ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 258/2018

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/99/2013 și declinată în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 80 din 21 ianuarie 2014, reclamanta Stațiunea A. Iași a solicitat în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 428-10/SIFSPA din 21 martie 2013, emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. 428-9/SIFSPA din 21 martie 2013 de către Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.

Prin Sentința civilă nr. 167 pronunțată în data de 7 octombrie 2014, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Stațiunea A. Iași; invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. (2010) a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea acțiunii spre rejudecare la aceeași instanță.

În dezvoltarea recursului se arată că prima instanță a omis să soluționeze capătul de cerere referitor la anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 4412 din 23 mai 2013 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași în considerarea eronată a împrejurării că acest capăt de cerere reprezintă o modificare a acțiunii. În fapt, acțiunea a fost precizată și, la cererea expresă a instanței, s-a arătat că se solicită și anularea acestei decizii.

Procedând astfel și respingând acțiunea ca inadmisibilă, se susține că prima instanță a pronunțat o sentință nelegală din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

De asemenea, în susținerea celui de-al doilea motiv de casare, recurenta antamează fondul pricinii (care nu a făcut obiectul judecății în fața primei instanțe) și dezvoltă motivele pentru care consideră nelegală decizia de impunere.

Examinând sentința recurată prin raportare la motivele de casare invocate în cauză, luând în considerare argumentele recurentei și apărările intimatei formulate prin întâmpinare, ținând cont de actele și lucrările dosarului precum și de dispozițiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanța de fond a fost sesizată cu o acțiune în anularea "anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 428-10/SIFSPA din 21 martie 2013, emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. 428-9/SIFSPA din 21 martie 2013 de către Direcția Județeana pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași".

În cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta precizează că a urmat procedura administrativă prealabilă sesizării instanței, contestația fiind respinsă de aceiași autoritate administrativă prin Decizia nr. 4412 din 23 mai 2013 și formulează critici și cereri în probațiune îndreptate în mod egal împotriva deciziei de impunere și deciziei de soluționare a contestației.

Prima instanță s-a considerat sesizată exclusiv cu o cerere de anulare a deciziei de impunere și a lăsat cauza în pronunțare la termenul de judecată din 09 mai 2014, a amânat pronunțarea succesiv la 16 mai 2014 și 23 mai 2014 și a repus cauza pe rol tocmai pentru ca reclamanta să precizeze dacă înțelege să solicite și anularea Decizia nr. 4412 din 23 mai 2013 emisă de Direcția Județeana pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași (în prezent, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași).

Reclamanta a precizat că înțelege să ceară anularea oricărui act subsecvent deciziei de impunere și, deci, și a deciziei de soluționare a contestației.

Prima instanță a considerat că precizarea de acțiune reprezintă de fapt o modificare a acesteia și, motivând în baza dispozițiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. și art. 212 și art. 218 C. proc. fisc. , respins acțiunea ca inadmisibilă deoarece numai decizia de soluționare a contestației poate face obiectul judecății.

Sentința este nelegală raportat la motivele de casare invocate de recurentă (art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.).

Astfel, deși cererea de chemare în judecată este imprecisă în formularea capetelor de cerere, nu există nicio îndoială că obiectul judecății este dat atât de actele premergătoare deciziei de impunere cât și de decizia de impunere însăși precum și de decizia de soluționare a contestației administrative.

Că este așa rezultă din chiar cererea de chemare în judecată în care sunt amintite toate aceste acte și sunt formulate critici comune tuturor.

Instanța de recurs acceptă că solicitarea de precizări adresată reclamantei de prima instanță este întemeiată, pentru a nu exista nicio îndoială asupra obiectului judecății, în schimb, aprecierea că precizările reclamantei reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată este lipsită de suport legal. Într-adevăr, reclamanta nu a extins obiectul acțiunii și nici nu a formulat cereri în probațiune sau critici suplimentare ci doar a precizat ce anume urmărește prin acțiunea inițială.

Așa fiind, art. 204 C. proc. civ. nu este incident în cauză iar art. 218 C. proc. fisc. , referitor la obiectul judecății, a fost greșit aplicat.

În plus, Înalta Curte remarcă formalismul extrem al primei instanțe care, omițând să judece fondul pricinii pentru o simplă neclaritate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a adus atingere liberului acces la justiție al reclamantei precum și a dispozițiilor art. 21 din Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 3 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Curtea de Apel Iași va relua judecata cauzei în întregime și se va pronunța asupra cererilor în probațiune și apărărilor formulate de ambele părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Stațiunea A. Iași împotriva Sentinței nr. 167/2014 din 7 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi. 30 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - NN