ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3145/2016

Decizia nr. 3145/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 mai 2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Ordinului nr. 1237 din 06 noiembrie 2013 ca nelegal.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 398 din data de 30.09.2014 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes; a respins excepția lipsei de obiect și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ca fiind lipsită de interes.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a susținut, în esență, că nelegalitatea modificării componenței comisiei de disciplină din cadrul A.N.S.V.A. prin ordinul atacat se răsfrânge direct asupra sa, prin funcționarea în ilegalitate a comisiei, prin nesocotirea condițiilor de constituire și de stabilire a componenței comisiilor de disciplină reglementate de H.G. nr. 1344/2007.

Totodată, se aduce atingere și interesului general ce vizează bunul mers al activității acestei entități funcționale din cadrul A.N.S.V.A., care are atribuții foarte importante în privința cercetării disciplinare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurent și constatând că sentința instanței de fond este legală și temeinică o va menține având în vedere considerentele ce urmează:

Obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă anularea Ordinului nr. 1237 din 06 noiembrie 2013, prin care s-a constituit comisia de disciplină din cadrul A.N.S.V.A.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 „persoană vătămată este orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate”.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 „interes legitim privat este posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat”.

Așadar, din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 554/2004, în materia contenciosului administrativ legiuitorul consacră concepția contenciosului subiectiv, potrivit căruia acțiunile în această materie vizează anularea actelor administrativ care vatămă un drept subiectiv recunoscut de lege sau un interes legitim al persoanei care se consideră vătămată (forme ale contenciosului obiectiv fiind reglementate numai cu caracter de excepție pentru apărarea ordinii de drept, respectiv în cazul acțiunilor introduse de Avocatul Poporului, Ministerul Public, Instituția Prefectului, etc).

Or, această concepție de reglementare în materia contenciosului administrativ presupune că instanța de contencios administrativ analizează întotdeauna îndeplinirea cerinței constând în dovedirea unei vătămări, atunci când este sesizată cu o cerere de anulare a actului.

Așa cum rezultă și din dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea; această condiție generală vizează orice cerere formulată în justiție și se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul, potrivit dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., republicat, trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, această din urmă condiție presupunând ca el să existe la momentul în care este formulată cererea; lipsa interesului atrage, conform dispozițiilor art. 40 alin. (1) din același cod, sancțiunea respingerii cererii astfel formulate.

Interesul este definit ca fiind tocmai folosul practic, material sau moral, pe care-l urmărește cel care promovează o acțiune și trebuie să fie legitim și personal.

Cu alte cuvinte, această cerință exprimă ideea că, în principiu, nu este îngăduit unei persoane să apere interesul unei alte persoane, și deci, nici interesul colectiv, iar cerința ca interesul să fie personal celui care acționează reprezintă aspectul subiectiv al condițiilor de exercițiu al acțiunii

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

Din această perspectivă, în ceea ce privește interesul recurentului-reclamant de a solicita anularea ordinului atacat în cauză, Înalta Curte constată că legitimitatea acestuia nu este justificată.

Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul nu a dovedit vătămarea unui drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim prin actul a cărui anulare o solicită, atâta timp cât acesta a făcut doar aprecieri de ordin general referitoare la nelegalitatea ordinului atacat, fără a arăta în concret care este folosul practic/interesul care justifică demersul său judiciar și fără a indica, potrivit solicitării instanței, dacă există promovată vreo acțiune disciplinară în desfășurare care să îl vizeze.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 398 din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2016.