ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1803/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 193 din 17 octombrie 2012, Tribunalul Mehedinți a admis cererea de rejudecare după extrădare formulată de inculpatul P.S.

În baza art. 522

1

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 406 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus anularea Sentinței penale nr. 167 din 09 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 5209/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 345 din 04 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 890/P/2005 și Decizia penală nr. 2061 din 30 martie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 752/1/2006, precum și a formelor de executare emise în baza acesteia.

În temeiul art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen. s-a admis cererea formulată de inculpatul P.S. în baza art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. și s-a dispus ca judecata să aibă loc în condițiile art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen. numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.S., la o pedeapsă de 6 ani și 8 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.S., la o pedeapsă de două luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 - 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 8 luni închisoare ce urmează a fi executată în condițiile art. 57 C. pen., cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

S-a menținut starea de arest a inculpatului P.S. S-a dedus perioada executată de la 06 iunie 2012, la zi. În baza art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) și art. 5 alin. (5) și art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.D.G.J., urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din lege să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisului fals, raportul întocmit de inculpat la data de 30 noiembrie 2001 și adresat părții vătămate, Comisia Europeană.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Comisia Europeană - Direcția Generală de Formare și Cultură.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul P.S. și partea responsabilă civilmente, Fundația Școala de Afaceri Mehedinți, în solidar, să plătească părții civile Comisia Europeană - Direcția Generală de Formare și Cultură, echivalentul în RON a sumei de 84.375,86 euro, la cursul oficial al B.N.R. la data plății, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor aparținând inculpatului P.S., dispusă prin ordonanța din data de 04 august 2004, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și adusă la îndeplinire prin procesele-verbale din data de 06 august 2004, întocmite de lucrătorii I.P.J. Mehedinți.

S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 182 din 19 aprilie 2006, al Tribunalului Mehedinți și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, potrivit prezentei sentințe.

A fost obligat inculpatul la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, petentul condamnat P.S. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună în temeiul art. 522

1

C. proc. pen., rejudecarea Dosarului nr. 5209/2004 al Tribunalului Mehedinți, în care a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 4827P din 14 septembrie 2004, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 C. pen.

În motivarea cererii, petentul a precizat că se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 167 din 09 mai 2005 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr. 5209/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 2061 din 30 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și că a fost judecat și condamnat în lipsă, astfel încât nu a avut posibilitatea să-și facă apărarea.

S-a mai arătat că, petentul nu a dat nicio declarație în cauză, iar probele propuse în apărarea acestuia de către avocații care i-au fost desemnați din oficiu, în cursul cercetării judecătorești, nu au fost motivate corespunzător sau nu au avut la bază informațiile necesare. Petentul a susținut că, în conformitate cu legislația națională și cu legislația Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a i se asigura dreptul la un proces echitabil, în care să se stabilească situația de fapt reală, se impune rejudecarea cauzei, reaudierea martorilor G.M., D.C., C.N. și Z.C., efectuarea unei expertize contabile și a unei expertize grafice.

Petentul și-a întemeiat cererea de rejudecare după extrădare pe disp. art. 522

1

C. proc. pen. rap. la art. 69 și 72 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Sentința penală nr. 167 din 9 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 5209/2004, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.S., la 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 290 C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare cu aplic. art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a dispus anularea raportului final întocmit de inculpatul P.S. la data de 30 noiembrie 2001, adresat părții civile Comisia Europeană.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător aplicată de organele de urmărire penală prin procesele-verbale încheiate la 6 august 2004, asupra bunurilor mobile și imobile ce i-au fost atribuite acestuia prin Sentința civilă nr. 1571/2004 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin și asupra autoturismului marca M.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Comisia Europeană - Direcția Generală de Formare și Cultură și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente Fundația Școala de Afaceri Mehedinți, la plata sumei de 84.375,86 euro din care 77.000 euro reprezintă despăgubiri civile și 7.375,86 euro reprezintă dobânzi. S-a luat act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli judiciare. Inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 5.000.000 RON cheltuieli judiciare statului din care 400.000 RON onorariu avocat oficiu.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, prin apărător. Prin Decizia penală nr. 345 din 04 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 890/P/2005, s-a dispus admiterea apelului formulat de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 167 din 9 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 5209/2004, a fost desființată în parte sentința pe latură penală, au fost descontopite pedepsele, au fost reținute disp. art. 74, 76 C. pen. și redusă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. la 6 ani închisoare și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. la 1 lună închisoare, fiind recontopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul P.S.

