ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2423/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 29 ianuarie 2013 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), a solicitat anularea notificării din 5 mai 2012 modificată prin notificarea din 31 iulie 2012 emisă de C.N.A.S. privind stabilirea unei contribuții pentru finanțare a unor cheltuieli în domeniul sănătății (taxa de clawback).

Prin sentința civilă nr. 20 din 23 ianuarie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, reținând aspectele arătate în continuare.

C.N.A.S. a notificat pe reclamanta SC A. SRL, transmițând în format electronic valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății pentru trimestrul II 2012 și valoarea vânzărilor individuale din aceeași perioadă cu privire la deținătorul A.

Reclamanta a formulat contestație care nu a primit un răspuns din partea C.N.A.S.

Reclamanta a criticat această notificare solicitând anularea acestora pentru lipsa de formă, respectiv pentru faptul că acestora nu le-a fost încorporată o semnătură electronică extinsă așa cum prevede art. 7 din Legea nr. 455/2001.

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, C.N.A.S. transmite în format electronic consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate. Din moment ce prevederile legii speciale nu au prevăzut că aceste comunicări trebuie însoțite de o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de crearea semnăturii, Curtea de apel a respins apărările reclamantei referitoare la lipsa de valabilitate a notificării transmise în formă electronică, întrucât legea specială nu cere forma scrisă ca o condiție de probă sau de validitate, ci stabilește transmiterea în format electronic. Această transmitere este efectuată de C.N.A.S., care este o autoritate centrală a statului, iar notificarea este considerată un act de autoritate.

Pe de altă parte, formula de calcul este stabilită de art. 3

1

din O.U.G. nr. 77/2011, iar, conform art. 5 din aceeași ordonanță de urgență, consumul total trimestrial de medicamente suportate din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății se calculează pe baza datelor raportate de casele de asigurări de sănătate și centralizate de la farmacii, unități sanitare cu paturi și centre de dializă.

Prin urmare, modalitatea de stabilire a acestei taxe este prevăzută de actul normativ și nu poate fi cenzurată de către instanță, astfel încât instanța a înlăturat criticile reclamantei.

În ceea ce privește incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 39 din 5 februarie 2013, aceasta are efecte doar pentru viitor, nefiind posibil ca, în baza acestei decizii, să fie anulate acte administrative anterioare, în condițiile în care excepția de neconstituționalitate nu s-a ridicat în aceste dosare.

În consecință, Curtea de Apel a apreciat că, pentru modificările aferente trimestrului I 2012, erau aplicabile prevederile art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011. Ca atare, consumul centralizat de medicamente a fost calculat în baza prețului de referință suportat din buget care includea și TVA conform art. 5 alin. (7) din

O.U.G. nr. 77/2011

.

În ceea ce privește lipsa informațiilor necesare stabilirii cu acuratețe a datelor, instanța a constatat că, consumul centralizat de medicamente este stabilit în baza datelor electronice puse la dispoziție de Direcția sistemelor informatice, datelor aferente raportărilor în pias a consumului de medicamente și că, deși deținătorului de A.P.P., nu i s-a transmis electronic cât mai detaliat baza de date privind consumul de medicamente, nu s-a demonstrat că reclamantei i s-ar fi obstrucționat accesul la aceste date dacă aceasta le-ar fi solicitat. În acest sens sunt și prevederile art. 5 alin. (4) din

O.U.G. nr. 77/2011

, precum și Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 927/2011.

Pe de altă parte, includerea adaosului este stabilită de art. 5 alin. (4) din

O.U.G. nr. 77/2011

raportat la Ordinele ministrului sănătății nr. 75/2009 și nr. 1275/2011. Totodată, deși s-a invocat cuprinderea unor informații eronate comunicate de către casele județene de sănătate, respectiv produse care nu puteau fi pe piață, dar care apar ca și consum, această susținere a fost înlăturată de prima instanță, întrucât, conform art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 1389/2010 pentru aprobarea contractului cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, toate documentele necesare decontării serviciilor medicale și a medicamentelor se certifică pentru realitatea și exactitatea datelor raportate prin semnătura reprezentanților legali ai furnizorilor. Astfel, reclamanta nu a dovedit existența unei erori în mecanismul de raportare/validare.

În ceea ce privește incidența art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea de apel a apreciat că reclamanta este o persoană juridică care nu beneficiază de protecția acestei convenții, iar ingerința invocată are o bază legală și este menită să se circumscrie interesului public general.

În consecință, instanța a apreciat că sunt nejustificate criticile reclamantei, întrucât nu a fost demonstrat caracterul neconstituțional a normelor legale prin raportare la data la care notificările au fost emise, nu a fost demonstrat caracterul nelegal al notificărilor și nici cuprinderea unor informații eronate care să ducă la alte valori decât cele transmise de C.N.A.S.

