ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2317/2016

Decizia nr. 2317/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 169 din 9 septembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploiești - A.J.F.P. Prahova, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere din 28 martie 2014 privind obligații fiscale suplimentare de plată.

Împotriva Sentinței civile nr. 169 din 9 septembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.J.F.P. Prahova. Este invocat motivul de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se casarea sentinței și, în urma rejudecării, respingerea cererii formulate de reclamanta societatea A. SRL.

Recurenta arată că instanța de fond a ignorat caracterul specific al actului administrativ, care dă dreptul organelor fiscale să pornească executarea, fără a fi necesară intervenția justiției, întrucât actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, este executoriu, iar suspendarea actului administrativ apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu.

În cauza dedusă judecății nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât nu există o îndoială serioasă în privința legalității actului atacat.

Condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care sunt prezentate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare a executării, instanța efectuează o cercetare sumară a aparenței dreptului și nu poate prejudeca fondul litigiului. În cauză, susținerile reclamantei nu converg către existența unei îndoieli serioase în privința legalității actului administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, susține că reclamanta nu a dovedit necesitatea prevenirii producerii unei pagube iminente și nici impactul unei eventuale pagube asupra bunului mers al societății.

Prin întâmpinare, intimata A. SRL a invocat nulitatea recursului formulat, solicitând, în principal, anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, arătând că în speță sunt îndeplinite toate cele trei condiții pentru suspendarea actului administrativ atacat: condiția exercitării prealabile a recursului grațios (aspect necontestat și necriticat de recurentă), existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii din camera de consiliu de la 21 octombrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din data de 17 februarie 2016, completul de filtru a respins excepția nulității recursului și a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

4.2. Cu privire la excepția lipsei de interes în susținerea recursului

Având în vedere că societatea intimată-reclamantă a arătat la termenul din 28 septembrie 2016 că a fost respinsă în fond acțiunea în anulare îndreptată împotriva actului administrativ fiscal care face obiectul prezentei cereri de suspendare, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția lipsei de interes în susținerea recursului, raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, conform cărora hotărârea de suspendare a executării actului administrativ fiscal pronunțată în condițiile acestui articol de lege produce efecte exclusiv până la data soluționării în fond a acțiunii în anulare, în cazul în care aceasta a fost respinsă.

Analizând conținutul Sentinței civile nr. 3.313 din 4 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr x/2/2014, Înalta Curte constată că această instanță s-a pronunțat asupra acțiunii în anularea Deciziei de impunere din 28 martie 2014 în sensul respingerii acestei cereri ca inadmisibilă, luând în considerare suspendarea soluționării contestației administrative prin Decizia nr. 745 din 29 august 2014 (suspendare găsită întemeiată de către aceeași instanță).

Prin urmare, litigiul aflându-se încă în etapa administrativă de soluționare a contestației, nu există o hotărâre de respingere în fond a acțiunii în anularea deciziei de impunere și, pe cale de consecință, interesul recurentei-pârâte de a fi analizată legalitatea hotărârii primei instanțe (care a suspendat executarea actului administrativ-fiscal) rămâne actual, având în vedere că efectele suspendării continuă să se producă.

În concluzie, va respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

4.3 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte îl constată fondat pentru următoarele argumente:

Prima instanță a hotărât suspendarea executării Deciziei de impunere din 28 martie 2014 privind obligațiile fiscale suplimentare impuse societății reclamante, reținând drept caz bine justificat împrejurarea că organul fiscal nu a soluționat încă pe fond contestația administrativă, aspect de natură să conducă la blocarea activității economice a reclamantei, în condițiile în care decizia de impunere este executorie, iar în executarea acesteia au fost blocate conturile reclamantei și este urmărit silit imobilul-teren pe care se desfășoară activitatea economică. A mai reținut instanța de fond că, din actul de impunere, lipsește un calcul detaliat al accesoriilor, care împiedică verificarea modului de calcul al acestora.

Înalta Curte constată că suspendarea soluționării contestației administrative potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, ca urmare a sesizării organelor în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, nu constituie caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât această soluție de suspendare a făcut obiectul controlului judiciar în fond, fiind confirmată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3.313 din 4 decembrie 2014.

Cât privește argumentele subsumate cazului bine justificat în cadrul cererii de suspendare, Înalta Curte constată că reclamanta a făcut un examen de fond al constatărilor din decizia de impunere, invocând că organul fiscal nu avea motive în fapt și în drept pentru neacceptarea la deducere a valorii TVA impusă ca obligație fiscală suplimentară. Analizând prima facie motivele invocate de reclamantă, Înalta Curte constată că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Organul fiscal a acționat în limitele permise de prevederile art. 11 alin. (1) din C. fisc. și art. 6 și art. 105 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., care îi conferă prerogativa reîncadrării tranzacțiilor pentru a reflecta conținutul economic real al acestora. Motivele detaliate în cererea introductivă nu se pretează analizei sumare care are loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate și temeinicie pe fond, specifică acțiunii în anularea actului administrativ. Realitatea operațiunilor economice sau caracterul artificial al circuitului economic, în scopul obținerii unor avantaje fiscale și financiare sunt chestiuni litigioase care pot fi tranșate exclusiv în cadrul acțiuni în anulare, pe baza unui probatoriu complex.

Cât privește lipsa calculului detaliat al accesoriilor, acest aspect a fost reținut fără nici un temei ca încadrându-se în noțiunea de caz bine justificat, reclamanta nesusținând nelegalitatea aplicării accesoriilor, ci o invocată imposibilitate de verificare a calculului acestora.

Prin urmare, prima instanță a stabilit nefondat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența cazului bine justificat, singurul care poate conduce la suspendarea efectelor actului administrativ fiscal. În consecință, apare ca inutilă analizarea celei de-a doua condiții prevăzute de lege pentru suspendare, respectiv aceea a necesității prevenirii unei pagube iminente.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Admite recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. Ploiești - A.J.F.P. Prahova împotriva Sentinței civile nr. 169 din 9 septembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere din 28 martie 2014 formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Ploiești - A.J.F.P. Prahova, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2016.

Procesat de GGC - N