ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1318/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 2820 din data de 9 iunie

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins

acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL București în contradictoriu cu

pârâtul Procurorul General L.K. - Ministerul Public, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că procedura specială în

care Ministerul Public apreciază asupra necesității contestării unui act

administrativ se înscrie în excepțiile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea

554/2004, în sensul că analiza oportunității promovării unei acțiuni în

contencios în condițiile art. 1 alin. (4) și (5) din aceleași act normativ, nu

poate fi realizată de instanța de judecată prin raportare la dispozițiile care

reglementează refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, referitoare la

un drept sau un interes legitim.

de reclamantă

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC M. SRL București, solicitând admiterea

căii de atac și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.

cu contestație în anulare

Prin Decizia nr. 1986

din 5 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta

SC M. SRL București împotriva Sentinței civile nr. 2802 din 9 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de control judiciar a reținut, în acord cu hotărârea

primei instanțe, că demersul judiciar al reclamantei care are ca scop obținerea

unei hotărâri judecătorești prin care Ministerul Public să fie obligat să

promoveze o acțiune în contencios administrativ este inadmisibil. Nu există un

drept al unei persoane de a pretinde Ministerului Public să procedeze în sensul

în care a solicitat reclamanta, precum nicio obligație a acestuia de a sesiza

instanțele de contencios administrativ, având în vedere prevederile art. 1

alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 care desemnează Ministerul Public ca

titular al acțiunii în contencios administrativ. Decizia de a sesiza instanța

de judecată îi aparține exclusiv și o exercită dacă apreciază că există un act

administrativ individual emis cu exces de putere, respectiv un act

administrativ normativ ce a vătămat un interes legitim public.

Prin urmare,

Ministerul Public nu poate fi obligat prin hotărâre judecătorească să exercite

prerogativele ce i-au fost conferite prin textul de lege sus-menționat, dacă

apreciază că nu sunt satisfăcute exigențele legale ale celor două dispoziții

normative din Legea contenciosului administrativ.

În ceea ce privește

critica referitoare la nerespectarea principiului continuității și a

distribuirii aleatorii a dosarelor, întrucât la două termene diferite ședințele

de judecată au fost prezidate de fiecare dată de alt judecător, instanța de

control judiciar a considerat că nu poate fi primită, având în vedere

Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin

Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care

reglementează detaliat toate ipotezele în care sunt înlocuiți judecătorii din

completele de judecată, cu respectarea acestui principiu.

În plus, s-a reținut

că o eventuală nerespectare a respectivului principiu, nu reprezintă un caz de

modificare ori de casare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor

art. 304 C. proc. civ.

anulare formulată de SC M. SRL

Împotriva deciziei

pronunțate de instanța de recurs a formulat contestație în anulare SC M. SRL

București invocând prevederile art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Contestatoarea a

susținut că instanța a omis din greșeală să cerceteze motivele de recurs

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ., în sensul că:

- a stabilit eronat

că nerespectarea principiului stabilității și continuității judecătorilor,

introdus prin art. 11 din Legea nr. 304/2004 și HCSM nr. 387/2005 nu este motiv

de casare;

- nu a observat că

Adresa nr. 11911/6086/III din 15 iunie 2009 exprimă un refuz nejustificat de

rezolvare a unei cereri cu privire la un drept și un interes legitim și, ca

atare, nu l-a sancționat.

Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea contestației în anulare ca

nefondată.

Intimatul a susținut

că instanța de recurs a răspuns la toate motivele, neavând obligația de a le

trata separat.

Cât privește

pretenția contestatorului de a se examina cauza sub toate aspectele, intimatul

a arătat că instanța de recurs nu putea cerceta fondul pricinii, fiind limitată

la verificarea legalității soluției curții de apel, de respingere a acțiunii ca

inadmisibilă.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând decizia

atacată prin prisma motivului invocat de contestatoare, Înalta Curte constată

că cererea de față este nefondată pentru următoarele argumente.

relevante

SC M. SRL a solicitat

retractarea Deciziei nr. 1986 din 5 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, invocând ca motiv

omisiunea cercetării unor motive de modificare ori de casare, conform art. 318

alin. (1) teza finală din C. proc. civ.

După cum rezultă

chiar din prezentarea considerentelor instanței de recurs de la pct. I.3 din

această decizie, au fost examinate efectiv toate criticile recurentei

referitoare la soluția primei instanțe.

Împrejurarea că

soluția și considerentele instanței de recurs nemulțumesc partea, care are un

alt punct de vedere în privința consecințelor procedurale ale nerespectării

principiului continuității completului de judecată, nu îi conferă dreptul la un

nou recurs, pentru că, în realitate, acesta este sensul demersului său concretizat

în prezenta contestație în anulare.

Cât privește

împrejurarea că instanța de recurs nu a analizat cauza sub toate aspectele,

după cum permit dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

remarcă mai întâi că acest text nu are un caracter imperativ și, mai apoi, că

în calea de atac a recursului instanța verifică legalitatea soluției adoptate

de prima instanță, iar nu motivele de fapt și de drept ale acțiunii judiciare.

Prin urmare, în cauza

de față, instanța de recurs în mod corect a verificat dacă acțiunea era,

într-adevăr, inadmisibilă, neexistând posibilitatea legală ca în această etapă

să se analizeze dacă refuzul exprimat de intimat avea sau nu un caracter

nejustificat.

Nu în ultimul rând,

Înalta Curte mai reține, în acord cu jurisprudența consecventă a CEDO,

reliefată de exemplu prin soluțiile pronunțate în cauzele Mitrea c. României

(nr. 26105/03/2008) și Stanca Popescu c. României (nr. 8727/03/2009), că în

lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative, de natură să justifice

redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestații în

anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității

raporturilor juridice și, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces

echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

soluției adoptate

Pentru considerentele

expuse la punctul anterior, în temeiul art. 320 C. proc. civ., se va respinge

contestația în anulare de față, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge contestația

în anulare formulată de SC M. SRL București împotriva Deciziei nr. 1986 din 5

aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 martie 2012.