ÎCCJ, Decizia nr. 335/2011

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin acțiunea formulată, reclamantul F.I. a solicitat anularea Deciziei nr. 55 din 21 mai 2003 emisă de SN „Î.F.” SA - Sucursala Ialomița și restituirea în natură, iar, în parte, prin echivalent, a imobilelor ce i se cuvin, în calitate de succesor al defunctului F.G.V., aflate pe raza comunei Făcăieni - Ialomița. Prin Sentința civilă nr. 383/F din 21 decembrie 2004, Tribunalul Ialomița a dispus admiterea, în parte, a cererii și obligarea pârâtei la restituirea unei suprafețe de 2.879 mp teren intravilan, conform variantei 2, anexa 2, din raportul de expertiză întocmit de ing.

D. și a clădirii - fostă moară; a obligat pârâta la ridicarea, pe cheltuiala sa, a construcțiilor marcate C4, C5, C6, C7, C8, C9 și C10 aflate pe terenul restituit și la plata contravalorii stabilite de expertiză pentru imobilele demolate de aceasta, precum și la 6.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 70 din 31 ianuarie 2008, a admis apelul declarat de reclamantul F.I., prin procurator Liga Democratică pentru Dreptate din România, din cadrul Federației Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euro-Atlantică din România; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că, a obligat pârâta SN „Î.F.” SA - Sucursala Ialomița la restituirea suprafeței de 5.501,82 mp teren, identificat în raportul de expertiză întocmit de ing.

I.I., cu excepția suprafeței de 313,18 mp teren, pe care se află construcția C1, care nu se restituie; a constatat că apelantul este îndreptățit la despăgubiri pentru construcțiile demolate: casa de locuit de 220 mp, pe care se află construcția edificată cu autorizație, pe care le va stabili Comisia Centrală și a respins apelul declarat de SN „Î.F.” SA - Sucursala Ialomița, ca nefondat. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâta SN „Î.F.” SA - Sucursala Bărăgan (fostă Sucursala Ialomița) și Consiliul Director al Ligii Democratice pentru Dreptate din România din cadrul Federației Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euro-Atlantică din România, pentru reclamantul F.I.

În ceea ce privește recursul declarat de Liga Democratică pentru Dreptate din România din cadrul Federației Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euro-Atlantică din România, pentru reclamantul F.I., în ședința publică din 9 octombrie 2008, acesta a arătat că mandatul în baza căruia a fost declarat recursul în numele său este revocat și că, personal, nu a înțeles să declare recurs, fiind mulțumit de soluția pronunțată. Notificarea prin care reclamantul a revocat mandatul (procura) dat(ă) Ligii Democratice pentru Dreptate din România pentru a-l reprezenta în litigiul privind recuperarea imobilului situat în comuna Făcăieni, județul Ialomița, a fost înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc D.G.G.

la 25 noiembrie 2005, deci anterior pronunțării deciziei recurate, situație în care, Liga Democratică pentru Dreptate din România nu mai avea calitatea de mandatar al reclamantului la data formulării cererii de recurs în numele acestuia. Prin recursul formulat, pârâta SN „Î.F.” SA - Sucursala Bărăgan (fostă Sucursala Ialomița) a criticat decizia civilă recurată pentru nelegalitate, invocând ca temei legal al criticilor formulate, art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 435 din 22 ianuarie 2009, a admis recursul declarat de pârâta SN „Î.F.” SA - Sucursala Bărăgan (fostă Sucursala Ialomița), a casat Decizia nr. 70/2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Totodată, în temeiul art. 161 alin. (2) C. proc. civ., instanța a anulat recursul declarat de Consiliul Director al Ligii Democratice pentru Dreptate din România din cadrul Federației Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euro-Atlantică din România, pentru reclamantul F.I. Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs Consiliul Director al Ligii Democratice pentru Dreptate din România din cadrul Federației Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euro-Atlantică din România, pentru reclamantul F.I. Recursul formează obiectul dosarului nr. 2149/1/2011, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, fiind repartizat aleatoriu pentru termenul de judecată de la data de 20 iunie 2011. Prin memoriul depus la dosar la data de 28 martie 2008, petentul F.I.

a solicitat preschimbarea termenului de judecată a recursului. Cererea petentului a fost încuviințată și, prin încheierea din camera de consiliu de la 11 aprilie 2011, în temeiul art. 153 alin. (3) C. proc. civ., termenul a fost preschimbat pentru data de mai sus, 23 mai 2011. Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor aspecte. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. 129 din Constituția României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală s-a pronunțat asupra unui recurs, declarat de același recurent, Consiliul Director al Ligii Democratice pentru Dreptate din România din cadrul Federației Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euro-Atlantică din România, împotriva unei hotărâri irevocabile. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Hotărârea atacată de către recurent a dobândit caracter irevocabil, odată cu soluționarea recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare. Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004 republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul Consiliul Director al Ligii Democratice pentru Dreptate din România din cadrul Federației Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euro-Atlantică din România, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Consiliul Director al Ligii Democratice pentru Dreptate din România din cadrul Federației Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euro-Atlantică din România împotriva Deciziei nr. 435 din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. 5946/2/2005. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.