ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 552/2016

Decizia nr. 552/2016

După

deliberare, asupra cauzei de fața, constată următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 18 mai 2015 pe rolul Tribunalului București,

secția a lll-a civilă, sub nr. x/3/20

15

reclamantul A., domiciliat în orașul Filiași, județul Dolj, a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele B. și C., cu sediul în București, sector 1,

constatarea nulității Deciziei de invalidare nr. 2958 din 27 ianuarie 2015.

În

motivare, reclamantul a arătat că autoarea sa, defuncta D., a depus la dosarul

cauzei înscrisuri din care rezultă că terenul în discuție a intrai în

patrimoniul fostei C.A.P., antecesoarea sa fiind înscrisă în anexa nr. 39 în

vederea acordării despăgubirilor cu suprafața de 0,57 ha, conform mențiunilor

din registrul agricol din perioada 1957-1958.

De asemenea, a

susținut că autoarea sa a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

terenului, care a fost preluat abuziv de stat.

În drept,

cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (1)

din Legea nr. 165/2013.

Prin sentința nr.

1266 din 30 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a

dispune astfel, această instanță a reținut că prin Decizia nr. 2958 din 27

ianuarie 2015, C. a decis invalidarea măsurii acordării despăgubirilor aferente

terenului, stabilită prin Hotărârea Comisiei Județene Dolj nr. 980 din 13 iulie

2007 de validare a propunerii Comisiei Locale Filiași privind înscrierea

suprafeței de 0,57 ha, reconstituită petentei D., după autorul E., menționată

în anexa nr. 39 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, eu

modificările și completările ulterioare.

Instanța a

constatat că obiectul cauzei constă într-o contestație formulată împotriva

deciziei de invalidare emisă de C., cu referire la un teren în privința căruia

s-a emis de către Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate

Privată asupra Terenurilor Iași o propunere de despăgubiri. De asemenea, a

reținut că terenul este situat în circumscripția Tribunalului Dolj, în a cărui

rază teritorială se află și entitatea nvestiiă cu soluționarea cererii de

acordare a masurilor reparatorii pentru imobilul în suprafață de 0,57 ha, în

baza Legii nr. 18/1991.

Reținând

incidența în cauză a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, a

apreciat că acestea reglementează modalitatea de soluționare a notificărilor

formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către entitățile învestite de lege a

dosarelor care sunt deja înregistrate pe rolul Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor și a celor înregistrate la aceeași autoritate,

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Instanța a

opinat că art. 35 face trimitere expresă la competența tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității învestite ori care a fost învestită cu soluționarea

pe fond a cererilor de restituire în baza Legii nr. 18/1991 sau a notificărilor

formulate în baza Legii nr. 10/2001, intenția legiuitorului nefiind aceea de a

stabili competența de soluționare a cererilor care vizează fondul raportului

juridic având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului

preluat abuziv de stat în favoarea Tribunalului București.

Astfel, a

apreciat că instanța competentă sa soluționeze contestația vizând decizia de

invalidare emisă de C., conform art. 34 din Legea nr. 165/2013 este tribunalul

în circumscripția căruia se află entitatea care a soluționat cererea de

restituire a terenului, și anume Tribunalul Dolj.

Din

interpretarea coroborată a dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța a

stabilit competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva

deciziilor emise de C. în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii de

restituire a terenului, întrucât a

apreciat câ acesta esle

cel mai în măsură să analizeze contestația, în raport de locui situării

imobilului și de administrarea facilă a probatoriului.

În opinia

instanței, sediul C. constituie un element mai puțin important la stabilirea

competenței, deoarece această instituție are atribuții, exclusiv, în vederea

finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de

art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile învestite

cu soluționarea notificărilor nu tranșat aspectele esențiale în soluționarea

acestora.

Astfel, C.

are atribuții de verificare și de validare a lucrărilor efectuate de entitățile

enumerate la lit. a), pct. 4 din Legea nr. 165/2013 și de evaluare a punctelor

prin aplicarea unei grile notariale, nefiind în măsură să aprecieze asupra

întinderii dreptului de proprietate, a configurării imobilului, a stării

acestuia la momentul preluării și a situației juridice a imobilului. A

interpreta altfel ar însemna ea totalitate notificărilor formulate în temeiul Legii

nr. 10/2001 și a Legii nr. 18/1991 la nivel național să fie soluționate de cele

trei secții civile ale Tribunalului București. ceea ce ar conduce la un blocaj

al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a

măsurilor reparatorii.

Așa

fiind, tribunalul a considerat că analiza contestației cu privire la restul de

teren pentru care nu s-a putut proceda la reconstituirea dreptului de

proprietate din lipsă de disponibil și nu pentru că nu s-a făcut dovada

temeiniciei cererii de reconstituire a dreptului de proprietate nu poate fi

atribuită decât instanței în circumscripția căreia se află sediul unității

deținătoare a terenului pentru care deja s-a reconstituit dreptul de

proprietate. cu atât mai mult cu cât titlul de proprietate invocat de reclamant

a intrat in circuitul civil.

Pentru aceste

considerente, a apreciat că Tribunalul Dolj este competent să soluționeze

cererea dedusă judecății.

La rândul său,

prin sentința nr. 75 din 5 februarie 2016, Tribunalul Dolj, secția l civilă, a admis

excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București. Constatând ivit confliciul de

competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a

decide astfel, a apreciat că prin sintagma sediul entității prevăzută de art. 35

alin. (1) din Legea nr. 165/2013, trebuie să se înțeleagă sediul entității sau

autorității care a emis decizia contestată în cauză, respectiv sediul C., care

se află în București, sector 1, concluzie la care se ajunge din interpretarea

coroborată a mai multor articole din cuprinsul actului normativ menționat.

