ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3941/2009

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 88 din 25 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 2544/85/2007 s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul T.D.A. din infracțiunea continuată de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea continuată de fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea continuată de fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 336 C. pen. s-a extins procesul penal pornit împotriva inculpatului T.D.A. pentru infracțiunea continuată de instigare la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 25 rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul T.D.A. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave.

În baza art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 25 rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 293 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de fals privind identitatea.

În baza art. 291 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare sporită la 11 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că faptele deduse judecății sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 275 din 18 aprilie 2006 a Judecătoriei Reșița, definitivă prin Decizia Curții de Apel Timișoara nr. 1273/R din 10 decembrie 2007.

În baza art. 85 C. pen. a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului T.D.A. prin Sentința penală nr. 275/2006 a Judecătoriei Reșița definitivă prin Decizia Curții de Apel Timișoara nr. 1273/R din 10 decembrie 2007 pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a fost contopită pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 275/2006 pronunțată de Judecătoria Reșița și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare sporită la 11 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv începând cu 5 mai 2007, la zi.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.V.M. (fost T.) la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că faptele deduse judecății sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 275 din 18 aprilie 2006 a Judecătoriei Reșița definitivă prin Decizia Curții de Apel Timișoara nr. 1273/R din 10 decembrie 2007.

În baza art. 36 alin. (1) și (2) și art. 34 lit. b) C. pen. a fost contopită pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 275/2006 a Judecătoriei Reșița și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare sporită la 11 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. și art. 445 C. proc. pen. au fost restabilite situațiile anterioare săvârșirii infracțiunii prin desființarea următoarelor înscrisuri:

- contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Ț.A. și I.D. din 25 august 2006 asupra apartamentului situat în Sibiu, A.T. înscris în CF nr. X Șelimbăr cu încheierea de autentificare din 25 august 2006 notar public D.C.P. str. D. RO-Sibiu;

- contractul împrumut garantat cu ipotecă încheiat între I.D. și Ț.A. cu încheierea de autentificare din 3 august 2006 încheiat în fața notarului public P.D.;

- certificatul fiscal din 24 august 2006 emis de Consiliul Local Sibiu - Direcția Fiscală Locală Sibiu emis pentru Ț.A.;

- contract de împrumut și contract de garanție imobiliară cu încheierea de autentificare din 15 septembrie 2006 încheiat între O.C. și A.S.E.;

- încheierea emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu în Dosar nr. 17.656/7 august 2006 precum și actele subsecvente;

- Cartea de identitate falsă emisă sub numele Ț.A.

S-a dispus repunerea în situația anterioară de CF a numitului Ț.A., privind cartea funciară nr. nr. X Șelimbăr și s-a dispus efectuarea cuvenitelor rectificări.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de:

- 32.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății către O.C. și respinge restul pretențiilor ca nedovedite;

- 16.250 RON către Ț.A. cu titlu de despăgubiri civile și 4.000 RON despăgubiri morale.

S-a constatat că I.D. și A.S.E. nu s-au constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 192 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 2.000 RON, din care câte 300 RON T.D.A. pentru onorariu avocat oficiu și 200 RON M.V.M., pentru onorarii avocați din oficiu.

În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat către Ț.A. la plata sumei de câte 995 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpații T.D.A. și M.V.M. sunt frați, sunt originari din Reșița, județul Caraș-Severin, au fost și sunt cercetați pentru fapte similare pe raza mai multor județe, iar prin Sentința penală nr. 275 din 18 aprilie 2006 a Judecătoriei Reșița au fost condamnați definitiv pentru un apartament vândut de ei prin înșelăciune, pe raza localității Cîlnic.

La data de 17 septembrie 2006 partea civilă Ț.A. s-a adresat Poliției Municipiului Sibiu, reclamând faptul că în ziua precedentă, la imobilul său, din Sibiu, str. A.T., s-a prezentat numitul I.D., susținând că el ar fi proprietarul apartamentului ca urmare a încheierii unui contract de vânzare-cumpărare. Ț.A. a solicitat a se efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals, întrucât el nu a semnat niciun contract cu I.D.

În data de 23 aprilie 2007 numitul O.C. s-a adresat Poliției Municipiului Sibiu, reclamând faptul că în luna septembrie 2006 a încheiat un contract de împrumut și contract de garanție imobiliară cu numitul A.S.E., proprietarul apartamentului din Sibiu, str. Ș.Î. Ulterior, în luna martie 2007, reclamantul nu ar mai fi reușit să ia legătura cu proprietarul, aflând că actul de identitate pe care acesta l-a prezentat la notar, era falsificat.

În urma verificărilor efectuate de organele de urmărire penală și a probelor administrate, a rezultat următoarea succesiune a activității desfășurate de cei doi inculpați:

La sfârșitul lunii iulie 2006, S.G.I., agent imobiliar în cadrul SC K. SRL, ca urmare a unui anunț în ziarul „D.T.T.” prin care specifica faptul că vinde sau cumpără imobilele, a fost contactat telefonic de către o persoană de sex masculin, care s-a recomandat ca fiind „M.”. Acesta din urmă, i-ar fi spus faptul că un văr de-al lui are de vânzare un apartament situat în Sibiu, str. A.T., solicitând suma de 38.000 euro.

Potrivit declarației martorului G.S., în aceiași zi, acesta s-a întâlnit la o terasă din municipiul Sibiu, cu „M.”, care era însoțit de un alt tânăr, despre care, ulterior a aflat că se numește „Ț.A.”, proprietarul apartamentului oferit spre cumpărare. În ziua următoare, agentului imobiliar i-a fost prezentat atât imobilul cât și copie a actului de identitate pe numele de „Ț.A.” (născut în 1973) și a extrasului CF. De menționat că în actul de identitate prezentat, CNP-ul era menționat cu anul nașterii inculpatului T.D.A. (1973) și nu al adevăratului proprietar care este născut în 1943.

G.S.I. a prezentat apartamentul, prin intermediul celor doi, mai multor persoane, printre care și părții vătămate I.D., care a fost de acord să-i dea lui „Ț.A.”, cu împrumut, suma de 26.000 euro, împrumutatul garantând restituirea sumei prin constituirea în favoarea împrumutătorului a unui drept de ipotecă asupra apartamentului menționat mai sus.

La data de 03 august 2006, între partea vătămată I.D. și persoana care s-a prezentat ca fiind Ț.A., s-a încheiat un contract de împrumut garantat cu ipotecă, autentificat la Biroul Notarului Public D.C.P.

Înainte de autentificarea contractului, lui I.D. i s-a prezentat de către inculpații: „M.”și „Ț.A.”, atât apartamentul din Sibiu, str. A.T., cât și copia contractului de vânzare-cumpărare, prin care a fost dobândit imobilul de către acesta din urmă, copia încheierii de autentificare și a încheierii de intabulare.

Martorul G.S.I. a mai menționat faptul că asupra lui „Ț.A.”, a văzut doar copii ale actelor prezentate, inclusiv a cărții de identitate, fără a putea preciza dacă, în fața notarului, acesta a avut originalul actului de identitate.

După aproximativ trei săptămâni de la încheierea contractului de împrumut garantat cu ipoteca, G.S.I. a fost contactat telefonic de către „M.”, care i-a spus că vărul său „Ț.A.”, s-a hotărât să-i vândă apartamentul lui I.D.

La data de 25 august 2006, între cele două părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, cumpărătorul „preluând și toate eventualele datorii privind întreținerea apartamentului”.

După achiziționarea imobilului, I.D. a intenționat să-l revândă și în acest scop, l-a însărcinat pe G.S.I. cu găsirea unui posibil client. În luna septembrie 2006, primind cheile apartamentului în cauză de la I.D., și deplasându-se la adresa din Sibiu, str. Al.T., agentul imobiliar a găsit o persoană de sex masculin, care i-a spus că a primit apartamentul cu chirie, de la proprietarul Ț.A.

Ca urmare a discuțiilor purtate ulterior, între proprietarul - Ț.A. (născut în 1943) și I.D., la data de 17 septembrie 2006, primul s-a adresat Poliției Municipiului Sibiu, solicitând a se efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals, întrucât el nu a semnat niciun contract cu cel de-al doilea.

În data de 13 iunie 2007, martorul G.S.I., a recunoscut și a indicat, fără ezitare, în prezența a doi martori asistenți, dintr-o planșa fotografică, fotografia persoanei care în perioada iulie - august 2006 s-a prezentat ca fiind „M.” vărul proprietarului apartamentului din Sibiu, str. A.T., stabilindu-se că este vorba despre inculpatul M.V.M. (fost T.).

De asemenea dintr-o altă planșă fotografică, acest martor a recunoscut și indicat fotografia persoanei care în perioada iulie - august 2006 s-a prezentat ca fiind „Ț.A.”, încheind în numele acestuia, cu numitul I.D. un „contract de împrumut garantat cu ipoteca” și, ulterior de „vânzare-cumpărare”, stabilindu-se că este vorba despre inculpatul T.D.A.

S-a procedat la ridicarea pe bază de dovadă a documentelor ce au stat la baza autentificării contractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul din Sibiu, str. A.T., inclusiv a certificatului fiscal din 24 august 2006 emis de Consiliul Local Sibiu - Direcția Fiscală Locală, pentru numitul Ț.A., în vederea expertizării. Așa cum reiese din conținutul raportului de constatare tehnico-științifică efectuat impresiunea de ștampilă și semnătură aplicate pe documentele în litigiu sunt realizate cu ajutorul unei imprimante și sunt contrafăcute.

