ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 552/2016

Decizia nr. 552/2016 După deliberare, asupra cauzei de fața, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 mai 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a lll-a civilă, sub nr. x/3/20 15 reclamantul A., domiciliat în orașul Filiași, județul Dolj, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C., cu sediul în București, sector 1, constatarea nulității Deciziei de invalidare nr. 2958 din 27 ianuarie 2015. În motivare, reclamantul a arătat că autoarea sa, defuncta D., a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă că terenul în discuție a intrai în patrimoniul fostei C.A.P., antecesoarea sa fiind înscrisă în anexa nr. 39 în vederea acordării despăgubirilor cu suprafața de 0,57 ha, conform mențiunilor din registrul agricol din perioada 1957-1958.

De asemenea, a susținut că autoarea sa a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, care a fost preluat abuziv de stat. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Prin sentința nr. 1266 din 30 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Pentru a dispune astfel, această instanță a reținut că prin Decizia nr. 2958 din 27 ianuarie 2015, C. a decis invalidarea măsurii acordării despăgubirilor aferente terenului, stabilită prin Hotărârea Comisiei Județene Dolj nr. 980 din 13 iulie 2007 de validare a propunerii Comisiei Locale Filiași privind înscrierea suprafeței de 0,57 ha, reconstituită petentei D., după autorul E., menționată în anexa nr. 39 din Regulamentul aprobat prin H.G.

nr. 890/2005, eu modificările și completările ulterioare. Instanța a constatat că obiectul cauzei constă într-o contestație formulată împotriva deciziei de invalidare emisă de C., cu referire la un teren în privința căruia s-a emis de către Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași o propunere de despăgubiri. De asemenea, a reținut că terenul este situat în circumscripția Tribunalului Dolj, în a cărui rază teritorială se află și entitatea nvestiiă cu soluționarea cererii de acordare a masurilor reparatorii pentru imobilul în suprafață de 0,57 ha, în baza Legii nr. 18/1991.

Reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, a apreciat că acestea reglementează modalitatea de soluționare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către entitățile învestite de lege a dosarelor care sunt deja înregistrate pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a celor înregistrate la aceeași autoritate, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Instanța a opinat că art. 35 face trimitere expresă la competența tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite ori care a fost învestită cu soluționarea pe fond a cererilor de restituire în baza Legii nr. 18/1991 sau a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, intenția legiuitorului nefiind aceea de a stabili competența de soluționare a cererilor care vizează fondul raportului juridic având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de stat în favoarea Tribunalului București. Astfel, a apreciat că instanța competentă sa soluționeze contestația vizând decizia de invalidare emisă de C., conform art. 34 din Legea nr. 165/2013 este tribunalul în circumscripția căruia se află entitatea care a soluționat cererea de restituire a terenului, și anume Tribunalul Dolj.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța a stabilit competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C. în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii de restituire a terenului, întrucât a apreciat câ acesta esle cel mai în măsură să analizeze contestația, în raport de locui situării imobilului și de administrarea facilă a probatoriului. În opinia instanței, sediul C. constituie un element mai puțin important la stabilirea competenței, deoarece această instituție are atribuții, exclusiv, în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile învestite cu soluționarea notificărilor nu tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora.

Astfel, C. are atribuții de verificare și de validare a lucrărilor efectuate de entitățile enumerate la lit. a), pct. 4 din Legea nr. 165/2013 și de evaluare a punctelor prin aplicarea unei grile notariale, nefiind în măsură să aprecieze asupra întinderii dreptului de proprietate, a configurării imobilului, a stării acestuia la momentul preluării și a situației juridice a imobilului. A interpreta altfel ar însemna ea totalitate notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 18/1991 la nivel național să fie soluționate de cele trei secții civile ale Tribunalului București. ceea ce ar conduce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii.

Așa fiind, tribunalul a considerat că analiza contestației cu privire la restul de teren pentru care nu s-a putut proceda la reconstituirea dreptului de proprietate din lipsă de disponibil și nu pentru că nu s-a făcut dovada temeiniciei cererii de reconstituire a dreptului de proprietate nu poate fi atribuită decât instanței în circumscripția căreia se află sediul unității deținătoare a terenului pentru care deja s-a reconstituit dreptul de proprietate. cu atât mai mult cu cât titlul de proprietate invocat de reclamant a intrat in circuitul civil. Pentru aceste considerente, a apreciat că Tribunalul Dolj este competent să soluționeze cererea dedusă judecății. La rândul său, prin sentința nr. 75 din 5 februarie 2016, Tribunalul Dolj, secția l civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Constatând ivit confliciul de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. Pentru a decide astfel, a apreciat că prin sintagma sediul entității prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, trebuie să se înțeleagă sediul entității sau autorității care a emis decizia contestată în cauză, respectiv sediul C., care se află în București, sector 1, concluzie la care se ajunge din interpretarea coroborată a mai multor articole din cuprinsul actului normativ menționat. Astfel, a reținut că, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, prin entitate învestită de lege se înțelege și C. , care reprezintă una dintre entitățile cu atribuții în aplicarea Legii nr. 165/2013, alături de cele învestite de lege cu aplicarea legilor fondului funciar sau a Legii nr. 10/2001.