Împotriva sentinței civile nr. 20 din 23 ianuarie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL.

Printr-o primă serie de critici, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a încălcat prevederile constituționale incidente în aplicarea mecanismului de calcul al contribuției clawback și a considerat în mod nelegal că Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013 a Curții Constituționale nu este aplicabilă în cauză.

Se arată că, în trimestrele I-III ale anului 2012, contribuția trimestrială a fost calculată potrivit art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, articol introdus prin O.U.G. nr. 110/2011, legiuitorul prevăzând expres că taxa clawback se calculează la o valoare a medicamentelor care include TVA.

Prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, publicată în M. Of. nr. 100/13.03.2013, în cursul judecării în primă instanță a prezentei cauze, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „care include și taxa pe valoare adăugată” din cuprinsul art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 este neconstituțională, astfel că, p

rin comunicarea unor valori ale consumului ce au inclus și TVA și obligarea societății la stabilirea și achitarea contribuției clawback inclusiv asupra acestui impozit, se aplică o dublă taxare ce contravine principiului justei așezări a sarcinilor fiscale și principiului general valabil în materie fiscală conform căruia impozitele și taxele se aplică asupra materiei impozabile (venituri sau bunuri), iar nu și asupra celorlalte impozite.

În mod greșit instanța de fond a considerat că decizia respectivă a Curții Constituționale, deși a fost pronunțată chiar în cursul judecării fondului, nu este incidentă în cauză, folosind o interpretare improprie a principiului tempus regit actum, reținând că decizia are efecte doar pentru viitor, nefiind posibil ca, în baza acestei decizii, să fie anulate acte administrative anterioare în condițiile în care excepția de neconstituționalitate nu a fost invocată în acest dosar.

Printr-o a doua serie de critici, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond i-a impus dovada unui fapt general negativ și, astfel, în mod greșit a înlăturat, în baza materialului probator administrat, argumentele de nelegalitate cu privire la includerea în notificare a unor medicamente care nu ar fi fost puse pe piață în perioada relevantă. Astfel, instanța de fond a impus societății

să facă dovada imposibilității de punere pe piață a unor medicamente în perioada de referință, în condițiile în care pârâta C.N.A.S. nu a furnizat nicio probă concretă, nicio justificare a valorilor comunicate și în baza cărora a fost stabilită contribuția clawback. Din contră, recurenta-reclamantă susține că a făcut dovada că anumite medicamente comunicate de C.N.A.S. nu puteau fi puse pe piață în perioada de referință.

Se afirmă că instanța de fond, fără nicio motivare, a ignorat argumentele și mijloacele de probă depuse de societate în sensul imposibilității comercializării unor medicamente în perioada de referință, respectiv medicamentele având codurile B. și C., întrucât au expirat în lunile martie și mai 2011, astfel că nu puteau fi vândute și rezultă în mod logic că nu a existat un consum al acestora care să poată fi raportat de furnizorii de medicamente către casele județene.

În acest sens, se arată că pârâta C.N.A.S., nici prin întâmpinare și nici prin concluziile orale, nu a contestat în vreun fel această stare de fapt, înscrisurile depuse în probațiune de societate nu au fost în niciun fel contestate de pârâtă, iar instanța de fond nu a făcut nicio referire la aceste argumente și mijloacele de probă depuse în susținere, reținând doar că toate documentele necesare decontării serviciilor medicale și a medicamentelor se certifică pentru realitatea și exactitatea datelor raportate prin semnătura reprezentanților legali ai furnizorilor.

Printr-o a treia serie de critici, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond în mod greșit a considerat că persoanele juridice nu beneficiază de protecția C.E.D.O. Se arată că, în

lipsa anulării notificărilor, situația creată ar fi contrară prevederilor și jurisprudenței întemeiate art. 14 din Convenție, întrucât taxa este calculată nu la prețul de vânzare al medicamentelor de către A., ci la prețul de compensare, incluzând astfel toate adaosurile comerciale din lanțul de distribuție, existând o încălcare a prevederilor și jurisprudenței aferente art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, prin ingerința nelegală și lipsită de proporționalitate, rezultând din cuantumul exorbitant al taxei prin raportare la cifra de afaceri aferentă produselor decontate de C.N.A.S. (29% din cifra de afaceri, respectiv 629.208 RON din totalul de 2.170.032 RON).

II. Considerentele Înaltei Curți

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în raport cu art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, reclamanta SC A. SRL a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ prin care solicită anularea

notificării din 5 mai 2012 modificată prin notificarea din 31 iulie 2012, prin care pârâta C.N.A.S., având în vedere prevederile Legii nr. 95/2006 și ale

O.U.G. nr. 77/2011

:

- a comunicat societății că valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății pentru trimestrul II 2012, înregistrată conform declarațiilor furnizorilor de servicii medicale și de medicamente, este de 1.839.769.174,37 RON;

- a transmis datele privind valoarea vânzărilor individuale înregistrate în trimestrul II 2012, suportate din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății, centralizate conform declarațiilor fiecărui plătitor de contribuție.