S-a probat în dosar prin raportul de constatare tehnico-științific întocmit la 18 octombrie 2006 împrejurarea că semnătura de la rubrica vânzător de pe contractul de vânzare-cumpărare din data de 25 august 2006 între Ț.A. și I.D., autentificat de notarul public D.C.P., prin încheierea de autentificare din 25 august 2006, nu a fost executată de partea civilă Ț.A. - născut în 1943.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică întocmit la 05 mai 2007 s-a probat că: scrisul de mână de la rubrica împrumutat și debitor ipotecar de pe Contractul de împrumut garantat cu ipoteca, autentificat de notarul public D.C.P. prin încheierea de autentificare din 03 august 2006; de la rubrica vânzător de la contractul de vânzare-cumpărare, autentificat de notarul public D.C.P. prin încheierea de autentificare din 25 august 2006; de la rubrica împrumutat de pe contractul de împrumut și contract de garanție imobiliară, autentificat de notarul public N.C.M. prin încheierea de autentificare din 15 septembrie 2006 și de la rubricile semnăturile și am primit actul semnăturile de pe cererea adresată notarului public D.C.P. din data de 25 august 2006 - aparține inculpatului T.D.A.

Martora D.C.P., notarul public care a întocmit actele autentice fără ezitare a recunoscut după fotografie în prezența martorilor asistenți pe inculpatul T.D.A. - cel care s-a prezentat a fi „Ț.A.”. Pe parcursul cercetării judecătorești martora l-a și identificat pe inculpatul T.D.A. ca fiind cel care s-a prezentat în fața sa Ia întocmirea actelor autentice.

De la notarul public D.M.P., s-au ridicat și copia contractului de vânzare-cumpărare din 15 februarie 2007 și copia încheierii de autentificare; martora nu a remarcat faptul că atât aceste acte cât și certificatul fiscal prezentau urme de ștergere la CNP-ul lui Ț.A. și înlocuirea cu CNP-ul inculpatului T.D.A.

La data de 21 septembrie 2006 la Judecătoria Sibiu, s-a înregistrat acțiunea civilă de evacuare a numiților H.E.S. (chiriașul adevăratului Ț.A. - născut în 1943) și Ț.A. (născut în ...1973), formulată de către partea vătămată I.D.

Prin Sentința civilă nr. 5346 din 24 noiembrie 2006 a Judecătoriei Sibiu, s-a admis atât cererea în interes propriu formulată de intervenientul Ț.A. (născut la data de ... 1943), cât și acțiunea civilă formulată de către I.D.

Prin intermediul executorului judecătoresc partea vătămată I.D. a intrat în posesia imobilului,

motiv pentru care, acesta din urmă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, întrucât „nu i s-a cauzat un prejudiciu” prin fapta inculpaților T.D.A. și M.V.M.

Partea vătămată Ț.A. s-a constituit parte civilă în cauză și a solicitat restabilirea situației anterioare și obligarea inculpaților la despăgubiri materiale și morale.

Partea civilă Ț.A. a precizat că apartamentul din Sibiu, str. A.T. l-a dobândit la data de 15 februarie 2006 prin intermediul agentului imobiliar P.I. Potrivit declarației acestui martor, în luna februarie 2006 a primit o legătură de chei de la proprietar pentru a găsi un chiriaș - persoană juridică, întrucât apartamentul se afla la parterul blocului. în această perioadă anunțurile erau date în ziarul „D.T.T.” specificându-se numărul de telefon al agenției. Întrucât nu s-a reușit obținerea acordului locatarilor pentru schimbarea destinației apartamentului, partea civilă Ț.A. i-a solicitat lui P.I. ca anunțurile să nu mai fie date pe numărul de telefon al agenției ci pe al său, dar și-a asumat obligația de a achita contravaloarea publicității în ziarul local.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că „potențialii” chiriași - persoane fizice îl contactau telefonic pe numitul Ț.A. care le indica sediul agenției imobiliare administrate de P.I., de unde urmau să ridice cheile apartamentului pentru a-l viziona. Așa cum rezultă din declarația martorului P.I., având acordul prealabil al părții civile, acesta înmâna cheile apartamentului clienților pentru vizionare, fără însă a-i însoți, deoarece între societatea pe care o reprezenta și partea civilă Ț.A. nu exista niciun contract de colaborare.

Așa se poate explica cum inculpații au avut cunoștință de existența apartamentului oferit spre vânzare de adevăratul Ț.A.

