ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1470/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 decembrie 2007

reclamanta

B.I. a chemat în judecată pe

pârâta C.C.S.D., solicitând să se constate nesoluționarea în termenul legal a

dosarului constituit prin înaintarea de către Primăria Vatra Dornei a Dispoziției

nr. 8 din 10 ianuarie 2006, privind imobilul situat în Vatra Dornei, județul

Suceava, să se stabilească în urma unei expertize de specialitate întinderea

despăgubirilor ce i se cuvin și să fie obligată pârâta la plata unor penalități

de întârziere de 50 RON pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În

motivarea acțiunii reclamanta arată că, la data de 17 ianuarie 2006, Primăria

Municipiului Vatra Dornei a înaintat C.C.S.D., Dispoziția nr. 8 din 10 ianuarie

2006, prin care s-a dispus restituirea cotei de 80,22% din jumătatea imobilului

menționat și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru cota de 19,78% din

½ din imobil, ce nu se putea restitui în natură.

Susține

reclamanta că deși prin cererile înregistrate la 7 septembrie 2007 și la 5

noiembrie 2007 a solicitat pârâtei îndeplinirea obligației legale, aceasta nu a

emis decizia reprezentând titlu de despăgubiri.

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 1897 din 19 iunie 2008 a admis excepția inadmisibilității

capătului de cerere având ca obiect stabilirea întinderii despăgubirilor, a

respins ca inadmisibil acest capăt de cerere, și a respins ca neîntemeiată

acțiunea în ceea ce privește celelalte capete de cerere.

În

motivarea sentinței s-a reținut că, atribuția stabilirii și acordării

despăgubirilor revine C.C.S.D. și nu instanței de contencios administrativ care

poate dispune numai obligarea autorității publice la emiterea actului

administrativ, în ipoteza în care se solicită constatarea refuzului

nejustificat sau nesoluționarea în termenul legal a cererii de emitere a

deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Cu

privire la fondul pricinii, instanța de fond a apreciat că nu poate fi reținută

nerespectarea de către pârâtă a termenului rezonabil de soluționare a cererii,

dată fiind complexitatea cauzei, care a determinat restituirea dosarului la

Primăria Vatra Dornei, în vederea completării acestuia și a clarificării

aspectelor constatate.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.I., susținând în esență că,

soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de stabilire, prin hotărâre

judecătorească a întinderii despăgubirilor ce i se cuvin, este nelegală,

nefiind în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale îndrumărilor

date prin Decizia 20 din 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul

este fondat.

Prin

Dispoziția nr. 8 din 10 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Vatra Dornei

s-a dispus restituirea parțială în natură și acordarea de despăgubiri pentru

cota de ½ părți din imobilul situat în Vatra Dornei str. 22 Decembrie nr.

2 către recurenta reclamantă B.I.

Această

dispoziție a fost comunicată intimatei pârâte C.C.S.D., la data de 17 ianuarie

2006, în vederea emiterii deciziei prevăzute de lege.

Potrivit

dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 247/2005, pentru

analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă

potrivit legii, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, C.C.S.D.

care are printre atribuțiile sale, emiterea deciziilor referitoare la acordarea

de titluri de despăgubire.

Abia

la data de 9 aprilie 2008, cu adresa nr. 7675/ CC, după 2 ani și 3 luni de la primirea

dispoziției primarului, intimata - pârâtă i-a solicitat acesteia clarificarea

unor aspecte legate de soluționarea dosarului de despăgubire.

Așa

fiind, în cauză nu se poate reține că intimata pârâtă a respectat termenul rezonabil

de soluționare al cererii, consacrat prin art. 6 parag. 1 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a

devenit parte.

Instanța

de fond a apreciat greșit faptul că răspunsul intimatei înregistrat sub nr. 719172

din 31 octombrie 2007 nu poate fi calificat ca fiind un refuz nejustificat de

soluționare a cererii, pe care a calificat-o greșit.

Temeiul

de drept al acțiunii formulate de reclamantă îl constituie dispozițiile art. 18

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța soluționând cererea la care se

referă art. 8 alin. (1), poate, după caz să anuleze, în tot sau în parte, actul

administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ”.

În

cazul în speță recurenta reclamantă a solicitat obligarea intimatei pârâte la

emiterea deciziei prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 247/205,

cu plata despăgubirilor cuvenite.

Așa

fiind, în mod greșit instanța de fond a respins ca inadmisibil capătul de

cerere, privind stabilirea întinderii despăgubirilor.

Având

în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 313 C. proc. civ.,

se va admite recursul declarat de reclamantă cu trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe, acțiunea reclamantei fiind nu numai admisibilă

ci și întemeiată.

Instanța

de trimitere urmează să oblig intimata la emiterea deciziei prevăzute de lege

și să administreze toate probele necesare soluționării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat reclamanta B.I. împotriva

sentinței nr. 1897 din 19 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2009.