ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1632/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 724 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1760/2006 s-a constatat renunțarea reclamanților G.G. și G.V. la judecarea cererii având ca obiect anularea ordinului Prefectului nr. 376/2001, emis de Prefectura județului Cluj; s-a admis excepția lipsa calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca și Consiliul Județean Cluj, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților, formulată în contradictoriu cu acești pârâți; s-a admis în parte plângerea extinsă, formulată de reclamanții G.G. și G.V., în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj – Napoca și, în consecință, s-a anulat în parte această dispoziție, pârâtul fiind obligat să emită pe seama reclamanților o dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de 367 mp, parte din parcela cu nr. top.

3811, situat în perimetrul ANBC74MA, indicat în schița anexă la expertiză întocmită de expert G.T., aflată la fila 286 dosar, ce face parte integrantă din sentință; s-a respins cererea de restituire în natură a terenului până la concurența suprafeței de 1348 mp și de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru suprafața de 695 mp; s-a dispus rectificarea C.F. nr. 138533 Cluj - Napoca prin radierea tuturor înscrierilor făcute în această carte funciară, precum și a C.F. nr. 4861 Cluj, prin radierea înscrierilor de sub B. 12; pârâții Primarul municipiului Cluj – Napoca, F.N.Z.S., F.N.C.S. și SC N. & M.I. SRL au fost obligați să plătească reclamanților suma de 389 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, în considerentele sentinței faptul că, inițial, imobilul a fost înscris în C.F. nr. 4861 Cluj nr. top. 3811, având destinația de curte și grădină, cu casă din cărămidă formată din două corpuri de clădire, constituind proprietatea tabulară a reclamanților sub B. 5, B. 8, B. 6, B. 9, iar ulterior a trecut în proprietatea Statului Român în baza decretului de expropriere nr. 166/1968, cu plata unor despăgubiri de 84.601 lei. Pentru o suprafață de 325 mp din nr. top. 3811 s-a eliberat titlul de proprietate în favoarea numitului J.C.P., teren înscris ulterior în C.F. nr. 138533, în favoarea succesorilor acestuia, J.D. și S., cu nr. top.

Nou 3811/1, imobil înstrăinat succesiv prin contracte de vânzare-cumpărare autentice lui F.A., apoi lui J.L.M. și G., apoi lui SC N. & M.I. SRL, și mai apoi în favoarea lui F.N.

și M. Prin ordinul prefectului nr. 376/2001 reclamanților li s-a restituit în baza Legii nr. 1/2000 o suprafață de 536 mp, iar pentru diferența de 1507 mp s-a dispus înscrierea acestora în anexa 39 cu despăgubiri, validată prin hotărârea nr. 35 din 24 aprilie 2001. Prin dispoziția atacată s-a respins cererea de restituire în natură a terenului, pe motiv că cererea de restituire a terenului a fost soluționată în baza Legii nr. 18/1991, astfel încât nu mai poate face obiectul Legii nr. 10/2001, însă în opinia Tribunalului acest teren face obiectul Legii nr. 10/2001 întrucât, fiind un teren expropriat, se încadrează în prevederile art. 11 din această lege, mai ales că nu s-a făcut dovada că reclamanții ar fi beneficiat de despăgubiri ca urmare a înscrierii lor în anexa nr. 39. Expertiza întocmită în cauză de expert G.T.

a relevat faptul că este posibilă restituirea în natură doar a unei părți din teren, de 367 mp, restul terenului fiind ocupat cu construcții, bloc de locuințe, centrală termică, parcări asfaltate, parcări neamenajate, căi de acces, trotuare, alei asfaltate. Raportat la această stare de fapt, Tribunalul a apreciat că acțiunea este întemeiată în parte, potrivit dispozitivului sentinței. În temeiul art. 36 pct. 1 și art. 38 din Legea nr. 7/1996 s-a dispus rectificarea înscrierilor din cartea funciară conform dispozițiilor din dispozitivul sentinței. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pe de o parte reclamanții G.G. și G.V., iar pe de altă parte pârâții Primarul municipiului Cluj – Napoca, F.N.Z.S.

și M.V.M. Apelanta G.V. a decedat pe parcursul soluționării cauzei, respectiv la data de 18 februarie 2008, în cauză fiind introduși succesorii acesteia, G.G. – soț supraviețuitor, G.G. jr. – fiu și P.T.G., nepoată de fiică predecedată, calitatea de succesori fiind dovedită cu actele de stare civilă aflate la filele 29 – 33 dosar apel. Prin propriul apel, reclamanții au solicitat schimbarea sentinței apelate, în sensul de a se dispune obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții prin care să fie restituit în natură terenul liber în suprafață de 812 mp, iar pentru diferența de teren de 695 mp să se acorde măsuri reparatorii în echivalent. În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit că doar suprafața de 367 mp poate fi restituită în natură, câtă vreme expertiza întocmită în cauză a evidențiat existența unei suprafețe mai mari de teren, răspunzându-se astfel obiecțiunilor formulate de către reclamanți.

S-a mai arătat de către reclamanți că cei 536 mp teren, acordați prin ordinul prefectului, nu au fost identificați în teren, iar reclamanții au constatat la fața locului că au apărut parcări noi, amenajate cu rea-credință de către Primărie, pe terenul asupra căruia s-a emis acest ordin.

Prin propriul apel, pârâtul Primarul municipiului Cluj – Napoca a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, în principal pe excepția tardivității cererii, iar în subsidiar ca nefondată, cu motivarea că, prin cererea introductivă de instanță, reclamanții au contestat dispoziția Primăriei din 17 ianuarie 206 privind Legea nr. 10/2001, în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj – Napoca și abia ulterior, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, reclamanții și-au extins acțiunea împotriva Primarului municipiului Cluj – Napoca, la 5 mai 2006, solicitând expres anularea dispoziției nr. 193 d in 19 ianuarie 2006. În concluzie, arată pârâtul apelant, s-a depășit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru atacarea dispoziției.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că prima instanță a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, ținând seama de faptul că pentru o parte din teren, respectiv pentru 536 mp, reclamanții au primit Ordinul prefectului nr. 376/2001, iar pentru diferența de 1507 mp au fost înscriși în anexa nr. 39 validată prin hotărârea nr. 35 din 24 aprilie 2001 a Comisiei județene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. Prin urmare, dacă terenul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, nu mai poate face obiectul Legii nr. 10/2001. În plus, instanța de fond nu a stabilit exact dacă mai există teren liber în suprafață de 536 mp, sau teren în plus față de acesta, instanța fondului acordându-le practic reclamanților 2410 mp în loc de 2045 mp la cât ar fi fost îndreptățiți din care 903 mp în natură (536 mp prin ordinul prefectului și 367 mp prin sentința apelată), iar 1507 mp în echivalent.

Prin propriul apel, pârâții M.V.M. și F.N.Z.S., au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, astfel cum a fost precizată și extinsă, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acestui apel au fost reproduse concluziile primei instanțe, arătându-se că în mod nelegal a fost admisă plângerea reclamanților, având în vedere că, pe de o parte, aceasta este tardiv formulată, iar pe de altă parte, pentru că s-au încălcat dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Astfel, arată apelanții, plângerea a fost precizată abia la data de 5 mai 2006, în sensul anulării dispoziției nr. 193/2006, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj – Napoca, în timp ce cererea de chemare în judecată inițială a fost înregistrată la 16 februarie 2006, în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul Local Cluj – Napoca, reclamanții arătând că înțeleg să conteste „dispoziția Primăriei din 17 ianuarie 2006”.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că atâta timp cât reclamanților li s-a eliberat ordinul prefectului pentru 536 mp teren, iar pentru diferența de 1507 mp aceștia au fost înscriși în anexa 39 pentru despăgubiri, hotărârea pronunțată de prima instanță a încălcat dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, cererea reclamanților, formulată în baza Legii nr. 10/2001, apărând ca fiind lipsită de interes. Nu s-a făcut dovada, în speță, a existenței vreunei suprafețe libere de teren din parcela cu nr. top. 3811, ce a aparținut reclamanților, susceptibilă de a fi restituită în natură, expertiza tehnică efectuată în cauză lăsând neelucidat acest aspect.

În susținerea acestui motiv de apel au fost reproduse considerentele expertizei întocmite în fața primei instanțe, arătându-se că instanța de fond a omis să identifice exact suprafața de 536 mp din Ordinul prefectului, a omis să verifice dacă există suprapunere între această suprafață de teren și terenul de 367 mp restituit prin sentință, a omis să identifice suprafața de 500 mp din C.F. nr. 138533 Cluj, și a omis să stabilească dacă suprafața de 367 mp se suprapune în mod real sau nu cu suprafața de 325 mp înscrisă sub nr. top. 3811/1 din C.F. 138533 Cluj. S-a mai arătat de către pârâții apelanți că hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 112 pct. 3, art. 132 și art. 133 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât prin extinderea de acțiune formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții F.N. și M. nu s-a indicat obiectul cererii și valoarea lui și nici pretențiile concrete față de pârâți, ceea ce atrage nulitatea extinderii de acțiune. Apoi instanța a încălcat dispozițiile Legii nr. 146/1997 întrucât, reclamanții trebuiau să timbreze cererile în rectificarea înscrierilor de C.F. Instanța de fond a încălcat și dispozițiile Legii nr. 7/1996 atunci când a dispus rectificarea cărților funciare care putea fi făcută eventual în baza art. 36 din această lege, iar nu în baza art. 38, mai ales că prima instanță nu a fost legal învestită cu vreo cerere de anulare a titlurilor de proprietate ale pârâților, nu a analizat valabilitatea acestor titluri, ceea ce înseamnă că nu se putea pronunța nici pe rectificarea înscrierilor făcute în baza acestor titluri.

