ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2068/2017

Decizia nr. 2068/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20 octombrie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. (prin reorganizarea fostei C.) anularea Deciziei nr. 25.377 din 23 iulie 2014 emisă de pârâtă, comunicată la data de 28 iulie 2014 și, pe cale de consecință, anularea titlului de creanță, respectiv a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 15 mai 2014, înregistrat la C. din 21 mai 2014 și comunicat la data de 26 mai 2014, precum și suspendarea, în baza prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat in data de 15 mai 2014, pana la soluționarea definitiva a demersului judiciar.

Prin sentința nr. 724 din data de 16 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că deși prin ghidul pus la dispoziție la data acordării acestei finanțări nu se impunea crearea unor locuri de muncă cu normă întreagă nu conduce în mod direct la constatarea eligibilității fondurilor acordate în măsura în care reclamanta a procedat la crearea unor locuri de muncă cu normă parțială, conform expunerii reținute prin actele contestate, aceasta având obligația de a-și executa obligațiile asumate prin depunerea cererii de finanțare cu bună-credință, conform art. 969 C. civ. 1864, aplicabil în raport de data încheierii acestui contract, în sensul de a utiliza aceste fonduri în vederea atingerii scopului pentru care au fost acordate României, având totodată obligația de a comunica pârâtei, la data depunerii cererii de finanțare, faptul că intenționează să utilizeze aceste fonduri prin crearea unor locuri de muncă cu normă parțială, iar nu întreagă, astfel încât constatările ulterioare ale pârâtei în sensul contrar să nu îi poată fi imputate reclamantei, ci exclusiv erorilor pârâtei, conform Regulamentului nr. 65/2011.

S-a mai arătat că în cadrul perioadei aferente derulării proiectului finanțat din fondurile nerambursabile, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestui criteriu de eligibilitate, cel puțin în limita asumată prin cererea de finanțare, obținând anual venituri situate sub limita minimă la care s-a obligat prin semnarea contractului de finanțare, respectiv conform balanței de verificare la 31 decembrie 2011, societatea nu înregistrează venituri din prestări de servicii, față de 1.470.000 lei cât a prognozat în cererea de finanțare;conform balanței de verificare la 31 decembrie 2012, cont 704, societatea înregistrează venituri din prestări de servicii în valoare de 195.364,48 lei, față de 1.499.400 lei cât a prognozat în cererea de finanțare, conform balanței de verificare la 31 august 2013, societatea înregistrează venituri din prestări de servicii în valoare de 10.000 lei, pe primele 8 luni față de 1.529.400 lei cât a prognozat în cererea de finanțare. Astfel, Curtea a constatat că pârâta a arătat că dacă beneficiarul și-ar fi prognozat în Cererea de finanțare venituri la valori atât de mici ca și cele realizate, proiectul nu ar fi fost eligibil.

A mai arătat prima instanță că deși împrejurarea schimbării statutului din societate autonomă în societate legată nu poate conduce în sine la crearea unor condiții artificiale, totuși coroborat cu împrejurarea că raporturile juridice au fost născute și finalizate între cele două societăți având același acționar, raporturi juridice privind chiar prestarea unor servicii prin intermediul utilajelor dobândite prin obținerea acestei finanțări, în contextul în care cea de-a doua societate nu deținea alți salariați, însă își desfășura activitatea și obținea venituri în această modalitate, precum și față de specificul activității desfășurate de acestea, în contextul în care noul acționar unic al reclamantei-în același timp acționar majoritar al societății SC V. SRL- a declarat că reclamanta întrunește în continuare condiția asumată în momentul acordării finanțării-aceasta din urmă obținându-se exclusiv în raport de statutul asumat astfel de către reclamantă, prin acordarea unui anumit punctaj-, deși în fapt această condiție nu era îndeplinită, constituie aspecte care conduc la împrejurarea că subzistă elementele obiective și subiective necesare pentru reținerea concluziei privind crearea unor condiții artificiale pentru obținerea finanțării în cauză.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

- instanța de judecată a aplicat greșit legea când a statuat asupra faptului că societatea avea obligativitatea angajării personalului cu normă întreagă, atâta timp cât însăși C. muncii permite angajarea personalului cu norma parțială și totodată nu a existat nicio mențiune expresă cu privire la angajarea personalului cu normă întreagă.

