ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2986/2014

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanțe

Prin Sentința nr. 187 din 17 iunie 2013,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Compania Națională a

Huilei SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin care

solicita suspendarea executării Deciziei nr. 7 din 23 ianuarie 201 și a

Încheierii nr. 35 din 28 martie 2013, până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea acestor acte.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta,

invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

republicat, și solicitând casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii,

astfel cum a fost formulată; în esență, recurenta susține că prin hotărârea

pronunțată prima instanță a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 14 din

Legea nr. 554/2004, referitoare la condițiile de suspendare a executării

actului administrativ; în motivarea recursului, care reiterează motivele și

argumentele invocate în fața primei instanțe, se arată, în esență, că prima

instanță a apreciat în mod greșit că nu sunt îndeplinite condițiile legale

pentru suspendarea executării actului administrativ, de vreme ce este evident

că, prin punerea în practică a măsurilor dispuse prin actele contestate, s-ar

perturba grav funcționarea societății și s-ar prejudicia angajații acesteia, pe

de o parte, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă o serioasă îndoială

asupra legalității actelor contestate.

instanței de recurs

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivul și criticile

formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

În cauză, sunt

aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, care prevăd pentru suspendarea executării actului

administrativ condițiile cazului bine justificat și prevenirii producerii unei

pagube iminente.

Referindu-se la

noțiunile sus-menționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește

"paguba iminentă" ca fiind - "prejudiciul material viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public" (lit. ș) iar "cazuri

bine justificate" - "împrejurările legate de starea de fapt și de

drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ" (lit. t).

Cele două condiții,

prin modul restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă caracterul de

excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând,

așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ

aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența

"unui caz bine justificat" și a "iminenței producerii

pagubei".

Or, singure,

criticile aduse de recurenta-reclamantă actelor contestate nu constituie caz

bine justificat, întrucât acestea nu pot, prin ele însele, fără alte dovezi, să

probeze existența condiției prevăzute de lege.

Motivele de

nelegalitate a actului contestat, invocate în cererea de chemare în judecată și

reiterate în cererea de recurs, vizează fondul cauzei și nu creează pentru

actele administrative a căror executare se cere a fi suspendată o îndoială

serioasă în privința legalității, în sensul definiției date de legiuitor

acestei noțiuni în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar

recurenta-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne

prezumția de legalitate a actelor contestate, fără ca prin aceasta să antameze

sau anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității acestora.

Prin urmare, în mod

corect a reținut prima instanță că în speță nu este îndeplinită condiția

referitoare la cazul bine justificat.

Nici în ceea ce

privește condiția referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente ce

s-ar produce prin executarea actelor contestate, argumentele recurentei - în

sensul că, prin punerea în practică a măsurilor dispuse prin actele contestate,

s-ar perturba grav funcționarea societății și s-ar prejudicia angajații

acesteia - nu sunt de natură a conduce la concluzia că situația invocată se

încadrează în definiția noțiunii de "pagubă iminentă", prevăzută de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/ 2004, citate mai sus;

aceasta, întrucât, singură, punerea în executare a actului contestat nu conduce

implicit la concluzia îndeplinirii cerinței în discuție.

Or, suspendarea

actelor administrative reprezintă, așa cum s-a arătat, o situație de excepție,

acestea bucurându-se de prezumția de legalitate și de veridicitate, care

determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.

Față de cele

prezentate, constatând că nu sunt întemeiate criticile recurentei, sentința

atacată fiind temeinică și legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta Compania Națională a Huilei SA împotriva Sentinței nr.

187 din 17 iunie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN