ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1632/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1632/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 724 din 31

octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1760/2006 s-a

constatat renunțarea reclamanților G.G. și G.V. la judecarea cererii având ca

obiect anularea ordinului Prefectului nr. 376/2001, emis de Prefectura

județului Cluj; s-a admis excepția lipsa calității procesuale pasive a

pârâților Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca și Consiliul Județean

Cluj, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților, formulată în

contradictoriu cu acești pârâți; s-a admis în parte plângerea extinsă,

formulată de reclamanții G.G. și G.V., în contradictoriu cu Primarul

Municipiului Cluj – Napoca și, în consecință, s-a anulat în parte această

dispoziție, pârâtul fiind obligat să emită pe seama reclamanților o dispoziție

de restituire în natură a terenului în suprafață de 367 mp, parte din parcela

cu nr. top. 3811, situat în perimetrul ANBC74MA, indicat în schița anexă la

expertiză întocmită de expert G.T., aflată la fila 286 dosar, ce face parte

integrantă din sentință; s-a respins cererea de restituire în natură a

terenului până la concurența suprafeței de 1348 mp și de acordare a măsurilor

reparatorii în echivalent pentru suprafața de 695 mp; s-a dispus rectificarea C.F.

nr. 138533 Cluj - Napoca prin radierea tuturor înscrierilor făcute în această

carte funciară, precum și a C.F. nr. 4861 Cluj, prin radierea înscrierilor de

sub B. 12; pârâții Primarul municipiului Cluj – Napoca, F.N.Z.S., F.N.C.S. și

SC N. & M.I. SRL au fost obligați să plătească reclamanților suma de 389

lei cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, în considerentele sentinței faptul că,

inițial, imobilul a fost înscris în C.F. nr. 4861 Cluj nr. top. 3811, având

destinația de curte și grădină, cu casă din cărămidă formată din două corpuri

de clădire, constituind proprietatea tabulară a reclamanților sub B. 5, B. 8,

B. 6, B. 9, iar ulterior a trecut în proprietatea Statului Român în baza

decretului de expropriere nr. 166/1968, cu plata unor despăgubiri de 84.601

lei. Pentru o suprafață de 325 mp din nr. top. 3811 s-a eliberat titlul de

proprietate în favoarea numitului J.C.P., teren înscris ulterior în C.F. nr.

138533, în favoarea succesorilor acestuia, J.D. și S., cu nr. top. Nou 3811/1,

imobil înstrăinat succesiv prin contracte de vânzare-cumpărare autentice lui F.A.,

apoi lui J.L.M. și G., apoi lui SC N. & M.I. SRL, și mai apoi în favoarea

lui F.N. și M.

Prin ordinul prefectului nr.

376/2001 reclamanților li s-a restituit în baza Legii nr. 1/2000 o suprafață de

536 mp, iar pentru diferența de 1507 mp s-a dispus înscrierea acestora în anexa

39 cu despăgubiri, validată prin hotărârea nr. 35 din 24 aprilie 2001.

Prin dispoziția atacată s-a respins

cererea de restituire în natură a terenului, pe motiv că cererea de restituire

a terenului a fost soluționată în baza Legii nr. 18/1991, astfel încât nu mai

poate face obiectul Legii nr. 10/2001, însă în opinia Tribunalului acest teren

face obiectul Legii nr. 10/2001 întrucât, fiind un teren expropriat, se

încadrează în prevederile art. 11 din această lege, mai ales că nu s-a făcut

dovada că reclamanții ar fi beneficiat de despăgubiri ca urmare a înscrierii

lor în anexa nr. 39.

Expertiza întocmită în cauză de

expert G.T. a relevat faptul că este posibilă restituirea în natură doar a unei

părți din teren, de 367 mp, restul terenului fiind ocupat cu construcții, bloc

de locuințe, centrală termică, parcări asfaltate, parcări neamenajate, căi de

acces, trotuare, alei asfaltate.

Raportat la această stare de fapt,

Tribunalul a apreciat că acțiunea este întemeiată în parte, potrivit

dispozitivului sentinței.

În temeiul art. 36 pct. 1 și art. 38

din Legea nr. 7/1996 s-a dispus rectificarea înscrierilor din cartea funciară

conform dispozițiilor din dispozitivul sentinței.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel, în termen legal, pe de o parte reclamanții G.G. și G.V., iar pe

de altă parte pârâții Primarul municipiului Cluj – Napoca, F.N.Z.S. și M.V.M.

Apelanta G.V. a decedat pe parcursul

soluționării cauzei, respectiv la data de 18 februarie 2008, în cauză fiind

introduși succesorii acesteia, G.G. – soț supraviețuitor, G.G. jr. – fiu și P.T.G.,

nepoată de fiică predecedată, calitatea de succesori fiind dovedită cu actele

de stare civilă aflate la filele 29 – 33 dosar apel.

Prin propriul apel, reclamanții au

solicitat schimbarea sentinței apelate, în sensul de a se dispune obligarea

pârâtului la emiterea unei noi dispoziții prin care să fie restituit în natură

terenul liber în suprafață de 812 mp, iar pentru diferența de teren de 695 mp

să se acorde măsuri reparatorii în echivalent.

