ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității pârâtului A. de colaborator al fostei securități.

Prin Sentința nr. 2468 din 5 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2/2015, a fost admisă acțiunea și s-a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al fostei Securități.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A., care a solicitat casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

3.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Recurentul a arătat că în mod greșit s-a apreciat că ar fi fost îndeplinite cele două condiții cerute de lege pentru constatarea calității sale de colaborator al fostei Securități, respectiv punerea la dispoziția organelor de securitate a locuinței sau a altui spațiu deținut și aceea că punerea la dispoziția Securității a spațiului respectiv să se facă în mod voluntar.

Recurentul a invocat notorietatea situației anterioare anului 1989, în sensul că era cu neputință să se refuze o solicitare venită din partea unui ofițer de securitate de a preda cheia de la încăperea ce constituia sediul Asociației de locatari (recurentul având atunci calitatea de președinte al acestei asociații). Acesta a arătat că nu a fost informat cu privire la scopul punerii la dispoziție a acelei încăperi, știind doar că erau probleme ce țineau de securitatea statului.

Recurentul a arătat că nu a avut reprezentarea că săvârșește ceva nelegal sau că face vreun rău cuiva; nu s-a ocupat cu delațiunea, nu a furnizat niciodată niciun fel de informații cu privire la nicio persoană.

În ceea ce privește caracterul voluntar al punerii la dispoziție a spațiului, recurentul a susținut că a fost într-un fel și șantajat, cu retragerea permisului de conducere. Cu toate acestea, organele de securitate au prezentat situația - prin conținutul angajamentului ce i-a fost dictat - ca fiind dorința, disponibilitatea sa, dar în realitate nu a fost vorba despre așa ceva.

Recurentul a arătat că nu a fost membru de partid în perioada anterioară anului 1989, din însuși raportul ofițerului de securitate rezultă că a avut un comportament serios, corect la locul de muncă unde ajuta colegii de serviciu, nu a avut reprezentarea că face rău cuiva și i-ar fi fost teamă de represiuni dacă nu semna acel angajament.

Recurentul a mai precizat că nu a formulat întâmpinare la acțiune, întrucât în perioada de vară a locuit la soacra sa în județul Galați și nu a avut cunoștință de expedierea acțiunii de către Curtea de Apel, iar nu pentru că ar fi consimțit tacit la acțiune.

3.2. Întâmpinarea

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În ceea ce privește excepția nulității recursului, față de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din noul C. proc. civ., intimatul a arătat că aspectele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din noul C. proc. civ. și nici recurentul nu a invocat, în motivarea recursului său, vreunul dintre motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din noul C. proc. civ. Motivarea recursului vizează exclusiv interpretarea conținutului înscrisurilor depuse în probațiune și a situației de fapt din dosar, fără a încerca demonstrarea nelegalității hotărârii atacate. Practic, recurentul nu formulează veritabile critici de nelegalitate la adresa sentinței atacate.

Pe fondul recursului, s-a arătat că, într-o speță identică, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat interpretarea pe care C.N.S.A.S. a dat-o art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008, arătând că în sensul legii pentru reținerea calității de colaborator al securității era necesar ca înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu deținut și punerea la dispoziția Securității a spațiului respectiv să se facă voluntar (Decizia nr. 5922 din 18 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2009).

Din cuprinsul Deciziei mai sus citate rezultă că sunt lipsite de relevanță titlul cu care era deținut spațiul pus la dispoziția Securității sau destinația acelui spațiu; dacă imobilul pus la dispoziție reprezenta locuința gazdei casei conspirative sau spațiul în care gazda își desfășura activitatea profesională. Important, din perspectiva legiuitorului, este faptul că Securitatea nu ar fi putut folosi respectiva încăpere fără acordul gazdei casei conspirative. Or, odată ce acest acord a existat, este îndeplinită condiția pusă de art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Spre deosebire de prima teză a art. 2 lit. b), care se referă la cei care au sprijinit fosta Securitate prin oferirea de informații, situație în care, pentru a se putea reține calitatea de colaborator al Securității, informații furnizate trebuie să îndeplinească două condiții (cu privire la conținut și la posibilele efecte) în această a doua ipoteză - a punerii la dispoziția Securității a unui anumit spațiu - legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiții pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Din formularea textului reiese în mod vădit faptul că legiuitorul a tratat două situații diferite, cu referire la două categorii distincte de colaboratori ai Securității - colaboratorul care oferea informații, pe de o parte, respectiv colaboratorul care punea un imobil sau o încăpere la dispoziția Securității, pe de altă parte. Soluția legiuitorului se justifică prin aceea că o gazdă a unei case conspirative avea, în angrenajul Securității, un rol mult mai important decât cel al unui informator. Pentru acest motiv, legiuitorul a considerat că punerea voluntară la dispoziția Securității a unui spațiu deținut duce la reținerea calității de colaborator al Securității, fără existența unei alte condiții.

Intimatul a mai arătat că recurentul și-a dat acordul pentru folosirea respectivului spațiu, fapt dovedit prin semnarea Angajamentului din data de 13 decembrie 1988, iar în fața primei instanțe nu au fost administrate probe care să conteste această realitate.

Niciuna dintre cele două părți - nici ofițerul de Securitate, nici gazda casei de întâlniri - nu puteau să anticipeze, la momentul punerii la dispoziție a spațiului, ce fel de informații vor putea oferi colaboratorii Securității care vor intra în respectivul imobil.

