ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2986/2014

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 187 din 17 iunie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Compania Națională a Huilei SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin care solicita suspendarea executării Deciziei nr. 7 din 23 ianuarie 201 și a Încheierii nr. 35 din 28 martie 2013, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea acestor acte. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., republicat, și solicitând casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată; în esență, recurenta susține că prin hotărârea pronunțată prima instanță a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la condițiile de suspendare a executării actului administrativ; în motivarea recursului, care reiterează motivele și argumentele invocate în fața primei instanțe, se arată, în esență, că prima instanță a apreciat în mod greșit că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ, de vreme ce este evident că, prin punerea în practică a măsurilor dispuse prin actele contestate, s-ar perturba grav funcționarea societății și s-ar prejudicia angajații acesteia, pe de o parte, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă o serioasă îndoială asupra legalității actelor contestate.

3. Hotărârea instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivul și criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevăd pentru suspendarea executării actului administrativ condițiile cazului bine justificat și prevenirii producerii unei pagube iminente.

Referindu-se la noțiunile sus-menționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește "paguba iminentă" ca fiind - "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" (lit. ș) iar "cazuri bine justificate" - "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" (lit. t). Cele două condiții, prin modul restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența "unui caz bine justificat" și a "iminenței producerii pagubei". Or, singure, criticile aduse de recurenta-reclamantă actelor contestate nu constituie caz bine justificat, întrucât acestea nu pot, prin ele însele, fără alte dovezi, să probeze existența condiției prevăzute de lege.

Motivele de nelegalitate a actului contestat, invocate în cererea de chemare în judecată și reiterate în cererea de recurs, vizează fondul cauzei și nu creează pentru actele administrative a căror executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privința legalității, în sensul definiției date de legiuitor acestei noțiuni în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar recurenta-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor contestate, fără ca prin aceasta să antameze sau anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității acestora. Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că în speță nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat.

Nici în ceea ce privește condiția referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente ce s-ar produce prin executarea actelor contestate, argumentele recurentei - în sensul că, prin punerea în practică a măsurilor dispuse prin actele contestate, s-ar perturba grav funcționarea societății și s-ar prejudicia angajații acesteia - nu sunt de natură a conduce la concluzia că situația invocată se încadrează în definiția noțiunii de "pagubă iminentă", prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/ 2004, citate mai sus; aceasta, întrucât, singură, punerea în executare a actului contestat nu conduce implicit la concluzia îndeplinirii cerinței în discuție.

Or, suspendarea actelor administrative reprezintă, așa cum s-a arătat, o situație de excepție, acestea bucurându-se de prezumția de legalitate și de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput. Față de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate criticile recurentei, sentința atacată fiind temeinică și legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională a Huilei SA împotriva Sentinței nr. 187 din 17 iunie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2014. Procesat de GGC - NN