Decizia nr. 180/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 624/2014 a Tribunalului București

Circumstanțele cauzei. Cererea dedusă judecății; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 aprilie 2012 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. București, C., D. și E., anularea fișei de evaluare întocmită pe numele său din perioada 01 decembrie 2010-30 noiembrie 2011, obligarea pârâtului B. București să emită și să completeze o nouă fișă de evaluare pentru perioada 01 decembrie 2010-30 noiembrie 2011 conținând note mai mari și calificativul „Excepțional” sau „Foarte bun”, și obligarea pârâților la plata de daune morale.

Hotărârea primei instanțe; Prin sentința civilă nr. 624 din 29 ianuarie 2014, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A.

Calea de atac exercitată. Excepția de neconstituționalitate invocată; Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., solicitând modificarea și/sau casarea acesteia și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâților la plata daunelor morale. În recurs, recurentul-reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 191/2005, a art. 413, 414, 415, 416, 417, 418, 419, 420, 421, 422, 423, 424, 425, 426, 427, 428, 429, 430, 431, 432, 433, 434, 435, 436, 437 C. pen. și a art. 33, 34, 35, 73 din Legea nr. 80/1995, precum și excepția de nelegalitate a Ordinului F. 300/2004, în baza căruia a fost întocmit actul administrativ contestat.

Hotărârea supusă recursului în cauza de față; Prin Decizia civilă nr. 4039 din 10 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și, în consecință, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 80/1995. A respins în rest, ca inadmisibilă, cererea de sesizare. A admis recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 624 din 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și împotriva încheierii de ședință din data de 20 noiembrie 2013 a Tribunalului București de soluționare a excepției de nelegalitate a Ordinul F. nr. 300/2004. A casat încheierea de ședință din data de 20 noiembrie 2013 a Tribunalului București și a trimis spre competentă soluționare excepția de nelegalitate a Ordinului F. nr. 300/2004 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a. A disjuns recursul introdus împotriva sentinței civile nr. 624 din 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București și a dispus formarea unui dosar distinct, în care a acordat termen de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate, prin raportare la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, că o condiție esențială a sesizării este ca actul normativ sau dispoziția legală din cuprinsul unei legi sau ordonanțe, atacate cu excepția de neconstituționalitate, să aibă legătură cu fondul cauzei, respectiv de modul de soluționare a excepției să depindă soluționarea fondului. Din petitul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulat acesta în fața instanței de fond, rezultă că obiectul prezentului dosar îl reprezintă anularea fișei de evaluare întocmită pentru perioada 01 decembrie 2010 - 30 noiembrie 2011, înlocuirea calificativului acordat și obligarea pârâtului la plata daunelor morale. Fișa de evaluare contestată a fost întocmită în baza art. 73 din Legea nr. 80/1995 și a Ordinului F. nr. 300/2004, ca urmare a aprecierilor personale a evaluatorilor, fără a dispune asupra altor aspecte, în afara calificativului acordat, așadar fără a dispune cu privire la existența unor fapte de natură penală, necesitatea sesizării organelor de urmărire penală ori cu privire la interzicerea dreptului pentru reclamant de a participa la viitoare concursuri de numire în funcția publică. În raport de aceste aspecte, având în vedere și motivele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs, cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate, singurele prevederi legale atacate, ce au legătură cu fondul cauzei, sunt dispozițiile art. 73 din Legea nr. 80/1995, care constituie baza legală pentru întreaga procedură de evaluare, respectiv temeiul legal în baza căruia ia act în patrimoniul autorității dreptul de a proceda la evaluare. Este așadar îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare, privind legătura cu fondul cauzei, precum și condiția ca textul să nu fi fost în prealabil declarat neconstituțional. Referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 33, 34 și 35 din Legea nr. 80/1995, Curtea a constatat că textele de lege atacate se referă la procedura disciplinară, în condițiile în care prin fișa de evaluare nu a avut loc o cercetare disciplinară a recurentului-reclamant, iar acesta nu a fost suspus, cu ocazia evaluării, procedurii prevăzută de art. 33, 34 și 35 din Lege. Pe cale de consecință, textele de lege atacate cu excepția de neconstituționalitate nu au legătură cu legalitatea fișei de evaluare și, implicit, nici cu fondul cauzei. De asemenea, prin fișa de evaluare atacată nu s-a constatat săvârșirea unei fapte de natură penală de către recurent, iar aceasta nu este un act întocmit în procedura penală. Pe cale de consecință, atacarea cu excepția de neconstituționalitate a unor texte C. pen. nu prezintă nicio relevanță în prezentul dosar, în care nu se analizează aplicarea legii penale, ci a legii civile. În același sens, nici argumentele expuse în susținerea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 191/2005 și a Legii nr. 80/1995, în integralitatea sa, nu prezintă relevanță cu prilejul analizei legalității fișei de evaluare, din conținutul Legii nr. 80/1995 doar prevederile art. 73 prezentând cu adevărat relevanță, fiind aplicabile în mod direct în procedura de evaluare.