Ar fi fost de ajuns ca o singură persoană căreia i s-ar fi cerut acordul pentru folosirea unui spațiu să refuze propunerea, pentru ca o structură a Securității să fie lipsită, cel puțin temporar, de logistica necesară culegerii de informații. Or, dacă un astfel de refuz echivala cu o problemă creată Securității, în mod corelativ, acceptul dat de recurent nu putea să reprezinte decât un ajutor concret - prin urmare, o înlesnire - adusă activității Securității.

Potrivit practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are nicio relevantă dacă spațiul pus la dispoziția Securității era deținut de colaborator (în calitate de proprietar sau de locatar etc), relevant fiind exclusiv acordul dat - prin semnarea angajamentului - pentru folosirea acestuia.

Intimatul a arătat că, potrivit art. 490 alin. (2) și art. 493 noul C. proc. civ., este de acord cu soluționarea recursului de către completul de filtru.

În drept, au fost invocate prev. art. 2 lit. b) și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 și ale art. 490 și art. 205 noul C. proc. civ.

3.3. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că își menține susținerile din cererea de recurs și a solicitat respingerea excepției nulității recursului, ca nefondată.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 09 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere față de raport, intimatul-reclamant solicitând prin întâmpinare aplicarea art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2017, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată de intimat ca nefondată, apreciind că motivele de recurs invocate pot fi încadrate în prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și că nu sunt îndeplinite condițiile pentru soluționarea recursului conform art. 493 alin. (5) sau (6) C. proc. civ.; pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Recurentul a arătat că în mod greșit s-a apreciat că ar fi fost îndeplinite cele două condiții cerute de lege pentru constatarea calității sale de colaborator al fostei Securități, respectiv punerea la dispoziția organelor de securitate a locuinței sau a altui spațiu deținut și aceea că punerea la dispoziția Securității a spațiului respectiv să se facă în mod voluntar, criticile sale fiind încadrate în motivul de casare prev. de ar.t 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, potrivit prev. art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, prin "colaborator al Securității" se înțelege: "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor".

Ceea ce prezintă relevanță în cauza de față este ultima ipoteză a textului legal amintit, adică aceea care definește noțiunea de colaborator prin raportare la persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea.

O primă apărare a recurentului constă în invocarea situației istorice de notorietate specifică perioadei comuniste, în care refuzul de a colabora era supus unui risc de represalii din partea puterii comuniste.

Instanța de recurs constată că, fără a nega caracterul notoriu al aspectelor invocate de recurent, ca și trăsătură generală a acelei perioade, în concret recurentul nu a indicat care era pericolul specific la care se expunea în cazul unui refuz, acesta arătând doar că a fost amenințat cu retragerea permisului de conducere.

Or, dacă legitima apărare sau violența (șantajul) ar putea fi considerate cauze de exonerare sau de atenuare a răspunderii, trebuie dovedită lipsa de proporționalitate între răul la care se expunea recurentul dacă nu se conforma solicitării și răul provocat prin conformarea la solicitare. Or, apare ca fiind disproporționată apărarea interesului personal al recurentului de a nu i se retrage permisul de conducere în raport de scopul represiv al punerii la dispoziție al acelei încăperi și astfel, nu poate fi reținută neîndeplinirea condiției ca punerea la dispoziție a spațiului să fi fost făcută în mod voluntar.

În ceea ce privește susținerile că redactarea angajamentului ar duce la concluzia că a fost dorința sa, deși acesta a fost șantajat, Înalta Curte reține că ceea ce este esențial este faptul că nu se contestă semnarea acestui angajament; având în vedere cele menționate mai sus cu privire la nedovedirea pericolului concret și imediat la care se expunea recurentul în lipsa acordului de a pune acel spațiu la dispoziție, se reține că acesta și-a dat acordul pentru folosirea respectivului spațiu, cu atât mai mult cu cât în fața primei instanțe nu au fost administrate probe care să conteste această realitate.

Recurentul a mai invocat faptul că nu a avut reprezentarea că săvârșește ceva nelegal sau că face vreun rău cuiva; or, nu se poate reține, tocmai având în vedere notorietatea scopurilor în care Securitatea de la acea vreme racola persoane sau solicita punerea la dispoziție de spații, că acesta nu putea, cu minime diligențe, să realizeze care era scopul solicitării.

Celelalte împrejurări invocate de recurent, în sensul că nu s-a ocupat cu delațiunea și nu a furnizat niciodată niciun fel de informații cu privire la nicio persoană, că nu a fost membru de partid în perioada anterioară anului 1989, că a avut un comportament serios și corect la locul de muncă unde ajuta colegii de serviciu, nu pot prezenta relevanță din perspectivă legală a verificării îndeplinirii condițiilor prev.- de art. 2 lit. b) teza finala din O.U.G. nr. 24/2008.

De asemenea, din perspectivă procesuală, faptul că recurentul nu a formulat întâmpinare la acțiune nu are importanță, cât timp nu s-ar fi reținut o eventuală achiesare a sa la acțiunea reclamantului.

Înalta Curte mai reține că, spre deosebire de prima teză a art. 2 lit. b), care se referă la cei care au sprijinit fosta Securitate prin oferirea de informații, situație în care, pentru a se putea reține calitatea de colaborator al Securității, informații furnizate trebuie să îndeplinească două condiții (cu privire la conținut și la posibilele efecte) în această a doua ipoteză - a punerii la dispoziția Securității a unui anumit spațiu - legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiții pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Astfel, constatând nefondate criticile recurentului, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței nr. 2468 din 5 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2/2015 în contradictoriu cu intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT