ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4292/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta B.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat să se constate nesoluționarea în termenul legal a dosarului constituit prin înaintarea de către Primăria Vatra Dornei a Dispoziției nr. 8 din 10 ianuarie 2006 privind imobilul situat în Vatra Dornei, județul Suceava, să se stabilească, în urma administrării unei expertize de specialitate, întinderea despăgubirilor ce i se cuvin și să dispună obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere de 50 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 17 ianuarie 2006, Primăria Municipiului Vatra Dornei a înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Dispoziția nr. 8 din 10 ianuarie 2006, prin care s-a dispus restituirea cotei de 80,22% din jumătatea imobilului situat în Vatra Dornei și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru cota de 19,78% din ½ din imobil, ce nu se putea restitui în natură și nici până la data formulării acțiunii, nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, deși i s-a solicitat îndeplinirea obligației legale prin cererile înregistrate la 7 septembrie 2007 și la 5 noiembrie 2007. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect stabilirea întinderii despăgubirilor, în urma administrării probei cu expertiză de specialitate, arătând că începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 (27 iulie 2005) s-a instituit în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, atribuția stabilirii și acordării despăgubirilor pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură, astfel că nicio altă entitate/instanță de judecată nu se poate substitui Comisiei Centrale, pentru a stabili întinderea despăgubirilor, solicitând respingerea ca neîntemeiate a celorlalte capete de cerere.

Prin Sentința civilă nr. 1897 din 19 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect stabilirea întinderii despăgubirilor și a respins acțiunea în ceea ce privește celelalte capete de cerere, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.I., susținând în esență că, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de stabilire, prin hotărâre judecătorească a întinderii despăgubirilor se i se cuvin, este nelegală, nefiind în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale îndrumărilor date prin Decizia XX din 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar prin Decizia nr. 1470 din 10 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 347 din 19 octombrie 2011, Curtea de Apel Constanța a admis cererea formulată de reclamanta B.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și dispus obligarea pârâtei să emită decizia conținând titlul de despăgubire pentru suma de 26.041 RON reprezentând contravaloarea cotei de 19,78% din 1 din imobilul ce face obiectul Dispoziției nr. 8 din 10 ianuarie 2006 a primarului municipiului Vatra Dornei, precum și la daune cominatorii în cuantum de 50 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a sentinței până la punerea ei în executare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că din actele aflate la dosar și raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că acțiunea reclamantei este admisibilă și întemeiată, iar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor datorate reclamantei, se va ține seama de raportul de expertiză efectuat în cauză.

Totodată instanța a admis cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii conform art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. 3. Recursul pârâtei Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât reia toate apărările expuse în întâmpinarea depusă la fondul cauzei și susține că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantei, întrucât raportul de expertiză nu reflectă realitatea. Recurenta-pârâtă critica sentința și sub aspectul greșitei sale obligări la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 de RON pe zi de întârziere până la executarea obligației de înregistrare a dosarului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înainte de a analiza motivele de recurs, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă, este nefondată, întrucât prevederile dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., permit examinarea cauzei sub toate aspectele. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în parte, în limitele și pentru condițiile expuse în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Necontestat, intimata-reclamantă este titulara unui drept la despăgubiri conform Dispoziția nr. 8 din 10 ianuarie 2006 emisa de către primăria Vatra Dornei.

Criticile recurentei CCSD referitoare la raportul de expertiză, sunt nefondate având în vedere Decizia de îndrumare nr. 1470 din 10 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar din analiza actelor de la dosar se constată că, în mod corect, instanța de fond, în virtutea rolului activ al judecătorului, a omologat raportul de expertiză, apreciind că acesta a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor legale. Referitor la obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata daunelor cominatorii sancțiunea amenzii și dispozițiile privind termenele de executare, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat. Curtea de apel a apreciat că este necesar să fie stabilite termene de executare a obligației de a transmite dosarul la evaluator și, în caz de neexecutare a acestei obligații, să fie constrânsă comisia recurentă la plata unei amenzi de 50 RON pe zi de întârziere.

Această dispoziție a instanței este excesivă în contextul cauzei de față. Comparativ cu marea majoritate a cazurilor în care cei îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii, invocă tergiversarea parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, în speța analizată, întârzierea autorității publice nu justifică aplicarea măsurii energice de constrângere prevăzută de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Evident, în măsura în care autoritatea publică nu-și îndeplinește obligația stabilită de instanță devin incidente prevederile cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziții legale foarte eficiente care au menirea de a constrânge indirect pe recurent să emită în termen decizia reprezentând titlu de despăgubire.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va modifica în parte sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 5037 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge cererea de acordare a daunelor cominatorii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM