ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 226/2017

Decizia nr. 226/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea sub nr. x/35/2013 reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să dispună anularea deciziei de soluționare a contestației formulate de reclamantă și anularea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 13 ianuarie 2014, suspendarea executării actelor administrative atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 232 din 3 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B.

A fost anulată în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 4236/2014 și Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare

din 14 ianuarie 2014 emise de pârâtă cu privire la constatările referitoare la suprafețele de teren aflate în folosința reclamantei în localitatea Ardud.

S-au respins ca nefondate celelalte pretenții.

A fost obligată pârâta B. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3.085 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe pârâta B., a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, în esență, pârâta B. a arătat următoarele:

- În mod greșit instanța de fond a admis acțiunea pentru suprafața de 180,65 ha în raza localității Ardud, această suprafață nefiind justificată cu documente privind dreptul de folosință.

Consideră recurenta că nu pot fi luate în considerare documentele justificative prezentate pentru suprafața de 180,65 ha situată pe raza localității Ardud, respectiv contractul de comodat încheiat între reclamantă și SC C. SRL și contractul de asociere încheiat la data de 1 ianuarie 2004 între reclamantă și SC A. SRL Ardud (valabil până la data de 30 septembrie 2009).

SC C. SRL figurează înscrisă în Registrul Agricol al orașului Ardud în anul 2008, conform adeverinței din 2013 cu suprafața de 169,50 ha teren agricol și nu cu suprafața de 200 ha ce face obiectul contractului de comodat din 30 octombrie 2006.

Pentru diferența de 30,5 ha, reclamanta-intimată nu a prezentat documente justificative.

- În ceea ce privește obligarea pârâtei-recurente la cheltuielile de judecată parțiale în cuantum de 3.085 lei, se arată că acestea sunt nelegale, având în vedere că actele administrative au fost întemeiate pe dispozițiile exprese ale legii.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

- Referitor la contractul de comodat încheiat între reclamantă și SC C. SRL și contractul de asociere între reclamantă și SC A. SRL Ardud.

Înalta Curte reține că pârâta-recurentă B. recunoaște, prin răspunsul la întâmpinare, că în ceea ce privește SC C. SRL, aceasta figurează înscrisă în Registrul Agricol în anul 2008 cu suprafața de 169,50 ha teren agricol, iar pentru diferența de 30,5 ha nu s-au prezentat documente justificative (fila 57 recurs).

Această precizare este făcută și în actele administrative contestate în prezenta cauză, respectiv Decizia de soluționare a contestației formulată de SC A. SRL împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de B. din 14 ianuarie 2014 pentru cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață campania 2008 (fila 15, fila 21 dosar fond).

Așa cum a arătat instanța de fond, reclamanta-intimată a făcut dovada cu documente justificative că folosește întreaga suprafață de pe raza localității Ardud (vol. III-V).

În acest context, se reține că Lista persoanelor din localitatea Ardud care se asociază în vederea constituirii societății SC A. SRL în baza Legii nr. 36/1991 și suprafețele de teren cu care au fost împroprietăriți ca urmare a aplicării Legii nr. 18/1991, de asemenea borderoul cuprinzând proprietarii din cadrul SC A. SRL Ardud, cărora reclamanta le-a achitat arenda în anul 2007, reprezintă documente justificative care dovedesc dreptul de folosință în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006.

Faptul că în evidențele Primăriei nu figura societatea cu suprafețe de teren agricol în proprietate, arendă, etc - nu este relevant câtă vreme în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 36/1996 terenurile agricole se aduc numai în folosința societății, asociații păstrându-și dreptul de proprietate asupra acestuia, rezultând că în Registrul agricol figurează ca proprietari în continuare persoane fizice care au cedat folosința terenurilor lor.

Pârâta a apreciat eronat faptul că pentru suprafața de 180,85 ha în localitatea Ardud nu există documente, aceasta face parte din obiectul contractului de asociere încheiat la data de 1 octombrie 2004 între reclamantă și SC A. SRL Ardud, însă pârâta consideră că acesta nu este valabil deoarece l-a recalificat ca un contract de subarendare.

În ceea ce privește contractul de comodat încheiat la data de 30 octombrie 2006 între SC C. SRL și reclamanta SC A. SRL având ca obiect terenul agricol în suprafață de 200 ha situat în localitatea Ardud, acesta se încadrează în exigențele art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru ca reclamanta să poată beneficia de sprijin financiar.