- în mod greșit instanța de judecată a stabilit faptul că societatea nu și-a respectat obligațiile asumate, atâta timp cât nu a realizat veniturile prognozate prin cererea de finanțare. Societatea a demonstrat viabilitatea investiției neavând datorii la stat, realizând profit, chiar dacă sub cel prognozat în proiect și nefiind în insolvență sau în incapacitate de plăți, singurele situații care determină încetarea contractului.

- în mod greșit a interpretat și aplicat legea prima instanță când a statuat asupra faptului că societatea nu a respectat față de C./B. statutul de întreprindere autonomă. Chiar dacă societatea a devenit o întreprindere legată de SC V. SRL la data la care s-a făcut schimbarea de acționariat, totuși statutul acesteia de microîntreprindere nu s-a modificat.

- instanța de judecată nu a motivat existența în cauză a condițiilor artificiale așa cum sunt ele definite prin Decizia Comisiei Europene și a aplicat în mod greșit Regulamentul nr. 65/2011. Aspectele legate de crearea locurilor de muncă precum și faptul că societatea este o întreprindere legată au putut fi verificate de către C./B. anterior efectuării celor două tranșe de plată, atâta timp cât societatea avea personal angajat cu norma parțială și statutul de întreprindere legată la data efectuării celor două tranșe de plată.

- prima instanță a interpretat în mod greșit prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011 întrucât acest text de lege stabilește un termen de decădere al autorității, termen în care are obligația de a verifica și stabili existența unor nereguli. Cele două tranșe au fost decontate la data de 19 mai 2011 și 27 decembrie 2011, iar procesul-verbal de constatare a neregulilor a fost încheiat la data de 15 mai 2014, la peste 2 ani de la data ultimei tranșe de plată achitate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând că în motivarea hotărârii atacate sunt menționate susținerile părților cât și rațiunea pentru care instanța a pronunțat această soluție.

S-a mai arătat că există neconcordanțe grave între angajamentele asumate prin cererea de finanțare și situația existentă în fapt, ceea ce echivalează cu o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, ce conduce la declararea proiectului ca neeligibil și la retragerea ajutorului financiar nerambursabil acordat.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 08 decembrie 2016, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din 23 martie 2017, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 25377 din 23 iulie 2014 prin care B. (prin reorganizarea fostei C., conform O.U.G. nr. 41/2014) a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 21 mai 2014 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 729.271,26 lei fără T.V.A. prin recuperarea întregului sprijin financiar nerambursabil, solicitând și suspendarea acestor acte administrative.

Soluționând cauza, prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, motiv pentru care reclamanta a formulat prezentul recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument. În cauza de față se constată că hotărârea primei instanțe este motivată atât în fapt cât și în drept, astfel încât motivul invocat nu este incident.

Cel de al doilea motiv de casare invocat de recurentă este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, între C. și SC A. SRL a fost încheiat Contractul de finanțare din 28 aprilie 2010 având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru implementarea proiectului „Achiziție de mașini și echipamente agricole în cadrul SC A. SRL pentru prestări servicii agricole - Peciu Nou, județul Timiș”.

Acest ajutor financiar nerambursabil se acordă în cadrul Schemei de ajutor de minimis aprobată prin Ordinul D. nr. 567 din 2 septembrie 2008 din care face parte și Măsura 312 „sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi”.

Conform Fișei Tehnice a Măsurii 312 din E., obiectivul general al acesteia „vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale, fiind necesară promovarea diversității activităților prin asimilarea de noi competențe antreprenoriale, dobândirea de noi abilități și furnizarea de noi servicii pentru populația rurală”, iar „sprijinul vizat prin această măsură se adresează microîntreprinderilor, precum și locuitorilor din spațiul rural care doresc să desfășoare o activitate economică devenind antreprenori”, având ca obiectiv încurajarea spiritului antreprenorial în mediul rural, precum și crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural.

În urma controlului efectuat la beneficiar în data de 10 octombrie 2013, având ca obiectiv verificarea menținerii eligibilității proiectului, s-a constatat că SC A. SRL a încălcat prevederile Contractului de finanțare pentru realizarea proiectului deoarece numărul de posturi propuse a fi create au fost folosite ca un mijloc de a obține în mod artificial puncte de selecție suplimentare, fiind astfel încălcat Criteriul de selecție S2 - „Proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 euro investiți”, nu a respectat statutul de întreprindere autonomă asumat și nu a demonstrat viabilitatea investiției, fapt ce conduce la neeligibilitatea activității finanțate prin nerespectarea criteriului de eligibilitate EG 2.