În sfârșit, arată apelanții, instanța s-a pronunțat plus petita, întrucât, deși reclamanții au solicitat anularea înscrierilor din C.F. nr. 138533 Cluj doar pentru 325 mp, despre care susțineau că este identică cu suprafața pentru care titlul de proprietate al lui J.C.P. a fost parțial anulat, totuși a dispus rectificarea C.F. pentru întreaga suprafață de 500 mp. În legătură cu acest apel, Curtea constată că au calitatea de apelanți doar pârâții F.N.Z.S. și M.V.M., aceștia fiind cei care au formulat declarația de apel în nume personal, în termen legal, declarând apel la data de 20 februarie 2008, (f. 3, 4 dosar apel), și în numele cărora, avocații aleși să-i reprezinte, au formulat motivele de apel, inițial, în preambulul memoriului de apel fiind menționați doar acești doi pârâți, care de altfel au fost înscriși ca semnatari ai apelului și la finalul memoriului de apel (f. 43, 50 dosar apel).

Soțiile celor doi pârâți, M.C.G. și F.N.C.S. nu au declarat apel împotriva hotărârii fondului, nici nu au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 293 C. proc. civ., astfel încât, menționarea olografă în memoriul cuprinzând motivele de apel formulate de pârâții M.V.M. și F.N.Z.S., independent de cine a făcut această mențiune olografă, nu este susceptibilă să producă efecte juridice, în sensul de a le conferi acestor pârâte calitatea de apelante în cauză.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanții au solicitat respingerea apelului pârâților M. și F.N., întrucât în calificarea introducerii în termen a unei acțiuni se are în vedere cu prioritate data la care aceasta a fost înregistrată și formulată, iar nu forma și condițiile îndeplinite de cererea de chemare în judecată, reclamanții atacând dispoziția la Secția civilă a Tribunalului Cluj în termen de 30 zile de la comunicare; în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât aceasta are un caracter de complinire în raport de alte acte normative anterioare, prevederile Legii nr. 10/2001 aplicându-se cu prioritate față de aceste măsuri (f. 65). Consiliul Județean Cluj și Prefectura județului Cluj au solicitat, prin întâmpinările formulate, să se constate că nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin decizia civilă nr. 78 A din 12 martie 2009 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a admis apelurile în parte, apeluri declarate de reclamanții G.G., G.G. jr., P.T.G. și F.N.Z.S. și M.V.M. și a respins ca nefondat apelul pârâtului Primarul Municipiului Cluj – Napoca, împotriva sentinței civile nr. 724 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj pe care a schimbat-o în parte, astfel: S-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților, a terenului în suprafață de 419 mp, identificată prin S 4 în anexa la raportul de expertiză efectuat de expert M.M.T., parte integrantă din hotărâre, situată între pct. E – F – G – H. A fost stabilit dreptul reclamanților la măsurile reparatorii, în echivalent pentru diferența de 955 mp teren și pentru construcțiile demolate, având în vedere despăgubirile primite la expropriere.

A fost înlăturată din sentința dispoziția privitoare la respingerea cererii de restituire în natură a diferenței de teren până la concurența suprafeței de 1348 mp și de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru suprafața de 695 mp, precum și cea privind obligarea pârâților F.N. și M. la plata cheltuielilor de judecată. Au fost respinse petitele din cererea reclamanților privind rectificarea C.F. nr. 138533 Cluj, prin radierea tuturor înscrisurilor din această C.F.. A fost menținută dispoziția din sentință privind radierea de sub B 12 din C.F. 4861, nr. top. 3811/1, teren în suprafață de 325 mp Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. Au fost compensate parțial cheltuielile de judecată în apel, - constând în onorariile avocaților reclamanților și ale părților F.N.

și M., până la concurența sumei de 800 lei, și total în privința cheltuielilor de judecată, constând în onorariile pentru expertiză și a obligat pârâta la plata sumei de 2.448 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la Secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Este adevărat că potrivit art. 112 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, numele, domiciliul sau reședința părților, respectiv pentru persoanele juridice denumirea și sediul lor, obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință, dar nu este mai puțin adevărat că potrivit art. 114 1 C. proc. civ., la primirea cererii de chemare în judecată, dacă se constată că cererea nu întrunește condițiile prevăzute de lege, se va stabili un termen în acest sens, aceste dispoziții fiind în concordanță cu prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. În nici un caz nu poate fi primită susținerea apelanților, în sensul că cererea introductivă de instanță nu cuprindea toate elementele pe care trebuie să le conțină o cerere de chemare în judecată, conform art. 112 C. proc.

civ., câtă vreme, prin cererea introductivă în instanță, promovată în contradictoriu cu mai mulți pârâți, reclamanții au arătat că înțeleg să conteste dispoziția Primăriei din 17 ianuarie 2006, arătând că în timp util vor depune „și memoriu și documentele necesare”. Prin urmare, obiectul cererii introductive de instanță este clar precizat, și anume, anularea dispoziției Primăriei emisă în baza Legii nr. 10/2001. Este irelevant faptul că la acel moment nu s-a indicat exact numărul acelei dispoziții și nici emitentul acesteia, câtă vreme, aprecierea promovării în termen sau nu a unei acțiuni – în cazul în care o anume lege prevede un anumit termen în acest sens, se raportează la data la care aceasta a fost efectiv la instanța competentă să o soluționeze, fiind suficient să se indice succint care este obiectul respectivei cereri, un argument în acest sens constituindu-l chiar posibilitățile conferite reclamantului de art. 114 1 și art. 132 alin. (1) C. proc.

civ. Pe de altă parte, este de observat faptul că odată cu cererea introductivă de instanță reclamanții au anexat acestei cereri dispoziția atacată, fiind evident că aceasta era dispoziția împotriva căreia au înțeles să formuleze contestație. Condițiile de formă pe care ar trebui să le îndeplinească cererea de chemare în judecată, eventual nerespectate de către reclamanți, nu sunt de natură să le fie imputabile acestora și să atragă în consecință sancțiunea respingerii acțiunii pentru acest motiv, câtă vreme, pe de o p arte, cererea a fost promovată în termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, art. 84 C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.

Împrejurarea că prin cererea introductivă de instanță – promovată înăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată -, reclamanții nu au indicat exact numărul dispoziției pe care o atacă și nici emitentul acesteia, făcând confuzie între Primărie și Primar – confuzie scuzabilă având în vedere lipsa de pregătire juridică a reclamanților și neasistarea lor în acel moment de către o persoană cu o pregătire juridică -, nu este de natură să conducă la aprecierea că această plângere nu ar fi fost promovată în termen legal.

Din actele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că dispoziția atacată le-a fost comunicată reclamanților la data de 26 ianuarie 2006 (dovadă de comunicare – fila 17 dosar fond), iar plângerea împotriva acestei dispoziții a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – instanța competentă potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată -, la data de 16 februarie 2006, deci înăuntrul termenului de 30 de zile reglementat de acest text legal. Prin prisma considerentelor mai sus expuse, Curtea a constatat că plângerea formulată de reclamanți împotriva dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001 a fost promovată în termen legal, reglementat de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel încât, urmează să se respingă ca vădit nefondată excepția tardivității plângerii, invocată de pârâții apelanți, concomitent cu înlăturarea ca nefondate a acestor motive de apel.

Cu privire la circumstanțele de fapt ale cauzei, Curtea a reținut că prin dispoziția nr. 193 din 19 ianuarie 2006, emisă de Primarul municipiului Cluj – Napoca, s-a respins cererea formulată de notificatorii G.G. și G.V., pentru restituirea în natură a terenului înscris în C.F. nr. 4861 Cluj, nr. top. 3811, situat în Cluj – Napoca, pe motiv că cererea este lipsită de obiect, fiind soluționată în baza Legii nr. 18/1991, propunându-se totodată acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru construcțiile expropriate și demolate, inițial amplasate pe terenul cu nr. top. 3811, urmând să fie avute în vedere despăgubirile primite la expropriere (f. 3 dosar fond).

Prin notificarea nr. 452 din 8 iunie 2001 (f. 20, 40 dosar fond) reclamanții solicitaseră să fie despăgubiți în baza Legii nr. 10/2001, pentru casa și atelierul care au fost demolate în anul 1988, în urma exproprierii, și să le fie restituit în natură terenul liber, aceștia recunoscând prin declarația autentificată sub nr. 9512 din 6 iulie 2005 că în urma exproprierii imobilului, prin Decretul de expropriere nr. 166/1988, au primit de la stat despăgubiri în sumă de 83.728 lei (f. 48 dosar fond). Din referatul care a stat la baza emiterii dispoziției atacate rezultă faptul că imobilul înscris în C.F. nr. 4861 nr. top.

