ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3805/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul T.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 21409 din 27 iunie 2007, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 octombrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 martie 2007. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că împreună cu mama sa, a trebuit să se refugieze din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, urmare a persecuției etnice. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori din care a rezultat că aceasta, împreună cu familia, s-a refugiat din Gholț în localitatea Cătina, județul Cluj.

La dosar a fost depusă hotărârea nr. 21.020 din 16 mai 2007 prin care i s-a stabilit calitatea de persoană refugiată martorei reclamantului, P.D. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 646 din 9 decembrie 2009 Curtea de Apel Cluj, judecând cauza în fond, după casare, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 21409 din 27 iunie 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, în perioada 15 octombrie 1940 – 6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 martie 2007. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel că instanța de fond în mod greșit a considerat că reclamantul poate beneficia de drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamanta. Or, în cauză a fost depusă hotărârea nr. 21.020 din 16 mai 2007 din care rezultă că martora P.D. s-a aflat în aceeași situație cu acesta. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege. Situația creată pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice.

Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul împreună cu mama sa a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta, a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 646 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2010.