ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 961/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 961/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 212

din 4 mai 2006, Tribunalul Mehedinți, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul Ș.G.S., la 4

ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 64 și 71 C. pen.

S-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani ca

pedeapsă complementară.

În baza art. 293 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și cu aplicarea art. 4 C. pen., a

fost condamnat inculpatul la 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 C. pen. și 35 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului și s-a

dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 6 luni

închisoare, în condițiile art. 64 și 71 C. pen. și 2 ani pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsă

complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv din 1 mai 2003, la 6 mai

2003.

S-a dispus anularea

înscrisului falsificat.

A fost obligat inculpatul la

600 RON, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că a fost sesizată cu rejudecarea cauzei după

desființarea sentinței penale nr. 393 din 21 octombrie 2004, pronunțată de

Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 1909/2004, ca efect al deciziei penale nr.

136 din 20 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 2128/P/2004,

înregistrându-se cauza nr. 3202/2005 pe rolul Tribunalului Mehedinți.

A. Instanța de fond a

reținut că inculpatul Ș.G.S. a fost trimis în judecată în stare de libertate

prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, pentru

infracțiunile de trafic de droguri, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 și de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în actul de sesizare arătându-se că

inculpatul a deținut și a pus cannabis la dispoziția numiților R.G.G., R.A., Ș.G.,

cei trei ocupându-se de distribuirea și comercializarea drogului pe raza

municipiului Drobeta Turnu Severin, prin intermediul numiților D.F. și F.L.S.

Astfel, s-a reținut că, la

data de 16 septembrie 2000, a fost surprins numitul F.L.S. în timp ce vindea

martorului Ș.Șt.A. o țigară care conținea cannabis, cercetările efectuate de

organele de poliție identificând pe distribuitorul Ș.G., soția inculpatului Ș.G.S.,

la domiciliul acestora fiind găsite, cu ocazia percheziției, 800 grame de cannabis și 3 pliculețe din hârtie conținând, de asemenea, cannabis.

În timpul cercetărilor, s-au

efectuat percheziții și la locuința numiților R.G.G. și R.A., fiind găsite 4

pungi din plastic care conțineau urme de substanță vegetală, identificată drept

cannabis, stabilindu-se că aceștia primeau drogurile de la Ș.G. și le

transmiteau lui D.F., care se ocupa de comercializare.

Persoanele susmenționate, Ș.G.,

D.F., R.G.G. și R.A., au fost trimise în judecată și condamnate prin sentința

penală nr. 143 din 20 iunie 2001, pronunțată de Tribunalul Mehedinți,

definitivă prin decizia penală nr. 5635 din 18 decembrie 2002, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, după cum urmează: R.A. a fost condamnată

la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. b) din

aceeași lege și art. 75 lit. a) C. pen.; D.F. a fost condamnat la pedeapsa de 4

ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen.; Ș.G. a

fost condamnată, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit.

c) și art. 16 din aceeași lege; R.G.G. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Inculpatul Ș.G.S. a părăsit

România în timpul efectuării urmăririi penale în dosarul finalizat prin

sentința penală nr. 143/2001, deplasându-se în Spania unde a fost depistat la

data de 3 aprilie 2003. Procedându-se la legitimarea inculpatului de către

autoritățile spaniole, acesta a declarat că se numește C.G.D., întrucât

cunoștea că în România este dat în urmărire generală, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 12 din Legea nr. 143/2000, fiind returnat în țară sub numele fals

declarat.

Cu ocazia preluării de către

Poliția română, inculpatul a precizat identitatea reală, după cum rezultă din

procesul-verbal încheiat la 30 aprilie 2003, de Poliția de Frontieră București

– Băneasa.

B. Cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului Mehedinți, formându-se dosarul nr. 1909/2004, ce s-a soluționat

prin sentința penală nr. 393 din 21 octombrie 2004, prin care a fost condamnat

inculpatul Ș.G.S. la pedepsele de: 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și pedeapsa de un an

închisoare, pentru o infracțiune prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen.,

pentru fiecare infracțiune reținându-se aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în

final, stabilindu-se pedeapsa rezultantă, conform art. 34 lit. b) C. pen. și art.

35 C. pen., de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen.; s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive

de la 1 mai 2003, la 6 mai 2003, inclusiv.

