ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1686/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ la data de 7 septembrie 2009, reclamantul R.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., să se dispună anularea Hotărârii

nr. 25069 din 27 august 2009, prin care i s-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Motivându-și cererea, reclamantul a

arătat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, întrucât s-a născut pe

timpul strămutării părinților din localitatea de domiciliu și că îndeplinește

condițiile pentru a beneficia de drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat

rezultă că reclamantul a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugiului

familiei sale, din motive etnice, din localitatea Feiurdeni, județul Cluj, în

orașul Turda. Totodată, instanța fondului a mai reținut că reclamantul a

suferit aceleași prejudicii ca și ceilalți membri ai familiei sale.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P.C.

Recurenta critică sentința

pronunțată de instanța de fond, considerând că reclamantul nu îndeplinește

condițiile pentru a putea beneficia de drepturile acordate în temeiul Legii nr.

189/2000 deoarece, fiind născut în localitatea de refugiu, după ce părinții

s-au refugiat din localitatea de domiciliu, precum și datorită faptului că,

fiind născut într-un teritoriu liber, nu a suferit persecuții din motive

etnice.

Examinându-se sentința atacată în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile

ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în

România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)).

Prin Normele de aplicare a ordonanței

menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă

localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare a unui tratat bilateral.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice,

în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele

care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit

persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt

nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate

consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză este necontestat că

reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care familia sa a fost nevoită

să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe

care le-a suferit și aceasta ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Instanța de fond a realizat o

corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 cu

modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Pe cale de consecință, în mod corect

și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți, urmare

strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică

similitudinea de regim juridic aplicabil.

Interpretarea pe care instanța de

fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999 cu modificările și completările

ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională,

prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele

aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea

faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre

măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o

problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești”.

Criticile din recurs referitoare la

faptul că drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, nu se acordă persoanelor care s-au refugiat într-o

localitate aflată sub administrația Statului Român, sunt neîntemeiate, având în

vedere faptul că, prin Decizia nr. 41/2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție, s-a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, că „cetățenii români, indiferent de naționalitate, care

au fost persecutați din motive etnice de regimurile instaurate în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945, indiferent dacă la data strămutării aveau

domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești aflate sub

ocupația altor state și indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați

ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația unui

alt stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de textul de lege mai

sus menționat”.

În raport de toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat,

neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ., astfel

încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004, îl va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.C.,

împotriva sentinței civile nr. 471 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 martie 2010.