ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1485/2016

Decizia nr. 1485/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. x/57 din 7 mai 2013 reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. a solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună:

- anularea în parte a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 1.167 din 29 mai 2009 în ceea ce privește dispoziția de declarare a reclamantei ca inactivă și anularea în totalitate a Deciziei de soluționare a contestației emisă de către A.N.A.F. din 3 noiembrie 2012.

Prin Sentința nr. 126 din data de 13 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.

A fost anulat în parte a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 1.167 din 29 mai 2009 în ce privește dispozițiile acestuia relative la declararea ca inactivă a reclamantei.

Au fost respinse celelalte cereri.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât reclamanta cât și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea recursului pârâta A.N.A.F. a susținut că în mod corect organul de soluționare a contestației a respins-o ca tardiv formulată, având în vedere faptul că Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 1.167/2009 prin care s-a aprobat Lista contribuabililor declarați inactivi a fost comunicat potrivit dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, precum și faptul că reclamanta nu a prezentat niciun motiv pentru care să se constate întreruperea sau suspendarea cursului prescripției.

În atare condiții, s-a considerat de către recurenta-pârâtă că anularea de către instanța de fond a Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 1.167/2009 este inadmisibilă, în condițiile în care organul de soluționare a contestației administrative nu a analizat pe fond plângerea prealabilă.

S-a mai susținut că, în mod greșit, prima instanță a calificat actul a cărui anulare se solicită ca fiind act administrativ fiscal, chiar și într-o asemenea situație instanța putând cel mult să anuleze răspunsul în procedura prealabilă și să oblige autoritatea emitentă să soluționeze pe fond plângerea prealabilă.

S-a arătat că, în pronunțarea soluției la contestația formulată de reclamantă organul de soluționare a avut în vedere caracterul individual al Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 1.167/2009, invocându-se dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 și art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 cu privire la publicarea actului și prevederile art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În drept, recursul formulat de pârâtă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării capătului de cerere vizând anularea deciziei de soluționare a contestației.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința admiterii în tot a acțiunii, arătându-se că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În contextul unei scurte prezentări a situației de fapt, s-a apreciat că problema juridică care se impune a fi lămurită de către instanța de recurs vizează natura juridică a Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 1.167/2009 prin care societatea a fost declarată inactivă.

Sub acest aspect, s-a considerat că actul în discuție este un act administrativ fiscal, iar nu un act administrativ propriu-zis astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond, în acest sens invocându-se de către reclamantă prevederile art. 41 și art. 22 C. proc. fisc. cu privire la caracteristicile actului administrativ fiscal.

S-a apreciat, de asemenea, că hotărârea instanței de fond este nelegală și sub aspectul calificării Deciziei A.N.A.F. din 13 noiembrie 2012 privind modul de soluționare a contestației administrative formulată de către societate împotriva Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 1.167/2009 ca nefiind supusă procedurii controlului judiciar potrivit prevederilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă fiind rezultatul unei interpretări greșite a normelor de drept material aplicabile, în opinia reclamantei prevederile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 fiind aplicabile.

S-a mai susținut de către recurenta-reclamantă că, în mod contrar celor reținute eronat de către prima instanță, nu a afirmat că notificările prevăzute de Procedura privind declararea contribuabililor inactivi prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 819/2008 ar avea natura juridică a unui act administrativ, însă aceasta are natura juridică de condiție de valabilitate externă a actului administrativ, nerespectarea sa atrăgând nevalabilitatea actului administrativ astfel emis.

În drept, recursul formulat de reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către recurenta-reclamantă s-a solicitat respingerea recursului formulat de către pârâtă ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2 decembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din 3 februarie 2016 s-au admis în principiu recursurile declarate de A.N.A.F. și SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 126 din 13 mai 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă la motivele de recurs ale pârâtei și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursurile sunt fondate în următoarele limite.

În fapt, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anulare a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 1.167 din 29 mai 2009, prin care a fost aprobată Lista contribuabililor inactivi, în ceea ce privește poziția din anexă privind declararea ca inactivă a reclamantei și anularea Deciziei din 13 noiembrie 2012 emisă de A.N.A.F. prin care a fost respinsă ca tardivă contestația formulată de reclamantă.

Contrar celor reținute de către instanța de fond potrivit cărora actul atacat respectiv Ordinul A.N.A.F. nr. 1.167/2009 ar fi un act administrativ individual, Înalta Curte apreciază că natura juridică a actului atacat este aceea a unui act administrativ fiscal căruia îi sunt aplicabile prevederile art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., lege specială derogatorie de la dreptul comun în materie, respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 207 din O.G. nr. 92/2003 contestația se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.

Întrucât în speță această procedură de comunicare nu s-a realizat în conformitate cu dispozițiile legale, respectiv dispozițiile art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, împotriva recurentei-reclamante nu a început să curgă termenul de decădere înlăuntrul căruia trebuia formulată contestația administrativă conform dispozițiilor art. 207 C. proc. fisc., iar respingerea contestației prin Decizia din 13 noiembrie 2012, ca fiind tardivă, este nelegală.

Astfel fiind, instanța de fond nu putea trece la examinarea legalității Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 1.167/2009 înainte de soluționarea pe fond a contestației formulate de recurenta-reclamantă conform dispozițiilor art. 218 din O.G. nr. 92/2003, în raport de soluția dată contestației administrative, analiza acesteia trebuia să se circumscrie numai cercetării soluției privind excepția tardivității.

Neanalizarea pe fond a contestației administrative împiedică instanța în a cerceta pe fond măsurile dispuse prin actul administrativ subsecvent.

6.2 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 488 din Noul C. proc. civ., va admite recursurile formulate și va modifica sentința recurată în sensul că va anula Decizia din 13 noiembrie 2012 emisă de A.N.A.F.; va obliga pârâta A.N.A.F. să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva Ordinului nr. 1.167 din 29 mai 2009 emis de Președintele A.N.A.F. și va respinge, ca prematur formulată, cererea reclamantei de anulare a aceluiași ordin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de A.N.A.F. și SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 126 din 13 mai 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei:

Anulează Decizia din 13 noiembrie 2012 emisă de A.N.A.F.;

Obligă pârâta A.N.A.F. să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva Ordinului nr. 1.167/2009 emis de Președintele A.N.A.F. și respinge, ca prematur formulată, cererea reclamantei de anulare a aceluiași ordin.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2016.

Procesat de GGC - N