Calea de atac exercitată; Reclamantul A. a formulat recurs, în termenul legal, împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale din Decizia nr. 4039 din 10 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 191/2005, a Legii nr. 80/1995, a art. 413, 414, 415, 416, 417, 418, 419, 420, 421, 422, 423, 424, 425, 426, 427, 428, 429, 430, 431, 432, 433, 434, 435, 436, 437 C. pen. și a art. 33, 34 și 35 din Legea nr. 80/1995. În motivarea cererii, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond a exercitat ilegal atribuțiile Curții Constituționale, sustrăgând excepțiile de neconstituționalitate de la controlul de constituționalitate, cu încălcarea art. 2 alin. (1), art. 3, art. 6, art. 13 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 și art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 1 și 3, art. 7 și art. 14 pct. 1 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice. Recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, argumentând că acesta încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21 alin. (2) și (3), art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) art. 146 lit. d) din Constituția României, și a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu această excepție.

Apărările intimatului; Legal citat, intimatul B. București a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca legală și temeinică, argumentând că nu există o legătură între O.U.G. nr. 191/2005, art. 413- 437 C. pen. și art. 33, 34 și 35 din Legea nr. 80/1995 și fondul cauzei, susținerile recurentului neavând nici o justificare rezonabilă. Intimatul a mai solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii recurentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, susținând că aceste prevederi legale nu au nici o legătură cu fondul cauzei ce are ca obiect anularea unui act administrativ individual emis de pârâtă, că cererea nu este argumentată, iar susținerile recurentului nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate.

Soluția Înaltei Curți; Examinând actele și înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată următoarele: 1.1. Referitor la cererea recurentului de sesizare a Curții Constituționale. 7.1.1. Admisibilitatea cererii; Verificând admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată îndeplinite condițiile prevăzute de alineatele (1), (2) și (3) ale aceluiași articol, în sensul că norma juridică în discuție este în vigoare, are legătură cu recursul de față și nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. În raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, este îndeplinită condiția existenței raportului de dependență între soluționarea cauzei și dispozițiile a căror neconstituționalitate este invocată de recurentul-reclamant. Îndeplinirea acestei condiții derivă din împrejurarea că, așa cum rezultă din expunerea rezumativă a circumstanțelor cauzei, instanța de fond și-a fundamentat soluția recurată în cauza de față în raport cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziții care sunt contestate pe calea excepției de neconstituționalitate invocate de recurentul-reclamant. Pentru aceste motive, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în temeiul art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. 7.1.2. Opinia instanței cu privire la constituționalitatea dispozițiilor contestate În opinia Înaltei Curți dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt constituționale, întrucât d ezvoltarea normelor constituționale ale art. 146 lit. d) în cuprinsul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul concretizării condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească o lege sau o ordonanță pentru a putea fi supusă controlului de constituționalitate pe calea excepției, chestiune prejudicială, ridicată în fața instanței judecătorești, este justificată și corespunde voinței legiuitorului constituant. Dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale. Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii. 7.2. Referitor la cererea de recurs; În continuare, analizând sentința recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente și a susținerilor părților, Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează. Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) ale Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: (i) excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; (ii) excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță; (iii) norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, funcție de circumstanțele cauzei și posibila tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței. Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte constată că, așa cum a reținut și instanța de fond, în cauză nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor a O.U.G. nr. 191/2005, a Legii nr. 80/1995, a art. 413 - 437 C. pen. și a art. 33 - 35 din Legea nr. 80/1995. În speță, obiectul cauzei în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate îl reprezintă anularea unei fișe de evaluare, înlocuirea calificativului acordat și obligarea unei autorități publice la plata de daune morale. Raportat la temeiul juridic al acțiunii, la dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emis și prin prisma cărora este criticat actul administrativ contestat, se constată că dispozițiile criticate pe calea excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu legalitatea fișei de evaluare și, implicit, nici cu fondul cauzei, și nu pot fi de natură a influența soluția ce s-ar pronunța. Nu se poate aprecia nici că modul în care instanța de fond a soluționat cauza ar încălca dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, ale Declarației Universale a Drepturilor Omului sau ale Pactului Internațional privind Drepturile Civile și Politice, în condițiile în care aceasta a acționat strict în limitele impuse de lege, respectând drepturile și garanțiile procesuale oferite părților. Faptul că cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost admisă în alte situații nu poate reprezenta, per se, un aspect de natură a contura o încălcare a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (interzicerea discriminării), art. 16 alin. (2) din Constituția României (egalitatea în fața legii), nici a art. 2 (dreptul la viață), art. 3 (interzicerea torturii), art. 1 și art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 1 și 3, art. 7 și art. 14 pct. 1 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, argumentele recurentului fiind neconvingătoare, în acest sens. Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.