ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1632/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1632/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 8 august 2005, reclamanta

G.B.L.D. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca,

solicitând anularea Dispoziției nr. 1667 din 5 iulie 2005 emisă de pârât și

restituirea în natură a terenului în suprafață de 500 mp, situat în municipiul

Cluj Napoca, str. B. nr. 6A.

Soluționând litigiul

în primă instanță, Tribunalul Cluj, secția civilă, prin Sentința nr. 893 din 13

octombrie 2006, a admis în parte acțiunea, a dispus anularea în parte a

Dispoziției nr. 1667 din 5 iulie 2005 și a obligat pe pârât să emită dispoziție

de restituire în natură a terenului în suprafață de 294 mp înscris în CF 21044

Cluj Napoca, nr. top 10757/1, potrivit expertizei întocmită în cauză de expert

C.G.; a respins acțiunea în ce privește restituirea în natură a diferenței de

teren de la 294 mp până la 500 mp, pentru care a fost menținută Dispoziția nr.

1667 din 5 iulie 2005 în ceea ce privește acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent; a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 475 RON

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Dispoziția nr.

1667 din 5 iulie 2005, emisă de pârât, a fost respinsă cererea de restituire în

natură a terenului situat în str. B. nr. 6 A înscris în CF nr. 21044 nr. top.

10757/1, formulată de reclamantă prin Notificarea nr. 84 din 17 mai 2001

întrucât terenul este situat în zona sistematizată fiind parțial ocupat cu

construcția unui bloc.

Expertiza efectuată

în cauză de către expert C.G. a stabilit că terenul înscris în CF 21044 Cluj

nr. top. 10757/1 situat în Cluj Napoca str. B. nr. 6 este ocupat parțial de

construcții, între care un bloc de locuințe pe str. A.V. nr. 5 care ocupă o

suprafață de 61 mp și un punct de colectare a gunoiului menajer care ocupă o

suprafață de 13 mp.

S-a stabilit că

punctul de colectare a gunoiului menajer este mobil și demontabil, rezultând

suprafața terenului liber de construcții de 439 mp.

Expertul a

concluzionat că suprafața restituibilă ar fi de 294 mp relevată pe planul de

situație între punctele 1, 2, 7 și 8, întrucât pe suprafața de 145 mp relevată

pe plan între punctele 2, 3, 4, 5, 6 și 7, dacă s-ar edifica anumite

construcții, acestea ar obtura vizibilitatea apartamentelor situate la fațada

de vest a blocului nr. 5.

Având în vedere

concluziile expertului în sensul că pe teren există o construcție demontabilă

și că aceea porțiune de teren poate fi restituită în natură, tribunalul, în

temeiul art. 1 și urm., art. 26 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a

admis în parte acțiunea, a dispus anularea în parte a Dispoziției nr. 1667 din

5 iulie 2005 emisă de pârât cu privire la suprafața de 294 mp teren înscris în

CF 21044 Cluj Napoca, nr. top 10757/1 și a obligat pârâtul să emită dispoziție

de restituire în natură a terenului în suprafață de 294 mp teren înscris în CF

21044 Cluj Napoca, nr. top 10757/1.

Tribunalul a respins

acțiunea în ceea ce privește restituirea în natură a diferenței de teren de la

294 mp până la 500 mp, pentru care a fost menținută Dispoziția nr. 1667 din 5

iulie 2005 în partea referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent deoarece acest teren nu este liber și nu poate fi restituit,

întrucât pe suprafața de 145 mp relevată pe plan între punctele 2, 3, 4, 5, 6

și 7, dacă s-ar edifica anumite construcții, acestea ar obtura vizibilitatea

apartamentelor situate la fațada de vest a blocului nr. 5.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul.

Curtea de Apel Cluj,

secția I civilă, prin Decizia nr. 19A din 24 februarie 2012 a respins, ca

nefondate, ambele apeluri.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut că sentința tribunalului este legală

întrucât expertiza tehnică judiciară administrată în primă instanță a stabilit

cu certitudine împrejurarea că restituirea în natură este posibilă numai în

limitele unei suprafețe de 294 mp, teren care fiind liber de construcții și

neafectat de utilități publice este susceptibil de restituire în natură, în

sensul legii.

În ceea ce privește

solicitarea reclamantei de compensare a terenului nerestituit în natură cu un

alt teren învecinat cu suprafața de 294 mp, instanța de apel a reținut că

entitatea învestită cu soluționarea notificării, Primăria Municipiului Cluj

Napoca, a comunicat în mod explicit că nu deține bunuri disponibile, respectiv

terenuri care ar putea fi oferite reclamantei în compensare.

