ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1465/2015

Decizia nr. 1465/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Notificării din 5 mai 2012 modificată prin Notificarea din 23 mai 2012 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțare a unor cheltuieli în domeniul sănătății (taxa de claw back).

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că din conținutul notificării nu rezultă temeiul real de drept și nici baza de impunere, astfel că nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 43 C. proc. fisc.

De asemenea, notificarea nu are atașată documentația care a stat la baza calculării valorilor vânzărilor totale și individuale aferente anului 2011 și trim. I 2012, cuprinzând date a căror acuratețe nu poate fi verificată, iar pe de altă parte există o neconcordanță între datele deținătorului de C. și datele transmise de B.

S-a mai susținut că în această taxă este inclusă în formula actuală de calcul, atât cota de T.V.A. de 9% aplicată medicamentelor, fiind vorba de o dublă impunere, cât și adaosul farmaciilor de 24%, fiind grav afectați întrucât prețul încasat de deținătorul C. nu beneficiază de aceste adaosuri, invocând Ordinul E. nr. 75/2009 și încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, fiind o taxă nelegală și fiind o lipsă de proporționalitate a ingerinței.

Reclamanta și-a completat acțiunea prin care a invocat prevederile Legii nr. 455/2001 care stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice.

Totodată, reclamanta a precizat acțiunea, arătând că valoarea contribuției trimestriale aferentă trim. I anul 2012, calculată conform notificării trimisă de pârâta B. se ridică la suma de 597.285,14 lei și faptul că au fost transmise de către B. în format electronic informațiile cu privire la valoarea vânzărilor totale și individuale de medicamente suportate din D. și bugetul E. împotriva cărora s-a formulat contestație căreia însă pârâta nu i-a dat curs, fapt ce justifică intentarea acțiunii în justiție.

Prin întâmpinare, autoritatea publică pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că formula de calcul este stabilită de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și că potrivit art. 5 din aceeași ordonanță consumul total trimestrial de medicamente se calculează pe baza datelor raportate de casele de asigurări de sănătate și centralizate de la farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă. Urmare raportărilor electronice transmise de furnizori s-a aprobat valoarea vânzărilor trimestriale de medicamente suportate din D. și din bugetul E. pentru trim. I al anului 2012 în sumă de 1.864.384.031,64 lei și s-a aprobat vânzarea valorii totale de medicamente pentru anul 2011 în sumă de 6.748.766.077,16 lei.

Totodată, nu poate fi vorba de incidența art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât actele normative contestate se circumscriu interesului public general.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 9 din 23 ianuarie 2014, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la criticile reclamantei privind anularea notificărilor pentru lipsă de formă, respectiv pentru faptul că acestora nu le-a fost încorporată o semnătură electronică extinsă așa cum prevede art. 7 din Legea nr. 455/2001, prima instanță a apreciat că nu pot fi primite.

În speță, nu se poate reține lipsa de valabilitate a notificării transmise în formă electronică, întrucât legea specială nu cere forma scrisă ca o condiție de probă sau de validitate, ci stabilește transmiterea în format electronic. Această transmitere este efectuată de B. care reprezintă o autoritate centrală a statului, iar notificarea este considerată un act de autoritate.

Pe de altă parte, formula de calcul este stabilită de art. 3

1

din O.U.G. nr. 77/2011, iar conform art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011 consumul total trimestrial de medicamente suportate din D. și din bugetul E. se calculează pe baza datelor raportate de casele de asigurări de sănătate și centralizate de la farmacii, unități sanitare cu paturi și centre de dializă.

Prin urmare, modalitatea de stabilire a acestei taxe este prevăzută de actul normativ menționat și nu poate fi cenzurată de către instanță.

În ceea ce privește incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, referitoare la includerea taxei pe valoarea adăugată, s-a reținut că are efecte doar pentru viitor, nefiind posibil ca în baza acestei decizii să fie anulate acte administrative anterioare, în condițiile în care excepția de neconstituționalitate nu s-a ridicat în aceste dosare.

În consecință, pentru modificările aferente trim. I 2012 erau aplicabile prevederile art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011. Ca atare, consumul centralizat de medicamente a fost calculat în baza prețului de referință suportat din buget care includea și T.V.A. conform art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Referitor la lipsa informațiilor necesare stabilirii cu acuratețe a datelor, prima instanță a apreciat că, în cauză, consumul centralizat de medicamente este stabilit în baza datelor electronice puse la dispoziție de Direcția sistemelor informatice, datelor aferente raportărilor în plasă a consumului de medicamente și că deși deținătorului de C. nu i s-a transmis electronic cât mai detaliat baza de date privind consumul de medicamente, nu s-a demonstrat că reclamantei i s-ar fi obstrucționat accesul la aceste date dacă aceasta le-ar fi solicitat.

În acest sens sunt și prevederile art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/ 2011 și ale Ordinului B. nr. 927/2011.

Pe de altă parte, includerea adaosului este stabilită de art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011 raportat la ordinele E. nr. 75/2009 și nr. 1275/2011.

Totodată, deși s-a invocat cuprinderea unor informații eronate comunicate de către casele județene de sănătate, respectiv produse care nu puteau fi pe piață, dar apar drept consum, respectiva susținere a fost înlăturată, întrucât, conform art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 1389/2010, toate documentele necesare decontării serviciilor medicale și a medicamentelor se certifică pentru realitatea și exactitatea datelor raportate prin semnătura reprezentanților legali ai furnizorilor. Astfel, reclamanta nu a făcut dovada unei erori în mecanismul de raportare/validare.

În ceea ce privește incidența art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Curții Europene a Drepturilor Omului, prima instanță a apreciat că reclamanta este o persoană juridică care nu beneficiază de protecția acestei convenții, iar ingerința invocată are o bază legală și este menită să se circumscrie interesului public general.

Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că sunt nejustificate criticile reclamantei, nefiind demonstrat caracterul neconstituțional al normelor legale, prin raportare la data la care notificările au fost emise, și caracterul nelegal al notificărilor și nici cuprinderea unor informații eronate care să ducă la alte valori decât cele transmise de B..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. SC A. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ.

3.1. Instanța de fond a încălcat prevederile constituționale incidente în aplicarea mecanismului de calcul al contribuției claw back și a considerat în mod nelegal că Decizia nr. 39/2013 a Curții Constituționale nu este aplicabilă în cauză.

Prin Decizia nr. 39/2013 publicată în M. Of. nr. 100/ 13 martie 2013, în cursul judecării în primă instanță a prezentei cauze, Curtea Constituțională a României a constatat că sintagma „care include și taxa pe valoarea adăugată” din cuprinsul art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 este neconstituțional.

Aplicarea pentru viitor a deciziei Curții Constituționale are semnificația valorificării acesteia în toate raporturile juridice generate de dispozițiile textului declarat neconstituțional și care nu au fost definitiv consolidate, fiind supuse definitiv controlului judiciar.

Recurenta a invocat jurisprudența constantă a Înaltei Curți, exemplificându-se Deciziile nr. 825 din 11 februarie 2011, nr. 963 din 17 februarie 2011, nr. 6823 din 22 octombrie 2013.

3.2. Instanța de fond, în mod greșit a considerat că persoanele juridice nu beneficiau de protecția Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Recurenta susține că notificarea atacată este contrară prevederilor și jurisprudenței întemeiate pe Convenție (art. 14 și art. 1 protocolul 1), iar deținătorii de C. sunt discriminați în raport cu distribuitorii de medicamente și farmaciile.

Cu privire la aplicarea prevederilor referitoare la drepturi fundamentale în privința persoanelor juridice se invocă Deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului nr. 35 din 02 aprilie 1996; nr. 891 din 10 iulie 1998; nr. 744 din 2 iunie 2011, conform cărora principiul egalității cetățenilor se aplică și persoanelor juridice, în măsura în care, prin intermediul acestora, cetățenii își exercită un drept constituțional.

În speță, este important, opinează recurenta, să se evidențieze faptul că în imensa majoritate a situațiilor, medicamentele nu ajung la bolnav direct de la deținătorul de C., ci trec întâi prin lanțul de distribuție farmaceutică, iar prețul final include toate adaosurile comerciale de pe lanțul de distribuție.

Diferențierea apare astfel ca nefiind justificată de vreun motiv rezonabil și nu este proporțională.

3.3. Instanța de fond a impus reclamantei dovada unui fapt general negativ și a înlăturat nelegal argumentele cu privire la includerea în notificări a unor medicamente care nu ar fi fost puse pe piață în perioada relevantă.

Recurenta a dovedit că anumite medicamente nu au putut fi vândute în perioada de referință deoarece au expirat încă din luna mai 2011, respectiv martie 2011.

