ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1986/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de apel București, secția a VlII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC M. SRL București a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul P.G.L.K. – M.P., obligarea acestuia din urmă de a

intenta acțiune la instanța de contencios competentă în vederea anulării Hotărârii

C.G.M.B. nr. 215/2006, nr. 248/2006 și nr. 32/2007, prin obligarea C.G.M.B. să

emită un act de revocare a acestor hotărâri care au produs efecte juridice.

î

n motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că Hotărârile C.G.M.B. nr. 215/2006, nr. 248/2006 și nr. 32/2007,

au fost emise cu exces de putere, legiferându-se raporturi contractuale de

închiriere prin aprobarea unui contract de închiriere cu caracter normativ care

prin aplicarea lui de către A.F.I. și cele șapte societăți comerciale provenite

din privatizarea fostelor I.C.R.A.L., în acest fel încălcându-se un interes

legitim privat.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, invocând

dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004.

Arată pârâtul că, în

raport de aceste dispoziții legale, cele trei hotărâri ale C.G.M.B. respectă

competența legală în materie a autorității emitente, nefiind emise cu exces de

putere.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2820 din

data 9 iunie 2010, a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de

consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL București, în

contradictoriu cu pârâtul P.G.L.K. – M.P., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele

sentinței, următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi atacate pe

calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau

desființarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară.

A mai arătat instanța

că procedură specială în care M.P. apreciază asupra necesității contestării

unui act administrativ se înscrie în excepțiile prevăzute de art. 5 alin. (2)

din Legea 554/2004, în sensul că analiza oportunității promovării unei acțiuni

în contencios în condițiile art. 1 alin. (4) și (5) din aceleași act normativ,

nu poate fi realizată de instanța de judecată prin raportare la dispozițiile

care reglementează refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri

referitoare la un drept sau un interes legitim.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC M. SRL București,

arătând, în esență, următoarele:

Instanța de fond a

respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, încălcând în acest fel

dreptul SC M. SRL București stabilit în art. 21 din Constituția României și în

Legea nr. 304/2004, conform cu care orice persoană se poate adresa cu o cerere unei

instanțe de judecată.

SC M. SRL București a

formulat cerere de chemare în judecată în baza dreptului său prevăzut în art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 și a obligațiilor procurorului general

prevăzute în art. 1 alin. (4) și (5) din același act normativ. Reclamanta s-a

adresat cu plângere procurorului general, arătând că prin adoptarea Hotărârii nr.

32/2007 adoptată de C.G.M.B., s-a încălcat un interes legitim public și un

interes legitim privat, solicitând promovarea unei acțiuni în justiție pentru

anularea hotărârii. Deși în cererea respectivă a arătat că prin Hotărârea nr. 32/2007

au fost legiferate raporturi contractuale prin aprobarea unui contract de închiriere

cu caracter normativ, în acest fel încălcându-se prevederile art. 61 din

Constituție și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, totuși, procurorul

general susține că hotărârea a fost adoptată conform prevederilor art. 38 alin.

(2) lit. c) și alin. (5) lit. b) (în prezent art. 36) din Legea nr. 215/2001.

În aceste condiții,

SC M. SRL București a formulat cerere de chemare în judecată pentru ca instanța

să oblige procurorul general să intenteze acțiune la instanța de contencios

administrativ pentru anularea hotărârilor nr. 215/2006 și nr. 32/2007 ale C.G.M.B.

Reclamanta și

persoanele fizice și juridice nominalizate în lipsa spațiilor comerciale

aprobate în vederea vânzării prin negociere directă conform Legii nr. 550/2002,

sunt persoane vătămate în drepturile lor prin aplicarea frauduloasă a hotărârilor

amintite de către direcția de administrare a fondului imobiliar și cele 7

societăți comerciale provenite din privatizarea fostelor I.C.R.A.L.-uri de

sector.

Un alt motiv de

casare a hotărârii recurate este nerespectarea principiului continuități și

distribuirii aleatorii a dosarelor, instituit de art. 11 din Legea nr. 304/2004

și art. 95 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor

judecătorești, în condițiile în care la două termene de judecată au fost doi

judecători diferiți.

Recursul este

nefondat.

Accesul liber la

justiție, consacrat prin prevederile art. 21 din Constituție, presupune dreptul

oricărei persoane de a se adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea

drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. În virtutea acestui

drept, instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei este obligată să

se pronunțe, în condițiile legii, asupra cererii care i-a fost adresată.

Aceasta nu exclude însă ca instanța de judecată să pronunțe o soluție pe o

excepție peremptorie care să împiedice judecata pe fond, cum s-a procedat în

speță, când prima instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea promovată de

reclamanta SC M. SRL București. Sub acest aspect, instanța de control judiciar

constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală. Este inadmisibil

demersul judiciar al reclamantei, care are ca scop obținerea unei hotărâri

judecătorești prin care M.P. să fie obligat să promoveze o acțiune în

contencios administrativ. Art. 1 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 desemnează

M.P. ca titular al acțiunii în contencios administrativ, decizia însă de a

sesiza instanța de judecată îi aparține exclusiv, și pe care o exercită dacă

apreciază că există un act administrativ individual emis cu exces de putere, respectiv

un act administrativ normativ ce a vătămat un interes legitim public. M.P. nu

poate fi obligat prin hotărâre judecătorească să exercite prerogativele ce i-au

fost conferite prin art. 1 alin. (4) și (5), dacă apreciază că nu sunt

satisfăcute exigențele legale ale celor două dispoziții normative din Legea

contenciosului administrativ. Cu alte cuvinte, nu există un drept al unei

persoane de a pretinde Ministerului Public să procedeze în sensul în care a

solicitat reclamanta, precum nici o obligație a acestuia de a sesiza instanțele

de contencios administrativ, în baza art. 1 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004.

Nu poate fi primită

nici critica referitoare nerespectarea principiului continuității și a

distribuirii aleatorii a dosarelor. Faptul că la două termene diferite

ședințele de judecată au fost prezidate de fiecare dată de alt judecător, nu înseamnă,

automat, că s-a încălcat principiul continuității. Regulamentul de ordine

interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a

Plenului C.S.M. reglementează detaliat toate ipotezele în care sunt înlocuiți

judecătorii din completele de judecată, cu respectarea sus-amintitului

principiu. De altfel, o eventuală nerespectare a principiului amintit, nu

reprezintă un caz de modificare ori de casare a unei hotărâri judecătorești,

conform prevederilor art. 304 C. proc. civ.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de către reclamanta SC M. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC M. SRL București împotriva sentinței civile nr. 2802

din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2011.