Mai mult decât atât,

instanța de apel a reținut că imobilul teren identificat de reclamantă face

obiectul unei alte cereri de restituire, formulată de un terț, nefiind un teren

disponibil în sensul legii.

Totodată, instanța de

apel a constatat că, prin Sentința nr. 14700 din 18 noiembrie 2009, pronunțată

în Dosar nr. 3258/211/2007 al Judecătoriei Cluj Napoca, a fost admisă acțiunea

reclamantei G.B.L.D., în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj Napoca,

Municipiul Cluj Napoca și Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, fiind

obligați pârâții să întocmească și să afișeze tabelul cuprinzând bunurile

disponibile și serviciile ce pot fi acordate în compensare, potrivit art. 1

alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Prin aceeași sentință, pârâții au fost

obligați să includă în acest tabel imobilul teren în suprafață de 206 mp,

identificat cu nr. top nou 10750/1/1/2, 10752/1/1/2, 10753/1/1/2, 10755/1/12,

10757/1/1/1/2, 10757/2/1/1/2, 10758/1/1/1/1/2, 10758/2/1/1/1/2.

Ulterior, prin

Decizia civilă nr. 352/2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr.

910/117/2010, sentința a fost schimbată în parte, fiind înlăturată obligația

pârâților de a include în tabelul bunurilor disponibile terenul în suprafață de

206 mp, întrucât acest teren face obiectul unei cereri de revendicare,

formulată de numita R.C., cerere înregistrată sub nr. 84312/2005 și

nesoluționată. Această decizie a rămas irevocabilă, prin respingerea

recursurilor declarate în cauză (Decizia nr. 5240 din 14 decembrie 2011 a

Curții de Apel Cluj).

Prin Adresa nr.

5558/452 din 26 ianuarie 2007, Primăria municipiului Cluj Napoca, Direcția

Fondului Imobiliar de Stat, a comunicat instanței faptul că primăria nu dispune

de teren sau alte bunuri care ar putea fi oferite în compensare pentru imobilele

revendicate, care nu pot fi restituite revendicatorilor.

În concluzie,

instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că pentru

diferența până la 500 mp teren, care nu poate fi restituită în natură,

reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, cuantificate,

prin Dispoziția nr. 1667 din 5 iulie 2005, emisă înainte de intrarea în vigoare

a Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâtul.

recursul reclamantei.

Prin criticile

formulate, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

reclamantă susține că decizia instanței de apel este parțial nelegală în ceea

ce privește soluționarea cererii de compensare cu un alt teren identificat ca

fiind liber, cu motivarea că pârâtul nu deține terenuri libere de acordat în

compensare, iar terenul identificat de către reclamantă este revendicat de

către o altă persoană. Susține că instanța de apel a procedat în mod nelegal,

întrucât nu avea cum să se raporteze la simplele susțineri ale pârâtului,

respectiv la adresa aflată la fila nr. 17 în dosarul de apel. De altfel, arată

că pârâtul, prin toate răspunsurile comunicate, la solicitările instanțelor, a

susținut că nu deține teren în compensare pentru a fi acordat ca suprafață în

echivalent valoric pentru terenurile preluate abuziv de către stat, aspect care

denotă reaua-voință de care continuă să dea dovadă pârâtul. În continuare arată

că a făcut demersuri și a identificat, în vecinătatea suprafeței de teren

primită în natură, un lot de teren pe care se află construcții demontabile,

respectiv garaje de metal pe o suprafață de 85 mp, restul de 121 mp fiind teren

viran, neamenajat, situat în afara locului amenajat ca spațiu de joacă pentru

copii, aspecte care rezultă din expertiza efectuată în cauză și fotografiile

depuse la ultimul termen de judecată. Susține că din expertiza tehnică

efectuată de expert F.F. în Dosarul nr. 3258/211/2007, rezultă că acest teren

este liber, iar concluziile expertului sunt în sensul că poate fi atribuit în

compensare. Mai susține că în mod greșit instanța de apel a apreciat că un

motiv de imposibilitate a atribuirii terenului în favoarea reclamantei este

faptul că acesta este revendicat de către o terță persoană, proprietară de

carte funciară expropriată la rândul său întrucât acest aspect nu are susținere

în actele dosarului.

Recurenta reclamantă

susține că acest aspect nu este real și nu are relevanță în cauză, deoarece

deși există respectiva cerere de revendicare se poate observa cu ușurință că

aceasta este formulată pentru un teren situat în aceeași carte funciară, dar

reprezentând un alt teren topografic, care nu se suprapune cu cel pe care

expertul îl identificase ca fiind disponibil pentru a fi restituit în natură.

