ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1879/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1879/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1879/2016
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea formulată la data de 17 iunie 2013, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Cluj, competența fiind declinată ulterior în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj, Președintele Curții de Apel Cluj a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, în baza probatoriului administrat, să se dispună:
- Anularea Ordinului nr. 4408/C/2012 emis la data de 28 decembrie 2012 de Ministrul Justiției, ori îndreptarea erorii materiale din cuprinsul acestui Ordin, în baza căruia i-a fost emisă Decizia nr. 40/2013 din data de 22 ianuarie 2013 de către Curtea de Apel Cluj, în sensul de a se modifica statul defuncții și de personal al Judecătoriei Dej prin transformarea unui post de grefier treapta 1 în grefier gradul I, începând cu data de 16 martie 2012, data afișării rezultatelor finale ale examenului care a fost organizat în data de 06 februarie 2012 de către Curtea de Apel Cluj;
- Obligarea paratului de rândul 1 - Ministerul Justiției la emiterea unui nou Ordin ori îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Ordinului nr. 4408/C/2012 emis la data de 28 decembrie 2012, prin care să fie reîncadrată la Judecătoria Dej în funcția de grefier gradul I clasa de salarizare 68 gradația, 5, începând, începând cu data de 16 martie 2012 precum s-a dispus față de alți 4 grefieri, candidați la unul și același examen la care a participat și reclamanta.
- Anularea Deciziei nr. 40 din 22 ianuarie 2013 emisă de către Președintele Curții de Apel Cluj prin care a fost reîncadrată la Judecătoria Dej, din funcția de grefier treapta I clasa de salarizare 63 gradația 5 în funcția de grefier gradul 1 clasa de salarizare 68 gradația 5, începând cu data de 28 decembrie 2012, ca fiind nelegală.
- Obligarea pârâtului de rândul 3 - Curtea de Apel Cluj la emiterea unei noi decizii prin care să fie reîncadrată la Judecătoria Dej în funcția de grefier gradul I clasa de salarizare 68 gradația 5, începând, începând cu data de 16 martie 2012.
- Obligarea pârâților la plata drepturilor salariale aferente începând cu data de 16 martie 2012 și până la data de 28 decembrie 2012, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
- Obligarea pârâților la plata de daune-interese egale cu dobânda legală pentru suma solicitată la petitul V din acțiunea introductivă, calculată de la data scadenței și până la data plății efective.
- Obligarea pârâtului de rândul 1 - Ministerul Justiției la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale aferente prezentului litigiu.
- Obligarea pârâtei rândul 3 - Curtea de Apel Cluj, în calitate de operator al carnetelor de muncă, să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, potrivit prevederilor art. 6 și 7 cuprinse în Decretul nr. 92/1976, cu modificările ulterioare, normelor incidente prevăzute de Legea nr. 130/1999 și art. 296 din Legea nr. 53/2003;
- cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.
Hotărârea instanței de fond.
Prin Sentința civilă nr. 288/2014 din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj, și, în consecință:
a obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin ministru, să modifice Ordinul nr. 4408/C din 28 decembrie 2012, în sensul că modificarea statului de funcții și de personal al Judecătoriei Dej, prin transformarea unui post de grefier treapta I în grefier gradul I, în ceea ce o privește pe reclamantă, se realizează începând cu data de 16 martie 2012.
a obligat pârâta Curtea de Apel Cluj, prin președinte, să modifice Decizia nr. 40 din 22 ianuarie 2013, în sensul în care reîncadrarea reclamantei în cadrul Judecătoriei Dej, în funcția de grefier gradul I clasa de salarizare 68 gradația 5, se realizează începând cu data de 16 martie 2012.
a obligat pârâții la plata către reclamantă a diferențelor dintre drepturile salariale încasate efectiv și cele ce i se cuvin în baza celor anterior dispuse, aferente perioadei 16 martie 2012 - 28 decembrie 2012, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, începând cu data scadenței și până la data efectivă a plății.
