ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2354/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 iunie 2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii prin președinte B., C. - inspector șef al Inspecției Judiciare, D. - judecător la Curtea de Apel București, secția I Penală, E. - inspector judiciar și Inspecția Judiciară, a solicitat anularea rezoluției din 23 aprilie 2014 dată de Inspecția Judiciară în dosarul nr. x, prin care s-a dispus clasarea plângerii formulate împotriva judecătorului D. de la Curtea de Apel București, secția I-a penală.

Prin sentința civilă nr. 870 din 26 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Superior al Magistraturii, C. și E. și a respins cererea reclamantei A., formulată în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Inspecția Judiciară și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii prin președinte B., C. - inspector șef al Inspecției Judiciare, D. - judecător la Curtea de Apel București, secția I Penală, E. - inspector judiciar și Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivare, recurenta susține că sentința atacată este lovită de nulitate pentru încălcarea art. 425 lit. b) C. proc. civ., întrucât nu a arătat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția dată, raportat la prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind condițiile în care se poate dispune clasarea sesizării. Astfel, potrivit acestui text de lege, se poate dispune clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, or, sesizarea sa îndeplinește toate aceste condiții legale pentru a fi admisă.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații-pârâți Inspecția Judiciară, C. și Consiliul Superior al Magistraturii au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 5 aprilie 2017, iar intimatului-pârât D. în baza încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 28 martie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei și apărărilor formulate de intimate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Preliminar, se constată că recurenta-reclamantă A. a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., context în care sentința atacată va fi analizată din perspectiva acestui motiv de casare, astfel cum s-a reținut și prin concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Reclamanta-recurentă A. a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității rezoluției din data de 23 aprilie 2014 emisă de Inspecția Judiciară în dosarul nr. x prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării formulate de reclamantă.

Instanța de fond a respins acțiunea, ca inadmisibilă, constatând, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și că legea specială, Legea nr. 317/2014, nu conține nicio prevedere derogatorie cu privire la procedura prealabilă în cazul rezoluției de clasare.

Examinând sentința recurată, prin raportare la criticile formulate de recurenta-reclamantă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Din această perspectivă, este vizată ipoteza nemotivării hotărârii recurate. În acest sens, recurenta-reclamantă susține că prima instanță nu a arătat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția dată, raportat la prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind condițiile în care se poate dispune clasarea sesizării, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (și) "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că obiectul analizei instanței de fond l-a constituit rezoluția emisă în data de 23 aprilie 2014, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prin care, inspectorul judiciar, desemnat pentru efectuarea verificărilor în dosarul nr. x, a dispus clasarea sesizării reclamantei din cauza de față, întrucât a constatat că nu există indicii care să releve comiterea unor abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară.

Instanța de primă jurisdicție a constatat că dispozițiile legale criticate, potrivit cărora rezoluția de clasare este definitivă, contravin prevederilor constituționale privind accesul liber la justiție, precum și celor stabilite prin Convenția EDO, privind dreptul la proces echitabil.

În ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească.

Prin efectul deciziei nr. 397/2014 pronunțate de Curtea Constituțională este recunoscut dreptul petenților de a ataca rezoluția de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, reținând instanța de fond că accesul la instanța de contencios administrativ este reglementat în condițiile dreptului comun, reprezentat de prevederile Legii nr. 554/2004 și nu în condițiile de excepție prevăzute de art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

În speța de față, instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Considerentele hotărârii atacate explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că este inadmisibilă acțiunea cu care a fost învestit, constatând că reclamanta nu a dovedit că, anterior învestirii instanței, a solicitat autorității pârâte revocarea actului administrativ pretins vătămător, întrucât aceasta nu a urmat procedura prealabilă obligatorie în materia contenciosului administrativ, prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Argumentele expuse în considerentele sentinței recurate relevă raționamentul logico-juridic ce a fost avut în vedere la pronunțarea soluției atacate, soluția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată pentru lipsa procedurii prealabile, fiind adoptată, așadar, cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Faptul că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată.

Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei-reclamante referitoare la incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. asupra raționamentului expus în adoptarea soluției pronunțate de prima instanță.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 870 din 26 martie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2018.