ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2539/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 11.483/30.03.2015 și titlului de creanță, respectiv a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 30.01.2015.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 183 din 26 ianuarie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată.

În motivarea opțiunii sale procesuale reclamanta recurentă a susținut următoarele:

În mod eronat a reținut instanța de fond că verificarea efectuată cu ocazia acordării finanțării nu are caracter absolut, întrucât aprobarea cererii de finanțare este un act administrativ de autoritate ce nu mai poate fi revocat de emitent după ce acesta a intrat în circuitul civil.

Caracterul absolut al verificării eligibilității cererii de finanțare rezultă, atât în mod implicit, din normele de acreditare a Agenției, conform art. 6 din Regulamantul (CE) 1290/2005, dar și explicit, din practica judiciară a secție de contencios administrativ a Î.C.C.J., potrivit cu care reverificarea și evaluarea cererilor de finanțare după momentul notificării de selectare a proiectului este nelegală.

Soluția instanței de fond este considerată ca eronată și în contextul în care se apreciază că orice neregulă se sancționează cu rezilierea contractului și pierderea eligibilității proiectului.

Principiul proporționalității este un principiu fundamental în dreptul comunitar de importanță sensibil egală cu drepturile și libertățile fundamantale ale omului și cu principiul securității raporturilor juridice. Acest principiu cere ca sancțiunea să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei sancționate, aspect consacrat legislativ și prin O.U.G. nr. 66/2011.

Tot pentru a demonstra că nu orice neregulă constatată conduce la retragerea eligibilității proiectului, se arată că în baza principiului perenității operațiunilor Comisiei Europene, principiu derivat din principiul securității raporturilor juridce, menținerea eligibilității unui proiect pentru care s-a acordat finanțare este condiționată expres și limitativ doar de nemodificarea substanțială a proiectului.

Pe fondul cauzei, se susține că, deși instanța de fond a apreciat că agenția pârâtă a dovedit atât existența laturii subiective a abaterii cât și a celei subiective, se apreciază că în această analiză instanța de fond nu s-a raportat la elementul esențial cerut de C.J.U.E. ca această abatere să existe, respectiv să verifice dacă societățile care sunt legate depășeau dimensiunea economică a microintreprinderii la data accesării fondurilor europene, așa cum a statuat C.J.U.E. la pct. 38 din Decizia pronunțată în cauza C-434/12 - Slancheva contra Bulgaria.

În lipsa oricăror mențiuni privind dimensiunea economică a beneficiarilor, chiar admițând că reclamanta recurentă împreună cu Societatea B. S.R.L. au acționat deliberat pentru obținerea fondurilor europene, nu se poate discuta de crearea artificală a condițiilor de accesare.

În ce privește conflictul de interese reținut de pârâtă, în persoana doamnei C., se susține că ca acesta nu există, întrucât chiar dacă a participat la luarea unei decizii de achiziție de lurări, interesul său personal ar fi fost convergent cu al reclamantei, nu cu al societății care a efectuat lucrările. Chiar în ipoteza conflictului de interese se susține că pârâta trebuia să verifice dacă prețurile lucrărilor de construcții achiziționate s-au încadrat în bvalorile de baza de date AFIR, să verifice dacă în satul Peciu Nou erau mai multe firme de construcții și dacă acestea se aflau într-o concurență acerbă, astfel încât șă fie nevoie de intervenția doamnei C.

În acest context se arată că instanța de fond a ignorat împrejurarea că norma legală despre care se afirmă că ar fi încălcat-o reclamanta prevede expres că sancțiunea e reprezentată de deduceri de la plată în funcție de prejudiciu provocat, intimata nu avea dreptul de a aplica altă sancțiune, așa încât instanța de fond și-a depășit cu mult dreptul de control și apreciere.

1.4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală, apreciind că actele administrative contestate sunt legal întocmite.

1.5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 martie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 3 mai 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantei este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Deciziei nr. 11.483/30.03.2015 de soluționare a contestației administrative și a titlului de creanță, respectiv a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.02.2015, ambele emise de pârâta intimată.

Prin aceste acte administrative s-a propus încetarea Contractului de finanțare nr. x din 18.06.2012 în temeiul art. 11 (3) din anexa I la contract, urmare a constatării că beneficiarul finanțării, respectiv reclamanta Societatea A. S.R.L., a creat în mod artificial condițiile pentru obținerea sprijinului financiar nerambursabil pentru realizarea proiectului "Centru de întreținere corporală al Societății A. S.R.L."

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii reclamantei, este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile, fiind amplu și coerent motivată, considerentele expuse fiind de natură a susține dispozitivul hotărârii.

Criticile reclamantei recurente la caracterul absolut al aprobării cererii de finanțare sunt neîntemeiate, fiind de natură a nega dreptul de control pe care-l are finanțatorul, în speță agenția pârâtă, pe perioada de implementare a contractului de finanțare.

Sub acest aspect, sunt de menționat prevederile contractului de finanțare asumat de reclamant, cu relevanță în această privință.

Conform art. 14 (2) din contract "beneficarul trebuie să consimtă la inspecțiile pe bază de documente sau la fața locului efectuate de Autoritatea contractantă, Comisia Europeană și orice alt organism cu atribuții în domeniu asupra modului de de utilizare a finanțării nerambursabile pe durata de valabilitate a contractului" ceea ce consacră mecanismul de control ulterior asupra proiectului finanțat de fonduri nerambursabile accesat de reclamantă.

De asemenea, potrivit art. 8 (1) din Anexa I la contract "pe durata de valabilitate a prezentului contract, Beneficiarul trebuie să își asume obligația furnizării Autorității contractante, Comisiei Europene și/sau agenților lor autorizați, a oricărui document sau înformație în măsură să ajute la realizarea rapoartelor de monitorizare și evaluare a proiectului și să admită drepturile de acces descris la art. 14 (2)."