Inculpatul T.D.A. a declarat că fratele său inculpatul M.V.M. ar fi obținut cheile de la apartamentul menționat mai sus, urmare a discuțiilor telefonice purtate cu Ț.A. A mai precizat că acesta ar fi obținut o copie a contractului de vânzare-cumpărare din 15 februarie 2006 de la însuși proprietarul, acesta fiindu-i trimisă prin fax în luna iulie 2006 din localitatea Sinaia, județul Prahova, la Oficiul Poștal nr. 1 Sibiu. Potrivit adresei nr. 219/4225 din 12 iunie 2007 emisă de Oficiul Județean de Poștă în luna iulie 2006 nu apare niciun fax transmis de la oficiul poștal Sinaia, județul Prahova, către Oficiul Poștal Sibiu 1, motiv pentru care apărarea inculpatului va fi înlăturată ca nesinceră.

Contractele încheiate între inculpatul T.D.A., declinându-și falsa identitate a numitului Ț.A. în calitate de proprietar al apartamentului din Sibiu, str. A.T., jud. Sibiu cu numitul I.D. vor fi desființate conform art. 445 C. proc. pen. ca fiind încheiat prin fraudă.

În vederea obținerii de acte false, inculpatul T.D.A. a predat fratelui său, inculpatul M.V.M. mai multe poze, iar acesta i-a procurat false acte de identitate de la autori necunoscuți față de care se fac și în prezent cercetări pe raza de competență a instanțelor din Timișoara (a se vedea în acest sens și declarația martorului V.S. de la urmărire penală și de la instanță, care se coroborează parțial și cu afirmația inculpatului T.D.A. că i-ar fi remis poze de pașaport, fratelui său inculpatul M.V.M.).

Prin același mod de operare, la data de 15 septembrie 2006 inculpatul T.D.A. și-a declinat o altă identitate falsă și anume a cetățeanului american și român - „A.S.E.” susținând că ar fi proprietar al apartamentului acestuia situat în Sibiu, str. Ș.Î.

Folosind o carte de identitate contrafăcută pe numele de A., inculpatul T.D.A., însoțit de fratele său și martorul V.S. au efectuat mai multe deplasări în municipiul Sibiu, iar la data de 15 septembrie 2006, inculpatul T.D.A. a încheiat și semnat în fața notarului public N.C., cu partea civilă O.C., un contract de împrumut cu garanție imobiliară pentru suma de 32.000 euro.

Înainte de încheierea contractului, ca și în primul caz împrumutătorul O.C. a vizionat apartamentul constatând faptul că persoana care s-a prezentat ca fiind A.S.E. deținea cheile imobilului putându-se ca un adevărat titular de drepturi. Și de această dată proprietarul apartamentului era însoțit de o persoană de sex masculin care s-a prezentat ca fiind „vărul M.”.

În momentul vizionării apartamentului partea civilă O.C. a fost însoțit de către martorul N.I.

Întrucât împrumutatul nu și-a respectat obligația asumată prin contract, O.C. a solicitat începerea executării silite asupra imobilului adus ca garanție, ocazie cu care, ca urmare a contestației la executare introdusă de adevăratul A.S.E., a constatat că a fost victima unei înșelăciuni.

Atât partea civilă O.C. cât și martorul N.I. au indicat, fără ezitare, dintr-o planșă fotografică, fotografia persoanei care în septembrie 2006 s-a prezentat ca fiind „M.”, vărul proprietarului A.S.E., constatându-se că este vorba de inculpatul M.V.M.

Cei doi l-au indicat fără ezitare, dintr-un grup de persoane și pe cel care s-a prezentat ca fiind proprietarul apartamentului de pe str. Ș.Î., stabilindu-se că este vorba despre inculpatul T.D.A.

Totodată, în declarațiile lor, atât partea civilă O.C. cât și martorul N.I., au arătat faptul că toate discuțiile au fost purtate în principal cu „Vărul M.” - inculpatul M.V.M., inculpatul T.D.A. declinându-și numele de A.S.E. și semnând în fals actele în fața notarului.

De asemenea, notarul public, martora N.C.M. a recunoscut după fotografie pe cel care s-a prezentat ca fiind numitul A.S.E., având o carte de identitate cu numele menționat mai sus, încheind în prezența sa contractul de împrumut și contractul de garanție imobiliară cu partea civilă O.C. în 15 septembrie 2006 probându-se astfel că este vorba despre inculpatul T.D.A.

Conform declarației inculpatului T.D.A., în perioada august - septembrie 2006, fratele său, inculpatul M.V.M. a avut apartamentul ce a constituit garanția returnării sumei împrumutate, închiriat sau subînchiriat de la persoana care avea în grijă imobilul, explicându-se astfel cum de inculpații au avut cheile de la ușa de acces.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în anul 2006, apartamentul din Sibiu, str. Ș.Î. a fost dată în grijă de către A.S.E. numitului R.G.L., care însă nu a putut fi găsit pentru a putea fi audiat.