În motivarea apelului s-a arătat că

instanța de fond a apreciat în mod greșit că doar suprafața de 367 mp poate fi

restituită în natură, câtă vreme expertiza întocmită în cauză a evidențiat

existența unei suprafețe mai mari de teren, răspunzându-se astfel obiecțiunilor

formulate de către reclamanți.

S-a mai arătat de către reclamanți

că cei 536 mp teren, acordați prin ordinul prefectului, nu au fost identificați

în teren, iar reclamanții au constatat la fața locului că au apărut parcări

noi, amenajate cu rea-credință de către Primărie, pe terenul asupra căruia s-a

emis acest ordin.

Prin propriul apel, pârâtul Primarul

municipiului Cluj – Napoca a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, în

principal pe excepția tardivității cererii, iar în subsidiar ca nefondată, cu

motivarea că, prin cererea introductivă de instanță, reclamanții au contestat

dispoziția Primăriei din 17 ianuarie 206 privind Legea nr. 10/2001, în contradictoriu

cu Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj – Napoca și abia

ulterior, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a

acestui pârât, reclamanții și-au extins acțiunea împotriva Primarului

municipiului Cluj – Napoca, la 5 mai 2006, solicitând expres anularea

dispoziției nr. 193 d in 19 ianuarie 2006. În concluzie, arată pârâtul apelant,

s-a depășit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

pentru atacarea dispoziției.

În ceea ce privește fondul cauzei,

s-a arătat că prima instanță a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor

art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, ținând seama de faptul că pentru o

parte din teren, respectiv pentru 536 mp, reclamanții au primit Ordinul prefectului

nr. 376/2001, iar pentru diferența de 1507 mp au fost înscriși în anexa nr. 39

validată prin hotărârea nr. 35 din 24 aprilie 2001 a Comisiei județene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. Prin urmare, dacă terenul a făcut

obiectul Legii nr. 18/1991, nu mai poate face obiectul Legii nr. 10/2001.

În plus, instanța de fond nu a

stabilit exact dacă mai există teren liber în suprafață de 536 mp, sau teren în

plus față de acesta, instanța fondului acordându-le practic reclamanților 2410 mp

în loc de 2045 mp la cât ar fi fost îndreptățiți din care 903 mp în natură (536

mp prin ordinul prefectului și 367 mp prin sentința apelată), iar 1507 mp în

echivalent.

Prin propriul apel, pârâții M.V.M.

și F.N.Z.S., au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în

sensul respingerii acțiunii reclamantului, astfel cum a fost precizată și

extinsă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acestui apel au fost

reproduse concluziile primei instanțe, arătându-se că în mod nelegal a fost

admisă plângerea reclamanților, având în vedere că, pe de o parte, aceasta este

tardiv formulată, iar pe de altă parte, pentru că s-au încălcat dispozițiile

art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, arată apelanții, plângerea a

fost precizată abia la data de 5 mai 2006, în sensul anulării dispoziției nr.

193/2006, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj – Napoca, în

timp ce cererea de chemare în judecată inițială a fost înregistrată la 16

februarie 2006, în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul Local Cluj –

Napoca, reclamanții arătând că înțeleg să conteste „dispoziția Primăriei din 17

ianuarie 2006”.

În ceea ce privește fondul cauzei,

s-a arătat că atâta timp cât reclamanților li s-a eliberat ordinul prefectului

pentru 536 mp teren, iar pentru diferența de 1507 mp aceștia au fost înscriși

în anexa 39 pentru despăgubiri, hotărârea pronunțată de prima instanță a

încălcat dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, cererea reclamanților,

formulată în baza Legii nr. 10/2001, apărând ca fiind lipsită de interes.

Nu s-a făcut dovada, în speță, a

existenței vreunei suprafețe libere de teren din parcela cu nr. top. 3811, ce a

aparținut reclamanților, susceptibilă de a fi restituită în natură, expertiza

tehnică efectuată în cauză lăsând neelucidat acest aspect. În susținerea

acestui motiv de apel au fost reproduse considerentele expertizei întocmite în

fața primei instanțe, arătându-se că instanța de fond a omis să identifice

exact suprafața de 536 mp din Ordinul prefectului, a omis să verifice dacă

există suprapunere între această suprafață de teren și terenul de 367 mp

restituit prin sentință, a omis să identifice suprafața de 500 mp din C.F. nr.

138533 Cluj, și a omis să stabilească dacă suprafața de 367 mp se suprapune în

mod real sau nu cu suprafața de 325 mp înscrisă sub nr. top. 3811/1 din C.F.

138533 Cluj.

S-a mai arătat de către pârâții

apelanți că hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind dată cu încălcarea

prevederilor art. 112 pct. 3, art. 132 și art. 133 alin. (1) C. proc. civ.,

întrucât prin extinderea de acțiune formulată de reclamanți în contradictoriu

cu pârâții F.N. și M. nu s-a indicat obiectul cererii și valoarea lui și nici

pretențiile concrete față de pârâți, ceea ce atrage nulitatea extinderii de

acțiune.

Apoi instanța a încălcat

dispozițiile Legii nr. 146/1997 întrucât, reclamanții trebuiau să timbreze

cererile în rectificarea înscrierilor de C.F.

Instanța de fond a încălcat și

dispozițiile Legii nr. 7/1996 atunci când a dispus rectificarea cărților

funciare care putea fi făcută eventual în baza art. 36 din această lege, iar nu

în baza art. 38, mai ales că prima instanță nu a fost legal învestită cu vreo

cerere de anulare a titlurilor de proprietate ale pârâților, nu a analizat

valabilitatea acestor titluri, ceea ce înseamnă că nu se putea pronunța nici pe

rectificarea înscrierilor făcute în baza acestor titluri.

În sfârșit, arată apelanții,

instanța s-a pronunțat plus petita, întrucât, deși reclamanții au solicitat

anularea înscrierilor din C.F. nr. 138533 Cluj doar pentru 325 mp, despre care

susțineau că este identică cu suprafața pentru care titlul de proprietate al

lui J.C.P. a fost parțial anulat, totuși a dispus rectificarea C.F. pentru

întreaga suprafață de 500 mp.

În legătură cu acest apel, Curtea

constată că au calitatea de apelanți doar pârâții F.N.Z.S. și M.V.M., aceștia

fiind cei care au formulat declarația de apel în nume personal, în termen

legal, declarând apel la data de 20 februarie 2008, (f. 3, 4 dosar apel), și în

numele cărora, avocații aleși să-i reprezinte, au formulat motivele de apel,

inițial, în preambulul memoriului de apel fiind menționați doar acești doi

pârâți, care de altfel au fost înscriși ca semnatari ai apelului și la finalul

memoriului de apel (f. 43, 50 dosar apel).

Soțiile celor doi pârâți, M.C.G. și F.N.C.S.

nu au declarat apel împotriva hotărârii fondului, nici nu au înțeles să se

prevaleze de dispozițiile art. 293 C. proc. civ., astfel încât, menționarea

olografă în memoriul cuprinzând motivele de apel formulate de pârâții M.V.M. și

F.N.Z.S., independent de cine a făcut această mențiune olografă, nu este

susceptibilă să producă efecte juridice, în sensul de a le conferi acestor

pârâte calitatea de apelante în cauză.

Prin întâmpinarea formulată în

cauză, reclamanții au solicitat respingerea apelului pârâților M. și F.N.,

întrucât în calificarea introducerii în termen a unei acțiuni se are în vedere

cu prioritate data la care aceasta a fost înregistrată și formulată, iar nu

forma și condițiile îndeplinite de cererea de chemare în judecată, reclamanții

atacând dispoziția la Secția civilă a Tribunalului Cluj în termen de 30 zile de

la comunicare; în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că în cauză

sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât aceasta are un

caracter de complinire în raport de alte acte normative anterioare, prevederile

Legii nr. 10/2001 aplicându-se cu prioritate față de aceste măsuri (f. 65).

Consiliul Județean Cluj și

Prefectura județului Cluj au solicitat, prin întâmpinările formulate, să se

constate că nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin decizia civilă nr. 78 A din 12 martie 2009 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a admis apelurile în parte, apeluri

declarate de reclamanții G.G., G.G. jr., P.T.G. și F.N.Z.S. și M.V.M. și a

respins ca nefondat apelul pârâtului Primarul Municipiului Cluj – Napoca,

împotriva sentinței civile nr. 724 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj pe care a schimbat-o în parte, astfel: S-a dispus restituirea în natură, în

favoarea reclamanților, a terenului în suprafață de 419 mp, identificată prin S

4 în anexa la raportul de expertiză efectuat de expert M.M.T., parte integrantă

din hotărâre, situată între pct. E – F – G – H.

A fost stabilit dreptul

reclamanților la măsurile reparatorii, în echivalent pentru diferența de 955 mp

teren și pentru construcțiile demolate, având în vedere despăgubirile primite

la expropriere.

A fost înlăturată din sentința

dispoziția privitoare la respingerea cererii de restituire în natură a

diferenței de teren până la concurența suprafeței de 1348 mp și de acordare a

măsurilor reparatorii în echivalent pentru suprafața de 695 mp, precum și cea

privind obligarea pârâților F.N. și M. la plata cheltuielilor de judecată. Au

fost respinse petitele din cererea reclamanților privind rectificarea C.F. nr.

138533 Cluj, prin radierea tuturor înscrisurilor din această C.F.. A fost

menținută dispoziția din sentință privind radierea de sub B 12 din C.F. 4861,

nr. top. 3811/1, teren în suprafață de 325 mp Au fost menținute restul

dispozițiilor sentinței. Au fost compensate parțial cheltuielile de judecată în

apel, - constând în onorariile avocaților reclamanților și ale părților F.N. și

M., până la concurența sumei de 800 lei, și total în privința cheltuielilor de

judecată, constând în onorariile pentru expertiză și a obligat pârâta la plata

sumei de 2.448 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 republicată și modificată, decizia sau, după caz, dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură

poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la Secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare,

sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de

30 de zile de la comunicare.

Este adevărat că potrivit art. 112 C.

proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte

elemente, numele, domiciliul sau reședința părților, respectiv pentru

persoanele juridice denumirea și sediul lor, obiectul cererii și valoarea lui,

după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință, dar nu

este mai puțin adevărat că potrivit art. 114

1

C. proc. civ., la

primirea cererii de chemare în judecată, dacă se constată că cererea nu

întrunește condițiile prevăzute de lege, se va stabili un termen în acest sens,

aceste dispoziții fiind în concordanță cu prevederile art. 132 alin. (1) C.

proc. civ.

În nici un caz nu poate fi primită

susținerea apelanților, în sensul că cererea introductivă de instanță nu

cuprindea toate elementele pe care trebuie să le conțină o cerere de chemare în

judecată, conform art. 112 C. proc. civ., câtă vreme, prin cererea introductivă

în instanță, promovată în contradictoriu cu mai mulți pârâți, reclamanții au

arătat că înțeleg să conteste dispoziția Primăriei din 17 ianuarie 2006,

arătând că în timp util vor depune „și memoriu și documentele necesare”.

Prin urmare, obiectul cererii

introductive de instanță este clar precizat, și anume, anularea dispoziției

Primăriei emisă în baza Legii nr. 10/2001.

Este irelevant faptul că la acel

moment nu s-a indicat exact numărul acelei dispoziții și nici emitentul

acesteia, câtă vreme, aprecierea promovării în termen sau nu a unei acțiuni –

în cazul în care o anume lege prevede un anumit termen în acest sens, se

raportează la data la care aceasta a fost efectiv la instanța competentă să o

soluționeze, fiind suficient să se indice succint care este obiectul

respectivei cereri, un argument în acest sens constituindu-l chiar

posibilitățile conferite reclamantului de art. 114

1

și art. 132

alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, este de observat faptul că odată cu

cererea introductivă de instanță reclamanții au anexat acestei cereri

dispoziția atacată, fiind evident că aceasta era dispoziția împotriva căreia au

înțeles să formuleze contestație.

Condițiile de formă pe care ar

trebui să le îndeplinească cererea de chemare în judecată, eventual

nerespectate de către reclamanți, nu sunt de natură să le fie imputabile

acestora și să atragă în consecință sancțiunea respingerii acțiunii pentru

acest motiv, câtă vreme, pe de o p arte, cererea a fost promovată în termenul

prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, art.

84 C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată sau pentru

exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire

greșită.

Împrejurarea că prin cererea

introductivă de instanță – promovată înăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut

de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată -, reclamanții nu au

indicat exact numărul dispoziției pe care o atacă și nici emitentul acesteia,

făcând confuzie între Primărie și Primar – confuzie scuzabilă având în vedere

lipsa de pregătire juridică a reclamanților și neasistarea lor în acel moment

de către o persoană cu o pregătire juridică -, nu este de natură să conducă la

aprecierea că această plângere nu ar fi fost promovată în termen legal.

Din actele dosarului rezultă fără

putință de tăgadă că dispoziția atacată le-a fost comunicată reclamanților la

data de 26 ianuarie 2006 (dovadă de comunicare – fila 17 dosar fond), iar

plângerea împotriva acestei dispoziții a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Cluj – instanța competentă potrivit art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 republicată -, la data de 16 februarie 2006, deci înăuntrul

termenului de 30 de zile reglementat de acest text legal.

Prin prisma considerentelor mai sus

expuse, Curtea a constatat că plângerea formulată de reclamanți împotriva

dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001 a fost promovată în termen legal,

reglementat de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel

încât, urmează să se respingă ca vădit nefondată excepția tardivității

plângerii, invocată de pârâții apelanți, concomitent cu înlăturarea ca

nefondate a acestor motive de apel.

Cu privire la circumstanțele de fapt

ale cauzei, Curtea a reținut că prin dispoziția nr. 193 din 19 ianuarie 2006,

emisă de Primarul municipiului Cluj – Napoca, s-a respins cererea formulată de

notificatorii G.G. și G.V., pentru restituirea în natură a terenului înscris în

C.F. nr. 4861 Cluj, nr. top. 3811, situat în Cluj – Napoca, pe motiv că cererea

este lipsită de obiect, fiind soluționată în baza Legii nr. 18/1991,

propunându-se totodată acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005 pentru construcțiile expropriate și demolate, inițial

amplasate pe terenul cu nr. top. 3811, urmând să fie avute în vedere

despăgubirile primite la expropriere (f. 3 dosar fond).

Prin notificarea nr. 452 din 8 iunie

2001 (f. 20, 40 dosar fond) reclamanții solicitaseră să fie despăgubiți în baza

Legii nr. 10/2001, pentru casa și atelierul care au fost demolate în anul 1988,

în urma exproprierii, și să le fie restituit în natură terenul liber, aceștia

recunoscând prin declarația autentificată sub nr. 9512 din 6 iulie 2005 că în

urma exproprierii imobilului, prin Decretul de expropriere nr. 166/1988, au

primit de la stat despăgubiri în sumă de 83.728 lei (f. 48 dosar fond).

Din referatul care a stat la baza

emiterii dispoziției atacate rezultă faptul că imobilul înscris în C.F. nr.

