ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4024/2015

Decizia nr. 4024/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2014, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală - Autoritatea de Management pentru Programul National de Dezvoltare Rurală și Agenția de Plați pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună obligarea pârâtelor la executarea contractului de prestări servicii nr. C 1430071084200001 din 27 aprilie 2011, prin obligarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere, prevăzute de art. 13.2 din acest contract, aferente sumei de 2.478.080,35 lei (formată din suma de bază 1.998.451,90 lei și TVA aferent în sumă de 479.628,45 lei), aferentă cererii de plată din 20.11.2013, pentru perioada cuprinsă între data de 10.01.2014-28.03.2014, precum și obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere, aferente sumei de 1.186.874,19 lei, reprezentând suma neplătită la data de 29.03.2014, aferentă cererii de plată din 20.11.2013, pentru perioada cuprinsă între data de 29.03.2014-21.05.2014.

Prin sentința civilă nr. 1339 din 24 februarie 2015 a Tribunalului București a fost admisă excepția de necompetență materială și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 2143 din 7 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea stabilirii instanței competente.

Astfel, constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Obiectul acțiunii formulate de reclamantă constă în obligarea pârâtelor la executarea obligațiilor rezultate dintr-un contract de prestări servicii, încheiat în urma derulării unei proceduri de achiziție publică potrivit O.U.G. nr. 34/2006, fondurile necesare asigurării plății serviciilor prestate de reclamantă fiind asigurate din finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

La încheierea contractului de prestări servicii au fost avute în vedere și prevederile O.U.G. nr. 79/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul European de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și a Fondurilor alocate de la bugetul de stat.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile O.U.G. nr. 79/2009 reprezintă doar baza legală pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru renovarea și dezvoltarea spațiului rural prin creșterea calității vieții și diversificării economiei în zonele rurale, deci acest act normativ reprezintă temeiul juridic în baza căruia au fost alocate fondurile necesare pentru încheierea contractelor de achiziție, fără a conține norme speciale privind procedura de încheiere a contractelor de achiziție publică ori cu privire la executarea acestora.

Astfel cum în mod corect a reținut și curtea de apel, dosarul de față conține, însă, o acțiune în executarea unui contract de achiziție publică, încheiat în procedura specială prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006.

Art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 dispune că: „procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante”.

Aceste prevederi legale reprezintă dispoziții speciale derogatorii cu privire la instanța competentă să soluționeze litigiile privind executarea contractelor de achiziție publică, fără a face distincție cu privire la proveniența fondurilor necesare asigurării plății serviciilor contractate.

Întrucât cererea dedusă judecății în prezenta cauză se referă la executarea unui contract de achiziție publică, competența de soluționare a acesteia urmează a se determina în raport de dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, norme cu caracter special, aplicabile cu prioritate față de normele cu caracter general cuprinse în art. 10 alin. (1

1

) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care se referă la „cererile privind acte administrative emise de autoritățile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene”.

Înalta Curte constată că acțiunea de față nu reprezintă o cerere de natura celor descrise de art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu privește un act emanând de la pârâtă ce are ca obiect finanțarea nerambursabilă, ci urmărește executarea unui contract de achiziție publică privind prestarea unor servicii publice, prin acordarea de despăgubiri pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor contractuale.

Așadar, nu natura fondurilor ce asigură plata prețului face obiectul litigiului dintre părți, ci modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de autoritate și aplicarea clauzei penale inserată în contract.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL și pe pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Națională de Dezvoltare Rurală - Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2015.