ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2418/2012

Asupra recursului de față:

Analizând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.1. Cererea de chemare în judecată și

hotărârea primei instanțe.

Prin cererea înregistrată sub nr.

905/36/2010, pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanții D.I., C.V., Z.F., D.A.,

S.L.G., D.C., B.F., C.G., au formulat contestație împotriva Deciziei nr.

7927/F.F. din 07 iulie 2009 privind acordarea despăgubirilor aferente

imobilelor, în condițiile Titlul VII „Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005,

emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în considerarea

Hotărârii Comisiei Județene cu nr. 260/2008 și 105/2006, precum și a raportului

de evaluare întocmit în Dosarul intern cu nr. 1432/F.F.C.C./2007 de către „G.B.C.

”

.

La termenul de judecată din 11

octombrie 2010 s-a dispus completarea cadrului procesual cu L.P. în calitate de

contestatoare și cu B.M. și D.M. în calitate de pârâți.

Pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, legal citată, a depus la dosar întâmpinare, și față

de obiectul cererii de chemare în judecată, a invocat excepția prematurității

introducerii cererii, pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin sentința nr. 443 din 21 decembrie

2010, Curtea de Apel Constanta Secția comercială, maritimă, fluvială de

contencios administrative și fiscal a admis excepția invocată de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea

în contencios administrativ formulată de reclamanții D.I., C. V., Z.F., D.A., S.L.G.,

D.C., B.F., C.G. și L.P.

Totodată a respins excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut că reclamanții au înțeles să conteste Decizia 7927/F.F. din 07 iulie 2009

emisă de către Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care s-a

stabilit în favoarea reclamanților valoarea despăgubirilor la care aceștia sunt

îndreptățiți, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Curtea a reținut că din dispozițiile art.

19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 rezultă că legiuitorul a înțeles să dea

în competența

instanței de contencios administrativ

controlul de legalitate al deciziilor prin care sunt stabilite despăgubirile

prevăzute de Legea nr. 247/2005, stabilind totodată că acest control se

realizează în condițiile Legii nr. 554/2004.

Astfel, prin prisma acestor dispoziții

precum și a celor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, anterior

sesizării instanței se va îndeplini procedura administrativă prealabilă,

reclamanții neavând posibilitatea să se adreseze direct instanței de

contencios.

Prin urmare, a stabilit prima

instanță, procedura prealabilă fiind o condiție specială de exercițiu a

dreptului la acțiune în materia contenciosului administrativ, neîndeplinirea

acestei obligații are drept consecință respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Constanta, Curtea a reținut că art. 20

prevede în materia contestării deciziilor emise potrivit acestei legi,

competența de soluționare în favoarea Secției de Contencios Administrativ și

Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

1.2. Recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții au criticat sentința sub

aspectul diminuării severe a valorii imobilului, apreciind că fără nici o

explicitare a considerentelor legale, expertiza a fost realizată din birou, omițându-se

flagrant identificarea imobilului, ambientul de amplasament, valențele

pedologice ale terenului.

Recurenții au criticat și admiterea

excepției prematurității, susținând că la dosarul cauzei sunt suficiente dovezi

care atestă împrejurarea că procedura prealabilă a fost îndeplinită.

II. Considerentele Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

Prin cererea

formulată în contencios administrativ, reclamanții D.I, C.V., Z.F., D.A., S.L.G.,

D.C., B.F., C.G. au contestat Decizia nr. 7927/F.F. din 07 iulie 2009 privind

acordarea despăgubirilor aferente imobilelor, în condițiile Titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 19

alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, „Deciziile

adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor pot fi

atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul,

reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor".

Or, sintagma „în condițiile legii

contenciosului administrativ" impune respectarea tuturor dispozițiilor

acestei legi, inclusiv în ceea ce privește cerința formulării plângerii

prealabile, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004

stipulează faptul că „înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie

să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare,

dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Astfel, Legea nr. 554/2004 stabilește

că dreptul la acțiune (în sens material) în contencios administrativ se naște

după ce s-a pronunțat autoritatea administrativă asupra reclamatiei (recursul

grațios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluției acesteia

asupra reclamatiei administrative (sau de la expirarea termenului în care

acesta este obligată să rezolve reclamația). Acest drept se poate exercita în

termen de 30 de zile de la comunicare.

Pe cale de consecință, pentru a putea

declanșa acțiunea în contencios administrativ, reclamanții trebuie să facă

dovada că au îndeplinit cerința legală impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004,

și au respectat procedura prealabilă, adică s-au adresat mai întâi autorității

emitente și abia după refuzul acesteia, respectiv menținerea actului sau după

trecerea termenului legal pentru formularea răspunsului, se pot adresa

instanței de judecată.

În cazul de față reclamanții nu au

îndeplinit această procedură, în dosar neexistând nici un document care să

releve că anterior sesizăii instanței, reclamanții au formulat plângere

împotriva deciziei nr. 7927/F.F. din 07 iulie 2009, actele la care se face

referire de către reclamanți fiind înregistrate anterior emiterii deciziei

contestate.

Așa fiind și reținând că reclamanta nu

a parcurs această procedură obligatorie ci a sesizat direct instanța de

judecată, contrar

dispozițiilor art. 109 alin. (2) C.

proc. civ., Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a respins

acțiunea, ca inadmisibilă.

În consecință, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE

LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de D.I., C.V.,

Z.F., D.A., S.L.G., D.C., B.F., C.G. și L.P.împotriva sentinței nr. 443 din 21

decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

17 mai 2012.