ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1484/2016

Decizia nr. 1484/2016

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2 din 14 noiembrie 2013, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâtele B., C. și D. plângere împotriva Rezoluției nr. x/IJ/3842/DIV/2013 din 8 octombrie 2013, comunicată în 29 octombrie 2013, prin care s-a clasat plângerea formulată împotriva judecătoarelor B. și C.

Prin Sentința nr. 895 din 18 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele D. - Inspector Șef al Inspecției Judiciare, E. - judecător Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă și F. - judecător Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea plângerii Inspecției Judiciare pentru a fi cercetată, apreciindu-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a considerat că prima instanță, în mod ilegal și cu rea-credință, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pentru toate pârâtele, deși în motivare a făcut referire doar la pârâta D.

S-a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, invocându-se prevederile Legii nr. 303/2004 privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, pe care le apreciază ca fiind aplicabile prezentei spețe iar nu dispozițiile art. 16 din Legea nr. 554/2004.

În subsidiar, în cazul în care instanța ar constata incidența în cauză a prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant a precizat că despăgubirile pe care le pretinde pentru prejudiciul cauzat este contravaloarea lipsei de folosință a construcțiilor și utilajelor aflate pe terenul proprietatea sa, pe care o estimează la 10 milioane euro.

Prin răspunsul la întâmpinare recurentul-reclamant a indicat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă D. a solicitat în principal constatarea nulității recursului, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2 decembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 3 februarie 2016 s-a respins excepția nulității recursului și s-a admis în principiu recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 895 din 18 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a susținerilor din întâmpinarea formulată de intimată și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente relevante

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În fapt, reclamantul a formulat pe calea acțiunii în contencios administrativ plângere împotriva Rezoluției x/IJ/3842/DIV/2013 din 8 octombrie 2013, comunicată în 29 octombrie 2013, prin care s-a clasat plângerea împotriva judecătoarelor B. și C.

Acțiunea a fost îndreptată împotriva pârâților B., C. și D.

Constată Înalta Curte că recursul nu cuprinde în concret critici aduse modului de abordare și, în final, soluției asupra căreia s-a oprit Curtea de Apel, fiind practic reiterate susținerile dezvoltate în motivarea acțiunii formulate în fața primei instanțe.

Activitatea de soluționare a cauzelor în materia contenciosului administrativ, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, implică ca cel puțin una dintre părți să fie o autoritate publică, iar vătămarea reclamantă să se ivească prin emiterea unui act administrativ, prin nesoluționarea unei cereri în termenul legal sau prin refuzul unei autorități de a soluționa o cerere.

Recurentul-reclamant precizează prin motivele de recurs că temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă răspunderea disciplinară a judecătorilor, conform Legii nr. 303/2004, invocând încălcarea dreptului de proprietate.

Calitatea procesuală pasivă este o condiție de exercitare a acțiunii civile și este dată de identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Rezultă că raportul de drept administrativ se stabilește între petiționar și autoritatea ori instituția publică și nu persoana fizică semnatară a actului administrativ.

Or, în prezentul cadru procesual, raportul juridic litigios este dat de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, autoritatea emitentă a actului administrativ atacat fiind Inspecția Judiciară din Cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel cum a arătat instanța de fond, prin acțiunea introductivă nu au fost solicitate despăgubiri, pentru a fi incidente dispozițiile art. 16 din Legea nr. 554/2004, în sensul introducerii în cauză a "persoanei care a contribuit la emiterea actului", iar modificarea acțiunii în recurs nu este permisă de lege.

De altfel, chiar recurentul-reclamant a precizat la prezentul dosar că nu se aplică dispozițiile art. 16 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a magistraților cu privire la care s-a pronunțat rezoluția de clasare, amintește Înalta Curte că, în practica instanțelor s-a adoptat soluția majoritară în sensul că judecătorul fondului apreciază în concret asupra aplicabilității prevederilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, care se completează cu dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., dacă aceasta se impune.

În orice situație, însă, introducerea în cauză a pârâților este subsecventă cererii de anulare a actului administrativ, care se formulează în contradictoriu cu autoritatea emitentă.

Față de toate aceste considerente, constată instanța de control judiciar, că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței primei instanțe, care în mod temeinic a stabilit asupra lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor.

6.2 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 895 din 18 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2016.

Procesat de GGC - N