ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1468/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției din data de 11.12.2014, solicitând trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare cu privire la magistratul care a instrumentat Dosarele x/2012 și y/2012, aflate pe rolul Tribunalului București.

Prin Sentința nr. 1480 pronunțată la 26 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;

- a respins acțiunea în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate pasivă;

- a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta Inspecția Judiciară;

- a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. criticând-o ca fiind nelegală.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a precizat că instanța de fond a reținut în mod greșit că, în raport cu Decizia nr. 397/2014, pronunțată de Curtea Constituțională, dreptul de a ataca rezoluția de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, se putea exercita numai după parcurgerea procedurii plângerii prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă a invocat soluția dată de Curtea Constituțională asupra art. 45 din Legea nr. 317/2004, apreciind că nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil conferit de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Deși recurenta-reclamantă nu a invocat expres motivele de casare pe care se întemeiază cererea, criticile sale se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia către părți, prin încheierea din 05 decembrie 2017.

Prin încheierea din 25 septembrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului.

În motivarea acestei dispoziții s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport cu prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În speță, recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând examinarea legalității Rezoluției de clasare nr. 4875/IJ/3859/DIJ/2014, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării formulate de reclamantă privind efectuarea de verificări sub aspectul modului de instrumentare a Dosarelor nr. x/2012 și nr. y/2012, înregistrate pe rolul Tribunalului București.

Instanța de fond a respins acțiunea, ca inadmisibilă, constatând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și că legea specială, Legea nr. 317/2014, nu conține nicio prevedere derogatorie cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare.

În considerentele sentinței s-a reținut că, prin efectul Deciziei Curții Constituționale a României nr. 397/2014, este recunoscut dreptul petenților de a ataca rezoluția de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, însă accesul la instanța de contencios administrativ este reglementat în condițiile dreptului comun, reprezentat de Legea nr. 554/2004.

Având în vedere calificarea pe care prima instanță a dat-o demersului judiciar al reclamantei, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este admisibil, în temeiul art. 20 din actul normativ menționat.

În ceea ce privește soluția recurată, Înalta Curte reține că, în condițiile în care sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost declarată neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege și luând în considerare specificul actelor emise în procedura disciplinară privind pe magistrați precum și lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curții Constituționale, devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică cea mai apropiată, în speță, a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Prin urmare, rezoluția de clasare a sesizării disciplinare, emisă în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată în fața instanței de contencios administrativ fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Aceasta este și interpretarea cristalizată la nivelul secției de contencios administrativ a Înaltei Curți (exempli gratia Deciziile nr. 75/2017, nr. 549/2017, nr. 1168/2017 și 1267/2018) și adoptată cu titlu de principiu, pentru unificarea practicii judiciare, în ședința Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 13 februarie 2017.

Pentru aceste considerente, reținându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanța de fond, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) și art. al art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 1480 din 26 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea recurată și trimite cauza, spre rejudecare, instanței de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2019.

GGC - NN