De asemenea, a constatat că la pct. 5 al art. 3 din același aci normativ se arată că, prin decizia entității învestite de lege, se înțelege decizia/dispoziția/ordinul/hotărârea emisă de către aceasta, prevăzută la pct. 4, deci, inclusiv decizia emisă de C., cum este cea atacată în prezenta cauză. Instanța a apreciat că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 fac referire la art. 33 și art. 34, rezultând, astfel, că entitatea învestită de lege poate fi abilitată să soluționeze notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 sau cererile întemeiate pe legile fondului funciar.

Deci, de la caz Ia caz, în funcție de emitentul actului administrativ contestat, sediul entității învestite de lege în raport de care se stabilește competența teritorială exclusivă poate fi al oricărei entități prevăzute de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, cum ar fi cele chemate să soluționeze notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 (unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său ori autoritatea publică locală, care poate fi primarul, primarul general al municipiului București sau președintele consiliului județean, potrivit art. 21 coroborat cu art. 26 alin. (3), din Legea nr. 10/2001) ori sediul celorlalte entități prevăzute de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în materia legilor fondului funciar, dar și al comisiei prevăzute de art. 34 din Legea nr. 165/2013 (Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituită potrivit Legii nr. 247/2005) sau cel al comisiei înființate potrivit Legii nr. 165/2013 (C.), ultimele două funcționând în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, având sediul In municipiul București.

Așadar, în opinia Tribunalului Dolj, entitatea la care se refera art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este cea care a emis decizia contestată în cauză, respectiv C. și nu Comisia Locală Filiași pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar sau Comisia Județeană Dolj, cum, în mod greșit, a apreciat Tribunalul București, întrucât prin cererea de chemare în judecată nu se atacă hotărârile comisiilor de fond funciar. Pentru aceste considerente, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Tribunalului București, pentru considerentele ce succed: Prin cererea înregistrată la data de 13 mai 2015. sub nr. x/3/2015, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C., constatarea nulității Deciziei nr. 2958 din 27 ianuarie 2015 prin care a fost invalidată măsura acordării despăgubirilor, stabilită prin Hotărârea Comisiei Județene DoIj nr. 980 din 13 iulie 2007 de validare a propunerii Comisiei Locale Filiași privind înscrierea suprafeței de 0,57 ha, reconstituită petentei D., antecesoarea reclamantului, conform mențiunilor din anexa nr. 39 la Regulamentul aprobai prin H.G.

nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediile entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Aceste prevederi legale instituie o normă de competență teritoriala absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entității, competența de soluționare a contestațiilor emise de aceasta cu respectarea dispozițiilor art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013.

Referitor la semnificația sintagmei „entitate învestită de lege", în alin. (3), alin. (1) pct. 4 din actul normativ mai sus indicat sunt enumerate structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, printre acestea, la lit. g) fiind menționate B. și C., care este, de altfel, emitenta deciziei contestate de reclamantă.

Coroborând prevederile legale mai sus evocate, în cauză, determinarea instanței competente în soluționarea litigiului dedus judecății nu poate fi stabilită prin raportare la instanța în a cărei rază teritorială este situat imobilul sau sediul unității deținătoare a terenului pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate și la faptul că administrarea probatoriului de către aceasta este mai facilă, astfel cum a apreciat prima instanță învestită, întrucât, față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în constatarea nulității Deciziei de invalidare nr. 2958 din 27 ianuarie 2015, emisă de pârâta C., competența teritorială aparține instanței în a cărei circumscripție se află sediul acesteia, respectiv Tribunalului București.

Prin urmare, în raport de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte reține că entitatea învestită de lege, în cauză, nu poate fi decât cea care a emis decizia atacată, motiv pen:ru care competența de soluționare a litigiului revine, potrivit normelor legale menționate, tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acesteia. Cum pârâta C., emitenta deciziei de invalidare contestate, cât și pârâta B. au sediul în București, sector 1, competența de a judeca pricina urmează a fi stabilită în favoarea secției civile a Tribunalului București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 11 martie 2016.