În fapt se reține că, urmare a verificărilor efectuate de către echipa de control s-a constatat că reclamanta SC A. SRL Ardud, a primit în campania 2008, sprijin financiar conform formularului D 1 și Deciziei nr. 2353008 din 19 iunie 2009, de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață campania 2008, pentru suprafața de 2024,09 ha.

Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor administrat de B., să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale:

a) să exploateze un teren agricol cu o suprafața de cel puțin 1 ha, iar suprafața parcelei agricole sa fie de cel puțin 0,3 ha. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuștilor fructiferi, suprafața minima a parcelei trebuie sa fie de cel puțin 0,1 ha;

b) să declare toate parcelele agricole;

c) să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plata directa pe suprafața și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor;

d) să fie de acord ca datele din formularul de cerere de plata sa fie introduse în baza de date ale Sistemului Integrat de Administrare și Control, procesate și verificate în vederea calculării plății și transmise autorităților responsabile în vederea elaborării de studii statistice și de evaluări economice, în condițiile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare;

e) să respecte bunele condiții agricole și de mediu, reglementate prin legislația naționala, pe toată suprafața agricolă a exploatației;

f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosința și sa poată face dovada ca utilizează terenul pentru care s-a depus cererea;

g) să furnizeze toate informațiile solicitate de B., în termenele stabilite;

h) să permită efectuarea controalelor de către B. sau de către alte organisme abilitate în acest sens;

i) să marcheze limitele parcelei utilizate, atunci când este cultivată cu aceeași cultura cu a parcelelor învecinate;

j) să comunice în termen de 10 zile, în scris, B. orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii și data acordării plății. Aceste modificări se referă la suprafața agricolă utilizata a exploatației, transferarea proprietății fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informațiilor din formularul de cerere.

Motivul pentru care recurenta-pârâtă a considerat că nu au fost respectate criteriile de eligibilitate pentru acordarea plăților în cadrul schemei de plată unică pe suprafață este acela că au fost încălcate dispozițiile art. 22 din Legea nr. 16/1994 a arendării, în vigoare la data încheierii contractului de asociere în participațiune, conform căruia „subarendarea totală sau parțială este interzisă.

Orice act de subarendare, este nul

".

Potrivit doctrinei, contractul de arendare, varietate a contractului de locațiune, este un contract prin care una dintre părți, numită arendator, transmite celeilalte părți, numită arendaș, bunuri agricole în vederea exploatării, pe o perioadă determinată, în schimbul unui preț numit arendă, stabilită în produse agricole și care se prestează în natură sau prin echivalentul lor în bani. (art. 1453 C. civ. de la 1865).

Regimul arendării bunurilor agricole era reglementat la data încheierii contractului, de Legea arendării nr. 16/1994-lege specială ce se completează cu dispozițiile legislației civile în măsura în care nu-i sunt contrare.

Legea arendării nr. 16/1994 în vigoare la data de 07 aprilie 1994 până la 01 octombrie 2011 a fost abrogată prin Legea nr. 71/2011 și înlocuită de C. civ. din 2009 care, la art. 2 prevede: "Prin arendare se înțelege contractul încheiat între proprietar și uzufructuar sau alt deținător legal de bunuri agricole și arendaș, cu privire la exploatarea bunurilor agricole, pe o durată determinată și la un preț stabilite de părți".

Potrivit art. 22 alin. (2) "Subarendarea totală sau parțială este interzisă".

Contractul de arendare este un contract intuitupersonae. "Orice act de subarendare este nul".

Se reține că acest caracter personal al arendării nu presupune că arendașul însuși va fi obligat să execute toate lucrările și numai el să folosească bunurile arendate, ci vizează conducerea, coordonarea, organizarea activității și administrarea bunurilor agricole.

Astfel, arendașul nu poate încheia, la rândul său, un astfel de contract în calitate de arendator, el poate însă contracta executarea unor lucrări agricole cu persoane fizice sau juridice prestatoare de servicii în agricultură.

Nulitatea contractului de arendare poate fi invocată de părți și de orice persoană interesată care invocă un interes ocrotit de lege, solicitând constatarea nulității instanței judecătorești fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.

- Referitor la contractul de asociere în participațiune;

Conform art. 1952 C. civ. (Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind C. civ. - intrat în vigoare anterior contractului de asociere din 14 ianuarie 2009), asociații rămân proprietarii bunurilor puse la dispoziția asociației.

Contractul de asociere în participațiune este contractul prin care o parte acordă uneia sau mai multor persoane o participație la beneficiile uneia sau mai multor operațiuni pe care le întreprinde.

Părțile contractante sunt asociatul administrator și asociatul participant iar fiecare dintre asociați se obligă față de alții să contribuie la fondul comun al asocierii cu aport în sume de bani, folosința unor bunuri sau prestații în natură.

Obiectul contractului de asociere încheiat la data de 01 octombrie 2004 între SC A. SRL Ardud și SC A. SRL Ardud îl constituie efectuarea de lucrări agricole de către SC A. SRL, pe cheltuiala sa, a unei suprafețe de 650 ha al cărei deținător este SC A. SRL Ardud-în vederea obținerii unei producții de cereale în conformitate cu standardele Uniunii Europene precum și în vederea efectuării lucrărilor agricole pe întreaga suprafață cu utilaje moderne și competitive. (fila nr. 35 dosar fond).

În mod greșit autoritatea pârâtă a recalificat natura juridică a contractelor de asociere, considerându-le nule deoarece ar încălca art. 22 din Legea nr. 16/1994.

Constatările direcției de specialitate din cadrul B. nu sunt relevante juridic întrucât constatarea nulității se face de către o instanță judecătorească așa cum s-a precizat mai sus.

Pe de altă parte, s-a reținut mai sus că arendașul poate încheia contracte pentru executarea unor lucrări agricole cu persoane fizice sau juridice prestatoare de servicii în agricultură, lucrări de mecanizare specifice, arat, discuit, însămânțare, recoltat, transport, etc, întocmai cu cele arătate în cele două contracte de asociere prezentate de reclamantă în cadrul documentelor justificative pentru dreptul de folosință a terenurilor.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Ordinul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 246 din 23 aprilie 2008, privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, care prevede că: "Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin, (1) lit. d) din O.U.G. nr. 125/2006, privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere sau altele asemenea."

Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 125/21 decembrie 2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, care prevăd că: "Beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoane fizice și/sau persoane juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau alte asemenea".

Rezultă că pentru a dobândi calitatea de beneficiar în conformitate cu art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006, este necesară dovada că beneficiarul exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, sintagma "locatari și alte asemenea " determină caracterul esențial al utilizării efective a terenului și doar exemplificativ fără a limita caracterul actului prin care beneficiarul folosește efectiv terenul agricol.

Or, potrivit Rezoluției din 31 ianuarie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - s-au depus înscrisuri potrivit cărora rezultă că terenurile pentru care a solicitat plata subvențiilor pentru campaniile din anii 2007, 2008, 2009 au fost lucrate efectiv (fila nr. 30 dosarul de fond), dispunându-se neînceperea urmăririi penale.

Decizia nr. 4236 din 3 aprilie 2014 de soluționare a contestației formulată de SC A. SRL împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, emis de B. din 14 ianuarie 2014 se referă la campania anului 2008.

Înalta Curte consideră că prevederile art. 1952 C. civ. potrivit căruia "Asociații rămân proprietarii bunurilor puse la dispoziția asociației"- nu sunt incidente la data încheierii contractului de asociere invocate, intrând în vigoare ulterior încheierii acestora.

De altfel, drepturile asociaților se mărginesc la lucrurile ce au pus în asociațiune și de beneficii și pierderi.

Scopul urmărit este participarea la beneficiile obținute din activitatea desfășurată.

Bunurile pot fi aduse în asociere cu titlu de proprietate sau doar cu titlu de folosință. Pot fi aduse cu titlu de aport în cadrul unei asocieri în participațiune orice fel de lucru care se află în circuitul juridic. între asociați nu se stabilesc raporturi de subordonare, aceștia își păstrează independența juridică.

În contractele de asociere invocate de reclamantă este stipulată condiția utilizării terenului potrivit destinației sale.

Potrivit art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață solicitanții trebuie "să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".

Concluzionând, se constată că motivele invocate de recurent nu sunt fondate.

Temeiul legal al sentinței adoptate în recurs

;

În conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge, ca nefondat, recursul.

Va obliga recurenta la cheltuieli de judecată în cuantum de 4.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 232 din 3 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 4.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată in favoarea intimatei - reclamante, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.