ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3929/2015

HOTĂRÂRE
08.12.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3929/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3929/2015

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.1. Circumstanțele cauzei:

În data de 30.12.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București contestația formulată de Ministerul Transporturilor împotriva executării silite demarate împotriva sa de intimata Agenția pentru Agenda Digitală a României, în baza Deciziei nr. TC 11758 din 03 august 2009, emisă de Președintele Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale și a procesului-verbal din 05 noiembrie 2014, privind calculul obligațiilor accesorii datorate pentru plata cu întârziere a obligațiilor fiscale.

2.1. Prin sentința civilă nr. 6320 din data de 7 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. x/299/2014 s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul Ministerul Transporturilor și pe intimata Agenția pentru Agenda Digitală a României in favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că prin acțiune se solicită anularea Deciziei nr. TC 11758 din 03 august 2009 și a procesului-verbal din 05 noiembrie 2014, titluri de creanță, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, care atrag competența secției de contencios administrativ a Curții de Apel București.

2.2. Prin sentința nr. 2279 din data de 18 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, secția a VIII-a în soluționarea cauzei; a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

S-a constatat ivit conflict de competență și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 172 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., având în vedere că a fost începută executarea silită prin comunicarea somației la data de 15.12.2014.

Argumente de fapt și de drept relevante.

Prin acțiunea formulată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, contestatorul Ministerul Transporturilor, a formulat „contestație la executare” împotriva Deciziei nr. TC nr. 11758 din 03 august 2009 emisă de Președintele Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale, a procesului-verbal din 05 noiembrie 2014 și a somației nr. 747 din 5 noiembrie 2014 emisă in cadrul dosarului de executare silită nr. x/2014; și cerere de suspendare a executării silite.

În mod greșit Judecătoria sectorului 1 a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004 apreciind că obiectul prezentei cauze îl reprezintă o contestație formulată împotriva unor acte administrativ-fiscale, în sensul legii contenciosului administrativ, emise de autorități publice centrale.

Astfel cum corect a observat Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Ministerul Transporturilor a înțeles să învestească Judecătoria sectorului 1 București cu o contestație împotriva executării silite demarate împotriva sa în dosarul de executare silită nr. x/2014 al intimatei Agenția pentru Agenda Digitală a României, conform somației nr. 747 din 5 noiembrie 2014 emisă la data de 05.11.2014.

Or, potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., contestația împotriva titlului de creanță devenit executoriu se introduce la instanța judecătorească competentă, care, raportat la prevederile art. 651 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. este judecătoria de la sediul debitorului.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Stabilește competența soluționării conflictului de competență privind pe Ministerul Transporturilor în contradictoriu cu Agenția pentru Agenda Digitală a României, în favoarea Judecătoriei sector 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2208/2016
Decizia nr. 2208/2016 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: Pe rolul Judecătoriei Giurgiu a fost înregistrată, sub nr. x/236/2015, contestația formula
ÎCCJ 2015-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3391/2015
Decizia nr. 3391/2015 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fisca
ÎCCJ 2015-11-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3467/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, la data de 18 d
ÎCCJ 2015-12-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4024/2015
Decizia nr. 4024/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2014, reclamanta A. SRL a solicitat, î
ÎCCJ 2019-06-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3467/2019
Ședința publică din data de 20 iunie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Jud
Sursă