Potrivit declarației martorului V.S.V., acesta îi cunoștea pe cei doi inculpați de aproximativ patru ani de zile. Acesta i-a transportat în municipiul Sibiu asistând la discuțiile purtate de inculpați cu privire la modalitatea de săvârșire a faptelor, cunoscând activitatea infracțională a acestora, faptul că procurau acte de identitate false, și că se prezentau la notar în calitate de vânzători, întocmind diverse acte de vânzare-cumpărare sau de împrumut cu persoane din Sibiu, împărțind ulterior banii primiți.

Inculpatul T.D.A. a recunoscut săvârșirea faptelor împreună cu fratele său, M.V.M., însă a afirmat că a fost obligat de către acesta din urmă să acționeze, sub amenințarea uciderii copilului său, fapt infirmat atât prin declarația martorului V.S.V., care a asistat la înțelegerile dintre inculpați, arătând că cei doi frați au săvârșit faptele de bună voie, împărțind banii obținuți, cât și de declarațiile notarilor în fața cărora s-au încheiat tranzacțiile, care au afirmat că inculpatul T.D.A. a creat aparența adevăratului titular de drepturi, neridicând nici o suspiciune.

A fost avută în vedere la individualizarea pedepsei aplicate acestui inculpat, atitudinea sa de recunoaștere a faptelor însă nu a fost primită apărarea formulată privind obligarea la plată numai pentru sumele de care a beneficiat din comiterea infracțiunilor (circa 750 euro), pe de o parte pentru faptul că această împrejurare nu s-a putut proba fiind singulară afirmația sa, iar pe de altă parte dată fiind solidaritatea ce operează în situația concretă dedusă judecății.

Inculpatul M.V.M., nu s-a prezentat la dezbateri, iar prin apărător ales a solicitat achitarea de sub acuza săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen., fals privind identitatea prev. de art. 293 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât nu el a săvârșit fapta. Privitor la apărarea formulată, instanța a reținut că nu se impune o astfel de soluție, câtă vreme el nu a fost trimis în judecată pentru aceste fapte și nici procesul penal nu a fost extins pentru aceste infracțiuni în ceea ce-l privește.

Față de actul de trimitere în judecată, la cererea procurorului, și după reaudierea inculpatului T.D.A. cu privire la împrejurările ce reieșeau din materialul de urmărire penală, instanța a procedat la o extindere a procesului penal, conform art. 336 C. proc. pen., privind infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - fals material în înscrisuri oficiale, privind fapta inculpatului de a pretinde coinculpatul M.V.M. de a-i procura acte de identitate false pe numele de „T.A.” și „A.S.E.” (probată prin declarația martorului V. și prin prezentarea sa la notarii publici având acte de identitate false emise pe nume fals și având fotografia atașată și anul nașterii sale) precum și pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. constând în aceea că a prezentat notarului public certificatul fiscal emis de Direcția Finanțelor Publice Sibiu (sub nr. 112967/24 august 2006), pentru Ț.A., act fals în absența căruia nu se puteau întocmi acte autentice de transfer al imobilului în litigiu.

Față de actul de trimitere în judecată, instanța a reținut că infracțiunea de fals privind identitatea absoarbe în conținutul său infracțiunea de uz de fals, făcând parte din latura obiectivă a primei infracțiuni menționate, situație față de care, în ceea ce-l privește pe inculpatul T.D. în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor astfel:

- din infracțiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. constând în aceea că s-a prezentat în fața notarilor uzitând de acte de identitate false și prezentându-se sub o identitate nereală în scopul producerii unei consecințe juridice.

S-a reținut că fapta inculpatului T.D.A. de a semna în fals mai multe contracte notariale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, fapta inculpaților T.D.A. și M.V.M. de a induce în eroare mai multe persoane cu prilejul încheierii unor contracte notariale, folosind o identitate falsă, în scopul obținerii unui folos material injust și creând un prejudiciu în valoare de peste două sute mii RON întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de înșelăciune în convenții în formă agravantă, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Având în vedere gravitatea faptelor comise, modul de operare, prejudiciul mare, persoana fiecărui inculpat, contribuția efectivă a fiecăruia la comiterea faptelor, atitudinea relativ sinceră a inculpatului T.D.A. pe parcursul procesului penal limitele de pedeapsă a faptelor comise, antecedența penală, celelalte criterii de individualizare a pedepsei, instanța a aplicat inculpaților pedepse mai severe, cuantificate în raport de contribuția lor la comiterea infracțiunilor.

Instanța a îmbrățișat opinia doctrinară potrivit căreia sancțiunea vânzării lucrului altuia este lovită de nulitate absolută, datorită lipsei sau falsității cauzei obligației cumpărătorului care a contractat pentru a deveni proprietar, lucru care nu este posibil, deoarece vânzătorul nu poate să îi transmită ceva ce nu îi aparține.