Prima critică a recurentei se referă la reținerea în mod greșit a obligației sale de a angaja personal cu normă întreagă în condițiile în care C. muncii îi permite și angajarea cu normă parțială.

Din actele dosarului rezultă că la momentul controlului recurenta-reclamantă SC A. SRL avea ca salariați pe:

- F.: domiciliată în localitatea Vladimirescu, județul Arad, contract individual de muncă înregistrat la G. Timiș din 14 iunie 2013, începerea activității din data de 15 iunie 2013, pe o perioadă nedeterminată, având funcția de contabil - cod, cu fracțiune de normă de 1 oră/zi;

- H.: domiciliat în localitatea Chișoda, com. Giroc, județul Timiș, contract individual de muncă din 23 august 2011, începerea activității din data de 24 august 2011, pe o perioadă nedeterminată, având funcția de director-cod, cu fracțiune de normă de 1 oră/zi.

- I.: domiciliat în localitatea Arad, , județul Arad, contract individual de muncă din 12 decembrie 2012, începerea activității din data de 13 decembrie 2012, pe o perioadă nedeterminată, având funcția de paznic, cu fracțiune de normă de 2 ore/zi;

- J.: domiciliat în localitatea Giroc, județul Timiș, contract individual de muncă din 17 august 2011, începerea activității din data de 17 august 2011, pe o perioadă nedeterminată, având funcția de tractorist-cod, cu fracțiune de normă de 2 ore/zi;

- K.: domiciliată în localitatea Talpos, com. Batar, județul Bihor, contract individual de muncă din 23 august 2011, începerea activității din data de 24 august 2011, pe o perioadă nedeterminată, având funcția de paznic, cu fracțiune de normă de 2 ore/zi.

- L.: domiciliat în localitatea Sinmihaiu Român, sat Utvin, județul Timiș, contract individual de muncă din 08 august 2011, începerea activității din data de 23 august 2011, pe o perioadă nedeterminată, având funcția de paznic, cu fracțiune de normă de 2 ore/zi;

- M.: domiciliat în localitatea Chișoda, com. Giroc, județul Timiș, contract individual de muncă din 23 august 2011, începerea activității din data de 24 august 2011, pe o perioadă nedeterminată, având funcția de tractorist - cu normă întreagă de 8 ore/zi;

- N.: domiciliat în localitatea Sinmihaiu Român, sat Utvin, județul Timiș, contract individual de muncă din 12 decembrie 2012, începerea activității din data de 13 decembrie 2012, pe o perioadă nedeterminată, având funcția de tractorist, cu fracțiune de normă de 4 ore/zi;

Având în vedere adresa transmisă de G. din 13 noiembrie 2013 înregistrată la C. din 19 noiembrie 2013, cu privire la locul de muncă și funcția îndeplinită de persoanele angajate la SC A. SRL, cu informații din baza de date a G. active la data de 11 iulie 2013, pentru angajații activi ai societății, se constată următoarele:

- domnul N. este și angajat al SC O. SRL cu normă întreagă din 20 mai 2013 conform contractului din 19 mai 2013 având funcția de șofer autocamion/mașină de mare tonaj;

- domnul H. este și angajat al SC P. SRL cu fracțiune de normă de 4 ore din 25 iulie 2011 conform contractului din 22 iulie 2011 având funcția de director tehnic; De menționat ca dl. H. este și acționar al SC P. SRL cu 50% alături de dna. R., firmă cu care beneficiarul are contracte de lucrări servicii în anii 2012 și 2013;

-  domnul L. este și angajat al SC S. SRL cu normă întreagă din 13 martie 2013 conform contractului din 12 martie 2013 având funcția de muncitor necalificat la asamblare, montare;

- doamna F. este și angajată a SC T. SRL cu normă, întreagă din 22 noiembrie 2010 conform contractului din 19 noiembrie 2010 având funcția de contabil.

Această împrejurare contravine prevederilor din Fișa Tehnică a Măsurii 312 - Motivația sprijinului din E. 2007-2013: „sprijinul vizat prin această măsură se adresează microîntreprinderilor, precum și locuitorilor din spațiul rural care doresc să desfășoare o activitate economică devenind antreprenori”, măsură ce are ca obiectiv încurajarea spiritului antreprenorial, precum și crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural.