a obligat pârâții la plata către reclamantă a daunelor-interese egale cu dobânda legală, calculată asupra sumei constând în diferențe de drepturi salariale, acordate conform pct. 3, de la data scadenței și până la data plății efective, respingând restul pretențiilor, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a apreciat că înlăturarea vătămării poate fi realizată prin modificarea actului ce face obiectul prezentei judecăți, nefiind necesară anularea lui, întrucât toate celelalte elemente necesare la emiterea sa au fost corect valorificate, astfel că acțiunea urmează a fi admisă în aceste limite, prin obligarea pârâtului Ministerul Justiției, prin ministru, să modifice Ordinul nr. 4408/C din 28 decembrie 2012, în sensul că modificarea statului de funcții și de personal al Judecătoriei Dej, prin transformarea unui post de grefier treapta I în grefier gradul I, în ceea ce o privește pe reclamantă, se realizează începând cu data de 16 martie 2012.
O astfel de dispoziție este apreciată ca fiind în acord cu cauza cererii de chemare în judecată și cu pretențiile formulate, instanța considerând că în această manieră, drepturile invocate de reclamantă beneficiază de o recunoaștere eficientă și deplină.
Văzând și faptul că la originea vătămării cauzate petentei se află acest ordin, decizia de reîncadrare nefăcând altceva decât să i se conformeze, fiind vorba despre neregularități derivate, acestea vor fi îndreptate în aceeași manieră, respectiv va fi obligată pârâta Curtea de Apel Cluj, prin președinte, să modifice Decizia nr. 40 din 22 ianuarie 2013, în sensul în care reîncadrarea reclamantei în cadrul Judecătoriei Dej, în funcția de grefier gradul I clasa de salarizare 68 gradația 5, se realizează începând cu data de 16 martie 2012.
Luând act și de prev. art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 și de faptul că reclamanta a solicitat și despăgubiri, constând în diferențele dintre drepturile salariale încasate efectiv și cele ce i se cuvin în baza celor anterior dispuse, aferente perioadei 16 martie 2012 - 28 decembrie 2012, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, începând cu data scadenței și până la data efectivă a plății, Curtea a dat curs acestor pretenții, dispunând obligarea pârâților la plata lor.
Aceasta întrucât petenta a fost lipsită, în mod nelegal, de beneficiul acestor drepturi, restabilirea legalității trebuind să fie una integrală, inclusiv din perspectiva actualizării cu coeficientul de inflație. Corect subliniază reclamanta că, prin cererea de actualizare cu rata inflației a diferențelor salariale solicitate, nu se urmărește acordarea unor sume în plus, ci valoarea sumelor neacordate la termen calculată la momentul plății efective. În esență, este vorba de aceeași valoare a salariului, din prisma faptului că salariul se raportează și la puterea de cumpărare a celui care îl primește și nu doar la valoarea nominală primită cu titlu de salariu.
Prima instanță nu a putut primi apărările pârâtei de rând II, în sensul în care nu are calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește cererea de obligare la plata acestor sume. Aceasta deoarece, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, trebuie să adopte toate măsurile necesare, în limita competențelor proprii conferite de lege, pentru ca reclamanta să poată beneficia efectiv de drepturile ce i-au fost acordate, fiind necesar ca dispozițiile instanței să-i fie opozabile.
Au fost admise și pretențiile privind acordarea daunelor-interese egale cu dobânda legală, calculată asupra sumei constând în diferențe de drepturi salariale, acordate conform celor anterior dispuse, de la data scadenței și până la data plății efective.
Aceasta întrucât, așa cum s-a pronunțat, cu titlu de principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/2014, pronunțată în recurs în interesul legii, "daunele-interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețurilor de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri, și anume: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății (evitarea "erodării" creanței prin inflație) în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu (damnum emergens), respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență (fructele civile), în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu (lucrum cessans). Acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului."
A apreciat prima instanță că, actul administrativ emis de o autoritate publică pentru a se bucura de caracterul executoriu cu care l-a înzestrat legea trebuie să fi fost emis cu respectarea tuturor condițiilor edictate în scopul realizării sale respectiv de către autoritatea competentă material și teritorial să procedeze la emiterea sa, în vederea organizării executării legii sau a executării ei în concret, în forma și cu respectarea procedurii de emitere a acestuia.