În consecință, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. și art. 445 C. proc. pen. având în vedere că actele au fost încheiate prin manopere frauduloase, s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, precum și a cărții de identitate falsă emisă sub numele Ț.A.

A fost repus în situația anterioară de CF numitul Ț.A., dispunându-se efectuarea cuvenitelor rectificări în CF nr. nr. X Șelimbăr.

În privința laturii civile a cauzei, s-a constatat că partea vătămată O.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 32.000 euro și 2.000 RON taxe notariale, iar Ț.A. cu suma de 3.000 RON reprezentând profit nerealizat și cheltuieli efectuate cu procedurile de anulare a actelor notariale, precum și 30.000 euro daune morale.

Față de faptul că suma plătită de partea vătămată O.C. inculpaților rezultă din declarația acestuia, din actele notariale, coroborate cu declarațiile martorilor și parțial cu recunoașterea inculpatului T., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de această parte și au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 32.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, restul pretențiilor fiind respinse ca nedovedite.

A fost admisă în parte și acțiunea civilă formulată de Ț.A., constând în obligarea inculpaților la plata profitului nerealizat, în cuantum de 16.250 RON, conform variantei a doua a expertizei contabile efectuate.

Privitor la daunele morale, s-a apreciat că, deși partea vătămată Ț.A. a suferit un prejudiciu moral, real și efectiv, ca urmare a vânzări apartamentului său prin acte false, suma solicitată cu titlu de daune morale este exagerată, acordându-se doar suma de 4.000 RON cu acest titlu.

S-a constatat că părțile vătămate I.D. și A.S.E. nu s-au constituit părți civile în procesul penal, având posibilitatea recuperării prejudiciilor lor pe cale a acțiunii civile separate.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termenul legal, inculpații T.D.A., M.V.M. și partea vătămată I.D., aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul T.D.A. nu și-a motivat în scris calea de atac formulată, însă în susținerea orală a apelului, prin intermediul apărătorului din oficiu, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, ținând seama de criteriile de prev. de art. 72 C. pen., de atitudinea de recunoaștere și regret adoptată în cursul procesului penal.

În susținerea apelului, inculpatul M.V.M. a solicitat desființarea sentinței atacate, și, în urma rejudecării, în principal adoptarea unei soluții de achitare, întemeiată pe prevederile art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse îndreptate spre minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiționată a executării, raportat la criteriile de individualizare prev. de art. 72 coroborat cu art. 26 C. pen.

Pe latura civilă, s-a solicitat respingerea pretențiilor civile formulate în cauză, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 998 - 999 C. civ. pentru atragerea răspunderii civile.

În expunerea motivelor de apel, inculpatul M. a susținut că hotărârea pronunțată de Tribunalul Sibiu încalcă prevederile art. 6 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, soluția pronunțată nefiind motivată nici pe latură penală, nici pe latură civilă.

S-a învederat că este nelegală condamnarea sa, cât timp din declarațiile notarilor care au întocmit actele, ale părții vătămate Ț.A. și ale martorului V.S. a reieșit că nu a participat la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

S-a apreciat că au fost interpretate eronat probele existente la dosar, fiind reținută ca probă de vinovăție recunoașterea prin intermediul planșelor fotografice efectuată de martorii P. și N., în condițiile în care, în declarațiile date, sus-numiții au arătat că nu l-au văzut niciodată.

În același sens a fost indicată declarația părții vătămate Ț.A., care a arătat că numitul M., complice la infracțiunea de înșelăciune, este o altă persoană, precum și declarațiile martorilor N., G., O.C. și I.D., care nu au fost în măsură să recunoască persoana care s-a prezentat drept M.

Soluția instanței de fond a fost considerată netemeinică și nelegală și prin prisma încălcării prev. art. 72 C. pen., pedeapsa ce i-a fost aplicată pentru o singură infracțiune fiind identică cu pedeapsa aplicată inculpatului T. pentru un concurs de infracțiuni.

În motivarea apelului, partea vătămată I.D. a solicitat desființarea în parte a deciziei atacate și înlăturarea dispoziției de repunere în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 25 august 2006 de către Biroul Notarului Public D.C.P., având ca obiect apartamentul situat în Sibiu, A.T., înscris în CF nr. X Șelimbăr, precum și înlăturarea dispoziției de repunere în situația anterioară de CF.

În motivare, partea vătămată a susținut că în speță subzistă doar un caz de nulitate relativă a convenției încheiate, care poate fi invocat doar de către persoana al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului, fiind vorba despre o eroare asupra persoanei cocontractante, fiind indus în eroare de către inculpatul T., prin folosirea unui nume nereal și a unei cărți de identitate false, asupra calității acestuia de proprietar.

Sub aspect procedural, s-a arătat că, raportat la disp. art. 14 alin. (3) C. proc. pen. și la prevederile C. proc. civ., în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, constituirea de parte civilă trebuia realizată în formă scrisă.