Astfel, criteriul de selecție S2 „Proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 euro investiție în funcție de tipul solicitantului”, pentru care reclamanta a primit un anumit punctaj în vederea acordării sprijinului financiar prin Programul Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală, nu a fost respectat pe toată durata contractului și, în concluzie, proiectul nu și-a menținut eligibilitatea.

Indiferent de versiunea Ghidului solicitantului indicat în cuprinsul actelor administrative atacate, intenția legiuitorului, anume aceea de a crea locuri de muncă în spațiul rural, nu a fost respectată de societatea comercială reclamantă.

O altă critică a recurentei se referă la greșita reținere de către prima instanță a nerealizării veniturilor prognozate și implicit a neviabilității întreprinderii.

Conform prevederilor Fișei tehnice a Măsurii 312 - „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea microîntreprinderii”, la criteriul de eligibilitate EG 2 - „beneficiarul trebuie să demonstreze viabilitatea investiției”. Prin viabilitate economică se înțelege obținerea de performanțe financiare eficiente și abilitatea de a opera fără a recurge la sprijin public în activitatea sa operațională. Beneficiarul trebuie să demonstreze că își poate plăti datoriile în mod regulat, fără să supună la nici un risc desfășurarea normală a agentului economic și că generează un venit net semnificativ (nu mai puțin de 5%).

Or, prin Declarația pe proprie răspundere a solicitantului - Secțiunea specifică depusă la Cererea de finanțare, pct. 2: „Declar că îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în Fișa măsurii din Ghidul Solicitantului și mă angajez să le respect pe o perioadă de minim 5 ani de la finalizarea proiectului, inclusiv criteriile de selecție pentru care am fost punctat"; pct. 3: „Declar că toate informațiile din prezenta cerere de finanțare și din documentele anexate sunt corecte și mă angajez să respect condițiile cerute în reglementările referitoare la prezentul program și pe cele legate de proiectul anexat și să furnizez periodic, la cerere documentele justificative necesare"; pct. 8 - „Declar pe propria răspundere că în cazul în care nu respect oricare din punctele prevăzute în această declarație proiectul să devină neeligibil în baza criteriului Eligibilitatea solicitantului sau contractual să fie reziliat.

Din actele dosarului rezultă că recurenta-reclamantă a realizat următoarele venituri:

- Conform balanței de verificare la 31 decembrie 2011, cont, societatea nu înregistrează venituri din prestări de servicii, față de 1.470.000 lei cât a prognozat în cererea de finanțare;

- Conform balanței de verificare la 31 decembrie 2012, societatea înregistrează venituri din prestări de servicii în valoare de 195.364,48 lei, față de 1.499.400 lei cât a prognozat în cererea de finanțare.

- Conform balanței de verificare la 31 august 2013, societatea înregistrează venituri din prestări de servicii în valoare de 10.000 lei, pe primele 8 luni față de 1.529.400 lei cât a prognozat în cererea de finanțare.

Înalta Curte nu poate reține susținerile recurentei cum că deși nu a realizat veniturile prognozate, totuși proiectul este viabil, întrucât urmare a veniturilor estimative pe care recurenta le-a indicat în cererea de finanțare a primit un anumit punctaj care a condus la declararea proiectului ca fiind eligibil având totodată obligația respectării acestor angajamente. Dacă veniturile obținute ar fi fost estimate la o valoare mai mică, proiectul nu ar fi fost eligibil.

Or, nu este corect ca prin cererea de finanțare să se furnizeze informații nereale de natură a atrage eligibilitatea proiectului în detrimentul altor participanți care, declarând în mod real venitul prognozat, să piardă sprijinul financiar nerambursabil.

Cea de-a treia critică a recurentei se referă la greșita reținere a încălcării statutului de întreprindere autonomă.

Din actele dosarului rezultă că asociatul unic al recurentei SC A. SRL, domnul U., este și asociat la SC V. SRL, cu o cotă de 99% părți sociale alături de doamna X. cu 1% părți sociale, activitatea principală a acestei societăți fiind conform codului CAEN - cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor legumicole și a plantelor producătoare de semințe.

Recurenta nu a contestat faptul că mai mult de jumătate din veniturile obținute au rezultat prin prestarea de servicii de lucrări agricole către SC V. SRL, societate care înregistrează venituri din activități agricole fără a avea salariați.

Se impune astfel a stabili dacă intimata, societate beneficiară a sprijinului financiar nerambursabil, este o întreprindere autonomă sau o întreprindere legată în sensul Legii nr. 346/2004 și în acord cu scopul Măsurii 312 pentru care a fost acordată finanțarea.