C. Sentința a fost atacată

cu apel de inculpat care a arătat că nu a fost legal citat la judecarea cauzei.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 136 din 20 aprilie 2005, a reținut motivul de nelegalitate prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., constând

în aceea că inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv în perioada 7 februarie

2004 - 14 ianuarie 2005, pe teritoriul Spaniei, situație în care judecarea

cauzei s-a realizat cu lipsă de procedură față de inculpat, procedura de citare

realizându-se la domiciliul din România unde inculpatul nu se afla.

În consecință, sentința a fost

desființată cu trimitere în rejudecare la aceeași instanță de fond,

constatându-se că inculpatul s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta și de

a cunoaște termenele acordate pentru judecarea cauzei în primă instanță.

D. Primind cauza spre

rejudecare, Tribunalul Mehedinți a înregistrat dosarul sub nr. 3202/2005,

procedând la interogarea inculpatului, care a învederat că nu a săvârșit

infracțiunea sancționată de Legea nr. 143/2000, ci doar și-a declinat o altă

identitate decât cea reală în fața autorităților spaniole; au fost reaudiați

martorii C.I.M., Ș.G., D.F., H.P.N., S.B., indicați în rechizitoriu, fără ca

inculpatul să solicite administrarea de probe în apărare.

Prima instanță, analizând

probatoriul administrat în faza de urmărire penală și de judecată, a acordat relevanță

probelor testimoniale administrate la urmărirea penală, apreciate ca reflectând

adevărul și a înlăturat motivat depozițiile martorilor audiați în faza de

judecată, care și-au retractat declarațiile anterioare cu motivarea că le-au

semnat fără a citi, constatând că inculpatul Ș.G.S., în perioada februarie 2000

- septembrie 2000, a comercializat cannabis, drog de risc, și și-a declinat o

identitate falsă în fața autorităților spaniole, la data de 30 aprilie 2003,

când a fost depistat pe teritoriul acestui stat.

În consecință, s-a reținut

că inculpatul a săvârșit infracțiunile de trafic de droguri, prevăzute de art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de fals privind identitatea, prevăzută de art.

293 alin. (1) C. pen., fiecare în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de

art. 37 lit. b) C. pen., procedându-se la condamnarea inculpatului la pedepsele

de: 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen. și, respectiv, de 10 luni închisoare, în final

aplicându-se pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în

conformitate cu prevederile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen.

S-a dispus anularea

înscrisului falsificat, conform art. 348 C: proc. pen.

E. Sentința a fost atacată

cu apel de către inculpat, care a invocat critici de nelegalitate și

netemeinicie, solicitând în principal restituirea cauzei la procuror, în

vederea refacerii urmăririi penale, întrucât au fost încălcate dispozițiile art.

300 C. proc. pen., privind respectarea dreptului la apărare al inculpatului. În

subsidiar, s-a solicitat rejudecarea cauzei de către instanța de apel și

pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., pentru infracțiunea de trafic de droguri, motivându-se că din

probatoriul testimonial administrat rezultă că de distribuirea și

comercializarea cannabisului se ocupau Ș.G., R.G. și R.A., care au fost condamnați

anterior pentru aceste fapte iar nu inculpatul, și în temeiul art. 10 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de fals privind identitatea, motivându-se

că prezentarea sub nume fals s-a realizat în fața unor autorități străine și nu

sunt îndeplinite condițiile art. 145 C. pen.

Prin decizia penală nr. 261/

A din 21 septembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală, s-a admis

apelul declarat de inculpatul Ș.G.S., împotriva sentinței penale nr. 212 din 4

mai 2006, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 3202/2005 care a

fost desființată în parte, pe latură penală și rejudecând, s-a descontopit

pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul

pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-au interzis

acestuia drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata prevăzută

de art. 71 alin. (2) C. pen., privitor la infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000.

S-a înlăturat anularea

înscrisului falsificat și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru

infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., pentru care latura

obiectivă impune cu necesitate ca fapta incriminată (declararea unei identități

false), să se realizeze față de o autoritate sau organ de interes public

național, în conformitate cu principiile suveranității și independenței

statale, consacrate în dreptul internațional public, de la care nu se poate

deroga prin lege internă.

Ori, din datele speței

rezultă că inculpatul a declarat fals în fața unei autorități din Spania, cu

ocazia depistării sale pe teritoriul acestui stat la data de 23 aprilie 2003,

când i s-a eliberat titlul de călătorie nr. 11, eliberat de Poliția din

Valencia, pe numele C.G.D., în vederea expulzării în România.