4861 nr. top. 3811 și care a constituit proprietatea tabulară a reclamanților,

cu titlu de drept cumpărare, aceștia fiind întabulați în anul 1949 și 1950 sub

B. 5, B. 6, B. 8 și B. 9, a fost expropriat, construcțiile au fost demolate,

iar din suprafața totală de 2.043 mp reclamanților li s-a restituit în natură o

suprafață de 536 mp, prin Ordinul Prefecturii nr. 376 din 21 mai 2001, iar pentru

diferența de 1.507 mp reclamanții au fost înscriși în anexa nr. 39 pentru

despăgubiri, anexă validată prin Hotărârea nr. 35 din 24 aprilie 2001 a Comisiei județene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (f. 19, 21, 103, 155, 327 dosar

fond).

Concret, imobilul din C.F. nr. 4861

Cluj nr. top. 3811 a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 166 din

20 iunie 1988, în vederea construirii ansamblului de locuințe, reclamanților

stabilindu-li-se despăgubiri la expropriere în sumă totală de 84.601 lei, din

care 4.596,75 lei pentru teren, la valoare de 2,25 lei/mp, iar 80.004,25 lei

despăgubiri pentru construcție (fila 32, 37).

După preluarea imobilului de către

Statul Român cu titlu de expropriere, nr. top. Inițial nr. 3811 a fost dezmembrat, prin încheierea de C.F. nr. 12768, conexată cu C.F. nr. 16560 din 23

octombrie 2000, la data de 21 august 2000, în baza sentinței civile nr. 5010

din 27 iunie 2000 a Judecătoriei Cluj – Napoca pronunțată în dosarul nr.

3580/2000 și în baza încheierii civile din 13 septembrie 2000, definitive prin

neapelare, în două imobile cu nr. top. noi, 3811, teren de 325 mp, transcris în

C.F. nr. 138533 nou înființată în favoarea lui J.D. și J.S., și nr. tolp nou

3811/2 în suprafață de 1318 mp, reînscris în C.F. nr. 4861 Cluj, în favoarea

vechiului proprietar Gal, sub A + 2 (f. 22, 23 dosar fond).

Această nouă situație de carte

funciară a fost determinată de împrejurarea că în favoarea numitului J.C.P. a

fost emis, în baza Legii nr. 18/1991, titlul de proprietate nr. 28859/186 din

21 iunie 1996, pentru 500 mp (f. 141 dosar fond), teren care, cu ocazia

întabulării titlului de proprietate în C prin sentința nr. 5010 din 27 iunie

2000, dosar nr. 3580/2000 al Judecătoriei Cluj – Napoca ca suprapunându-se

parțial cu nr. top. 3811, pe suprafața de 325 mp, și parțial, pe 175 mp, pe nr.

top. 3810 (f. 22, 23, 95, 101 dosar fond), această sentință fiind întabulată în

C.F. 138533 Cluj, unde, inițial sub B. 1 și B. 2 au figurat ca proprietari

succesorii lui J.C.P., J.D. și J.S.M., iar ulterior, proprietatea a fost

transmisă, prin contracte de vânzare cumpărare autentice succesive, în favoarea

cumpărătorilor F.A., J.L.M., J.G., SC N.M.I. SRL, M.V.M., M.C.G., F.N.Z.S. și F.N.C.S.

(f. 136, 138 – 140 dosar fond, f. 289 – 292 dosar apel).

Acest titlu de proprietate al lui J.C.P.

a fost anulat parțial pentru suprafața de 325 mp, prin sentința civilă nr.

10467/2003, pronunțată în dosarul nr. 4657/2003 al Judecătoriei Cluj – Napoca,

hotărâre judecătorească care însă nu a fost operată în cartea funciară până la

acest moment, ca urmare a admiterii acțiunii formulată de reclamanții Gal

pentru constatarea nulității absolute a acestui titlu (f. 53, 133 dosar fond).

Din considerentele și concluziile

expertizei, coroborate cu anexa nr. 10 la expertiză, reprezentând planul cu

situația terenului liber (f. 220 dosar apel), a rezultat faptul că este teren

liber în înțelesul Legii nr. 10/2001, susceptibil de restituire în natură,

terenul marcat prin S4 în anexa nr. 10, în suprafață de 419 mp, colorat în

verde, menționat între punctele E – F – G – H.

Expertul a apreciat că și o altă

suprafață, colorată tot în verde în anexa nr. 10, marcată prin S2a, în

suprafață de 245 mp, ar fi teren liber, susceptibil de restituirea în natură,

mai ales că se găsește în continuarea terenului de 536 mp, ce deja a fost

restituit reclamanților prin ordinul prefecturii nr. 376/2001, marcat prin S2b

și colorat în maro în anexa nr. 10, cu precizarea că terenul de 245 mp

reprezintă o alee de circulație asfaltată.

Cu privire la dispozițiile legale

aplicabile în speță.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 1072001 republicată și actualizată, imobilele preluate în mod abuziv de

stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și nerestituite – până la momentul

intrării în vigoare a acestei legi (s.n.) -, se restituie, în natură, în

condițiile prezentei legi, restituirea în natură fiind regula consacrată nu

numai în dispozițiile art. 1 alin. (1), dar și în textul art. 7 alin. (1) și

art. 9 din aceeași lege, iar excepția constituind-o, atunci când restituirea în

natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin prisma art. 2 alin. (1) lit. h)

și i) din Legea nr. 10/2001 republicată, preluarea imobilului în litigiu apare

ca fiind una abuzivă și întrucât se situează în perioada de referință supusă

analizei legii, este evident că imobilul în litigiu se încadrează în

prevederile Legii nr. 10/2001.

În temeiul prevederilor art. 3 alin.

(1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din aceeași lege, reclamanții au calitatea de

persoane îndreptățite la a pretinde măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.

10/2001.

Art. 11 din aceeași lege prevede

următoarele:

(1) Imobilele expropriate și ale

căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în

natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea

dispozițiilor legale. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire,

restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând

valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare

stabilit conform legislației în vigoare.

(2) În cazul în care construcțiile

expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările

pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu

construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire,

restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre

valoarea despăgubirii primite și valoarea construcțiilor demolate așa cum a

fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu

coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.

(3) În cazul în care construcțiile

expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține

restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de

construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile

reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4),

(5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător.

(4) În cazul în care lucrările

pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat,

măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

(5) Valoarea construcțiilor

expropriate și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data

soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de

evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului.

(6) Valoarea construcțiilor

expropriate, care nu se pot restitui în natură și a terenurilor aferente

acestora se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării

notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

(7) În situațiile prevăzute la alin.

(2), (3) și (4) valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin

scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv

pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobilul

expropriat – teren și construcții – care nu se poate restitui în natură,

stabilită potrivit alin. (5) și (6).

(8) În situațiile prevăzute la alin.

(2), (3) și (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare

cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită

potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei

îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv.

Art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007

prevede că nu se restituie în natură acele suprafețe de teren care sunt

afectate unor amenajări de utilitate publică sau sunt afectate unei unități

publice, respectiv, acele suprafețe de teren care sunt supuse unor amenajări

destinate a deservi nevoile comunității, și anume căile de comunicație, străzi,

alei, trotuare, dotări tehnico – edilitare subterane, amenajări de spații verzi

în jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale,

străzi, trotuare, parcări amenajate, etc., prin prisma acestui text legal fiind

discutabil dacă este admisibilă restituirea în natură a terenului marcat în

anexa nr. 10 la expertiză prin S2a, în suprafață de 245 mp, și care reprezintă

o alee de circulație asfaltată.

În schimb, este susceptibilă de

restituire în natură suprafața de sub S4, chiar dacă pe acest teren este

amplasat un garaj, întrucât acest garaj este o construcție cu caracter

provizoriu, demontabilă, în acest sens dispunând și prevederile art. 10 alin.

(3) teza finală din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată.

Cu privire la inaplicabilitatea în

cauză a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată,

Curtea a constatat că:

Acest text legal prevede că nu intră

sub incidența Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul

localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele

al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 a fondului

funciar, cu modificările ulterioare.

Curtea a constatat însă că în cauză

nu sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

republicată, în privința terenului revendicat de reclamanți, având în vedere

cel puțin următoarele argumente:

În primul rând, art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 republicată prevede faptul că fac obiectul aceste legi

imobilele care au fost preluate în perioada de referință și nerestituite până

la momentul intrării în vigoare a legii.

În al doilea rând, art. 1 lit. f)

din H.G. nr. 250/2007 statuează în sensul că prevederile Legii nr. 10/2001 au

caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale

anterioare și, în cazul în care acestea din urmă conțin alte măsuri,

prevederile legii se aplică cu prioritate în raport cu respectivele măsuri,

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 prevalând asupra altor

proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunuri care fac

obiectul Legii nr. 10/2001.

Or, în speță, simpla menționare a

reclamanților în anexa nr. 39, întocmită conform art. 17 din Legea nr. 1/2000,

cu despăgubiri pentru suprafața de 1.507 mp din C.F. nr. 4861 nr. top. 3811 (f.

155 – 156 dosar fond), neurmată de materializarea efectivă a încasării acestor

despăgubiri de către reclamanți, în nici un caz nu echivalează cu o soluționare

a cererii reclamanților în baza legilor fondului funciar, ci are de departe

valoarea clară a faptului că până la momentul intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001 reclamanților nu le-a fost soluționată cererea de restituire în natură

a terenului revendicat.

În al treilea rând, un argument în

plus, în sprijinul ideii că în speță nu se aplică prevederile art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, îl constituie și faptul că Legea nr. 10/2001 reprezintă

o lege specială de reparație în materia imobilelor expropriate, conținând în

textul art. 11 prevederi exprese referitoare la modul de soluționare a

cererilor formulate în baza acestei legi, de persoanele îndreptățite, cu

privire la imobile expropriate.

Pe cale de consecință, Curtea

constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001.

Cu privire la motivul de apel referitor

la greșita rectificare de către prima instanță a cărților funciare, precum și

cu privire la motivul de apel referitor la pronunțarea plus petita de către

prima instanță.

Prin cererea de chemare în judecată

precizată și extinsă (f. 118, f. 78, 133, 149 dosar fond), reclamanții au

solicitat rectificarea tuturor înscrierilor din C.F. nr. 138533, respectiv a

înscrierii de sub B. 12 din C.F. nr. 4861, însă, nicăieri, prin nici una din precizările

și extinderile de acțiune, nu au solicitat și anularea contractelor de vânzare-cumpărare

pe baza cărora s-au operat în C.F. respectivele înscrieri, astfel încât, în

speță, nu se putea soluționa favorabil această solicitare a reclamanților, decât

cu nesocotirea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996 și ale art. 129 alin.

final C. proc. civ., mai ales că, acțiunea în rectificare de C.F. este o

acțiune subsidiară, care se grefează întotdeauna pe o acțiune principală, în

constatarea nulității ori a nevalabilității titlului, ori înscrierii din C.F. Singura

rectificare de C.F., care era admisibilă, era cea de sub B. 12 din C.F. nr.

