatibil cu piața comună, astfel că în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că în perioada controlată 2009 – 2011, prețul practicat de reclamantă a fost mai mare decât prețul de livrare al huilei provenit din țări terțe. Nu pot fi primite, fiind nefondate nici criticile formulate de recurenta – pârâtă cu privire la abaterea reținută prin actele contestate referitoare la acordarea și plata de burse în sumă de 106.628 RON unor studenți au Universității din Petroșani. Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a făcut o corectă interpretare și aplicare a condițiilor legale privind modul de acordare a burselor private reglementate de dispozițiile Legii nr. 376/2004 dar și a prevederilor Ordinului nr. 5371/2004 și a dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. p) C. fisc. deoarece aceste prevederi legale nu condiționează acordarea burselor de realizarea de către societate a unui profit, iar pe de altă parte, prin contractele încheiate cu beneficiarii burselor acordate, societatea își asigură forța de muncă înalt calificată necesară desfășurării activității. Recurenta – pârâtă a formulat critici cu privire la modul de soluționare al instanței de fond în ceea ce privește măsura stabilită la pct. II.7 din decizia nr. 17/2012, considerând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale, respectiv a dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 1860/2006. Într-adevăr, dispozițiile art. 16 din H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice stabilesc faptul că se acordă contravaloarea a 7,5 l carburant la 100 km parcurși pe distanța cea mai scurtă însă, cum în actul de control și nici în celelalte acte contestate nu s-a specificat care era documentul pe care reclamanta trebuia să-l aibă în vedere pentru determinarea celei mai scurte distanțe, în afara „Indicatorului distanțelor tarifare” preluat din „Tariful unic pentru transportul de mărfuri cu mijloace auto”, în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că suma de 8.914 RON nu reprezintă drepturi greșit acordate. În ceea ce privește criticile formulate de recurenta – pârâtă privind modul de soluționare al instanței de fond cu referire la măsura stabilită la pct. II. 9 din decizia nr. 17/2012, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată cât și art. 8.10.2 din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3055/2009, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, din examinarea prevederilor contractuale efectuată de judecătorul fondului cât și a celorlalte probatorii administrate în cauză nerezultând că pentru efectuarea serviciilor de curățenie contractate ar fi fost facturate nejustificat servicii pentru suprafețe care nu erau prevăzute în contracte sau că s-ar fi aplicat și decontat eronat tarife pentru serviciile de curățenie generală în cazul serviciilor pentru curățenia zilnică. O ultimă critică formulată de recurenta – pârâtă vizează obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată însă că susținerile recurentei – pârâte sunt nefondate întrucât judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, respectiv dispozițiile art. 274 C. civ. și a obligat pârâta la suportarea cheltuielilor de judecată, cheltuieli care reprezintă doar onorariu de expert, fără a acorda și cheltuieli reprezentând onorariu de avocat, având în vedere că documentele respective erau ilizibile, nefiind depuse în original, neputându-se face dovada efectuării lor. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, va respinge recursurile formulate în cauză, ca nefondate.