Potrivit prevederilor art. 4

4

din Legea nr. 346/2004

privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii:

“1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză”.

Prezintă relevanță în cauza de față prevederile art. 4

4

alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004, ținând seama de identitatea asociaților acestor societăți și de domeniul de activitate desfășurat.

Analizând situația de fapt prezentată mai sus nu se poate reține că SC A. SRL este o întreprindere autonomă și că nu există influențe decizionale între aceste societăți, critica recurentei fiind nefondată.

A mai criticat recurenta faptul că instanța de judecată nu a motivat existența în cauză a condițiilor artificiale așa cum sunt ele definite prin Regulamentul nr. 65/2011 și prin interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-434/12.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (8) din Regulamentul (Uniunea Europeană) nr. 65/2011, articol care a fundamentat actele a căror anulare se solicită în prezenta cauză, „Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiecțiunilor schemei de ajutor.“

Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene,

între care și decizia pronunțată în cauza C-434/12, Slancheva sila EOOD vs. Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond „Zemedelie” Razplashtatelna agentsia, având ca obiect „Politica agricolă comună - Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală - Regulamentul (Uniunea Europeană) nr. 65/2011 - Sprijin pentru dezvoltarea rurală - Ajutor pentru înființarea și dezvoltarea de microîntreprinderi - Noțiunea «condiții create artificial - Practici abuzive - Elemente de probă”,

condițiile care contravin obiectivelor schemei implică prezența unui element obiectiv, legat de atingerea finalității urmărite de schema de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și a unui element subiectiv, care vizează crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea finanțării, în scopul procurării unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, concluzia se bazează „nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existenta unei coordonări deliberate între aceste persoane".

În speță, motivarea actelor administrative contestate și documentația care a stat la baza acestora oferă suficiente elemente care, corelate între ele, conduc la concluzia că societatea reclamantă a acționat cu intenția de a obține în mod necuvenit fonduri nerambursabile (prin declarații nereale cu privire la statutul de microîntreprindere autonomă, la crearea mai multor locuri de muncă și obținerea veniturilor prognozate), cu scopul dobândirii utilajelor care ulterior vor fi folosite în beneficiul altei societăți comerciale cu activitate agricolă aparținând aceluiași asociat.

Nu se poate reține susținerea recurentei cum că există o vinovăție a B., care nu a constatat, încă de la momentul efectuării plății celor două tranșe, că societatea recurentă avea statut de societate legată și angajați cu normă parțială, întrucât controlul și verificările ulterioare aprobării finanțării se fac după o procedură reglementată de lege și nu se poate reține culpa B. pentru nerespectarea obligațiilor asumate de către beneficiar.

Ultima critică a recurentei se referă la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011.

Potrivit art. 5 alin. (3) din Regulamentul (Uniunea Europeană) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (Comisia Europeană) nr. 1689/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a eco-condiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală:

„Obligația de rambursare prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.

Cu toate acestea, în cazul în care eroarea este legată de date faptice pertinente pentru calculul ajutorului în cauză, primul paragraf se aplică numai în situațiile în care decizia de rambursare nu a fost comunicată în termen de 12 luni după efectuarea plății.”

Or, așa cum am arătat mai sus, nu se poate reține în cauză o culpă a autorități care nu a constatat, înainte de plata tranșelor, că beneficiarul nu mai respectă angajamentele asumate prin contractul de finanțare.

Plata celor două tranșe s-a făcut de către autoritate tocmai în baza contractului de finanțare și a îndeplinirii de către beneficiar a condițiilor de eligibilitate. Când, în urma controlului s-a constatat nerespectarea obligațiilor asumate, în mod corect s-a decis rezilierea contractului și retragerea sprijinului financiar acordat.

Mai mult decât atât textul invocat se referă la o „eroare” a autorității care nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil. În cauza de față dispozițiile nu sunt incidente de vreme ce beneficiarul știa să nu mai respectă obligațiile asumate și totuși a solicitat și încasat plățile nerambursabile conform contractului.

Nu poate fi reținută în cauză nici incidența concluziilor B. exprimate prin deciziile pronunțate în perioada anilor 2016-2017, întrucât situațiile de fapt analizate sunt diferite, societățile verificate dispunând angajarea personalului cu normă întreagă înainte de momentul soluționării contestației.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 724 din 16 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 724 din 16 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2017.