ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1614/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu nr. x/2015 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii anularea Rezoluției nr. x/IJ/1312/DIP/2014 din data de 09.12.2014, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecția Judiciară, și începerea acțiunii disciplinare împotriva doamnei procuror B., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) și t) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată.

Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 962 din 22.03.2016, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Inspecția Judiciară și B., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., apreciind că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv art. 94 alin. (1) - (4) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și art. 99 lit. f),h), p) și t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Apreciază recurenta-reclamantă că în mod greșit a reținut instanța de fond că rezoluția de clasare pronunțată în cauză face o analiză completă a aspectelor sesizate, răspunzând acestora și, de asemenea, în mod eronat s-a reținut că procurorul de caz ar fi permis reclamantei și apărătorilor acesteia consultarea dosarului, fără restricții.

În mod eronat a reținut instanța de fond că "constatându-se în mod întemeiat, că (...) în cursul verificării s-a reușit finalizarea procesului de scanare a celor 180 de volume de acte și documente, materialul fiind pus la dispoziția petentei", o astfel de reținere fiind în vădită contradicție cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Astfel, contrar celor reținute de instanța de fond, finalizarea procesului de scanare și predarea materialului de urmărire penală nu s-a realizat pe parcursul verificărilor, oricum, nepermis de formale, efectuate de inspectorii judiciari.

Finalizarea procesului de scanare și predarea materialului de urmărire penală nu s-a realizat nici măcar până la închiderea dezbaterilor la instanța de fond, 15.03.2016, ci la un moment ulterior, respectiv la data de 21 martie 2016.

Prin adresa comunicată apărătorului ales al reclamantei, la data de 15 martie 2016 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, i s-a comunicat acestuia faptul că, pentru a obține o copie a dosarului nr. x/2012, în format electronic, se poate prezenta la sediul parchetului la data de 11 martie 2016.

La data de 21 martie 2016 s-a încheiat între procurorul de caz și apărătorul ales al reclamantei, procesul-verbal din care rezultă că i-au fost înmânate acestuia un număr de 4 DVD-uri conținând copia dosarului nr. x/2012, conform Anexei - referat întocmit de grefier și un număr de 317 pagini, în format letric.

Susține recurenta-reclamantă că, contrar reținerilor instanței de fond, acesteia i-a fost grav încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție și dreptul la un proces echitabil, care include și faza de urmărire penală, prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât prin conduita magistratului care a instrumentat cauza penală în care este cercetată, cât și prin modul de soluționare a sesizării formulate, iar această încălcare s-a produs cu rea-credință.

În mod greșit a reținut instanța de fond că nu sunt indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, nefiind elemente care să conducă la concluzia că s-a încălcat cu rea -credință sau gravă neglijență prevederile C. proc. pen.

În raport de dispozițiile art. 94 C. proc. pen., încălcarea dreptului la apărare, în formele expuse echivalează cu o încălcare a sarcinilor de serviciu, care nu poate primi girul instanței de judecată, prin respingerea acțiunii iar încălcarea dreptului la apărare constă în refuzul nejustificat al procurorului B., sub diferite motive, de a permite accesul la dosarul de urmărire penală, în integralitatea lui și, de asemenea, refuzul de eliberare a unei fotocopii complete a acestuia, coroborat cu inducerea în eroare cu privire la numărul de volume al dosarului de urmărire penală.

Prin urmare, susține recurenta-reclamantă, rezultă, fără putință de tăgadă că, procurorul de caz a încălcat, cu știință, dispozițiile art. 94 C. proc. pen., în scopul deliberat de a pune recurenta-reclamantă în imposibilitatea de a lua la cunoștință de materialul de urmărire penală și de a-și formula apărarea, în mod corespunzător.

În raport de aceste considerente, confirmate de înscrisurile administrate în cauză, rezultă, cu evidență, o conduită de încălcare flagrantă a îndatoririlor elementare profesionale, a dreptului la apărare a reclamantei, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamantă, solicitând respingerea acestuia și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., intimata susține că acesta nu este motivat în concret prin cererea de recurs.

În acest sens, consideră intimata că acest motiv ar putea fi, eventual, reținut de instanța de control judiciar, de exemplu, în cazul nerespectării principiului oralității, al publicității ședinței de judecată, al nelegalei citări a reclamantei pentru ultimul termen de judecată, lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia și altele, nefiind prevăzute în mod exhaustiv de C. proc. civ.

În aceste condiții, apreciază intimata că simpla indicare a unui articol din legea generală, lipsită însă de descrierea și motivarea faptică a situației care să dea legitimitate dispoziției legale invocate, nu este suficientă și nu poate fi asimilată cu cerința obligatorie a motivării recursului. Prin urmare, consideră intimata că se impune anularea cererii de recurs sub acest motiv, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cât privește cel de-al doilea motiv de casare, susține intimata că hotărârea de fond ar putea fi casată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. doar dacă:

- Instanța ar fi aplicat o normă generală nesocotind existența normei speciale (Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor - norme speciale în materie disciplinară);

- Dacă ar fi aplicat o normă care nu ar fi incidentă în speță;

- Dacă s-ar fi dat o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt (ipoteză exclusă, raportat la obiectul cauzei și motivarea amplă a sentinței).

În mod corect s-a reținut prin sentința recurată că, în urma verificărilor prealabile efectuate, inspectorul judiciar a constatat că nu sunt indicii de săvârșire a vreuneia dintre abaterile disciplinare de natură să atragă răspunderea disciplinară, astfel încât, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, sesizarea a fost clasată, iar rezultatul s-a comunicat direct persoanei care a formulat sesizarea precum și Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Apreciază intimata că instanța de fond a constatat în mod justificat că rezoluția de clasare face o analiză completă a aspectelor invocate în sesizare, răspunzând tuturor criticilor semnalate, în speță, în urma verificărilor prealabile efectuate constatându-se, în mod întemeiat, că procurorul care instrumenta dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a permis petentei și apărătorilor acesteia să consulte dosarul fără restricții.

Consideră intimata că, în mod just s-a reținut prin sentința atacată cu recurs că în mod rezonabil inspectorul judiciar a apreciat că, în condițiile în care cererea petentei viza fotocopierea unui volum foarte mare de documente, s-a ridicat întrebarea utilității demersului, iar simpla invocare a garantării exercitării efective a dreptului la apărare nu exclude posibilitatea aprecierii de către organul de urmărire penală a aptitudinii demersului practic de atingere a acestui scop, pentru a se evita eventuale formulări de cereri abuzive, cu depășirea limitelor exercitării drepturilor în scopul în care au fost prevăzute.

Împrejurarea că, potrivit procesului-verbal din data de 09.12.2004 nu se realizase scanarea integrală la acea dată nu poate conduce la concluzia nelegalității rezoluției de clasare, întrucât, la momentul emiterii sale u existau indicii pentru existența abaterii disciplinare, neputând fi reținută o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiției de către magistratul procuror. În plus, chiar recurenta admite prin cererea de recurs că a intrat în posesia materialului de urmărire penală în format electronic la data de 21.03.2016.

Mai mult decât atât, nu se verifică nici critica recurentei referitoare la nerespectarea prevederilor art. 46 din Legea nr. 317/2004, republicată, care vizează etapele desfășurării cercetării disciplinare, doar în cazul identificării indiciilor de săvârșire a unei abateri disciplinare, ceea ce nu a fost cazul în speță. Astfel, apreciază intimata că și această critică a recurentei este neîntemeiată, aceasta vizând o altă etapă a procedurii disciplinare, în care, într-adevăr, ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor procurorului cercetat sunt obligatorii.

Consideră intimata că, urmare a petiției reclamantei, în mod corect s-a dispus clasarea sesizării, întrucât nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, nefiind elemente evidente care să ducă la concluzia că s-au încălcat cu rea credință sau gravă neglijență prevederile C. proc. pen., în condițiile în care, prin rezoluția contestată s-au explicat și argumentat de către inspectorul judiciar, aspectele analizate și rezultatul verificării prealabile efectuate, în mod justificat Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.

Față de aceste considerente, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurenta-reclamantă și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta - reclamantă a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei - pârâte Inspecția Judiciară, solicitând a fi înlăturate susținerile formulate de aceasta, ca fiind vădit neîntemeiate.

Cât privește invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susține recurenta-reclamantă că orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, poate fi invocată sau analizată din perspectiva art. 488 pct. 5 C. proc. civ..; invocarea acestor dispoziții nefiind limitată numai la ipotezele privind respectarea principiului oralității, al publicității ședinței de judecată, al nelegalei citări a reclamantei pentru ultimul termen de judecată, lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia, astfel cum a susținut intimata prin întâmpinare, doctrina statuând că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Noul C. proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității; inclusiv încălcarea unor principii fundamentale care guvernează procesul civil; aria de aplicabilitate a dispozițiilor art. 488 pct. 5 fiind extinsă la toate încălcările regulilor de procedură sancționate cu nulitatea.

Nici susținerea intimatei în sensul că nu au fi incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este întemeiată, solicitând instanței a înlătura apărările intimatei formulate în cuprinsul întâmpinării.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei Inspecția Judiciară și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte, înainte de a păși la analizarea pe fond a criticilor formulate, analizează admisibilitatea recursului, raportat la dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004, constatând următoarele:

Argumentele de fapt și de drept relevante

În speță, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii reclamantei A. îl constituie desființarea Rezoluției nr. x/IJ/1312/DIP/2014 din data de 09.12.2014 emisă de Inspecția Judiciară, prin care s-a clasat sesizarea formulată de petenta A., în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 962 din 22 martie 2016, supusă spre analiză instanței de control judiciar, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Inspecția Judiciară și B.

În ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii- Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Analizând sentința de fond din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004 conform cărora: "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București este irevocabilă."

În speță, rezoluția de clasare emisă de Inspecția Judiciară, contestată de reclamanta A. a fost întemeiată pe prevederile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, menționat la art. 47 alin. (1) lit. b) din același act normativ, conform cărora "rezoluția de clasare este definitivă".

Cu toate că acest text de lege menționează că această rezoluție de clasare este definitivă, prin Decizia nr. 397/03.07.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României s-a hotărât că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă", din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

După pronunțarea Curții Constituționale cu privire la această excepție de neconstituționalitate, în jurisprudență au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară. Astfel, unele instanțe au apreciat că rezoluțiile pot fi atacate în condițiile reglementate de dispozițiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanțe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare.

Sub această chestiune aplicată neunitar la nivelul practicii judiciare, Înalta Curte, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

La adoptarea acesteia soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).

Aceste considerente sunt, însă, valabile, și în ceea ce privește restul dispozițiilor de ordin procedural, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale (o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispozițiilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și dispozițiilor legii nr. 317/2004)

Ulterior, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, cererea de recurs este inadmisibilă.

Față de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., republicat, și cu dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că Sentința civilă nr. 962 din 22 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care instanța a soluționat pe fond contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Inspecția Judiciară și B., împotriva Rezoluției nr. x/IJ/1312/DIP/2014 din data de 09.12.2014, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de petenta A., este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Deși în speță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a indicat în mod eronat că hotărârea ce face obiectul prezentului dosar poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia, nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel că nu poate avea nicio înrâurire asupra dreptului părții în exercitarea căilor de atac.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În cauză, recurenta-reclamantă a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor anterior reținute, este definitivă.

Cum prin dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 s-a reținut că "hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București este irevocabilă" ("definitivă" în sistemul actualului C. proc. civ.), rezultă că recursul promovat în prezenta cauză nu este admisibil, legea nepermițând exercitarea acestei căi de atac.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În concluzie, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 962 din 22 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2019.

GGC - GV