Prin Decizia penală nr. 2061 din 30 martie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, casarea deciziei atacate și menținerea Sentinței penale nr. 167 din 9 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 5209/2004.Totodată, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.S., împotriva aceleiași decizii penale.

Instanța de fond a mai reținut că, prin adresa Inspectoratului General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Internațional Interpol, nr. 1970129/PL din 25 mai 2006, s-a comunicat faptul că inculpatul P.S. a fost dat în urmărire internațională, în vederea extrădării, ca urmare a mesajului din 24 mai 2006, prin Biroul Internațional Interpol.

La data de 19 aprilie 2006, s-a emis de către Tribunalul Mehedinți, mandatul european de arestare nr. 4 din 19 aprilie 2006, pe numele condamnatului P.S.

Urmare a adresei din 27 iunie 2012, emisă de Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți, condamnatul P.S. a fost arestat la data de 15 iunie 2012.

La data de 24 septembrie 2012, așa cum s-a precizat, condamnatul P.S. a formulat în temeiul art. 522 C. proc. pen., cerere de rejudecare după extrădare.

Examinând cererea de rejudecare după extrădare, instanța de fond a dispus admiterea acesteia în principiu, prin încheierea din 13 august 2012, reținând următoarele:

Potrivit disp. art. 522 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecată și condamnată în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

Interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor legale precizate conduc la concluzia că rejudecarea unei cauze, după extrădare, va putea avea loc când s-a promovat o cerere în acest sens, însă cu condiția să se facă dovada că persoana respectivă a fost judecată și condamnată în lipsă.

Procedura rejudecării în caz de extrădare a fost introdusă în Codul de procedură penală în scopul garantării exercitării dreptului la apărare al inculpaților care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii, respectiv atât la judecata și pronunțarea în primă instanță, cât și la judecata în apel și recurs, în măsura în care au fost exercitate în cauză aceste căi ordinare de atac.

Temeiul introducerii procedurii de rejudecare a condamnatului după extrădarea acestuia îl constituie al doilea Protocol Adițional încheiat la Strasbourg la 17 martie 1978, al Convenției Europene de Extrădare încheiată la E. la 13 decembrie 1957.

Conform acestui protocol "când o parte contractantă cere unei alte părți contractante extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse sau măsuri de siguranță, pronunțate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, partea solicitată poate refuza extrădarea în acest scop, dacă după părerea sa, procedura de judecată nu a satisfăcut minimul de drepturi de apărare, recunoscute oricărei persoane învinuite de o infracțiune.

Totuși, extrădarea se va acorda dacă partea solicitantă dă asigurări apreciate ca suficiente spre a garanta persoanei, a cărei extrădare este cerută, dreptul la o nouă procedură de judecată, care să-i salvgardeze dreptul la apărare.

Această hotărâre îndreptățește partea solicitantă fie să execute judecata în cauză, dacă cel condamnat nu se împotrivește, fie să urmărească pe cel extrădat, în caz contrar".

Prevederile Protocolului de la Strasbourg nu fac distincție după cum condamnatul s-a sustras sau nu de la judecată, fiind indiferent, sub acest aspect motivul pentru care condamnatul a ajuns pe teritoriul statului solicitat.

De aceea, Convenția garantează dreptul persoanei de a se apăra însăși, ceea ce presupune prezența inculpatului în fața instanței, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, judecata în lipsă nu constituie o încălcare a convenției, dacă statul a depus eforturi rezonabile pentru a-l găsi și a-l cita pe inculpat.

