ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1318/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Hotărârea

Curții de Apel

Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

37 din 09 ianuarie 2013, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de

reclamantul A.C.N. în contradictoriu cu pârâții M.A.I., I.G.S.U. și I.S.U.

„C.V.” al Județului Ilfov.

Pentru

a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, faptul

că reclamantul nu a probat îndeplinirea procedurii administrative prealabile,

condiție de exercițiu a dreptului la acțiune în materia

contenciosului administrativ.

2.

Recursul declarat de reclamantul A.C.N.

În

recursul său, reclamantul a solicitat casarea sentinței, trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, dar și conexarea celor două

pricini.

În

motivarea căii extraordinare de atac, care nu a fost structurată pe motive de

recurs, după cum impun prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la

hotărârea judecătorească atacată:

1.

Măsura

disjungerii cauzelor și soluționarea lor de către instanțe cu

grad diferit este nelegală, după cum s-a statuat și în practica Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

2.

În

cadrul recursului administrativ a contestat implicit și ordinele nr. I/658/2011

emis de M.A.I. și nr. 080211 din 11 iunie 2011 emis de Inspectorului

General al I.S.U., însă, prin soluția adoptată, prima instanță a dat

dovadă de formalism excesiv.

3.

Apărările

formulate de intimați

Intimații

au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului, ca nefundat,

pentru argumentele prezentate la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

II.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor

cuprinse în întâmpinări, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1.

Referitor

la măsura disjungerii

Recurentul-reclamant

a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect:

-

nulitatea măsurii

punerii la dispoziție începând cu data de 15 iunie 2011;

-

nulitatea absolută a

măsurilor premergătoare trecerii în rezervă, respectiv „interviul”

desfășurat în vederea ocupării posturilor vacante;

-

nulitatea absolută a

ordinului de trecere în rezervă nr. 25862 din 14 septembrie 2011 emis de

Inspectorul Șef al I.S.U. „C.V.” al Județului Ilfov;

-

repunerea în

situația anterioară emiterii ordinului de trecere în rezervă, adică

acordarea funcției de subofițer operativ principal și a

drepturilor salariale cuvenite.

La

data de 21 martie 2012, recurentul-reclamant a completat cererea de chemare în

judecată, în sensul că a solicitat instanței să constate nulitatea

absolută a Ordinului M.A.I. nr. I/658/2011 și a Ordinului Inspectorului

General I.S.U. nr. 080211 din 11 iunie 2011.

Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

6026 din 24 octombrie 2012:

-

a disjuns capetele de

cerere privind anularea Ordinului M.A.I. nr. I/658/2011 și a Ordinului

Inspectorului General I.S.U. nr. 080211 din 11 iunie 2011 și a fixat

termen pentru continuarea judecății, cauza primind nr. de înregistrare nr.

8046/2/2012;

-

a declinat în

favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ

și fiscal, competența de soluționare a capetelor de cerere

privind anularea măsurii punerii la dispoziție, a măsurilor premergătoare

trecerii în rezervă, precum și a Ordinului de trecere în rezervă nr. 25862

din 14 septembrie 2011 emis de Inspectorul Șef al I.S.U. „C.V.” al Județului

Ilfov (dosar nr. 10651/2/2011).

Critica

recurentului referitoare la măsura disjungerii capetelor de cerere dispusă de

către Curtea de Apel nu poate fi primită: partea avea posibilitatea să recureze

sentința nr. 6026 din 24 octombrie 2012 pronunțată de această

instanță și să prezinte argumentele pentru care aprecia că această

măsură nu este legală.

2.

Referitor

la inadmisibilitatea acțiunii

Intimatul

M.A.I. a argumentat excepția inadmisibilității prin faptul că partea

adversă nu a formulat plângere prealabilă împotriva Ordinului M.A.I. nr. I/658/2011,

act administrativ unilateral cu caracter individual prin care a fost aprobată

structura organizatorică a I.G.S.U., conform Regulamentului aprobat prin

Ordinul M.A.I. nr. 533/2003, și a Ordinului Inspectorului General I.S.U. nr.