În mod nejustificat, tribunalul a apreciat că este suficientă constituirea verbală de parte civilă realizată de partea vătămată Ț.A. prin intermediul apărătorului.

Prin Decizia penală nr. 24/A din 2 aprilie 2009 pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Alba Iulia au fost admise apelurile formulate de inculpații T.D.A. și M. (fost T.) V.M. împotriva Sentinței penale nr. 88 din 25 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 2544/85/2007. A fost desființată în parte sentința, în latură penală, numai în ceea ce privește conținutul pedepselor accesorii și complementare aplicate inculpaților. Curtea procedând la o nouă judecată în aceste limite, a înlăturat din conținutul pedepselor accesorii și complementare aplicate fiecărui inculpat prevederile art. 64 lit. a) teza I și lit. c) C. pen.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului T.D.A., durata reținerii din 05 mai 2007 și a arestului preventiv, începând cu data de 06 mai 2007 până la 2 aprilie 2009.în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a menținut starea de arest.

A respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată I.D. împotriva aceleiași sentințe.

Au fost obligați apelanții să plătească cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului deciziei.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul M. (fost T.) V.M., inculpatul T.D.A. și partea vătămată I.D.

Prin motivele de recurs scrise inculpatul M. (fost T.) V.M. a criticat decizia și hotărârea susținând că procesul s-a judecat fără ca partea vătămată să fie citată conform prevederilor C. proc., instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare prin refuzul de a-l audia pe numitul M.Ț., aceasta în condițiile în care partea vătămată Ț.A. a arătat că nu el este autorul infracțiunii.

A mai susținut că fiind condamnat doar pe baza recunoașterii din planșele foto, există serioase dubii cu privire la persoana care a comis infracțiunea de înșelăciune și se impune ca prin aplicarea principiului „in dubio pro reo”, conform cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., achitarea, fapta fiind săvârșită de altă persoană.

În subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și a cerut redozarea pedepsei deoarece i s-a aplicat o pedeapsă severă pentru săvârșirea unei singure fapte de înșelăciune, în raport cu pedeapsa aplicată fratelui său, inculpatul T.A.

Inculpatul T.A. nu și-a motivat recursul însă cu ocazia dezbaterilor a criticat hotărârile arătând că recunoaște faptele săvârșite așa cum a făcut-o constant și apreciază că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare este foarte mare mai ales dacă se are în vedere că el a recunoscut și este arestat iar M. (fost T.) V.M. este liber.

Partea vătămată I.D. prin motivele de recurs a solicitat casarea deciziei și sentinței și în rejudecare să fie admisă acțiunea civilă formulată de Ț.A. și să fie obligat inculpatul T.D. la plata contravalorii apartamentului ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 25 august 2006 de notarul public P.D.C. A invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. și a susținut în esență că ambele instanțe au interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 968,1895 C. civ. și art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

A susținut că greșit instanța a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii prin desființarea înscrisurilor prin care s-a transmis dreptul de proprietate de la inculpat la partea vătămată I.D. în condițiile în care Ț.A. nu a solicitat acest lucru și a solicitat instanței despăgubiri în echivalentul bănesc și nu a se constata nulitatea absolută a contractelor încheiate.

Verificând hotărârile prin prisma motivelor de recurs formulate de recurentul inculpat M. (fost T.) V.M. și partea vătămată I.D., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Critica privind lipsa procedurii de citare cu partea vătămată S.A., care a avut darul de a influența derularea procesului, atâta timp cât cealaltă parte vătămată Ț.A. a declarat atât în faza de urmărire penală cât și a cercetării judecătorești că nu el inculpatul este cel care s-a prezentat sub numele M. ci numitul M.Ț. este nefondată și nu are nicio logică. Rezultă din ansamblul probelor administrate lucru evidențiat clar și convingător în considerentele sentinței că prin modul în care au fost concepute infracțiunile și cum ele au fost săvârșite, niciun moment nu a fost vorba și nici nu s-a pus problema că vreunul din frații T. să fi luat legătura sau contact fizic cu proprietarii apartamentelor. Astfel așa cum a explicat foarte clar inculpatul T.A., fratele acestuia, recurentul în cauză intra în posesia cheilor și actelor de la agenții imobiliari, numai el știa cum, după care proceduri, acte false el T.A. îi înlocuia practic în operațiunile ulterioare de vânzare, împrumut, etc pe adevărații proprietari.

Este clar că nici Ț.A. și nici A.S., nu l-au întâlnit pe inculpat și nici nu au participat la vreun act desfășurat de inculpat.

Așa fiind nu se poate considera că prin necitarea, conform dispozițiilor O.G. nr. 93/1999 prin Ministerul Justiției a, părții civile, inculpatului i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

Tot astfel este nefondată și critica privind încălcarea dreptului la apărare prin aceea că instanța nu i-a admis cererea de a fi audiat M.Ț. la care a făcut referire Ț.A.