Ca atare, persoana judecată în lipsă are dreptul să ceară rejudecarea cauzei.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală se condiționează rejudecarea la cerere a cauzei doar de condamnarea extrădatului în lipsă și în toate cazurile în care se cere extrădarea unui condamnat, Ministerul Justiției se angajează la asigurarea rejudecării cauzei persoanei extrădate.

De altfel, art. 72 din același act normativ făcând referire la dispozițiile art. 34 alin. (1). prevăd în mod expres că în cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunțate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, rejudecarea cauzei este garantată.

Procedura rejudecării cauzei, după extrădarea condamnatului este deschisă doar la cererea persoanei judecate și condamnate în lipsă, indiferent dacă judecata în lipsă a avut loc în fața instanței de fond sau numai în fața instanțelor de apel sau recurs.

Este adevărat că, în speța dedusă judecății condamnatul P.S. a avut cunoștință de faptul că se efectuează cercetări și a dat o declarație, în faza actelor premergătoare, dar acesta nu a fost audiat ca și învinuit sau inculpat niciodată în cursul urmăririi penale și nici în timpul judecării ulterioare a cauzei, Dosarul nr. 5209/2004, al Tribunalului Mehedinți, în care a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, prin Sentința penală nr. 167 din 09 mai 2005, a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin Decizia penală nr. 2061 din 30 martie 2006, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri.

După admiterea în principiu a cererii de rejudecare, instanța de fond a procedat conform dispozițiilor art. 405 - 408 C. proc. pen. Astfel, în ședința publică din 15 octombrie 2012, partea vătămată Comisia Europeană - Direcția Generală de Formare și Cultură s-a constituit parte civilă, împotriva inculpatului și a părții responsabile civilmente, Fundația Școala de Afaceri Mehedinți, cu suma de 84.375,86 euro din care 77.000 euro reprezintă despăgubiri civile și 7.375,86 euro reprezintă dobânzi.

Totodată, la acest termen a fost ascultat inculpatul în prezența apărătorului ales, acesta solicitând judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., întrucât recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare și solicită ca rejudecarea să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care și le însușește.

De asemenea, inculpatul a arătat că este de acord să achite părții vătămate prejudiciul cauzat, în cuantumul precizat în cererea de constituire de parte civilă.

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale, în fapt, instanța a constatat următoarele:

Prin procesul-verbal din data de 27 octombrie 2003, întocmit de lucrătorii Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți, s-a dispus începerea urmăririi penale, față de învinuitul P.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și 290 C. pen.

Prin Rechizitoriul nr. 4827P din 14 septembrie 2004, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 C. pen.

În urma administrării actelor de urmărire penală, a rezultat că faptele au fost comise în următoarele împrejurări:

În cursul anului 1999, Comisia Europeană - Direcția Generală de Formare și Cultură a lansat Programul "Leonardo da Vinci" în mai multe țări din Europa, inclusiv, România.

În cadrul acestui program Fundația Școala de Afaceri Mehedinți, înființată la data de 12 iunie 1997, persoană juridică de drept privat, având ca obiect de activitate organizarea de cursuri postliceale, universitare și postuniversitare în diferite domenii, reprezentată în calitate de director, de inculpatul P.S., a contractat organizarea cursului intitulat "Metode pentru atestarea instruirii și planificării persoanelor cu dificultăți de scriere", pe o perioadă de 18 luni, începând cu 1 decembrie 1999 până la 31 iulie 2001.

Conform Contractului nr. RO/99/2/013124/PI/II.1.1A/PPI, încheiat între Comisia Europeană și Fundație, costul cursului era de 110.000 euro, iar din această sumă partenerul străin urma să suporte 77.000 euro, diferența urmând să fie acoperită de cealaltă parte, respectiv Fundația Școala de Afaceri.

La data de 10 martie 2000, suma de 77.000 euro a fost virată de către Comisia Europeană în contul pe care Fundația îl avea deschis la B. - Sucursala Mehedinți.

Cu toate acestea, în perioada derulării programului, inculpatul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și nu a făcut nici un demers pentru organizarea și desfășurarea cursurilor aferente acestui program, deși a beneficiat de subvenția menționată.

În ceea ce privește contribuția partenerului român, inculpatul P.S. a întocmit la data de 20 decembrie 2000, un proces-verbal în care a înscris date nereale, în sensul că a primit de la întreprinderea Minieră Mehedinți o donație constând în echipamente de protecția muncii în valoare de 153.420.000 RON, precizând că acestea vor fi folosite la cursurile organizate în cadrul Programului Leonardo da Vinci.

Din probele administrate a rezultat însă că Exploatarea Minieră Mehedinți nu a făcut niciodată această donație, iar ștampila aplicată pe acel proces-verbal era falsă.

Deși suma de 77.000 euro primită cu titlul de subvenție avea o destinație bine stabilită, inculpatul P.S. a folosit banii în alte scopuri, inclusiv, personale.

Astfel, conform declarațiilor martorilor C.N., G.M., R.E. - funcționari în cadrul Fundației Școala de Afaceri - a rezultat că aceștia nu au avut cunoștință de derularea Programului, iar documentele și fondurile care veneau pentru acest curs erau întocmite, respectiv gestionate în mod direct de către inculpatul P.S.

Fondurile repartizate pentru desfășurarea acestui program precum și folosirea acestora nu au fost reflectate într-o evidență contabilă separată, așa cum ar fi fost firesc.

Din declarațiile martorilor B.L. și F.M. - persoane ce au predat la cursurile organizate în cadrul Fundației - a rezultat că aceștia nu au fost implicați în derularea Programului Leonardo da Vinci, iar cursanții cărora li s-au adresat nu aveau deficiență de scriere.

La finalul perioadei de derulare a Programului, inculpatul P.S. trebuia să prezinte un raport în care să justifice folosirea subvenției de 77.000 euro.

Acest raport a fost depus la data de 30 noiembrie 2001 și în cuprinsul său a descris cursurile organizate și profesorii care le-au susținut, a atașat state de plată a cadrelor didactice, însă ulterior s-a stabilit că aceștia au predat de fapt cursurile postliceale organizate în cadrul Fundației. Au mai fost atașate numeroase bonuri de benzină, facturi pentru plata energiei electrice, facturi telefonice, facturi pentru achiziționarea unor mărfuri de către SC E. SRL, societate al cărei administrator era inculpatul, înscrisuri ce nu aveau nici o legătură cu proiectul contractat.

Starea de fapt menționată a fost reținută de instanța de fond în baza probelor administrate, respectiv: raportul Direcției Generale a Finanțelor Publice Mehedinți, contractul dintre Fundația Școala de Afaceri și partea civilă, procesul-verbal din 20 decembrie 2000 întocmit de inculpat, raportul final din 30 noiembrie 2001, facturi, chitanțe, alte acte contabile, declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale.

Mai mult, s-a avut în vedere declarația de recunoaștere a inculpatului dată în fața instanței de fond, care a solicitat aplicarea procedurii prevăzută de art. 320

1

din C. proc. pen.

Sub acest aspect, instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. - judecata în cazul recunoașterii vinovăției - se înscriu în prevederile art. 313 - 360 C. proc. pen. și constituie reguli de procedură a judecării cauzei în fond, legiuitorul neînțelegând să le excepteze de la aplicarea în procedura rejudecării după extrădare, atâta vreme cât a prevăzut că se aplică dispozițiile art. 404 - 408, prin urmare și 405 C. proc. pen., adică regulile de procedură de la judecata în primă instanță, din care fac parte.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului P.S. care, în perioada 1 decembrie 1999 - 31 iulie 2001, a indus în eroare partea vătămată Comisia Europeană - Direcția Generală de Formare și Cultură, cu ocazia încheierii și executării Contractului nr. RO/99/2/013124/PI/II.1.1A/PPI și în acest sens a întocmit, în fals, raportul din data de 30 noiembrie 2001, prin care se atesta neadevărat că au fost îndeplinite obligațiile contractuale, iar prin aceste fapte s-a cauzat părții civile un prejudiciu în cuantum de 77.000 euro, sumă însușită de inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. penal și 290 C. penal.

