ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5586/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul J.I. a chemat în judecată pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII CLUJ, solicitând anularea Hotărârii nr. 26001 din 6 ianuarie 2010, emisă de pârâtă. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 16 octombrie 2009 a depus toate actele necesare și doveditoare pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, comunicându-i-se, prin Hotărârea nr. 16001 din 6 ianuarie 2010, respingerea cererii, motivată pe considerentul că nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000. Reclamantul a mai arătat că părinții lui au locuit în Cluj încă din anul 1938, la data de 28 octombrie 1940 aceștia s-au refugiat în Turda, unde la data de 4 noiembrie 1942 s-a născut reclamantul, iar în anul 1944 s-au refugiat în comuna Mesemtea, județul Alba.

La dosarul cauzei s-au depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, declarațiile autentificate ale martorilor S.V. și J.C., din care a rezultat că părinții reclamantului s-au refugiat din motive de persecuție etnică din Municipiul Cluj Napoca, județul Cluj, în Turda și apoi în localitatea Mesemtea, județul Alba. Totodată, la dosar au fost depuse hotărârile prin care s-a stabilit calitatea de persoană refugiată martorilor reclamantului. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a solicitat respingerea acțiunii reclamantului și, pe cale de consecință, menținerea actul administrativ atacat.

Prin sentința civilă nr. 172 din 21 aprilie 2010 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul J.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a dispus anularea hotărârii 26001 din 06 ianuarie 2010 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada noiembrie 1942 – martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2009. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: Refugiul familiei reclamantului este consemnat în extrasul nr. C/2773 din 28 septembrie 2009, eliberat de Arhivele naționale - Direcția Județeană Cluj, menționându-se faptul că numitul J.E., căsătorit cu M.J., ambii născuți în loc.

Aiton, jud. Cluj, s-a refugiat, începând cu octombrie 1940, din localitatea Cluj-Napoca, în refugiu fiind însoțiți de fiul lor, N., în vârstă, la acea dată, de 2 ani.

Probatoriul administrat în cauză a evidențiat faptul că familiile reclamantului și ale martorilor audiați în cauză și-au părăsit gospodăriile în toamna anului 1940, întorcându-se acasă doar în primăvara lui 1945. De asemenea, instanța a reținut că în favoarea soției supraviețuitoare a lui J.N., numita J.E., Casa Județeană de Pensii Cluj a emis Decizia nr. 25425 din 3 decembrie 2009, prin care îi recunoaște acesteia calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, iar potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, reclamantul s-a născut în timpul refugiului părinților săi, în localitatea Turda, la data de 4 noiembrie 1942. S-a mai reținut de către instanță că martorul S.V., având calitatea de refugiat recunoscută prin hotărâri ale Casei Județene de Pensii Cluj, a învederat faptul că s-a întâlnit cu părinții reclamantului în refugiu, în localitatea Mesentea și că reclamantul s-a născut în perioada în care părinții săi erau refugiați și locuiau în localitatea Turda.

Instanța de fond a apreciat că și persoanele născute în refugiu, alături de familiile lor, au suferit de pe urma refugiului fiind astfel îndreptățite la acordarea unor compensații materiale. Instanța a apreciat că s-a dovedit situația de refugiat a reclamantului, care, potrivit probațiunii testimoniale, s-a născut în timpul refugiului familiei sale în localitatea Turda, precum și faptul că părinții reclamantului au fost nevoiți să părăsească localitatea de domiciliu și au făcut dovada că au suferit prejudicii în urma refugierii forțate.

Împotriva acestei hotărâri pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că din actele depuse în probațiune se reține faptul că reclamantul nu are calitatea de refugiat în sensul Legii nr. 189/2000, întrucât nu și-a schimbat domiciliul, fiind născut în localitatea de refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior nașterii în această localitate și nu a suferit persecuții din motive etnice, fiind născut pe un teritoriu liber. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, aflându-se astfel în una din situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoană care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, respectiv la data de 4 noiembrie 1942, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta, începând cu data nașterii sale, a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 172 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2010.