ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 520/2016

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 9 iulie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 16887 din 8 mai 2015 prin care a fost respinsă contestația sa, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 2 martie 2015 privind proiectul "Construire și dotare sere de legume ecologice", ce face obiectul contractului de finanțare nr. x din 3 august 2011, a tuturor actelor care au stat la baza acestuia precum și a actelor subsecvente, cu consecința stingerii creanței A.F.I.R. în cuantum de 2.692.268,36 RON și a penalităților de întârziere.

A mai solicitat obligarea pârâtei la continuarea executării contractului de finanțare menționat, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 1 din 9 martie 2012 și Actul adițional nr. 2 din 15 noiembrie 2013, și obligarea pârâtei la prelungirea duratei de implementare a proiectului cu o perioadă egală cu cea a soluționării definitive a cauzei.

Prin Sentința nr. 2982 din 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța, în esență, că nu prezintă relevanță că, odată cu procesul-verbal, se contestă și decizia dată în soluționarea contestației administrative, actul vătămător contestat care produce efecte juridice și care constituie punctul de plecare al litigiului fiind actul administrativ împotriva căruia a fost formulat recursul ierarhic, iar nu actul prin care s-a soluționat procedura prealabilă.

Astfel, dat fiind că reclamanta a solicitat anularea unui act administrativ emis de pârâtul Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord Vest, autoritate județeană, care funcționează în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în valoare de 2.692.268,36 RON, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel București a apreciat că instanța în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantei este competentă a soluționa cauza, respectiv Curtea de Apel Oradea.

Prin Sentința nr. 2 din 18 ianuarie 2016, Curtea de Apel Oradea a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut, în esență, că reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea a solicitat anularea Deciziei nr. 16887 din 8 mai 2015 de respingere a contestației administrative împotriva Procesului-verbal nr. x din 2 martie 2015, optând pentru instanța de la sediul instituției pârâte.

Astfel, în raport cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevede, în mod expres, că nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale în situația în care reclamantul a optat pentru instanța de la sediul pârâtului, a apreciat Curtea de Apel Oradea că instanța întâi învestită este competentă a soluționa cauza.

În temeiul art. 135 C. proc. civ., urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Reclamanta s-a adresat Curții de Apel București solicitând anularea deciziei prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 modificată și completată.

Competența materială de soluționare a acțiunii împotriva deciziei de soluționare a contestației, în speță Decizia nr. 16887 din 8 mai 2015 este dată de conținutul prevederilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, deoarece actul este emis de o autoritate publică centrală - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și are ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Așadar, acțiunea se soluționează în fond de Curtea de apel, secția contencios administrativ și fiscal.

Competența teritorială urmează regulile descrise în cuprinsul disp.art. 10 alin. (34) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, conform cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său ori celei de la domiciliul pârâtului.

Teza a doua a art. 10 alin. (3) interzice invocarea excepției necompetenței teritoriale, dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului.

Reclamanta, cu sediul în municipiul Oradea, a optat pentru instanța de la sediul pârâtului - Curtea de Apel București.

Această din urmă instanță, respectând prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată nu avea posibilitatea declinării competenței teritoriale în favoarea instanței de la sediul reclamantei, respectiv Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal.

De altfel, Curtea de Apel București a intenționat să se pronunțe asupra unei excepții de necompetență materială invocată de pârâta AFIR, care a arătat în mod greșit că actul atacat a fost emis de Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord Vest și Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Satu Mare.

Din cuprinsul dosarului rezultă că decizia de soluționare a contestației (acesta fiind actul administrativ care se atacă, în conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011) a fost emisă sub sigla AFIR, neavând relevanță că membrii comisiei aparțineau unei autorități regionale.

Cât timp autoritatea care avea competența să soluționeze contestația era AFIR (autoritate centrală și nu regională), competența materială a instanței în soluționarea cauzei, este dată de disp.art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Chiar și în ipoteza în care s-ar aprecia că actul atacat aparține unei autorități regionale, competența materială a instanței de contencios administrativ este reglementată de art. 10 alin. (11) din Legea contenciosului administrativ, fiind vorba de o creanță în cuantum de 2.692.268,36 RON.

Față de acestea, Înalta Curte a constatat că reclamanta s-a adresat în mod corect Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, care rămâne competentă să soluționeze pricina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2016.

Procesat de GGC - MM