De asemenea, potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 Statele membre, în cadrul poticii agricole comune, adoptă toate actele cu putere de lege și actele administrative și iau orice alte măsuri necesare pentru a asigura protecția eficientă a intereselor financiare ale Comunității în scopul de a recupera sumele pierdute ca rezultat al neregulilor sau neglijenței.

În consecință, fără însă a considera nerelevantă legislația care guvernează activitatea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, intimata pârâtă avea dreptul și obligația de verifica și controla implementarea și condițiile de realizare a proiectului de finanțare asumat de reclamantă.

În legătură cu obiectul controlului realizat, este de menționat că intimata pârâtă nu a reverificat cererea de finanțare, pentru a face incidentă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție citată de reclamantă, pentru că în cauză nu s-a dispus respingerea cererii de finanțare, ci rezilierea contractului de finanțare, încheiat urmare a aprobării cererii de finanțare, pentru nerespectarea obligațiilor asumate, respectiv crearea în mod artificial a condițiilor pentru obținerea sprijinului financiar nerambursabil pentru realizarea proiectului "Centru de întreținere corporală al Societății A. S.R.L.", constatări făcute ulterior încheierii contractului și care contravin angajamentelor luate de reclamantă prin cererea de finanțare.

Este neîntemeiată și critica reclamantei referitoare la lipsa verificării instanței de fond a împrejurării că, cele două societăți considerate a fi legate, în sensul dispozițiilor Legii nr. 346/2004, împreună ar depăși dimensiunea economică a microintreprinderii la data accesării fondurilor europene, așa cum a statuat C.J.U.E. la pct. 38 din Decizia pronunțată în cauza C-434/12 - Slancheva contra Bulgaria.

Reclamantei nu i s-a reproșat că împreună cu Societatea D. S.R.L., reprezintă în fapt o singură entitate, care prin cumulul numărului mediu anual de salariați și a cifrei de afaceri anuală netă ar reprezenta o intreprindere mijlocie, care nu s-ar încadra la condiția premisă pentru acordarea ajutorului de minimis, și anume de a avea statutul de microintreprindere.

Caracterul de microintreprindere al celor două societăți împreună, nu a făcut obiectul analizei pârâtei, ci s-a constatat că, prin crearea celor două societăți legate au fost accesate fonduri nerambursabile, cu încălcarea regulii de minimis, respectiv cu depășirea plafonului maxim al ajutorului public de 200.000 Euro/beneficiar pe o perioadă de 3 ani fiscali.

Nici încălcarea principiului proporționalității nu poate fi reținută de instanța de control judiciar. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) principiul proporționalității presupune ca "orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv".

Prin urmare, proporționalitatea măsurii administrative adoptate este condiționată și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv, fără ca aplicarea acestui principiu să presupună întotdeauna aplicarea unei fracțiuni din fondurile neramburabile cu care a fost finanțată persoana în sarcina căreia s-a stabilit existența unei nereguli.

Aplicarea principiului proporționalității presupune evaluarea în concret a neregulii constatate, a relevanței și gravității acesteia, urmată de o individualizare corespunzătoare a măsurii administrative aplicate, care poate merge până la retragerea integrală a finanțării, cum este în cazul de față.

Reclamanta nu contestă prin recursul formulat considerentele și aprecierile instanței de fond referitoare la existența factorilor obiectivi și subiectivi, elemente care demonstrează crearea condițiilor artficiale pentru accesarea sprijinului financiar, în sensul care reiese din Decizia C.J.U.E. pronunțată în cauza C-434/12 - Slancheva contra Bulgaria.

Prin urmare, crearea condițiilor artificiale pentru accesarea ajutorului de minimis, în lipsa cărora reclamanta nu putea beneficia de această finanțare nerambursabilă, demonstrează existența unei nereguli și a cărei constatare justifică propunerea pârâtei de activare a pactului comisoriu expres cuprins art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanțare nr. x din 18.06.2012, cu corelativa recuperare a ajutorului nerabursabil contractat, urmare a rezilerii contractului.

Nu este de prisos în a se menționa că, operațiunea de creare a condițiilor artficiale pentru accesarea ajutorului de minimis a fost analizată de instanțele judecătorești și în ce privește Societatea D. S.R.L. în relație cu reclamanta din prezentul dosar, care prin sentința nr. 3432/15.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr. x, definitivă urmare a respingerii recursului reclamantei prin Decizia nr. 245/1.02.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu autoritate de lucru judecat au respins acțiunea acestei societăți de anulare a actelor administrative prin care i s-a retras ajutorul financiar nerabursabil, similar celui obținut de rclamantă.

Nici critica referitoare la inexistența conflictului de interese existent în persoana doamnei C. și la nelegala sa sancționare, nu este întemeiată. Prin actele administrative contestate nu s-a reținut existența unui conflict de interese, care să fie constatată ca neregulă și să fie sancționată în consecință.

Împrejurarea că această persoană, apreciată ca fiind realul coordonator al celor două proiecte de finanțare, era angajată la Societatea E. S.R.L., câștigătorul licitației, în calitate de contabil, semnând totodată contractul de execuție lucrări cu această societate în calitate de administrator al societății reclamante, nu au fost reținute pentru dovada existenței unui conflict de interese, ci pentru demonstrarea factorilor obiectivi și subiectivi, a căror existență justifică concluzia creării condițiilor artificiale pentru accesarea sprijinului financiar.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că actele administrative sunt legale, hotărâra instanței de fond care le-a validat fiind pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta Societatea A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 183 din 26 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2018.