Intimata nu a contestat această stare de fapt, iar instanța a dat preferință unei comunicări făcute de casele județene de asigurări de sănătate, deși expertul a precizat că „nu se primesc raportări și validări ale consumului lunar centralizat de către Casele județene de sănătate către B. pe deținătorii de C. și pe cod de medicamente, ci se transmit global valoric”.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013 nu produce efecte în prezenta cauză, până la momentul publicării deciziei a fost respectat cadrul juridic incident, iar deciziile Curții au efect pentru viitor și nu pentru trecut, iar reclamanta poate solicita deducerea T.V.A. în conformitate cu prevederile C. fisc.

Se mai arată că nu s-a dovedit existența unei erori în mecanismul de raportare/ validare a consumului de medicamente, iar casele de asigurări au obligația să deconteze furnizorilor de servicii medicale și de medicamente pe baza facturilor însoțite de documente justificative c/valoarea serviciilor medicale/ medicamente, etc., în limita valorii din contract.

Cu referire la susținerile recurentei privind aplicarea directă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în dreptul intern, intimata invocă Decizia Curții Constituționale nr. 665/2014, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011.

II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată;

1.1. În ceea ce privește incidența în speță a Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013.

Contribuția claw back a fost calculată în conformitate cu prevederile art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, dispoziții ce au fost declarate neconstituționale în timpul soluționării dosarului la prima instanță.

Opțiunea judecătorului fondului în a considera că decizia are efecte doar pentru viitor, nefiind posibil ca în baza acestei decizii să fie anulate acte administrative anterioare în condițiile în care excepția de neconstituționalitate nu s-a ridicat în aceste dosare, este greșită.

Este adevărat că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor, dar interpretarea corectă a prevederii este aceea conform căreia decizia se aplică în toate cazurile în care nu s-a hotărât definitiv/ irevocabil cu privire la actele administrative a căror anulare s-a cerut și care au fost întemeiate tocmai pe acele dispoziții legale care au fost constatate ca fiind neconstituționale.

Decizia Curții Constituționale nu are efect direct asupra cauzelor definitiv soluționate și care au intrat sub autoritatea lucrului judecat.

Mai mult, în aceste situații, în Legea nr. 554/2004 modificată și completată, există procedura instituită de dispozițiile art. 9 alin. (4) care permite ca acțiunea în contencios administrativ prin care se solicită anularea unui act administrativ nelegal emis în baza unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale să fie introdusă într-un termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I.

Per a contrario, și ținându-se seama de jurisprudența depusă la dosar, prima instanță avea obligația să țină seama de efectele Deciziei Curții Constituționale și să analizeze dacă se impune anularea parțială sau totală a actului administrativ atacat.

Întrunirea acestui motiv de recurs conduce la admiterea recursului și casarea sentinței recurate.

1.2. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 14 și art. 1 protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte remarcă faptul că în materia contribuției claw back, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, respectiv: Deciziile nr. 39 din 5 februarie 2013, nr. 263 din 21 mai 2013, nr. 268 din 7 mai 2014, nr. 484 din 25 septembrie 2014 și nr. 665 din 12 noiembrie 2014.

În cuprinsul acestor decizii, Curtea Constituțională a analizat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a constatat că prevederile O.U.G. nr. 77/2011, în raport cu criticile formulate, nu contravin dispozițiilor art. 14 și ale art. 1 protocolul 1 din Convenție.

Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești, chiar și atunci când se analizează compatibilitatea dreptului intern cu prevederile Convenției.

Judecătorul cauzei poate analiza existența discriminării sau a proporționalității măsurii legislative numai cu privire la aspectele ce nu au fost avute în vedere prin deciziile Curții Constituționale.

Se va constata astfel nelegalitatea susținerii primei instanțe conform căreia persoanele juridice nu beneficiază de protecția Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”.

Critica adusă sentinței din această perspectivă este fondată, conducând la admiterea recursului și la casarea sentinței atacate.

1.3. Cu privire la imposibilitatea vânzării unor medicamente în perioada de referință și cuprinse în notificare, se constată întemeiate criticile invocate de recurentă.

Deși recurenta-reclamantă a invocat faptul că două medicamente nu puteau fi vândute în trim. I 2012, deoarece le expirase valabilitatea, prima instanță nu a făcut nicio referire la argumentele și mijloacele de probă depuse în susținere.

Mai mult, instanța de fond a prezumat în mod absolut că existența comunicării casei județene de asigurări de sănătate impune existența unui consum real de medicamente și a obligat practic recurenta să facă dovada unui fapt general negativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 19 din 23 ianuarie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2015.