ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2482/2016

Decizia nr. 2482/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin Decizia nr. 3283 din 22 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nulitatea recursului declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 3511 din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

II.Contestația în anulare exercitată de recurentul-reclamant

Împotriva Deciziei nr. 3283 din 22 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 9 noiembrie 2015 a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant A., încadrată în drept pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea cererii se arată că prin hotărârea dată, instanța de recurs a omis să cerceteze toate motivele de critică formulate de recurs, motive care au condus în mod nelegal la constatarea nulității.

Având în vedere că, recursul vizează o hotărâre care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, această cale extraordinară de atac nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte poate să examineze cauza sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În cauza de față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. deoarece recursul a fost motivat în termenul legal, chiar dacă sumar, în esență susținându-se că nu a fost colaborator al securității, ci a fost urmărit de securitate.

III. Considerentele și soluția instanței de recurs.

Examinând cauza și decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Conform art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare și să răspundă printr-un considerent comun.

Contestatorul a apreciat că instanța de recurs în mod greșit a constatat nulitatea recursului și nu a dat eficiență dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. potrivit cărora o hotărâre care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Or, în deplin acord cu instanța de recurs se constată că, motivele de recurs invocate de către recurentul-reclamant se rezumă la simpla afirmație că nu a fost colaborator al securității, fără a formula critici concrete ale sentinței instanței de fond și care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de textul de lege invocat.

Așa fiind, motivele invocate de către contestator în susținerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Totodată, Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea subliniază permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Concret, critica formulată de contestator nu poate face obiectul contestației în anulare, pentru că ar însemna să se admită un "recurs contra unei decizii dată în recurs", aducându-se atingere caracterului irevocabil al unor astfel de decizii, dar și regulilor de bază ale autorității de lucru judecat și asigurării stabilității raporturilor juridice civile, și în final, principiului preeminenței dreptului, adeseori amintit în jurisprudența relevantă a Curții Europene pentru Drepturile Omului.

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus-menționate, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate, instanța de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele și lucrările dosarului, faptul că recursul reclamantului este nul, pentru considerentele expuse în decizia atacată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

IV. Soluția pronunțată

Față de aspectele de fapt și de drept mai sus-redate, Curtea în baza art. 318 C. proc. civ. va respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3283 din 22 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 octombrie 2016.

Procesat de GGC - NN