3811 și care a constituit proprietatea tabulară a reclamanților, cu titlu de drept cumpărare, aceștia fiind întabulați în anul 1949 și 1950 sub B. 5, B. 6, B. 8 și B. 9, a fost expropriat, construcțiile au fost demolate, iar din suprafața totală de 2.043 mp reclamanților li s-a restituit în natură o suprafață de 536 mp, prin Ordinul Prefecturii nr. 376 din 21 mai 2001, iar pentru diferența de 1.507 mp reclamanții au fost înscriși în anexa nr. 39 pentru despăgubiri, anexă validată prin Hotărârea nr. 35 din 24 aprilie 2001 a Comisiei județene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (f. 19, 21, 103, 155, 327 dosar fond). Concret, imobilul din C.F. nr. 4861 Cluj nr. top.

3811 a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 166 din 20 iunie 1988, în vederea construirii ansamblului de locuințe, reclamanților stabilindu-li-se despăgubiri la expropriere în sumă totală de 84.601 lei, din care 4.596,75 lei pentru teren, la valoare de 2,25 lei/mp, iar 80.004,25 lei despăgubiri pentru construcție (fila 32, 37). După preluarea imobilului de către Statul Român cu titlu de expropriere, nr. top. Inițial nr. 3811 a fost dezmembrat, prin încheierea de C.F. nr. 12768, conexată cu C.F. nr. 16560 din 23 octombrie 2000, la data de 21 august 2000, în baza sentinței civile nr. 5010 din 27 iunie 2000 a Judecătoriei Cluj – Napoca pronunțată în dosarul nr. 3580/2000 și în baza încheierii civile din 13 septembrie 2000, definitive prin neapelare, în două imobile cu nr. top.

noi, 3811, teren de 325 mp, transcris în C.F. nr. 138533 nou înființată în favoarea lui J.D. și J.S., și nr. tolp nou 3811/2 în suprafață de 1318 mp, reînscris în C.F. nr. 4861 Cluj, în favoarea vechiului proprietar Gal, sub A + 2 (f. 22, 23 dosar fond). Această nouă situație de carte funciară a fost determinată de împrejurarea că în favoarea numitului J.C.P. a fost emis, în baza Legii nr. 18/1991, titlul de proprietate nr. 28859/186 din 21 iunie 1996, pentru 500 mp (f. 141 dosar fond), teren care, cu ocazia întabulării titlului de proprietate în C prin sentința nr. 5010 din 27 iunie 2000, dosar nr. 3580/2000 al Judecătoriei Cluj – Napoca ca suprapunându-se parțial cu nr. top. 3811, pe suprafața de 325 mp, și parțial, pe 175 mp, pe nr. top.

3810 (f. 22, 23, 95, 101 dosar fond), această sentință fiind întabulată în C.F. 138533 Cluj, unde, inițial sub B. 1 și B. 2 au figurat ca proprietari succesorii lui J.C.P., J.D. și J.S.M., iar ulterior, proprietatea a fost transmisă, prin contracte de vânzare cumpărare autentice succesive, în favoarea cumpărătorilor F.A., J.L.M., J.G., SC N.M.I. SRL, M.V.M., M.C.G., F.N.Z.S. și F.N.C.S. (f. 136, 138 – 140 dosar fond, f. 289 – 292 dosar apel). Acest titlu de proprietate al lui J.C.P. a fost anulat parțial pentru suprafața de 325 mp, prin sentința civilă nr. 10467/2003, pronunțată în dosarul nr. 4657/2003 al Judecătoriei Cluj – Napoca, hotărâre judecătorească care însă nu a fost operată în cartea funciară până la acest moment, ca urmare a admiterii acțiunii formulată de reclamanții Gal pentru constatarea nulității absolute a acestui titlu (f. 53, 133 dosar fond).

Din considerentele și concluziile expertizei, coroborate cu anexa nr. 10 la expertiză, reprezentând planul cu situația terenului liber (f. 220 dosar apel), a rezultat faptul că este teren liber în înțelesul Legii nr. 10/2001, susceptibil de restituire în natură, terenul marcat prin S4 în anexa nr. 10, în suprafață de 419 mp, colorat în verde, menționat între punctele E – F – G – H. Expertul a apreciat că și o altă suprafață, colorată tot în verde în anexa nr. 10, marcată prin S2a, în suprafață de 245 mp, ar fi teren liber, susceptibil de restituirea în natură, mai ales că se găsește în continuarea terenului de 536 mp, ce deja a fost restituit reclamanților prin ordinul prefecturii nr. 376/2001, marcat prin S2b și colorat în maro în anexa nr. 10, cu precizarea că terenul de 245 mp reprezintă o alee de circulație asfaltată.