Aceeași motivare este valabilă și având în vedere această critică. Așa cum s-a arătat în cele ce preced,din actele dosarului rezultă fără dubiu că inculpații nu s-au intersectat, nu s-au văzut, nu s-au cunoscut cu Ț.A. iar vinovăția lor este stabilită pe baza cu totul a altor probe decât a unei declarații singulare și neconcordante cu alte probe sau dovezi.

Astfel participarea inculpatului M. (fost T.) V.M. este certă fiind recunoscut de partea vătămată I.D. și de martorul G.S. dar ea rezultă cel mai clar din declarația martorului V.S.V. Acest martor a fost timp îndelungat alături sau împreună de frații T. - inculpații din cauza de față. Martorul a descris în amănunțire modul în care lucrau cei doi, cum l-au înșelat pe O.C. și mai mult cum martorul l-a avertizat pe O.C. și „D.” că sunt înșelați dar aceștia nu au crezut la început. Inculpatul a fost recunoscut și de partea civilă și martorul N. așa încât având în vedere declarațiile constante ale inculpatului T.D.A., date la urmărirea penală și instanțe, inclusiv în ultimul cuvânt la recurs, prin care descrie cum împreună cu M. (fost T.) V.M. au înșelat persoanele dornice să cumpere apartamente, Înalta Curte constată că vinovăția inculpatului a fost stabilită indubitabil.

Tot astfel la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților prima instanță a motivat convingător necesitatea unor pedepse egale pentru cei doi inculpați.

La rândul ei instanța de apel verificând sentința prin prisma motivelor de apel privind greșita individualizare a constatat că pedepsele au fost individualizate cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Așa fiind reluarea acelorași critici apare nefondată, pe de o parte ținând seama de limitele de pedeapsă prevăzute de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., 10 - 20 ani cum și de faptul că inculpatul M. (fost T.) V.M. s-a sustras de la urmărire și judecată și nu în ultimul rând a mai fost condamnat pentru fapte de același fel prin Sentința penală nr. 275/2006 a Judecătoriei Reșița, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1213/R din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara.

Critica formulată de recurentul I.D. este și ea nefondată. Recurentul care nu a înțeles să se constituie parte civilă în procesul penal, urmare soluționării de către prima instanță a laturii civile a procesului penal, constatând că în baza art. 14 alin .(3), art. 445 C. proc. pen. a restabilit situațiile anterioare săvârșirii infracțiunii prin desființarea contractului de vânzare dintre (falsul) Ț.A. și I.D. din 25 august 2006 cât și contractul de împrumut garantat cu ipotecă încheiat cu Ț.A. (falsul Ț. - în realitate T.A.) la 3 august 2006, a formulat recurs solicitând să se constate că greșit a hotărât instanța din vreme ce Ț.A. parte vătămată s-a constituit parte civilă și a solicitat să primească prețul la valoarea actuală iar nu să se desființeze înscrisurile care au stat la baza vânzării.

Instanța de control judiciar în fața căreia a fost invocat același argument pentru desființarea sentinței a verificat și a constatat și motivat că încă in faza de urmărire penală Ț.A. a solicitat anularea contractului și restabilirea situației anterioare.

Contractul de vânzare-cumpărare în care figurează parte I.D. are la bază o cauză ilicită. Astfel inculpatul T.A. împreună cu M.V.M. l-au indus în eroare pe I.D., vânzându-i cu acte false un bun ce nu le aparținea.

Partea vătămată Ț.A. nu a fost parte în operațiunea respectivă și nici nu a plătit vreo sumă de bani pentru ca să ceară despăgubirea la valoarea reală a apartamentului, apartament pe care nu l-a înstrăinat și care a fost transmis recurentului I.D. printr-o infracțiune - a fost înșelat cu privire la proprietar.

Recursul formulat de T.A.D. este tardiv și urmează să fie respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Astfel din actele aflate la dosar și din corespondența purtată cu instanța de control judiciar și Penitenciarul Aiud rezultă că la comunicarea hotărârii inculpatul a făcut mențiunea că nu declară recurs și a semnat. O cerere ulterioară, cu depășirea termenului de recurs prevăzut de art. 385

3

cu referire la art. 363 - 365 C. proc. pen. și prin care nu este motivată convingător decizia de a nu declarat recurs în termen nu poate duce la altă soluție decât a considera recursul ca fiind tardiv.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M. (fost T.) V.M. și de partea vătămată I.D. împotriva Deciziei penale nr. 24/A din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul T.D.A. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții inculpați M. (fost T.) V.M. și T.D.A. la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Obligă recurenta parte vătămată I.D. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 26 noiembrie 2009.