Decizia nr. 1168/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 201/2015 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 iulie 2014, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, B., C., D., E. și F. constatarea nulității rezoluției din 19 iunie 2014 dată de Inspecția judiciară în Dosarul nr. x/IJ/757/DIJ/2014 prin care s-a dispus clasarea plângerii formulate în data de 17 martie 2014 împotriva judecătoarelor D. și E. de la Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Hotărârea curții de apel Prin Sentința nr. 201 din data de 29 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Superior al Magistraturii, B., F. și C., a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, B., F. și C. ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Inspecția Judiciară și a respins ca inadmisibilă acțiunea promovată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, prin Președinte A., B. - Inspector șef Inspecția Judiciară, D. - judecător la Tribunalul București - E. - judecător la Tribunalul București, secția a IV-a Civilă, F. - Președinte al Tribunalului București, C. - inspector judiciar la Inspecția Judiciară și Inspecția judiciară.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului și casarea hotărârii. În motivarea căii de atac, recurenta a invocat încălcarea regulilor de procedură reglementate în art. 425 C. proc. civ., referitoare la arătarea "motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția" . Astfel, instanța de fond nu a motivat în fapt și în drept soluțiile de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, a judecătorilor B., F., C., dar și de respingere ca inadmisibilă a acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții C.S.M., B., D., E., F., C., Inspecția Judiciară. Recurenta a arătat că judecătorul fondului a presupus, în mod neîntemeiat, că o parte din pârâții sus-menționați apreciază acțiunea ca inadmisibilă, de vreme ce aceștia nu au depus întâmpinare. În acest context, lipsa de reacție a judecătorilor-pârâți reprezintă "o recunoaștere a apartenenței lor la mafia caselor naționalizate", aspect ce se poate corobora cu faptele din Dosarul nr. x/299/2007 al Tribunalului București. O altă critică adusă sentinței instanței de fond a vizat pronunțarea acesteia cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește termenul de depunere a plângerii prealabile, recurenta apreciind că a formulat plângerea prealabilă în termenul de 6 luni prevăzut de lege.

Apărările formulate de intimați Intimații-pârâți Inspecția Judiciară, B. și Consiliul Superior al Magistraturii au depus, fiecare, întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond. Recurenta-reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor intimaților și reiterând susțineri din calea de atac promovată.

Procedura derulată în recurs Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 24 noiembrie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) din același cod, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, la data de 23 martie 2017.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a normelor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed: Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității rezoluției Inspecției Judiciare din 19 iunie 2014 dată în Dosarul nr. x/ DIJ/2014 prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea plângerii formulate la data de 17 martie 2014 împotriva judecătoarelor D. și E. de la Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond apreciind că reclamanta a înțeles să formuleze plângere prealabilă ulterior sesizării instanței și cu nerespectarea termenului de 30 de zile instituit de textul de lege anterior menționat. Verificând sentința recurată prin prisma cazului de casare reglementat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de către recurentă, Înalta Curte constată că în cauză nu este incidentă niciuna dintre ipotezele reglementate de textul de lege menționat. Recurenta a invocat nerespectarea cerințelor impuse de art. 425 C. proc. civ., în sensul neindicării motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, ceea ce corespunde, însă, cazului de casare reglementat de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care, de asemenea, nu este incident în cauză, hotărârea instanței de fond răspunzând exigențelor prevăzute de textul de lege menționat. În privința celui de al doilea motiv de recurs invocat de recurentă, referitor la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, prin prisma art. 7 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă; c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. (3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef. (4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c). (5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. (6) Soluțiile pe care le poate pronunța Secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București este irevocabilă." Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. A evocat jurisprudența sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în M. Of. nr. 53 din 23 ianuarie 2007, care a statuat în sensul că principiul constituțional instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiție, include și posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Ca urmare, existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituție. Curtea Constituțională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Or, în această situație, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt, caracterul definitiv al soluției clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condițiilor prevăzute, așa cum a decis instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în M. Of. nr. 66/27.01.2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească. Așadar, în cazul rezoluției de clasare a sesizării, deși s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă", reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional, iar soluția privind obligativitatea parcurgerii acestei proceduri anterior introducerii acțiunii apare ca fiind excesivă și formală. De asemenea, Înalta Curte mai reține că alin. (5) al art. 47 citat anterior prevede că rezoluția de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Prin urmare, în raport cu cele reținute de Curtea Constituțională în decizia amintită și față de prevederile legale referitoare la rezoluția de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii și în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că, și în cazul rezoluției de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile, aceasta fiind și soluția de principiu adoptată de judecătorii Secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din data de 13 februarie 2017. Pentru considerentele expuse, reținându-se că excepția lipsei plângerii prealabile a fost admisă în mod greșit de către instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare, prima instanță urmând a analiza cererea reclamantei și a prezenta argumentele sale în sprijinul soluției ce va fi adoptată.