În momentul intrării pe

teritoriul României, la data de 30 aprilie 2003, inculpatul și-a precizat

identitatea sa reală, aspecte consemnate în procesul-verbal încheiat de Poliția

de Frontieră București - Băneasa.

Totodată, sub aspectul anulării

înscrisului falsificat, titlul de călătorie nr. 11 din 23 aprilie 2003, emis de

Poliția Valencia, s-a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 14

alin. (3) lit. a teza finală C: proc. pen., întrucât aceste norme stabilesc

regimul juridic al acțiunii civile alăturate celei penale în cadrul procesului

penal, care se întregesc cu dispozițiile art. 346 alin. (2) C. proc. pen. și

permit instanței penale să analizeze cererea de anularea unui înscris numai

corelativ soluționării acțiunii civile. Ori, infracțiunea dedusă judecății

fiind o infracțiune de pericol, fără a produce un prejudiciu care să dea

naștere la reparație pe calea unei acțiuni civile, instanța penală nu are

posibilitatea legală să se pronunțe asupra anulării înscrisului.

F. Împotriva acestei decizii, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie. În motivarea recursului au fost reiterate criticile din apel

privind greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de trafic de

droguri, la dosarul cauzei neexistând probe concludente în acest sens.

Totodată, inculpatul a invocat și

contradicția dintre considerente și dispozitiv, în sensul că în considerente s-a

concluzionat că pedeapsa rezultantă ce urmează a fi executată este de 6 ani închisoare,

dar aceasta reprezintă pedeapsa anterioară ce a fost casată, precum și faptul

că decizia nu este motivată, fiind copiată motivarea hotărârii instanței de

fond.

Examinând decizia recurată prin

prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și 18 C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

faptul că instanța de apel a reținut aceeași motivare ca și instanța de fond,

Înalta Curte constată că aceasta este nefondată întrucât, pe de o parte,

decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția iar, pe

de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen., „instanța

poate da o nouă apreciere a probelor administrate în fața primei instanțe”,

ceea ce înseamnă că acest lucru este la aprecierea instanței de apel atunci

când constată că este cazul; în speță, instanța de apel a arătat care este

situația de fapt reținută de instanța de fond și a reluat analiza materialului

probator, concluzionând că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a

probatoriului pe baza căruia a reținut starea de fapt, astfel că nu se poate

vorbi de nemotivarea deciziei.

În ceea ce privește mențiunea din

considerente referitoare la pedeapsa rezultantă, 6 ani în loc de 4 ani și 6

luni închisoare, aceasta este doar o eroare materială, în nici un caz o

contradicție între considerente și dispozitiv și, oricum, ceea ce se execută

este dispozitivul.

greșita condamnare în baza unui material probator neconcludent, Înalta Curte

constată că susținerile inculpatului în sensul că nu a avut nici o participație

în procurarea sau punerea în vânzare a drogurilor, solicitând achitarea în baza

art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sunt nefondate, vinovăția sa fiind

dovedită prin declarațiile coparticipanților Ș.G., R.G., D.F. și R.A., care au

fost condamnați anterior pentru aceste fapte, coroborate cu declarațiile

martorilor audiați în cauză, toate date în faza de urmărire penală, din care

reiese, fără dubiu, că inculpatul a procurat droguri de risc pe care le-a

comercializat prin intermediul soților R. și a propriei sale soții, faptă ce

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri,

prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Apărările inculpatului au fost

verificate inclusiv de instanța de apel, fiind înlăturate motivat, la fel

procedând și instanța de fond care a analizat în detaliu declarațiile de

martor, în special revenirile acestora asupra declarațiilor date la urmărirea

penală, motivate de împrejurarea că unii dintre participanți deja fuseseră

condamnați și executaseră pedeapsa iar alți făptuitori beneficiaseră de soluții

de netrimitere în judecată și, deci, nu mai aveau interes în a adopta o conduită

procesuală sinceră.

Analizând recursul inculpatului în

raport de întregul material probator existent la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază

că instanța de fond și cea de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63

și art. 69 C. proc. pen., au stabilit corespunzător împrejurările comiterii

faptelor, încadrarea juridică dată acestora și vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Pentru aceste considerente, având în

vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare

din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, va

respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat.

Conform dispozițiilor art. 192 alin.

(2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Ș.G.S. împotriva deciziei penale nr. 261 din 21

septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 21

februarie 2007.