Astfel,

a reținut că, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, prin entitate

învestită de lege se înțelege și C.

,

care reprezintă una dintre entitățile cu atribuții în aplicarea Legii nr. 165/2013,

alături de cele învestite de lege cu aplicarea legilor fondului funciar sau a Legii

nr. 10/2001.

De asemenea, a

constatat că la pct. 5 al art. 3 din același aci normativ se arată că, prin decizia

entității învestite de lege, se înțelege decizia/dispoziția/ordinul/hotărârea

emisă de către aceasta, prevăzută la pct. 4, deci, inclusiv decizia emisă de C.,

cum este cea atacată în prezenta cauză.

Instanța a

apreciat că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 fac referire

la art. 33 și art. 34, rezultând, astfel, că entitatea învestită de lege poate

fi abilitată să soluționeze notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001

sau cererile întemeiate pe legile fondului funciar.

Deci, de la

caz Ia caz, în funcție de emitentul actului administrativ contestat, sediul

entității învestite de lege în raport de care se stabilește competența

teritorială exclusivă poate fi al oricărei entități prevăzute de art. 3 pct. 4

din Legea nr. 165/2013, cum ar fi cele chemate să soluționeze notificările

formulate potrivit Legii nr. 10/2001 (unitatea deținătoare sau persoana

juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun

care nu se află în patrimoniul său ori autoritatea publică locală, care poate

fi primarul, primarul general al municipiului București sau președintele

consiliului județean, potrivit art. 21 coroborat cu art. 26 alin. (3), din Legea

nr. 10/2001) ori sediul celorlalte entități prevăzute de art. 3 pct. 4 din

Legea nr. 165/2013 în materia legilor fondului funciar, dar și al comisiei

prevăzute de art. 34 din Legea nr. 165/2013 (Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, constituită potrivit Legii nr. 247/2005) sau cel al comisiei

înființate potrivit Legii nr. 165/2013 (C.), ultimele două funcționând în subordinea

Cancelariei Primului-Ministru, având sediul In municipiul București.

Așadar, în

opinia Tribunalului Dolj, entitatea la care se refera art. 35 alin. (1) din

Legea nr. 165/2013 este cea care a emis decizia contestată în cauză, respectiv C.

și nu Comisia Locală Filiași pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar sau

Comisia Județeană Dolj, cum, în mod greșit, a apreciat Tribunalul București,

întrucât prin cererea de chemare în judecată nu se atacă hotărârile comisiilor

de fond funciar.

Pentru

aceste considerente, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare

în judecată în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Examinând

conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența

soluționării pricinii revine Tribunalului București, pentru considerentele ce

succed:

Prin

cererea înregistrată la data de 13 mai 2015. sub nr. x/3/2015, pe rolul

Tribunalului București,

secția

a III-a civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și

C., constatarea

nulității Deciziei nr. 2958 din 27

ianuarie 2015 prin care a fost invalidată măsura acordării despăgubirilor,

stabilită prin Hotărârea Comisiei Județene DoIj nr. 980 din 13 iulie 2007 de

validare a propunerii Comisiei Locale Filiași privind înscrierea suprafeței de

0,57 ha, reconstituită petentei D., antecesoarea reclamantului, conform

mențiunilor din anexa nr. 39 la Regulamentul aprobai prin H.G. nr. 890/2005, cu

modificările și completările ulterioare.

Potrivit

dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu

respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se

consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediile entității, în termen de 30 de zile de la data

comunicării.

Aceste

prevederi legale instituie o normă de competență teritoriala absolută, ce

atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entității,

competența de soluționare a contestațiilor emise de aceasta cu respectarea

dispozițiilor art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013.

Referitor la

semnificația sintagmei „entitate învestită de lege", în alin. (3), alin.

(1) pct. 4 din actul normativ mai sus indicat sunt enumerate structurile cu

atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de

stabilire a măsurilor reparatorii, printre acestea, la lit. g) fiind menționate

B. și C., care este, de altfel, emitenta deciziei contestate de reclamantă.

Coroborând

prevederile legale mai sus evocate, în cauză, determinarea instanței competente

în soluționarea litigiului dedus judecății nu poate fi stabilită prin raportare

la instanța în a cărei rază teritorială este situat imobilul sau sediul

unității deținătoare a terenului pentru care s-a reconstituit dreptul de

proprietate și la faptul că administrarea probatoriului de către aceasta este

mai facilă, astfel cum a apreciat prima instanță învestită, întrucât, față de

obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în constatarea

nulității Deciziei de invalidare nr. 2958 din 27 ianuarie 2015, emisă de pârâta

C., competența teritorială aparține instanței în a cărei circumscripție se află

sediul acesteia, respectiv Tribunalului București.

Prin

urmare, în raport de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 35 alin.

(1) din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte reține că entitatea învestită de lege,

în cauză, nu poate fi decât cea care a emis decizia atacată, motiv pen:ru care

competența de soluționare a litigiului revine, potrivit normelor legale

menționate, tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acesteia.

Cum

pârâta C., emitenta deciziei de invalidare contestate, cât și pârâta B. au

sediul în București, sector 1, competența de a judeca pricina urmează a fi

stabilită în favoarea secției civile a Tribunalului București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi, 11 martie 2016.