Cu privire la dispozițiile legale aplicabile în speță. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 1072001 republicată și actualizată, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și nerestituite – până la momentul intrării în vigoare a acestei legi (s.n.) -, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi, restituirea în natură fiind regula consacrată nu numai în dispozițiile art. 1 alin. (1), dar și în textul art. 7 alin. (1) și art. 9 din aceeași lege, iar excepția constituind-o, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin prisma art. 2 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 10/2001 republicată, preluarea imobilului în litigiu apare ca fiind una abuzivă și întrucât se situează în perioada de referință supusă analizei legii, este evident că imobilul în litigiu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001. În temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din aceeași lege, reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la a pretinde măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Art. 11 din aceeași lege prevede următoarele: (1) Imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare. (2) În cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea construcțiilor demolate așa cum a fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.

(3) În cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător. (4) În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

(5) Valoarea construcțiilor expropriate și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului. (6) Valoarea construcțiilor expropriate, care nu se pot restitui în natură și a terenurilor aferente acestora se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

(7) În situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4) valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobilul expropriat – teren și construcții – care nu se poate restitui în natură, stabilită potrivit alin. (5) și (6). (8) În situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 prevede că nu se restituie în natură acele suprafețe de teren care sunt afectate unor amenajări de utilitate publică sau sunt afectate unei unități publice, respectiv, acele suprafețe de teren care sunt supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căile de comunicație, străzi, alei, trotuare, dotări tehnico – edilitare subterane, amenajări de spații verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale, străzi, trotuare, parcări amenajate, etc., prin prisma acestui text legal fiind discutabil dacă este admisibilă restituirea în natură a terenului marcat în anexa nr. 10 la expertiză prin S2a, în suprafață de 245 mp, și care reprezintă o alee de circulație asfaltată.

În schimb, este susceptibilă de restituire în natură suprafața de sub S4, chiar dacă pe acest teren este amplasat un garaj, întrucât acest garaj este o construcție cu caracter provizoriu, demontabilă, în acest sens dispunând și prevederile art. 10 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată. Cu privire la inaplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, Curtea a constatat că: Acest text legal prevede că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificările ulterioare.

Curtea a constatat însă că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în privința terenului revendicat de reclamanți, având în vedere cel puțin următoarele argumente: În primul rând, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată prevede faptul că fac obiectul aceste legi imobilele care au fost preluate în perioada de referință și nerestituite până la momentul intrării în vigoare a legii. În al doilea rând, art. 1 lit. f) din H.G. nr. 250/2007 statuează în sensul că prevederile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare și, în cazul în care acestea din urmă conțin alte măsuri, prevederile legii se aplică cu prioritate în raport cu respectivele măsuri, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 prevalând asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunuri care fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Or, în speță, simpla menționare a reclamanților în anexa nr. 39, întocmită conform art. 17 din Legea nr. 1/2000, cu despăgubiri pentru suprafața de 1.507 mp din C.F. nr. 4861 nr. top. 3811 (f. 155 – 156 dosar fond), neurmată de materializarea efectivă a încasării acestor despăgubiri de către reclamanți, în nici un caz nu echivalează cu o soluționare a cererii reclamanților în baza legilor fondului funciar, ci are de departe valoarea clară a faptului că până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamanților nu le-a fost soluționată cererea de restituire în natură a terenului revendicat.

În al treilea rând, un argument în plus, în sprijinul ideii că în speță nu se aplică prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, îl constituie și faptul că Legea nr. 10/2001 reprezintă o lege specială de reparație în materia imobilelor expropriate, conținând în textul art. 11 prevederi exprese referitoare la modul de soluționare a cererilor formulate în baza acestei legi, de persoanele îndreptățite, cu privire la imobile expropriate. Pe cale de consecință, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Cu privire la motivul de apel referitor la greșita rectificare de către prima instanță a cărților funciare, precum și cu privire la motivul de apel referitor la pronunțarea plus petita de către prima instanță.

Prin cererea de chemare în judecată precizată și extinsă (f. 118, f. 78, 133, 149 dosar fond), reclamanții au solicitat rectificarea tuturor înscrierilor din C.F. nr. 138533, respectiv a înscrierii de sub B. 12 din C.F. nr. 4861, însă, nicăieri, prin nici una din precizările și extinderile de acțiune, nu au solicitat și anularea contractelor de vânzare-cumpărare pe baza cărora s-au operat în C.F. respectivele înscrieri, astfel încât, în speță, nu se putea soluționa favorabil această solicitare a reclamanților, decât cu nesocotirea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996 și ale art. 129 alin. final C. proc. civ., mai ales că, acțiunea în rectificare de C.F. este o acțiune subsidiară, care se grefează întotdeauna pe o acțiune principală, în constatarea nulității ori a nevalabilității titlului, ori înscrierii din C.F.

Singura rectificare de C.F., care era admisibilă, era cea de sub B. 12 din C.F. nr. 4861, dat fiind că titlul de proprietate al lui J.C.P. a fost anulat pe cale judecătorească. Curtea constată așadar că aceste motive de apel sunt întemeiate. În legătură cu acest motiv de apel, Curtea constată că sunt nefondate criticile referitoare la nesocotirea de către prima instanță a dispozițiilor Legii nr. 146/1997, câtă vreme, prin prisma art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 17 C. proc. civ., cererea reclamanților era scutită de plata taxelor de timbru.

Pe cale de consecință, în temeiul tuturor considerentelor de fapt și de drept expuse în paginile prezentei decizii, Curtea constată că este susceptibilă restituirea în natură, în favoarea reclamanților, a terenului marcat în S4 în anexa nr. 10 la raportul de expertiză, în suprafață de 419 mp, urmând ca pentru diferența de teren ce nu poate fi restituită în natură, precum și pentru construcțiile demolate, reclamanților să li se stabilească dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, ținând seama de despăgubirile pe care le-au primit la expropriere. Având în vedere prevederile din Decizia în interesul Legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea a apreciat că se poate pronunța direct asupra restituirii în natură, respectiv asupra acordării de măsuri reparatorii în echivalent, fără să mai fie necesară obligarea Primarului la a emite o dispoziție în acest sens.

Atât reclamanții, cât și pârâții F.N. și M. au solicitat cheltuieli de judecată în apel, aceste cheltuieli constând pe de o parte, în onorariul avocațial, iar pe de altă parte, în onorariul pentru expertiză. Onorariul pentru expertiză, fiind în sumă totală de 2.500 lei, a fost suportat jumătate/jumătate de către reclamanți și pârâți, astfel încât, în temeiul art. 276 C. proc. civ., față de soluția de admitere în parte a celor două apeluri, cheltuielile de judecată, constând în onorariul pentru expertiză, vor fi compensate integral. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții G.G., G.G. jr., P.T.G. și pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj – Napoca și Primarul Municipiului Cluj – Napoca.

Recurenții – reclamanți au susținut următoarele critici de nelegalitate a deciziilor recurate: În privința suprafeței de teren ce poate fi restituită în natură, instanța de apel trebuia să dispună restituirea în natură și cu privire la suprafața de 245 mp, în mod greșit instanța făcând aplicarea H.G. nr. 256/2007. Se susține că, ținând cont că instanța a reținut și că parcarea amintită s-a făcut în cursul anului 2007, și că Primăria, prin adeverința nr. 112067/2008, le-a comunicat că aceste amenajări nu constituie un impediment pentru retrocedarea terenului, fiind construcții provizorii, în mod greșit instanța de apel neținând cont de aceste aspecte și interpretând în mod greșit dispozițiile legale incidente.

Relativ la suprafața de teren pentru care s-a solicitat restituirea în echivalent, suprafața de 955 mp indicată este eronată, fiind o greșeală de calcul a instanței, în realitate suprafața fiind de 1.088 mp. O altă critică privește respingerea pretențiilor privind rectificarea C.F. nr. 138533 Cluj, prin radierea înscrierilor din C.F. cu privire la suprafața de 325 mp, susținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 34-36 din Legea nr. 7/1996; se mai susține că în mod eronat instanța i-a obligat la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul avocațial de 2.448 lei, fiind nejustificate cheltuielile acordate în favoarea pârâților și cu atât mai mult, cuantumul în care s-au acordat de instanța de apel.

Recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj – Napoca și Primarul Municipiului Cluj – Napoca susțin următoarele motive de nelegalitate. Cererea de chemare în judecată a fost tardiv formulată raportat la dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001: instanța a fost sesizată cu plângere împotriva dispoziției nr. 193 din 19 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj – Napoca la 5 mai 2006, iar, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau dispoziția motivată, trebuia contestată în 30 de zile de la comunicare. În speță, dispoziția nr. 193 din 19 ianuarie 2006 a fost comunicată la data de 26 ianuarie 2006, contestația reclamanților fiind tardivă.

Se mai susține încălcarea de către instanța de judecată a art. 8 din Legea nr. 10/2001 care exclude posibilitatea acordării de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru terenurile ce fac obiectul legilor fondului funciar. Instanțele au considerat în mod eronat că reclamanții sunt înscriși pe anexa nr. 39, dar nu s-a făcut dovada că hotărârea de validare a propunerii de înscriere a reclamanților în anexă ar fi fost comunicată acestora, astfel că măsura reparatorie nu este definitivă încă, și în plus, această măsură nici nu a fost efectiv pusă în aplicare de vreme ce nu s-a aprobat ca reclamanții să-și primească despăgubirile pentru suprafața de 1507 mp.

Atunci când motivează respingerea cererii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru suprafața de 695 mp instanța nu rămâne consecventă considerentelor expuse, apreciind că reclamanților li s-a recunoscut deja dreptul la despăgubiri și că, potrivit Legii nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005, despăgubirile acordate în baza legilor fondului funciar se calculează și se plătesc conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Ultima susținere vizează faptul că instanța a mai arătat că a identificat pe schiță o suprafață liberă de construcții noi autorizate, pe care exista doar o baracă din lemn al cărui proprietar nu a putut fi identificat, dar în mod eronat nu a dispus restituirea în natură a suprafeței de 367 mp.

În fine, se solicită exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2448 lei la care au fost obligați de către instanță. Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursurile ca nefondate pentru considerentele ce succed: Criticile recurenților – reclamanți nu pot fi primite. Instanța de apel a procedat la o justă interpretare și aplicare a prevederilor art. 2, art. 3, art. 11 din Legea nr. 10/2001 și a art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, considerând că numai terenul în suprafață de 419 mp, identificat prin S.4 în anexa la raportul de expertiză (parte integrantă la raportul de expertiză) poate fi restituit în natură, suprafața de 245 mp reprezentând o alee de circulație asfaltată fiind deci afectată unei utilități publice.

Susținerile privind reținerea eronată a unei suprafețe mai mici de teren pentru care ar fi îndreptățiți la restituirea prin echivalent nu pot conduce la reținerea nelegalităților deciziei recurate, suprafața de teren de 955 mp (diferența de teren) a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, iar instanța a considerat în mod corect că pentru această suprafață și pentru construcțiile demolate reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, având în vedere și despăgubirile pe care le-au primit la expropriere. Nici criticile privind petitele având ca obiect rectificarea C.F. nr. 138533 Cluj și cele privind cheltuieli de judecată nu se justifică.

Curtea de Apel a aplicat în mod legal dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, reținând că acest capăt de cerere are un caracter subsidiar, ce trebuia datorat unei acțiuni principale, respectiv de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare pe baza cărora s-au operat în Cartea Funciară respectivele înscrieri, cerere ce nu a fost formulată de reclamanți. De asemenea, s-a procedat la o justă aplicare a prevederilor art. 274 și art. 276 C. proc. civ., dispunându-se compensarea parțială a cheltuielilor de judecată. Nici recursurile declarate de pârâții Consiliul local al Municipiului Cluj – Napoca și Primarul Cluj – Napoca nu sunt fondate.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia recurată, a soluționat în mod just excepția tardivității invocate, reiterată prin motivele de recurs, considerând că cererea a fost promovată în termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (comunicarea deciziei a avut loc la 26 ianuarie 2006, iar plângerea a fost înregistrată la 16 februarie 2006), iar împrejurarea că nu s–a indicat exact numărul deciziei atacate și emitentul acesteia nu poate conduce la concluzia că plângerea nu a fost formulată în termenul legal. Relativ la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a constatat în mod just că acestea nu se aplică: simpla menționare a reclamanților în anexa 39 întocmită conform art. 17 din Legea nr. 1/2000, cu despăgubiri, pentru suprafața de 1007 mp din C.F.

nr. 4861/nr. top. 3811, neurmată de încasarea efectivă a despăgubirilor, nu echivalează cu soluționarea cererii de restituire a terenului, demonstrând faptul că, până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamanților nu le-a fost soluționată cererea de restituire în natură a terenului revendicat. De altfel, corect a reținut instanța că, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 10/2001 fac obiect al acestei legi speciale de reparație, imobilele preluate în perioada de referință, nerestituite până la momentul intrării în vigoare a legii. Criticile privind identificarea pe schiță a unei suprafețe libere de construcții noi, autorizate nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, iar motivul de recurs privind cheltuielile de judecată nu este justificat, fiind just aplicate de către instanță prevederile art. 274 - 276 C. proc.

civ., având în vedere soluția de admitere a celor două apeluri. Pentru aceste considerente, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține sentința civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții G.G., G.G. jr. și P.T.G. (1) și pârâții Consiliul local al municipiului Cluj Napoca prin Primar (2) și primarul municipiului Cluj – Napoca (3) împotriva deciziei civile nr. 78 A din 8 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010 .