080211 din 11 iunie 2011, act administrativ unilateral cu caracter individual

prin care s-au aprobat statele de organizare ale structurilor subordonate I.G.S.U.

La

nivelul unităților operative, cele două ordine au fost aduse la

cunoștință prin Ordinul de zi pe unitate din data de 16 iunie 2011,

aspect relevat de recurent în cererea completatoare a acțiunii

introductive de instanță.

Recurentul

arată că a urmat procedura prealabilă prin actul aflat la dosar C.A.B.

Înalta

Curte nu poate primi această susținere.

În

argumentarea acestui punct de vedere se va pleca de la câteva considerații de

ordin teoretic care vor fi expuse în cele ce urmează.

În

mod tradițional, recursul prealabil a fost reglementat în legislația

românească, el reprezentând o condiție obligatorie pentru promovarea acțiunii

în contencios administrativ.

Art.

7 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, stabilește ca

regulă necesitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, statuând

asupra termenelor în care aceasta trebuie îndeplinită în funcție de tipul

actului administrativ aflat în discuție.

Această

reglementare este pe deplin justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă

de restabilire a legalității, având ca scop atât protecția autorității publice

emitente care, prin repararea eventualelor erori săvârșite cu ocazia emiterii

actului, poate evita chemarea sa în judecată în calitate de pârât, suportarea

unor cheltuieli suplimentare, cât și pe cea a particularului care are

posibilitatea de a obține revocarea actului printr-o procedură administrativă

mai simplă și scutită de taxă de timbru.

Astfel,

în alin. (1) al articolului comentat, se prevede că persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act

administrativ individual, înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, trebuie să solicite autorității publice emitente sau

autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în

parte, a acestuia.

În

alin. (3) al aceluiași articol, se menționează că este

îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ

individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat

cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele

termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

În

fine, în alin. (7) al articolului aflat în discuție, se arată că plângerea

prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce,

pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu

mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului; termenul de 6 luni este

termen de prescripție.

Prin

plângerea prealabilă adresată la data de 11 octombrie 2011 Inspectorul Șef

al I.S.U. „C.V.” al Județului Ilfov, înregistrată la această autoritate

publică cu nr. 135187 din 14 octombrie 2011, recurentul a solicitat următoarele:

„anularea tuturor actelor prealabile emiterii Ordinului Inspectorul Șef al

I.S.U. „C.V.” al Județului Ilfov nr. 25862 din 14 septembrie 2011,

respectiv examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a

personalului, ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare

instituțională la nivelul M.A.I., desfășurat în perioada 13 iulie 2011

– 22 iulie 2011, ca fiind exercitate fără respectarea dispozițiilor legale

în vigoare.”

Ca

atare, contrar celor susținute în memoriul de recurs, partea a solicitat

în cadrul recursului administrativ, atunci când s-a referit la „actele

prealabile„ emiterii ordinului de trecere în rezervă doar „anularea examenului

pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului.”

Ca

atare, nicăieri în cuprinsul recursului administrativ, recurentul nu a făcut

referire la cele două ordine contestate în cauza de față, pentru a putea

da posibilitatea emitenților să evalueze legalitatea lor și,

eventual, să procedeze la revocarea acestora.

De

astfel, pentru a obține revocarea Ordinului nr. I/658 din 11 iunie 2011,

recurentul trebuia să se adreseze emitentului său, respectiv M.A.I., iar pentru

a obține revocarea Ordinului nr. 080211 din 11 iunie 2011, recurentul

trebuia să se adreseze Inspectorului General al I.G.S.U.

Așadar,

soluția pronunțată de prima instanță respectă cerința

impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată.

III.

Soluția

Înaltei Curți asupra recursului

Față

de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect

dispoziția normativă anterior indicată, nefiind incident motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul A.C.N. împotriva sentinței civile nr. 37/2013 din 9

ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2014.