Circumstanțele cauzei, astfel cum au fost reținute de instanța de fond, relevă faptul că datele respective au fost comunicate societății în vederea calculării contribuției clawback conform prevederilor

O.U.G. nr. 77/2011

, iar valoarea vânzărilor de medicamente comunicată include și taxa pe valoarea adăugată, conform dispozițiilor art. 3

1

alin. (5) din

aceeași ordonanță de urgență.

Prin Decizia nr. 39

din 5 februarie 2013, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 100/20.02.2013, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „care include și taxa pe valoarea adăugată” din cuprinsul art. 3

1

alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011, este neconstituțională.

În considerentele Deciziei nr. 39 din 5 februarie 2013, Curtea Constituțională a reținut că:

„În speța dedusă judecății, pe lângă argumentele prezentate de autoarea excepției de neconstituționalitate și reținute în Decizia nr. 1007 din 27 noiembrie 2012, ale cărei considerente sunt valabile și în prezenta cauză, pe de o parte, sunt criticate, în mod expres, dispozițiile art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum au fost introduse prin O.U.G. nr. 110/2011, iar, pe de altă parte, notificările au ca temei legal tocmai dispozițiile art. 3

1

din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011.

Curtea observă că dispozițiile alin. (5) al art. 3

1

stabilesc, în mod expres, că prin valoarea vânzărilor, în sensul celor reglementate prin O.U.G. nr. 77/2011, se înțelege valoarea medicamentelor suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoarea adăugată.

Contribuția trimestrială reprezintă, așadar, un procent aplicat nu numai asupra prețului în sine al medicamentelor, ci și asupra taxei pe valoare adăugată aplicată prețului medicamentelor, ceea ce echivalează cu un impozit la impozit.

Curtea constată că, în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, impozitele și taxele se aplică asupra materiei impozabile - venituri sau bunuri, nu și asupra celorlalte impozite, or aplicarea taxei de clawback la o altă taxă este contrară prevederilor constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport cu care se calculează taxa de clawback este neconstituțională, urmând ca excepția de neconstituționalitate să fie admisă sub acest aspect.

”

Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte referitoare la faptul că instanța de fond în mod greșit a reținut că în cauză nu este incidentă Decizia Curții Constituționale nr. 39 din 5 februarie 2013.

Este adevărat că Decizia Curții Constituționale nr. 39 din 5 februarie 2013 a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 100/20.02.2013, deci ulterior emiterii actelor contestate în cauză.

Însă, conform dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Totodată, în acord cu interpretarea dată de Curtea Constituțională, în considerentele Deciziei nr. 223 din 13 martie 2012,

instanțele judecătorești au obligația de a aplica decizia de admitere a excepției de neconstituționalitate în cauzele pendinte la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial în care sunt incidente dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale.

Astfel fiind, Înalta Curte reține că prima instanță avea obligația de a da eficiență Deciziei nr. 39 din 5 februarie 2013, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României în perioada în care prezentul litigiu era pendinte pe rolul instanței.

Viciul de constituționalitate reținut, prin Decizia Curții Constituționale nr. 39/2012, în privința dispozițiilor art. 3

1

alin. (5) din

O.U.G. nr. 77/2011

se răsfrânge implicit asupra actelor contestate în cauză care se circumscriu ipotezei avute în vedere de instanța de contencios constituțional, întrucât determinarea contribuției trimestriale în raport cu valoarea medicamentelor care include și taxa pe valoarea adăugată, echivalează cu un impozit la impozit și este contrară prevederilor constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale.

Înalta Curte observă că în privința acestor medicamente, prin notificarea

din 31 iulie 2012, C.N.A.S. a comunicat reclamantei valoarea vânzărilor individuale.

Însă, Înalta Curte reține că reclamanta a depus în fața instanței de fond buletinele de analiză nr. x și nr. y, care atestă faptul că cele două produse au fost lansate la 11 martie 2008 și 29 mai 2008 și au expirat în lunile martie și mai 2011, documente care nu au fost combătute de pârâta C.N.A.S. prin dovezi concludente, ci doar prin prezentarea sistemului de raportare și centralizare a consumului de medicamente și a prevederilor legale aplicabile, fără a demonstra în concret vânzarea produselor respective în

trimestrul II 2012, perioadă vizată de actele contestate în cauză.

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 5542004 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de SC A. SRL și va modifica sentința atacată în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă și anulării notificării din 31 iulie 2012 emisă de pârâta C.N.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 20 din 23 ianuarie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL și anulează notificarea din 31 iulie 2012 emisă de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2015.