ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4468/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1131 din 1 septembrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul T.H. , la 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din același cod, pe durata de 3 ani.

În temeiul dispozițiilor art. 17 și ale art. 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a cantității de 267,350 gr opium. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: La data de 22 aprilie 2004, după debarcarea dintr-o cursă aeriană care aterizase pe aeroportul Henri Coandă din București, asupra inculpatului, sosit din Iran, a fost găsită cantitatea de 268,43 grame opium. Ca atare, inculpatul a fost condus la o unitate sanitară în vederea efectuării unei endoscopii, iar la percheziționarea sa, în lenjeria intimă, s-a mai găsit cantitatea de 3,68 gr. opium și, în stomac, 20 capsule opium, eliminate pe cale anală. Din rapoartele de constatare tehnico-științifică nr. 210708 și nr. 210708/2 din 25 aprilie 2004, a rezultat că substanța găsită asupra inculpatului constituie opium.

La cercetări, inculpatul a declarat că fiind consumator de opium, acesta i-a fost indicat în țara sa natală ca tratament pentru atenuarea durerilor de spate, cantitățile găsite asupra lui fiind destinate în exclusivitate tratării herniei de disc contractată urmare faptului că a fost combatant în războiul dintre Iran și Irak. La testul de narcodependență efectuat atât pentru opiacee cât și pentru alte substanțe stupefiante, rezultatul a fost negativ (vezi buletinul de analize medicale nr. 265 din 26 aprilie 2005, întocmit de Laboratorul Spitalului Clinic Dr. Alexandru Obregia), pentru acest considerent, dispunându-se neînceperea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, declarațiile inculpatului necoroborându-se cu alte probe, așa cum prevede art. 69 C. proc.

pen. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicate. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 982 din 13 decembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul. Nemulțumit și de hotărârea pronunțată de instanța de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., respectiv s-a aplicat pedeapsă greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Recursul nu este fondat. Conform art. 72 C. pen., text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 din același cod, stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, prin executarea ei urmărindu-se formarea unei atitudini corecte față de .. ordinea de drept. Raportând la cauză aceste dispoziții de lege, se apreciază că orientându-se la pedeapsa de 10 ani închisoare, instanța a avut în vedere pericolul social concret grav al faptei, aceasta aducând atingere normelor legale care reglementează grija față de sănătatea publică, împrejurările în care inculpatul a comis fapta, respectiv introducerea în România de droguri de risc, dar și persoana acestuia, în favoarea lui reținându-se circumstanțe atenuante cu consecința micșorării pedepsei.

Totodată, executarea pedepsei în regim de privare de libertate va fi în măsură să realizeze și scopul ei, așa cum prevede art. 52 C. pen. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. Conform art. 192 din același cod, cu referire la art. 189 alin. (1), inculpatul recurent va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.H. împotriva deciziei penale nr. 982 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 aprilie 2005 la 11 iulie 2006. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul pentru interpretul de limbă persană, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2006.