Caracterul de legalitate a actului administrativ presupune ca emiterea acestuia să se realizeze pe baza legii în scopul executării sau organizării executării legilor și a celorlalte acte normative emise de autoritățile superioare.
Încadrarea și promovarea personalului plătit din fonduri publice pe funcții, grade sau trepte profesionale se fac potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau act administrativ al ordonatorului principal de credite, potrivit art. 26 din Legea nr. 284/2010.
În situația în care promovarea personalului bugetar în funcție, grad sau treaptă profesională nu este reglementată prin statute proprii, promovarea se face de regulă pe un post vacant existent în statul de funcții.
În situația în care nu există un post vacant, promovarea personalului plătit din fonduri publice în funcții, grade sau trepte profesionale se va face prin transformarea postului din statul de funcții în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior.
Emiterea ordinului de către pârâtul de rând I nu s-a realizat cu respectarea acestor exigențe, interpretarea cu privire la data de la care promovarea a devenit efectivă fiind în contradicție cu cele statuate anterior .
Că este așa rezultă și din analiza prev. art. 38 din Hotărârea CSM nr 181/2007, potrivit cărora: Sunt declarați admiși, în limita posturilor scoase la concurs, candidații care au obținut cel puțin media 7, fără ca la vreuna dintre probe să fi obținut o notă mai mică de 5 și care nu au fost sancționați disciplinar până la data publicării rezultatelor.
Așadar, este relevantă raportarea la data la care reclamanta a fost declarată admisă, respectiv 16 martie 2012, data afișării rezultatelor, aceasta fiind și data de la care se impunea ca aceasta să beneficieze efectiv de toate drepturile, inclusiv patrimoniale, astfel câștigate.
A apreciat prima instanță că, chiar cele relevate prin întâmpinare de către pârâtul de rând de I confirmă o astfel de interpretare, în contextul în care se arată că efectul ordinelor ministrului justiției de modificare a statelor de funcții și de personal ale instanțelor judecătorești prin transformarea unor posturi ocupate nu îl constituie promovarea, ci doar corelarea acestor state de funcții cu încadrarea persoanelor care ocupă posturile respective conform gradului/treptei/funcției dobândite prin examen/concurs.
În plus, pârâtul s-a situat pe o astfel de poziție, la momentul emiterii Ordinului nr. 810/C din 05 martie 2013, prin care a dispus modificarea statului de funcții, ca urmare a aceluiași concurs, începând cu data de 16 martie 2012.
Astfel, stabilirea a două date diferite de reîncadrare a unor persoane care au susținut examenul la aceeași dată și în aceleași condiții, nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, cu atât mai mult cu cât din expunerea stării de fapt din cuprinsul acțiunii, rezultă că reclamanta, spre deosebire de persoanele la care se referă Ordinul nr. 810/2013, a avut dosarul complet încă de la momentul primei solicitări adresate ministerului de către serviciul personal din cadrul Curții de Apel Cluj.
A mai apreciat prima instanță că, susținerea reclamantei potrivit căreia, prin aplicarea acestui Ordin nr. 4408/C/2012 - emis față de reclamantă și ceilalți doi grefieri din cadrul Curții de Apel Cluj, precum și a celui cu nr. 810/C/2013 - emis față de ceilalți 4 grefieri din cadrul aceleiași Curți de Apel Cluj - care au promovat același examen la aceeași dată, se aduce atingere principiului certitudinii juridice, este corectă.
Aceasta deoarece, deși toți cei 7 grefieri prestează același tip de muncă și au aceleași drepturi, cei 4 grefieri - din cadrul Curții de Apel Cluj (2 grefieri din cadrul Curții de Apel Cluj, 1 grefier din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud și 1 grefier din cadrul Judecătoriei Bistrița), vor beneficia de o încadrare pe postul cu studii superioare, cu 10 luni mai devreme, primind inclusiv drepturi salariale aferente începând cu data de 16 martie 2012, în timp ce alți 3 grefieri din cadrul aceleiași Curți de Apel Cluj, printre care și reclamanta, vor fi lipsiți de aceste drepturi.
