ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4292/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta B.I., în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a

solicitat să se constate nesoluționarea în termenul legal a dosarului

constituit prin înaintarea de către Primăria Vatra Dornei a Dispoziției nr. 8

din 10 ianuarie 2006 privind imobilul situat în Vatra Dornei, județul Suceava,

să se stabilească, în urma administrării unei expertize de specialitate,

întinderea despăgubirilor ce i se cuvin și să dispună obligarea pârâtei la

plata unor penalități de întârziere de 50 RON pe zi de întârziere de la data

rămânerii definitive a hotărârii.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 17 ianuarie 2006, Primăria

Municipiului Vatra Dornei a înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor Dispoziția nr. 8 din 10 ianuarie 2006, prin care s-a dispus

restituirea cotei de 80,22% din jumătatea imobilului situat în Vatra Dornei și

s-a propus acordarea de despăgubiri pentru cota de 19,78% din ½ din

imobil, ce nu se putea restitui în natură și nici până la data formulării

acțiunii, nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, deși i

s-a solicitat îndeplinirea obligației legale prin cererile înregistrate la 7

septembrie 2007 și la 5 noiembrie 2007.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect

stabilirea întinderii despăgubirilor, în urma administrării probei cu expertiză

de specialitate, arătând că începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.

247/2005 (27 iulie 2005) s-a instituit în sarcina Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, atribuția stabilirii și acordării despăgubirilor

pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură, astfel că nicio altă

entitate/instanță de judecată nu se poate substitui Comisiei Centrale, pentru a

stabili întinderea despăgubirilor, solicitând respingerea ca neîntemeiate a

celorlalte capete de cerere.

Prin Sentința civilă

nr. 1897 din 19 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capătului

de cerere având ca obiect stabilirea întinderii despăgubirilor și a respins

acțiunea în ceea ce privește celelalte capete de cerere, astfel cum a fost

precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta B.I., susținând în esență că, soluția de

respingere ca inadmisibilă a cererii de stabilire, prin hotărâre judecătorească

a întinderii despăgubirilor se i se cuvin, este nelegală, nefiind în

concordanță cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale îndrumărilor date prin

Decizia XX din 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar prin Decizia

nr. 1470 din 10 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

de apel

Prin Sentința nr. 347

din 19 octombrie 2011, Curtea de Apel Constanța a admis cererea formulată de

reclamanta B.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și dispus obligarea pârâtei să emită decizia conținând titlul de

despăgubire pentru suma de 26.041 RON reprezentând contravaloarea cotei de

19,78% din 1 din imobilul ce face obiectul Dispoziției nr. 8 din 10 ianuarie

2006 a primarului municipiului Vatra Dornei, precum și la daune cominatorii în

cuantum de 50 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a

sentinței până la punerea ei în executare.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că din actele aflate

la dosar și raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că acțiunea

reclamantei este admisibilă și întemeiată, iar în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor datorate reclamantei, se va ține seama de raportul de expertiză

efectuat în cauză.

Totodată instanța a

admis cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii conform art.

18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât reia toate apărările expuse în întâmpinarea depusă la

fondul cauzei și susține că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantei,

întrucât raportul de expertiză nu reflectă realitatea.

Recurenta-pârâtă

critica sentința și sub aspectul greșitei sale obligări la plata daunelor

cominatorii în cuantum de 50 de RON pe zi de întârziere până la executarea

obligației de înregistrare a dosarului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Înainte de a analiza

motivele de recurs, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului,

invocată de intimata-reclamantă, este nefondată, întrucât prevederile

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., permit examinarea cauzei sub

toate aspectele.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, precum și sub toate

aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată că

recursul este fondat numai în parte, în limitele și pentru condițiile expuse în

continuare.

fapt și de drept relevante.

Necontestat,

intimata-reclamantă este titulara unui drept la despăgubiri conform Dispoziția

nr. 8 din 10 ianuarie 2006 emisa de către primăria Vatra Dornei.

Criticile recurentei

CCSD referitoare la raportul de expertiză, sunt nefondate având în vedere

Decizia de îndrumare nr. 1470 din 10 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar din analiza actelor de la dosar se constată că, în mod

corect, instanța de fond, în virtutea rolului activ al judecătorului, a

omologat raportul de expertiză, apreciind că acesta a fost efectuat cu

respectarea dispozițiilor legale.

Referitor la

obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata daunelor

cominatorii sancțiunea amenzii și dispozițiile privind termenele de executare,

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat.

Curtea de apel a

apreciat că este necesar să fie stabilite termene de executare a obligației de

a transmite dosarul la evaluator și, în caz de neexecutare a acestei obligații,

să fie constrânsă comisia recurentă la plata unei amenzi de 50 RON pe zi de

întârziere.

Această dispoziție a

instanței este excesivă în contextul cauzei de față. Comparativ cu marea

majoritate a cazurilor în care cei îndreptățiți la acordarea măsurilor

reparatorii, invocă tergiversarea parcurgerii procedurii administrative

prevăzute de Legea nr. 247/2005, în speța analizată, întârzierea autorității

publice nu justifică aplicarea măsurii energice de constrângere prevăzută de

art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Evident, în măsura în

care autoritatea publică nu-și îndeplinește obligația stabilită de instanță

devin incidente prevederile cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, dispoziții legale foarte eficiente care au menirea de a constrânge

indirect pe recurent să emită în termen decizia reprezentând titlu de

despăgubire.

soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ., va modifica în parte sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului.

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței civile nr. 5037 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte,

sentința atacată, în sensul că respinge cererea de acordare a daunelor

cominatorii.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM