ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1686/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 7 septembrie 2009, reclamantul R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., să se dispună anularea Hotărârii nr. 25069 din 27 august 2009, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, întrucât s-a născut pe timpul strămutării părinților din localitatea de domiciliu și că îndeplinește condițiile pentru a beneficia de drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat rezultă că reclamantul a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugiului familiei sale, din motive etnice, din localitatea Feiurdeni, județul Cluj, în orașul Turda. Totodată, instanța fondului a mai reținut că reclamantul a suferit aceleași prejudicii ca și ceilalți membri ai familiei sale. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P.C. Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că reclamantul nu îndeplinește condițiile pentru a putea beneficia de drepturile acordate în temeiul Legii nr. 189/2000 deoarece, fiind născut în localitatea de refugiu, după ce părinții s-au refugiat din localitatea de domiciliu, precum și datorită faptului că, fiind născut într-un teritoriu liber, nu a suferit persecuții din motive etnice.

Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)). Prin Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G.

nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care familia sa a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și aceasta ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Instanța de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Pe cale de consecință, în mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți, urmare strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil. Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999 cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești”.

Criticile din recurs referitoare la faptul că drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, nu se acordă persoanelor care s-au refugiat într-o localitate aflată sub administrația Statului Român, sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că, prin Decizia nr. 41/2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, că „cetățenii români, indiferent de naționalitate, care au fost persecutați din motive etnice de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești aflate sub ocupația altor state și indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația unui alt stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de textul de lege mai sus menționat”. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 471 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2010.