Astfel, conform principiului comunitar al certitudinii juridice și jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, o soluție dispusă printr-o lege sau prin alt act normativ trebuie implementată cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.
În ceea ce privește cererea de efectuare a mențiunilor în carnetul de muncă, corect a indicat pârâta că Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă a fost abrogat de O.U.G. nr. 148/2008, astfel încât aceste pretenții vor fi respinse.
Aceeași soluție a fost adoptată și în privința petitului privind obligarea pârâtului de rândul 1 - Ministerul Justiției la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale aferente prezentului litigiu, apreciindu-se că o astfel de statuare expresă nu se impune, ea fiind inutilă, în contextul celor anterior expuse, la momentul analizării apărărilor Curții de Apel Cluj, referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive. În esență, cum toți pârâții au fost obligați la plată, altfel de măsuri nu au fost considerate necesare.
Drept consecință, acțiunea a fost admisă în parte, conform dispozitivului, luându-se act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cererea de recurs.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate, în condițiile prevăzute de art. 483 C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Motivele de casare
În susținerea recursului declarat, recurentul a invocat motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material, cu referire expresă la prevederile art. 26 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 39 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului ori examenului pentru definitivarea în funcție, promovare în grade sau trepte profesionale superioare în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, precum și în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate la instanțe și parchete superioare aprobat prin Hotărârea CSM nr. 181/2007, cu modificările și completările ulterioare și art. 10 lit. n) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387 din 22 septembrie 2005.
Principalele argumente invocate
Recurentul a susținut că, în situația în care nu există un post vacant în statul de funcții și de personal al instanței, promovarea personalului plătit din fonduri publice în funcții, grade sau trepte profesionale se va face prin transformarea postului într-unul de nivel imediat superior [art. 26 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 - dispoziții legale aplicabile, având în vedere că actele normative specifice care reglementează profesia de personal auxiliar de specialitate nu conțin dispoziții referitoare la regimul postului pe care urmează să se promoveze, astfel cum a reținut și Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 241 din 21 martie 2013].
Efectul ordinelor ministrului justiției de modificare a statelor de funcții și de personal ale instanțelor judecătorești prin transformarea unor posturi ocupate nu este promovarea, ci doar corelarea acestor state de funcții cu încadrarea persoanelor care ocupă posturile respective conform gradului/treptei/funcției dobândite prin examen/concurs.
Potrivit art. 39 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului ori examenului pentru definitivarea în funcție, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, precum și în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate la instanțe și parchete superioare, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 181/2007, cu modificările și completările ulterioare: "Candidații declarați admiși la examenul de promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, precum și la concursul de promovare la instanțe ori parchete superioare, sunt numiți, în condițiile legii, prin decizie a . președintelui curții de apel sau, după caz, a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel".
A mai susținut recurentul că, în temeiul art. 10 lit. n) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387 din 22 septembrie 2005, președintele curții de apel "numește personalul auxiliar de specialitate și personalul din departamentul economico-financiar și administrativ al curții de apel și al instanțelor din circumscripția acesteia, aprobă transferul, delegarea, detașarea și dispune promovarea și aplicarea sancțiunilor disciplinare pentru aceste categorii de personal, în condițiile legii."
Prin urmare, încadrarea reclamantei-intimate s-a dispus prin decizia președintelui Curții de Apel Cluj, iar nu prin Ordinul ministrului justiției nr. 4408/C din 28 decembrie 2012. Prin acest ordin, postul ocupat de aceasta a fost transformat conform funcției dobândite prin examen, potrivit avizului conform acordat, procedându-se doar la corelarea statului de funcții cu funcția și gradul dobândite în condițiile arătate anterior. Drepturile salariale ale intimatei au fost stabilite tot prin decizia președintelui Curții de Apel Cluj, astfel încât vă rugăm să apreciați că nu se impune modificarea Ordinul ministrului justiției nr. 4408/C din 28 decembrie 2012, contrar celor reținute de instanța de fond.
În susținerea netemeiniciei hotărârii pronunțate de instanța de fond, invocă Decizia nr. 1325 din 4 decembrie 2008, prin care Curtea Constituțională a statuat că: "dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., solicită recurentul admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință, casarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Apărările intimatei
Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pentru a se dispune casarea sentinței atacate.
Susține intimata-reclamantă că instanța fondului a stabilit în mod corect că recurentul-pârât, prin ordinul contestat a dispus în mod nelegal și discriminatoriu modificarea statului de funcții și de personal, prin transformarea postului ocupat de subsemnata din grefier treapta I în grefier gradul I numai din data de 28 decembrie 2012, și nu din data de 16 martie 2012, data afișării rezultatelor examenului, aceasta fiind data de la care se impunea ca subsemnata să beneficieze efectiv de toate drepturile câștigate, inclusiv cele patrimoniale.
Prin actul emis de către recurentul-pârât i-a fost vătămat atât dreptul la o promovare efectivă, cât și dreptul la încasarea drepturilor salariale corespunzătoare, drepturi pe care le-a câștigat încă de la data afișării rezultatelor examenului, respectiv 16 martie 2012. Mai susține intimata-reclamantă că, este evidentă nelegalitatea Ordinului 4408/C din 28 decembrie 2012 emis de Ministerul Justiției, iar caracterul ei discriminatoriu rezultă și din simpla comparație a acestuia cu Ordinul nr. 810/C din 05 martie 2013 emis de același recurent-pârât, în condițiile în care Ordinul 810/C/2013 este emis la aproape un an de zile de la data la care s-a emis Ordinul nr. 4408/C din 28 decembrie 2012, și cu toate acestea primul își poate produce efectele retroactiv, adică cu începere din 16 martie 2012, iar ordinul în baza căruia partea a fost încadrată în funcția de grefier gradul I, nu își poate produce efectele de la aceeași data.
Totodată, apreciază intimata-reclamantă că Ordinul nr. 4408/C din 28 decembrie 2012 contravine de asemenea Notei nr. 139662/2007 a domnului B., conform căreia transformarea posturilor pentru personalul admis la examenele de promovare trebuind sa se realizeze începând cu data afișării rezultatelor finale ale examenului.
Contrar celor invocate de către recurentul-pârât, dispozițiile art. 39 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului ori examenului pentru definitivarea în funcție, promovarea în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, precum și în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate la instanțe și parchete superioare, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 181/2007, nu pot constitui temei al ordinului contestat, având în vedere că se referă la alte situații juridice, respectiv la promovare prin concurs, și nu la promovare prin examen, cum este cazul intimatei-reclamante.
Mai susține intimata-reclamantă că, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, în mod corect a stabilit instanța fondului, că se impune modificarea Ordinului nr. 4408/C din 28 decembrie 2012, având în vedere că este actul care a stat la baza tuturor actelor emise ulterior cu referire la situația subsemnatei, respectiv este actul care stă la originea vătămării aduse subsemnatei. Drept urmare, decizia de reîncadrare nu face altceva decât să se conformeze ordinului emis de către recurentul-pârât, fiind vorba despre neregularități derivate.
Față de aceste considerente, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Procedura de soluționare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 08 iulie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 24 februarie 2016, completul filtru a constatat, pe baza conținutului raportului întocmit în cauză că, recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul recurentului Ministerul Justiției ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.
Cu privire la fondul recursului
Analiza motivului de casare invocat în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă A., încadrată în funcția de grefier treapta I clasa de salarizare 63 gradația 5 la Judecătoria Dej a fost declarată admisă cu media 7,00 la examenul de promovare a grefierilor cu studii medii în funcția de grefier cu studii superioare din data de 6 februarie 2012 organizat la Curtea de Apel Cluj, conform rezultatelor finale afișate la data de 16 martie 2012 și a solicitat ca, începând cu această dată, să fie reîncadrată la aceeași instanță în funcția de grefier gradul I clasa de salarizare 68 gradația 5.
Prin Ordinul nr. 4408/C din 28 decembrie 2012 emis de Ministerul Justiției, transmis prin Adresa înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. x din 14 ianuarie 2013 s-a aprobat modificarea statului de funcții și de personal al Judecătoriei Dej, prin transformarea postului cu studii medii ocupat de intimata-reclamantă din grefier treapta I în funcția de grefier gradul I, începând cu data de 28 decembrie 2012 și nu cu data afișării rezultatelor finale ale examenului de promovare - 16 martie 2012.
Astfel, apreciază instanța de recurs că, față de data de la care recurentul-pârât a recunoscut dreptul de promovare obținut de intimata-reclamantă, prin rezultatul examenului susținut în 6 februarie 2012, instanța de fond a constatat în mod corect nelegalitatea Ordinului nr. 4408/C din 28 decembrie 2012 și a admis cererea de modificare parțială a acestuia, formulată în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Soluția astfel pronunțată corespunde unei interpretări și unei aplicări corecte a dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca norme de drept material invocate de recurentul-pârât în dezvoltarea motivului de casare formulat în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Conform acestei reglementări, în situația în care promovarea personalului bugetar în funcție, grad sau treaptă profesională nu este reglementată prin statute proprii, promovarea se face de regulă pe un post vacant existent în statul de funcții, iar în situația în care nu există un post vacant, promovarea se va face prin transformarea postului din statul de funcții în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior.
În sistemul judiciar, dispozițiile art. 135 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, prevăd că statele de funcții și de personal pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii și parchete se aprobă, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al ministrului justiției. În lipsa unor reglementări distincte, modificarea statelor de funcții și de personal ale instanțelor judecătorești este supusă acelorași dispoziții normative.
Astfel, atât Legea-cadru nr. 284/2010, cât și Legea nr. 304/2004 nu prevăd un termen pentru transformarea postului din statul de funcții, iar întârzierea înregistrată în realizarea acestei proceduri administrative nu poate afecta dreptul la promovarea efectivă, dobândit de intimata-reclamantă la data declarării sale ca fiind admisă la examenul de promovare, prin afișarea rezultatelor finale obținute la data de 16 martie 2012.
În lipsa unui temei legal și a unei justificări obiective, instanța de fond a constatat în mod judicios că, prin ordinul contestat în prezenta cauză, recurentul-pârât a dispus nelegal și discriminatoriu modificarea statului de funcții și de personal al Judecătoriei Dej, prin transformarea postului ocupat de intimata-reclamantă din grefier treapta I în grefier gradul I numai cu începere de la data de 28 decembrie 2012, vătămând astfel dreptul la promovarea efectivă și la încasarea drepturilor salariale corespunzătoare, drept care a fost dobândit de la data afișării rezultatelor finale ale examenului și de care au beneficiat celelalte persoane aflate în aceeași situație, pentru care s-a aprobat transformarea postului cu începere de la data de 16 martie 2012 prin Ordinul nr. 810/C din 5 martie 2013.
Dispozițiile art. 38 alin. (2) și (4) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului sau examenului pentru definitivare în funcție, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe ori aceluiași parchet, precum și în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate la instanțe și parchete superioare, adoptat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007, cu modificările și completările ulterioare, nu pot constitui temeiul juridic al ordinului contestat, întrucât acestea reglementează o altă ipoteză juridică și anume, promovarea prin concurs și deci nu sunt aplicabile în cazul promovării prin examen, la care a fost declarată admisă intimata-reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (2) și (4) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului sau examenului pentru definitivare în funcție, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe ori aceluiași parchet, precum și în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate la instanțe și parchete superioare, adoptat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007, cu modificările și completările ulterioare, sunt declarați admiși, în limita posturilor scoase la concurs, candidații care au obținut cel puțin media 7, iar candidații care nu au fost admiși ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovați în posturile care se vacantează la instanța sau parchetul care a organizat concursul, în termen de 6 luni de la publicarea rezultatelor concursului.
Pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, în art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 567/2004 s-a prevăzut expres că, promovarea în funcții de execuție în grade/trepte profesionale superioare, în cadrul aceleiași instanțe, se face prin examen, iar la instanțe superioare, se face numai prin concurs, organizat la nivelul curților de apel.
