ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1776/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea cu care a fost învestită Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, în urma soluționării conflictului negativ de competență de către Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, suspendarea executării Deciziei nr. 119, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară la data de 27.01.2015, până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Alba Iulia.

Prin Sentința civilă nr. 222 din 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 119/27.01.2015, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară și, în consecință, a dispus suspendarea executării acestei decizii până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Alba Iulia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond a pronunțat o sentință care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv o sentință care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenta arată că sentința recurată nu cuprinde în concret toată analiza care a stat la baza considerentelor avute în vedere la momentul deliberării, că argumentele invocate de către instanța de fond tind să conducă la concluzia potrivit căreia aceasta a făcut o analiză superficială a speței.

În opinia recurentei, instanța nu a analizat întreg cadrul procesual, ci s-a limitat a aprecia, în motivarea dată, la faptul că "reclamanta a făcut dovada contestării deciziei de soluționare a acțiunii disciplinare care constituie titlul executoriu".

Or, obligația de a formula plângere prealabilă sau de a promova cerere de chemare în judecată revine exclusiv în sarcina reclamantei-intimate, iar acest aspect nu poate constitui un motiv temeinic și pertinent care să conducă implicit la admiterea cererii de suspendare.

Recurenta critică faptul că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material în motivarea soluției pronunțate, apreciind că în demonstrarea existenței cazului bine justificat a fost suficientă împrejurarea că în "Dosarul nr. x/2015, în soluționarea fondului contestației, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea formulată de reclamanta-intimată SC A. SA"

Mai arată recurenta că instanța de fond a apreciat în mod greșit, în considerentele sentinței recurate, faptul că "executarea măsurilor dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară implică plata unei sume importante de bani, aproximativ 3.000.000 RON".

Recurenta subliniază faptul că cererea de chemare în judecată a reclamantei-intimate a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond".

Se mai arată că, în cuprinsul cererii sale, reclamanta-intimată nu a argumentat concret existența "cazului bine justificat", respectiv nu a prezentat elemente de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, respectiv că împrejurările invocate de reclamantă în sprijinul condiției cazului bine justificat nu pot constitui motive temeinice, pertinente și concludente care să formeze convingerea instanței cu privire la admisibilitatea cererii formulate de reclamantă.

În opinia recurentei, simpla invocare a aparenței de nelegalitate a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, fără a se aduce vreo dovadă în acest sens, nu poate reprezenta un caz bine justificat, pentru ca instanța să dispună suspendarea actului administrativ.

Argumentele invocate de reclamanta-intimată în fundamentarea "cazului bine justificat" nu sunt în măsură să contureze aparența de nelegalitate a actului administrativ emis de A.S.F., deoarece nu constituie argumente juridice aparent valabile referitoare la legalitatea deciziei contestate.

Concluzionează recurenta în sensul că nu este întrunită în speță condiția cazului bine justificat, conform dispozițiilor din Legea nr. 554/2004, dar nici condiția pagubei iminente.

În acest sens, arată că în speță, prin actul administrativ individual, nu s-a dispus vreo sancțiune pecuniară care ar cauza reclamantei-intimate un prejudiciu material imediat, iminent, previzibil și/sau viitor și pentru care ar fi necesară suspendarea executării actului, ci o obligație de a face, respectiv obligația de a respecta legea și de a adopta măsurile necesare în vederea onorării cererilor de retragere din societate de către acționarii care nu au votat în favoarea hotărârii de fuziune aprobată de AGEA SC A. din data de 17.09.2014.

În opinia recurentei, aceste alegații neprobate nu se circumscriu noțiunii de pagubă iminentă, întrucât nu orice obligație legală oneroasă reprezintă o pagubă iminentă în înțelesul pe care legea contenciosului administrativ o dă acestei noțiuni.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28.09.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Analizând conținutul raportului întocmit, completul de filtru a constatat că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 20.04.2018.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurenta a invocat în susținerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că sentința recurată nu cuprinde în concret toată analiza care a stat la baza considerentelor avute în vedere la momentul deliberării, că argumentele invocate de către instanța de fond tind să conducă la concluzia potrivit căreia aceasta a făcut o analiză superficială a speței.

În opinia recurentei, instanța nu a analizat întreg cadrul procesual, ci s-a limitat a aprecia, în motivarea dată, la faptul că "reclamanta a făcut dovada contestării deciziei de soluționare a acțiunii disciplinare care constituie titlul executoriu".

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Verificând conținutul hotărârii atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, astfel că acest motiv de recurs nu este fondat.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Așa cum se poate observa din considerentele sentinței recurate, instanța de fond a prezentat motivele pentru care a înțeles să admită acțiunea intimatei-reclamante, analizând argumentele susținute de aceasta ca și temei al cererii formulate, iar împrejurarea că aceasta a înțeles să dea valoare susținerilor pârâtei din întâmpinare și din cuprinsul actelor administrative atacate nu conduce la ideea că hotărârea în cauză este nemotivată.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea prezentului recurs, constată că nu sunt întemeiate nici susținerile și criticile înfățișate de recurenta-pârâtă subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanța de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecății.

Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că prin cererea formulată, reclamanta SC "A." SA a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 119, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară la data de 27.01.2015, până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Alba Iulia.

Prin sentința pronunțată, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SA și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 119/27.01.2015, emisă de A.S.F., până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Alba Iulia.

În recursul declarat, recurenta-pârâtă a invocat, în esență, faptul că cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite și că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu interpretarea și aplicarea greșită a acestor prevederi legale.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, " în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, act care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Din punctul de vedere al îndeplinirii cerințelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispoziției legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuție, s-a dat eficiență instituției suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă.

Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menține măsura suspendării și după momentul pronunțării soluției instanței de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.

Din actele dosarului rezultă faptul că prin Sentința civilă nr. 213 din 26.11.2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a anulat Deciziile nr. 119/27.01.2015 și nr. 134/25.03.2015, emise de pârâtă.

Așadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura suspendării deciziei în litigiu, dispusă de prima instanță, se prelungește ope legis până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ.

În aceste împrejurări devin aplicabile prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

În consecință, nu mai prezintă interes analizarea criticilor invocate de pârâtă privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, prin Decizia nr. 1599 din 20.04.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinței nr. 213/26.11.2015, a casat sentința atacată și a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Astfel, acțiunea în anulare s-a soluționat definitiv, producându-se efectele suspendării.

Pentru considerentele menționate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 și art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată, cu completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinței nr. 222/2015 din 11 decembrie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2018.

Procesat de GGC - GV