4861, dat fiind că titlul de proprietate al lui J.C.P. a fost anulat pe cale

judecătorească.

Curtea constată așadar că aceste

motive de apel sunt întemeiate.

În legătură cu acest motiv de apel,

Curtea constată că sunt nefondate criticile referitoare la nesocotirea de către

prima instanță a dispozițiilor Legii nr. 146/1997, câtă vreme, prin prisma art.

50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 17 C. proc. civ., cererea

reclamanților era scutită de plata taxelor de timbru.

Pe cale de consecință, în temeiul

tuturor considerentelor de fapt și de drept expuse în paginile prezentei

decizii, Curtea constată că este susceptibilă restituirea în natură, în

favoarea reclamanților, a terenului marcat în S4 în anexa nr. 10 la raportul de

expertiză, în suprafață de 419 mp, urmând ca pentru diferența de teren ce nu

poate fi restituită în natură, precum și pentru construcțiile demolate,

reclamanților să li se stabilească dreptul la măsuri reparatorii în echivalent,

ținând seama de despăgubirile pe care le-au primit la expropriere.

Având în vedere prevederile din

Decizia în interesul Legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Curtea a apreciat că se poate pronunța direct asupra restituirii în natură,

respectiv asupra acordării de măsuri reparatorii în echivalent, fără să mai fie

necesară obligarea Primarului la a emite o dispoziție în acest sens.

Atât reclamanții, cât și pârâții F.N.

și M. au solicitat cheltuieli de judecată în apel, aceste cheltuieli constând

pe de o parte, în onorariul avocațial, iar pe de altă parte, în onorariul

pentru expertiză.

Onorariul pentru expertiză, fiind în

sumă totală de 2.500 lei, a fost suportat jumătate/jumătate de către reclamanți

și pârâți, astfel încât, în temeiul art. 276 C. proc. civ., față de soluția de

admitere în parte a celor două apeluri, cheltuielile de judecată, constând în

onorariul pentru expertiză, vor fi compensate integral.

Împotriva deciziei au declarat

recurs reclamanții G.G., G.G. jr., P.T.G. și pârâții Consiliul Local al

Municipiului Cluj – Napoca și Primarul Municipiului Cluj – Napoca.

Recurenții – reclamanți au susținut

următoarele critici de nelegalitate a deciziilor recurate:

În privința suprafeței de teren ce

poate fi restituită în natură, instanța de apel trebuia să dispună restituirea

în natură și cu privire la suprafața de 245 mp, în mod greșit instanța făcând

aplicarea H.G. nr. 256/2007. Se susține că, ținând cont că instanța a reținut

și că parcarea amintită s-a făcut în cursul anului 2007, și că Primăria, prin

adeverința nr. 112067/2008, le-a comunicat că aceste amenajări nu constituie un

impediment pentru retrocedarea terenului, fiind construcții provizorii, în mod

greșit instanța de apel neținând cont de aceste aspecte și interpretând în mod

greșit dispozițiile legale incidente.

Relativ la suprafața de teren pentru

care s-a solicitat restituirea în echivalent, suprafața de 955 mp indicată este

eronată, fiind o greșeală de calcul a instanței, în realitate suprafața fiind

de 1.088 mp.

O altă critică privește respingerea

pretențiilor privind rectificarea C.F. nr. 138533 Cluj, prin radierea

înscrierilor din C.F. cu privire la suprafața de 325 mp, susținându-se că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 34-36 din Legea nr. 7/1996; se mai

susține că în mod eronat instanța i-a obligat la plata cheltuielilor judiciare

reprezentând onorariul avocațial de 2.448 lei, fiind nejustificate cheltuielile

acordate în favoarea pârâților și cu atât mai mult, cuantumul în care s-au

acordat de instanța de apel.

Recursurile declarate de pârâții

Consiliul Local al Municipiului Cluj – Napoca și Primarul Municipiului Cluj –

Napoca susțin următoarele motive de nelegalitate.

Cererea de chemare în judecată a

fost tardiv formulată raportat la dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr.

10/2001: instanța a fost sesizată cu plângere împotriva dispoziției nr. 193 din

19 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj – Napoca la 5 mai 2006,

iar, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau dispoziția

motivată, trebuia contestată în 30 de zile de la comunicare. În speță,

dispoziția nr. 193 din 19 ianuarie 2006 a fost comunicată la data de 26 ianuarie 2006, contestația reclamanților fiind tardivă.

Se mai susține încălcarea de către

instanța de judecată a art. 8 din Legea nr. 10/2001 care exclude posibilitatea

acordării de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru terenurile

ce fac obiectul legilor fondului funciar. Instanțele au considerat în mod

eronat că reclamanții sunt înscriși pe anexa nr. 39, dar nu s-a făcut dovada că

hotărârea de validare a propunerii de înscriere a reclamanților în anexă ar fi

fost comunicată acestora, astfel că măsura reparatorie nu este definitivă încă,

și în plus, această măsură nici nu a fost efectiv pusă în aplicare de vreme ce

nu s-a aprobat ca reclamanții să-și primească despăgubirile pentru suprafața de

1507 mp.