Intimata-reclamantă a participat la un examen de promovare în cadrul aceleiași instanțe și deci declararea sa ca fiind admisă nu a fost supusă condiției de a se încadra prin rezultatul obținut într-o limită de posturi, condiție prevăzută numai în cazul unui concurs, astfel cum rezultă cu evidență chiar din reglementarea invocată de recurentul-pârât.
Cum în cauză nu s-a solicitat valorificarea rezultatelor unui concurs, ci recunoașterea efectelor promovării la examen de la data afișării rezultatelor finale - 16 martie 2012, recurentul-pârât a dispus în mod nelegal transformarea postului ocupat de intimata-reclamantă numai cu începere de la data de 28 decembrie 2012.
Măsura adoptată de recurentul-pârât nu poate fi justificată nici prin acordarea avizului conform de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 1056 din 15 noiembrie 2012, deoarece durata și etapele procedurii administrative de transformare a postului nu pot afecta însăși existența dreptului la promovare efectivă, dobândit de intimata-reclamantă la data afișării rezultatelor finale ale examenului la care a participat.
În acest sens, este relevantă și Hotărârea nr. 241 din 21 martie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a stabilit că analiza care se efectuează cu ocazia acordării avizului conform pentru modificarea statelor de funcții și de personal ale instanțelor, prin transformarea posturilor de personal auxiliar de specialitate se rezumă la verificarea îndeplinirii a două condiții cumulative, respectiv ca persoana care ocupă postul propus pentru transformarea să fie declarată admisă la examenul de promovare și să nu existe posturi vacante în statul de funcții al instanței unde funcționează candidatul, de gradul/treapta ori funcția în care s-a promovat.
Susținerea intimatei-reclamante potrivit căreia, prin aplicarea Ordinului nr. 4408/C/2012 - emis față de reclamantă și ceilalți doi grefieri din cadrul Curții de Apel Cluj (respectiv Tribunalul Cluj și Judecătoria Gherla) precum și Ordinul 810/C/2013 - emis față de ceilalți 4 grefieri din cadrul aceleiași Curți de Apel Cluj (respectiv 2 grefieri la Curtea de Apel Cluj, 1 grefier la Tribunalul Bistrița-Năsăud și 1 grefier la Judecătoria Bistrița) - care au promovat același examen, la aceeași dată și, deși toți cei 7 grefieri prestează același tip de muncă și au aceleași drepturi, cei 4 grefieri - din cadrul Curții de Apel Cluj (2 grefieri din cadrul Curții de Apel Cluj, 1 grefier din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud și 1 grefier din cadrul Judecătoriei Bistrița), vor beneficia de o încadrare pe postul cu studii superioare, cu 10 luni mai devreme, primind inclusiv drepturi salariale aferente începând cu data de 16 martie 2012, în timp ce alți 3 grefieri din cadrul aceleiași Curți de Apel Cluj, respectiv intimata-reclamantă - grefier din cadrul Judecătoriei Dej va fi lipsită de aceste drepturi, apare, prin raportare la textele evidențiate, ca fiind corectă.
Instanța de control judiciar constată că, în mod temeinic și legal instanța de fond a reținut că actul administrativ atacat nu a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor instituite de dispozițiile legale incidente în cauză, fiind ignorat și principiul comunitar al certitudinii juridice precum și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform cărora, o soluție dispusă printr-o lege sau prin alt act normativ trebuie implementată cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.
Astfel, în condițiile în care recurentul-pârât a dat curs unor interpretări diferite ale acelorași prevederi legale, dând naștere astfel unor discrepanțe vădite, în mod judicios a apreciat prima instanță că are obligația, în acord cu cele statuate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Serkov c. Ucrainei, de a recurge la abordarea care este mai favorabilă pentru petentă, respectiv cea în care nu i se pot nega drepturile dobândite, de la data promovării și a fi de acord cu o altfel de interpretare ar însemna validarea unui tratament discriminator și nerespectarea egalității de șanse, respectiv o diferențiere între persoane aflate în situații similare, unele dintre acestea fiind tratate preferențial, în baza unor criterii lipsite de obiectivitate și, drept consecință, fără o justificare pertinentă.
Toate considerentele expuse determină concluzia că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.
Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia
În baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva Sentinței nr. 288/2014 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2016.
Procesat de GGC - CT