ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.09.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2958/2015

HOTĂRÂRE
30.09.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2958/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2958/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată petenții A. și B. au solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru.

Prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 8 ianuarie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, ca inadmisibilă.

Împotriva Încheierii de ședință din data de 8 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs A. și B.

Examinând cauza și încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul formulat împotriva modului de soluționare a cererii de reexaminare a taxei de timbru este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauza de față, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, calea de atac exercitată nu este prevăzută de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G nr. 80/2013: "Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru".

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că: "Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ., numai după soluționarea cererii de reexaminare".

În conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenții nu au deschisă calea de atac exercitată împotriva încheierii atacate, încheiere care nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului.

Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Încheierii din 8 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2015.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-01-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1649/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul M.M. a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru în sumă de 50 RON. Prin încheierea de ședință din Camera de Co
ÎCCJ 2018-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 340/2018
tă în dosarul nr. x, prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de reexaminare formulată de petenții B. și C., hotărârea fiind definitivă, conform dispozițiilor art. 39 alin. (2)
ÎCCJ 2019-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1539/2019
de persoanele la care se referă aceste dispoziții legale. În concluzie, Curtea a respins cererea de reexaminare ca neîntemeiată. 1.4. Împotriva Încheierii din data de 23.04.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 a formulat o nouă cerere de
ÎCCJ 2017-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2861/2017
în judecată pronunțată la 11.03.2015 de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014. Prin încheierea de ședință din data de 19.05.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014, în conformitate cu dis
ÎCCJ 2017-05-31
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2058/2017
Decizia nr. 2058/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin încheierea din data de 11 d
Sursă