ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2964/2015

HOTĂRÂRE
01.10.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2964/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2964/2015

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3572 din 2 octombrie 2014, a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 7017 din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, că sunt nefondate criticile recurentei referitoare la nemotivarea Ordinului nr. 065 din 31 martie 2012 de încetare a raporturilor de muncă ca urmare a raportului de demisie al acesteia, apreciind fără relevanță susținerile părții în legătură cu nelegalitatea ordinului atacat pentru lipsa unei demisii în conformitate cu dispozițiile legale.

Împotriva acestei decizii recurenta A. a formulat contestație în anulare, invocând prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatoarea a arătat că instanța de recurs a fost învestită să cerceteze motivele de nulitate ale ordinului de trecere în rezervă, ale raportului cu propuneri de trecere în rezervă întocmit din ordinul comandantului și natura juridică a raportului personal prin care aceasta a semnalat neregulile și actele de discriminare de la locul de muncă.

A susținut că prezenta contestație în anulare vizează necercetarea raportului cu propuneri de trecere în rezervă, afirmând că, deși nemotivat, rezultă că Ordinul nr. 065 din 31 martie 2012 s-a întemeiat pe acest raport și nu pe raportul personal din 04 martie 2011, interpretat de ambele instanțe drept cerere de demisie sau raport personal de justificare a demisiei.

În opinia sa, fără analizarea acestui act administrativ care a stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă întreaga argumentație care a stat la baza celor două hotărâri se întemeiază pe premisa nereală că raporturile sale de muncă cu Serviciul Român de Informații au încetat prin demisie și nu la propunerea conducerii în urma anchetei administrative întreprinse.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute în art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 318 C. proc. civ.: "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Argumentele contestatoarei în ceea ce privește ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., întemeiată pe considerentul că instanța de recurs a omis, din greșeală, să se pronunțe asupra motivului de recurs care viza necercetarea raportului cu propuneri de trecere în rezervă care, în opinia sa, a stat la baza ordinului contestat, nu pot fi primite.

Din considerentele deciziei atacate, rezultă faptul că instanța de recurs a analizat toate criticile aduse de recurenta-reclamantă sentinței atacate din perspectiva dispozițiilor art. C. proc. civ., referindu-se la argumentele subsumate acestora.

În literatura și practica judiciară, se face constant deosebirea între motivele de casare și argumentele arătate în sprijinul acestor motive.

Art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., invocat de contestatoare, are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare și să răspundă printr-un considerent comun.

În speță, se constată că instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate împotriva sentinței primei instanțe, astfel cum rezultă din considerentele expuse la punctul II din hotărârea contestată, reluate pe scurt la punctul I.1 din prezenta decizie.

Din modul de redactare, dar și din conținutul motivelor contestației în anulare, contestatoarea tinde la anularea unei hotărâri pentru că, în opinia sa, nu a fost bine soluționată cauza, întrucât consideră că nu a fost analizat și raportul cu propuneri de trecere în rezervă, ci doar raportul personal din 04 martie 2011, interpretat de ambele instanțe drept cerere de demisie sau raport personal de justificare a demisiei.

Or, motivele invocate de către contestatoare nu pot fi încadrate în textul de lege invocat drept temei al căii de atac exercitate în cauză, întrucât instanța de recurs, în considerentele deciziei atacate, a constatat că, din probele administrate, nu s-au identificat motive de nelegalitate/netemeinicie a ordinului contestat, înlăturând toate susținerile părții, pe care le-a apreciat ca nefiind relevante.

Așadar, au fost examinate toate motivele invocate și care au stat la baza emiterii ordinului în litigiu.

Prin urmare, contestatoarea reiterând criticile privind încetarea raporturilor sale de muncă, soluționate prin decizia atacată, prin calea de atac exercitată, formulează un recurs la recurs, ceea ce contravine principiului unicității recursului.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România și Stanca Popescu c România), ceea ce nu este cazul în speță.

Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3572 din 2 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2015.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-04-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1781/2015
la interviul organizat a fost subiectiv, iar reclamantul ar fi fost defavorizat față de alți candidați, acestea fiind simple alegații ale reclamantului, nefundamentate pe argumente solide și concrete, cuprinsul Procesului-verbal din data de
ÎCCJ 2020-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 252/2020
8 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. În cadrul motivului de recurs prevăzu
ÎCCJ 2012-12-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5318/2012
, ceea ce a condus la respingerea în mod greșit a recursului declarat în cauză. 2.1 Astfel, susține contestatorul, în esență, că instanța de recurs a omis a se pronunța cu privire la criticile, apreciate drept motive de recurs, referitoare
ÎCCJ 2014-05-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3609/2015
Decizia nr. 3609/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecție și Pază, în temeiul dispozi
ÎCCJ 2015-02-12
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 598/2015
respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată. Curtea de apel a constatat că a fost legal învestită ca instanță de contencios administrativ numai pentru analiza pretinsului refuz de soluționare a cererii de emitere a ordinului de trecere în r
Sursă