Atunci când motivează respingerea

cererii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru suprafața de

695 mp instanța nu rămâne consecventă considerentelor expuse, apreciind că

reclamanților li s-a recunoscut deja dreptul la despăgubiri și că, potrivit

Legii nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005, despăgubirile acordate în

baza legilor fondului funciar se calculează și se plătesc conform Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Ultima susținere vizează faptul că

instanța a mai arătat că a identificat pe schiță o suprafață liberă de

construcții noi autorizate, pe care exista doar o baracă din lemn al cărui

proprietar nu a putut fi identificat, dar în mod eronat nu a dispus restituirea

în natură a suprafeței de 367 mp.

În fine, se solicită exonerarea

pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2448 lei la care

au fost obligați de către instanță.

Analizând recursurile declarate prin

prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge recursurile ca nefondate pentru considerentele

ce succed:

Criticile recurenților – reclamanți

nu pot fi primite. Instanța de apel a procedat la o justă interpretare și

aplicare a prevederilor art. 2, art. 3, art. 11 din Legea nr. 10/2001 și a art.

10.3 din H.G. nr. 250/2007, considerând că numai terenul în suprafață de 419 mp,

identificat prin S.4 în anexa la raportul de expertiză (parte integrantă la

raportul de expertiză) poate fi restituit în natură, suprafața de 245 mp

reprezentând o alee de circulație asfaltată fiind deci afectată unei utilități

publice.

Susținerile privind reținerea

eronată a unei suprafețe mai mici de teren pentru care ar fi îndreptățiți la

restituirea prin echivalent nu pot conduce la reținerea nelegalităților

deciziei recurate, suprafața de teren de 955 mp (diferența de teren) a fost

identificată prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, iar instanța

a considerat în mod corect că pentru această suprafață și pentru construcțiile

demolate reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, având în

vedere și despăgubirile pe care le-au primit la expropriere.

Nici criticile privind petitele

având ca obiect rectificarea C.F. nr. 138533 Cluj și cele privind cheltuieli de

judecată nu se justifică. Curtea de Apel a aplicat în mod legal dispozițiile

art. 34 din Legea nr. 7/1996, reținând că acest capăt de cerere are un caracter

subsidiar, ce trebuia datorat unei acțiuni principale, respectiv de anulare a

contractelor de vânzare-cumpărare pe baza cărora s-au operat în Cartea Funciară

respectivele înscrieri, cerere ce nu a fost formulată de reclamanți.

De asemenea, s-a procedat la o justă

aplicare a prevederilor art. 274 și art. 276 C. proc. civ., dispunându-se

compensarea parțială a cheltuielilor de judecată.

Nici recursurile declarate de

pârâții Consiliul local al Municipiului Cluj – Napoca și Primarul Cluj – Napoca

nu sunt fondate.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

recurată, a soluționat în mod just excepția tardivității invocate, reiterată

prin motivele de recurs, considerând că cererea a fost promovată în termenul

prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (comunicarea deciziei a

avut loc la 26 ianuarie 2006, iar plângerea a fost înregistrată la 16 februarie

2006), iar împrejurarea că nu s–a indicat exact numărul deciziei atacate și

emitentul acesteia nu poate conduce la concluzia că plângerea nu a fost formulată

în termenul legal.

Relativ la dispozițiile art. 8 din

Legea nr. 10/2001, instanța de apel a constatat în mod just că acestea nu se

aplică: simpla menționare a reclamanților în anexa 39 întocmită conform art. 17

din Legea nr. 1/2000, cu despăgubiri, pentru suprafața de 1007 mp din C.F. nr.

4861/nr. top. 3811, neurmată de încasarea efectivă a despăgubirilor, nu

echivalează cu soluționarea cererii de restituire a terenului, demonstrând

faptul că, până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001

reclamanților nu le-a fost soluționată cererea de restituire în natură a

terenului revendicat. De altfel, corect a reținut instanța că, în conformitate

cu art. 1 din Legea nr. 10/2001 fac obiect al acestei legi speciale de

reparație, imobilele preluate în perioada de referință, nerestituite până la

momentul intrării în vigoare a legii.

Criticile privind identificarea pe

schiță a unei suprafețe libere de construcții noi, autorizate nu pot conduce la

reținerea nelegalității deciziei recurate, iar motivul de recurs privind

cheltuielile de judecată nu este justificat, fiind just aplicate de către

instanță prevederile art. 274 - 276 C. proc. civ., având în vedere soluția de

admitere a celor două apeluri.

Pentru aceste considerente, se vor

respinge ca nefondate recursurile declarate și în baza art. 312 C. proc. civ.

se va menține sentința civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanții G.G., G.G. jr. și P.T.G. (1) și pârâții Consiliul local al municipiului

Cluj Napoca prin Primar (2) și primarul municipiului Cluj – Napoca (3)

împotriva deciziei civile nr. 78 A din 8 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 martie 2010

.