ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1986/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M. SRL București a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P.G.L.K. – M.P., obligarea acestuia din urmă de a intenta acțiune la instanța de contencios competentă în vederea anulării Hotărârii C.G.M.B. nr. 215/2006, nr. 248/2006 și nr. 32/2007, prin obligarea C.G.M.B. să emită un act de revocare a acestor hotărâri care au produs efecte juridice. î n motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că Hotărârile C.G.M.B. nr. 215/2006, nr. 248/2006 și nr. 32/2007, au fost emise cu exces de putere, legiferându-se raporturi contractuale de închiriere prin aprobarea unui contract de închiriere cu caracter normativ care prin aplicarea lui de către A.F.I.

și cele șapte societăți comerciale provenite din privatizarea fostelor I.C.R.A.L., în acest fel încălcându-se un interes legitim privat. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, invocând dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004. Arată pârâtul că, în raport de aceste dispoziții legale, cele trei hotărâri ale C.G.M.B. respectă competența legală în materie a autorității emitente, nefiind emise cu exces de putere. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2820 din data 9 iunie 2010, a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL București, în contradictoriu cu pârâtul P.G.L.K.

– M.P., ca inadmisibilă. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară. A mai arătat instanța că procedură specială în care M.P. apreciază asupra necesității contestării unui act administrativ se înscrie în excepțiile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea 554/2004, în sensul că analiza oportunității promovării unei acțiuni în contencios în condițiile art. 1 alin. (4) și (5) din aceleași act normativ, nu poate fi realizată de instanța de judecată prin raportare la dispozițiile care reglementează refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC M. SRL București, arătând, în esență, următoarele: Instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, încălcând în acest fel dreptul SC M. SRL București stabilit în art. 21 din Constituția României și în Legea nr. 304/2004, conform cu care orice persoană se poate adresa cu o cerere unei instanțe de judecată. SC M. SRL București a formulat cerere de chemare în judecată în baza dreptului său prevăzut în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 și a obligațiilor procurorului general prevăzute în art. 1 alin. (4) și (5) din același act normativ. Reclamanta s-a adresat cu plângere procurorului general, arătând că prin adoptarea Hotărârii nr. 32/2007 adoptată de C.G.M.B., s-a încălcat un interes legitim public și un interes legitim privat, solicitând promovarea unei acțiuni în justiție pentru anularea hotărârii.

Deși în cererea respectivă a arătat că prin Hotărârea nr. 32/2007 au fost legiferate raporturi contractuale prin aprobarea unui contract de închiriere cu caracter normativ, în acest fel încălcându-se prevederile art. 61 din Constituție și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, totuși, procurorul general susține că hotărârea a fost adoptată conform prevederilor art. 38 alin. (2) lit. c) și alin. (5) lit. b) (în prezent art. 36) din Legea nr. 215/2001. În aceste condiții, SC M. SRL București a formulat cerere de chemare în judecată pentru ca instanța să oblige procurorul general să intenteze acțiune la instanța de contencios administrativ pentru anularea hotărârilor nr. 215/2006 și nr. 32/2007 ale C.G.M.B.

Reclamanta și persoanele fizice și juridice nominalizate în lipsa spațiilor comerciale aprobate în vederea vânzării prin negociere directă conform Legii nr. 550/2002, sunt persoane vătămate în drepturile lor prin aplicarea frauduloasă a hotărârilor amintite de către direcția de administrare a fondului imobiliar și cele 7 societăți comerciale provenite din privatizarea fostelor I.C.R.A.L.-uri de sector. Un alt motiv de casare a hotărârii recurate este nerespectarea principiului continuități și distribuirii aleatorii a dosarelor, instituit de art. 11 din Legea nr. 304/2004 și art. 95 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, în condițiile în care la două termene de judecată au fost doi judecători diferiți.

Recursul este nefondat. Accesul liber la justiție, consacrat prin prevederile art. 21 din Constituție, presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. În virtutea acestui drept, instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei este obligată să se pronunțe, în condițiile legii, asupra cererii care i-a fost adresată. Aceasta nu exclude însă ca instanța de judecată să pronunțe o soluție pe o excepție peremptorie care să împiedice judecata pe fond, cum s-a procedat în speță, când prima instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea promovată de reclamanta SC M. SRL București. Sub acest aspect, instanța de control judiciar constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală.

Este inadmisibil demersul judiciar al reclamantei, care are ca scop obținerea unei hotărâri judecătorești prin care M.P. să fie obligat să promoveze o acțiune în contencios administrativ. Art. 1 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 desemnează M.P. ca titular al acțiunii în contencios administrativ, decizia însă de a sesiza instanța de judecată îi aparține exclusiv, și pe care o exercită dacă apreciază că există un act administrativ individual emis cu exces de putere, respectiv un act administrativ normativ ce a vătămat un interes legitim public. M.P. nu poate fi obligat prin hotărâre judecătorească să exercite prerogativele ce i-au fost conferite prin art. 1 alin. (4) și (5), dacă apreciază că nu sunt satisfăcute exigențele legale ale celor două dispoziții normative din Legea contenciosului administrativ.

Cu alte cuvinte, nu există un drept al unei persoane de a pretinde Ministerului Public să procedeze în sensul în care a solicitat reclamanta, precum nici o obligație a acestuia de a sesiza instanțele de contencios administrativ, în baza art. 1 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004. Nu poate fi primită nici critica referitoare nerespectarea principiului continuității și a distribuirii aleatorii a dosarelor. Faptul că la două termene diferite ședințele de judecată au fost prezidate de fiecare dată de alt judecător, nu înseamnă, automat, că s-a încălcat principiul continuității. Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului C.S.M.

reglementează detaliat toate ipotezele în care sunt înlocuiți judecătorii din completele de judecată, cu respectarea sus-amintitului principiu. De altfel, o eventuală nerespectare a principiului amintit, nu reprezintă un caz de modificare ori de casare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 304 C. proc. civ. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către reclamanta SC M. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SRL București împotriva sentinței civile nr. 2802 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2011.