În acest sens, instanța a avut în vedere probele anterior menționate care atestă că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, ca autor, în condițiile art. 24 din C. pen., fiind realizate condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

În raport de cele menționate, instanța, în temeiul art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul P.S. în baza art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. și a dispus ca judecata să aibă loc în condițiile art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen., numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

La stabilirea și aplicarea pedepsei principale, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 alin. (1) din C. pen., reținând următoarele:

- limitele pedepsei prevăzute de lege sunt între 10 și 20 ani, în cazul infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și 3 luni la 2 ani sau amendă, în cazul infracțiunii prev. de art. 290 C. pen.;

- aceste limite de pedeapsă prevăzute de lege sunt reduse cu o treime;

- gradul de pericol social concret al faptelor comise, raportat la mijloacele folosite în comiterea acestora și cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat care nu a fost reparat până în prezent.

- inculpatul a avut o atitudine sinceră de recunoaștere și regretare a faptelor în acest ciclu procesual și nu avea antecedente penale, potrivit fișei de cazier judiciar, la data comiterii infracțiunilor.

Sub aspectul laturii civile, având în vedere că inculpatul și-a manifestat disponibilitatea de a achita prejudiciul cauzat, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Comisia Europeană - Direcția Generală de Formare și Cultură și, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul P.S. și partea responsabilă civilmente, Fundația Școala de Afaceri Mehedinți, în solidar, să plătească părții civile Comisia Europeană - Direcția Generală de Formare și Cultură, echivalentul în RON a sumei de 84.375,86 euro, la cursul oficial al B.N.R. la data plății, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor aparținând inculpatului P.S., dispusă prin ordonanța din data de 04 august 2004, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și adusă la îndeplinire prin procesele-verbale din data de 06 august 2004, întocmite de lucrătorii I.P.J. Mehedinți.

De asemenea, s-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 182 din 19 aprilie 2006, al Tribunalului Mehedinți și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, potrivit prezentei sentințe.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpatul P.S.

Parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale pentru nelegalitate, ca urmare a greșitei admiteri a cererii de rejudecare, întrucât această instituție prevăzută de art. 522

1

C. proc. pen., este prevăzută pentru a asigura dreptul la apărare al persoanei, care nu a participat la termenele de judecată, ceea ce în speța de față nu-și găsește aplicare. S-a susținut că, în măsura în care se apreciază că această cerere este admisibilă, se impune desființarea sentinței penale sub aspectul greșitei prelevări a probelor biologice, așa cum a dispus prima instanță, suplimentând motivele de apel în sensul încetării procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., în condițiile prev. de art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripției răspunderii penale, precum și greșita deducere, cu luarea în considerare a datei de începere de 5 iunie 2012 și nu 6 iunie 2012.

Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și reținând cauza spre rejudecare, să se dispună încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., în condițiile prev. de art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., înlăturarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 76/2008, deoarece infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată nu sunt înscrise în anexa la lege, dar și reindividualizarea pedepsei și a modalității de executare.

Prin Decizia penală nr. 48 din 15 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpatul P.S., împotriva Sentinței penale nr. 193 din 17 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 6015/101/2012.

A fost desființată în parte sentința penală și rejudecând: A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată în pedepsele componente.

În baza art. 11 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.S. pentru săvârșirea infracțiuni prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., pentru intervenirea prescripției răspunderii penale.

Au fost menținute dispozițiile privind condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare, precum și dispozițiile privind pedeapsa accesorie și complementară.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestului provizoriu și efectiv de la 5 iunie 2012 la zi.

S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate. S-a stabilit că cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, verificând actele și lucrările dosarului, atât prin prisma dispozițiilor art. 371 C. proc. pen., cât și a criticilor formulate, a constatat ca fiind fondate apelurile.

S-a reținut, că, pe de o parte, potrivit art. 522

1

C. proc. pen., în cazul în care față de o persoană judecată și condamnată în lipsă, s-a derulat procedura de extrădare sau de predare în baza unui mandat european în România, această persoană va putea fi rejudecată, la cererea sa, de către instanța care a judecat cauza în primul grad de jurisdicție.

S-a apreciat că, rejudecarea nu este o facultate a instanței, ci un drept al persoanei judecate și condamnate în lipsă, drept exercitabil după derularea procedurii de extrădare sau de predare în baza unui mandat european.

Dreptul persoanei extrădate sau predate de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricționat numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor ori a avut cunoștință despre desfășurarea judecății. Numai în aceste cazuri se poate vorbi de o conduită procesuală culpabilă a persoanei extrădate sau predate, care nu poate fi invocată în susținerea cererii de rejudecare, conduită ce nu este protejată de prevederile Legii nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Nu interesează dacă persoana extrădată sau predată a participat la desfășurarea urmăririi penale, și cu atât mai mult dacă avea cunoștință despre derularea unor acte premergătoare începerii urmăririi penale în cauza în care s-a pronunțat condamnarea sa definitivă, întrucât aceste împrejurări nu înlătură obligația instanțelor de judecată de a cita părțile și de a se asigura că acestea au cunoștință despre judecată.

S-a constatat că, în cauză, întreaga procedură juridică, respectiv atât urmărirea penală, cât și judecata s-au desfășurat în absența inculpatului.

Astfel, inculpatul P.S. a fost audiat la data de 18 martie 2002, în faza actelor premergătoare, pentru ca ulterior prin procesul-verbal din 27 octombrie 2003, să se dispună începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 C. pen.

Pe durata cercetării judecătorești, la nivelul tuturor instanțelor care au soluționat cauza definitiv, citarea condamnatului s-a efectuat la adresele din țară și s-a îndeplinit prin afișare, împrejurări care nu oferă certitudinea că inculpatul a avut cunoștință despre derularea procedurii în fața instanțelor, acesta părăsind teritoriul României înainte de începerea urmăririi penale.

Cum la data părăsirii României față de persoana predată nu se începuse urmărirea penală, în aprecierea conduitei sale procesuale, persoanei predate nu i se poate imputa neîndeplinirea dispozițiilor art. 177 alin. (3) C. proc. pen., privind comunicarea schimbării domiciliului.

Mai mult de atât, pe timpul cercetării judecătorești, acesta nu a fost reprezentat de un apărător ales, ci de către un apărător desemnat din oficiu în fiecare fază procesuală, respectiv la prima instanță, instanța de apel și instanța de recurs, apărători din oficiu care au promovat căile de atac.

S-a apreciat că nu are relevanță în cauză susținerea parchetului că inculpatul s-ar fi sustras urmăririi penale, plecarea din țară pe timpul efectuării unor acte premergătoare nu poate fi interpretată ca o sustragere de la judecată, atâta timp cât în această etapă anterioară începerii urmăririi penale nu poate fi vorba de raporturi juridice de drept procesual penal și nici de obligații procesuale în funcție de care să se aprecieze asupra bunei sau relei credințe.

Pentru considerentele arătate mai sus, s-a apreciat că cererea persoanei predate de a beneficia de rejudecarea cauzei, potrivit art. 522

1

C. proc. pen., este admisibilă, prima instanță procedând corect potrivit dispozițiilor art. 405 - 408 C. proc. pen.

Pe de altă parte, în ceea ce privește fondul cauzei, s-a constatat că, din probele administrate în cauză, precum și declarația inculpatului, care a recunoscut și și-a însușit întreg materialul probator administrat în cauză, beneficiind astfel de procedura simplificată, citirea actului de sesizare realizându-se abia cu ocazia rejudecării cauzei în procedura prevăzută de art. 522

1

C. proc. pen., prima instanță în mod corect a stabilit starea de fapt reținută în actul de sesizare și însușită și de către inculpat, în sensul că inculpatul în calitate de director general al Fundației "Școala de Afaceri Mehedinți", înființată în 1997, pentru a justifica aportul de capital al fundației la derularea Programului "Leonardo da Vinci", a întocmit în fals un proces-verbal privind o donație efectuată de întreprinderea Minieră Mehedinți, pentru perioada 2000 - 2001, inducând în eroare cu prilejul executării contractului pe reprezentanții Comisiei Europene, cauzând un prejudiciu în valoare de 77.000 euro.

Raportat la data săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., dar și la dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și art. 124 C. proc. pen., instanța de apel a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale a inculpatului în ceea ce privește această infracțiune, termenul de prescripție fiind depășit cu încă jumătate, fapt pentru care, existând o cauză care împiedică continuarea procesului penal, se impune încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., prima instanță în mod greșit stabilind vinovăția și condamnarea inculpatului pentru această infracțiune.

În ceea ce privește solicitarea de reindividualizare a pedepsei inculpatului, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni, iar, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Având în vedere gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, modalitatea și împrejurările concrete, urmarea produsă, respectiv cuantumul ridicat al prejudiciului care în prezent nu este recuperat în totalitate, limitele de pedeapsă și prevăzute pentru infracțiunea pentru care nu a intervenit prescripția răspunderii penale, atitudinea sinceră a inculpatului și faptul că nu are antecedente penale, instanța de apel a apreciat că aceste aspecte au fost avute în vedere de către prima instanță și se regăsesc atât în dozarea pedepsei, cât și a modalității de executare, lipsa antecedentelor penale, nu impune atragerea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. și nici a dispozițiilor art. 74 lit. b) C. pen., privind recuperarea parțială a prejudiciului, deoarece aceste aspecte nu constituie împrejurări speciale care să impună reținerea circumstanțelor atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub limita specială redusă ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Instanța de apel a constatat că sunt fondate criticile privind greșita impunere de către prima instanță a prelevării probelor biologice în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, în virtutea Legii nr. 76/2008, întrucât anexa acestui act normativ nu menționează printre infracțiunile pentru care se poate dispune această măsură și infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, așa încât urmează a fi înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008.

De asemenea, s-a mai constatat că din adresa din 5 iunie 2012 a Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene, rezultă că inculpatul a fost arestat în vederea executării mandatului european de arestare la data de 5 iunie 2012 în Barcelona, Spania, așa încât, văzând și dispozițiile art. 15 din Legea nr. 302/2004, se impune a fi dedusă din durata pedepsei, perioada arestului provizoriu și efectiv de la 5 iunie 2012 la zi.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.S.

Recursul nu a fost motivat în scris, prin concluziile orale ale apărătorului ales invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și pe fond reindividualizarea pedepsei inculpatului, prin reținerea de circumstanțe atenuante, față de atitudinea sinceră avută după după săvârșirea faptei și lipsa antecedentelor penale.

Înalta Curte, examinând recursul, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele următoare:

Dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 72 C. pen., care prevăd criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare menționat, pedeapsa aplicată inculpatului fiind corespunzător dozată, atât din punctul de vedere al cuantumului, cât și al modalității de executare, în cauză fiind respectate criteriile legale de individualizare judiciară a pedepselor.

Astfel, în mod întemeiat, la stabilirea pedepsei de 6 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă fixate în legea penală, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptei, determinat de modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită, urmarea produsă, respectiv cuantumul ridicat al prejudiciului, care în prezent nu este recuperat în totalitate.

De asemenea, s-au avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita procesuală a inculpatului, respectiv faptul că nu are antecedente penale și a recunoscut comiterea faptei, astfel cum a fost reținută în actul de sesizare.

Înalta Curte constată că, prin criticile formulate în recurs, nu au fost invocate împrejurări favorabile inculpatului, care să poată fi valorificate în condițiile art. 74 C. pen., iar aplicarea unei pedepse orientate sub minimum special prevăzut de lege nu ar fi justificată, față de natura, gravitatea faptei și modalitatea de comitere a acesteia.

Totodată, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de fond, atât prin cuantum cât și ca modalitate de executare, este de natură să asigure îndeplinirea funcțiilor educative și preventive ale pedepsei, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 52 C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.S. împotriva Deciziei penale nr. 48 din 15 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.S. împotriva Deciziei penale nr. 48 din 15 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 5 iunie 2012 la 27 mai 2013.

Obligă condamnatul la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2013.

Procesat de GGC - NN