În continuare susține că instanța de recurs poate da eficacitate acestor probe

administrate în contradictoriu cu pârâtul chiar dacă prin grava eroare

săvârșită de către instanța ce a judecat recursul din Dosarul nr. 910/117/2010

s-a înlăturat obligația pârâților de a include terenul pe tabelul bunurilor

disponibile. Arată că prin soluțiile celor două instanțe de fond și de apel,

s-au încălcat normele legale, respectiv prevederile art. 26 din Legea nr.

10/2001.

Recurenta reclamantă

susține că din textul de lege menționat, rezultă cu claritate și fără nici o

posibilitate de interpretare, că prima variantă de despăgubire este aceea a

compensării cu alte bunuri și servicii, iar numai în situații de excepție,

respectiv atunci când compensarea nu este posibilă sau nu este acceptată de

persoana îndreptățită, pârâtul ar fi avut dreptul să ofere ca despăgubire alte

măsuri reparatorii prin echivalent, așa cum a procedat în cazul de față.

Reclamanta susține că atât practica instanțelor interne cât și a instanței europene

este în sensul restituirii în natură, indiferent că este vorba de vechiul

amplasament sau prin compensare.

privește recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca.

Invocând incidența

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul pârât susține că decizia recurată

este nelegală întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 11 pct. 4 din

Legea nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul în care lucrările pentru care s-a

dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent.

Mai mult, recurentul

arată că sistematizarea are drept scop organizarea judicioasă a teritoriului

țării, județelor și comunelor, a localităților urbane și rurale, zonarea

funcțională privind modul de folosință a terenului, stabilirea regimului de

înălțime, densității construcțiilor, precum și a densității locuitorilor, a

spațiilor plantate și ca agrement, echiparea cu dotări social-culturale, cu

lucrări tehnico-edilitare și căi de comunicație și transport, păstrarea și

îmbunătățirea mediului înconjurător, punerea în valoare a monumentelor istorice

și de artă și a locurilor istorice, creșterea eficienței economice și sociale a

investițiilor și îmbunătățirea continuă a condițiilor de muncă, de locuit și

odihnă pentru întreaga populație. Zona sistematizată nu cuprinde numai

construirea de imobile și a drumurilor de acces la acestea, ci, în mod

obligatoriu și spatii de parcare, garaje, spații verzi, spații de joacă pentru

copii, unități de învățământ, etc, care practic, sunt necesare creării unui

mediu ambiental acceptabil persoanelor care locuiesc în imobilele din

vecinătatea acestor zone.

De asemenea,

recurentul pârât susține că trebuie acordată o deosebită importanță verificării

(ne)existenței rețelelor edilitare (supra și subterane), în acest sens urmând a

se solicita unităților de resort confirmarea inexistenței acestora pe parcela

revendicată. Mai susține că dispozițiile Legii nr. 10/2001 trebuiesc corelate

cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică, regimul juridic

al acesteia, astfel încât din interpretarea acestor norme, rezultă că entitatea

administrativă, ca persoană deținătoare, are plenitudinea de competență în a

aprecia, în funcție de necesitățile localității, dacă dispune restituirea în natură

a bunului sau acordă beneficiul celorlalte măsuri reparatorii. Or, în cauză,

s-a dovedit că terenul în litigiu aparține domeniului public și este

inalienabil, insesizabil sau imprescriptibil.

Recurentul pârât

susține că, în raportat de probele administrate în cauză, Comisia de aplicare a

prevederilor Legii nr. 10/2001 în mod corect a stabilit că terenul revendicat

de reclamantă, situat în Cluj Napoca, str. B. nr. 6A, înscris C.F.nr. 21044,

nr. top. 10757/1, nu poate fi restituit în natură întrucât este afectat de

utilități - zona sistematizată și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent potrivit normelor legale în vigoare.

În faza procesuală a

recursului a fost administrată proba cu înscrisuri pentru clarificarea

exproprierii imobilului în litigiu și a scopului în vederea căruia a fost

dispusă, fiind comunicată de către Primăria municipiului Cluj Napoca adresa de

la fila 46, la care a fost anexat Decretul de expropriere nr. 22/1964 al

Consiliului de Stat al Republicii Populare România privind exproprierea și

trecerea în proprietatea statului a unor imobile situate în orașul Cluj în

scopul construirii unor blocuri de locuințe în cartierul Donat din Cluj și

anexe la decret.

Analizând recursurile

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente:

În raport de

ansamblul probelor administrate, instanța de apel a reținut ca situație de

fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala configurație a art.

304 C. proc. civ., că terenul înscris în CF nr. 31044 cu nr. top 10757/1 situat

în Cluj Napoca, str. B. nr. 6A a fost expropriat de la autorii reclamantei în

baza Decretului de expropriere nr. 22/1964 al Consiliului de Stat al Republicii

Populare România, în vederea construirii de blocuri de locuințe. În baza

expertizei tehnice judiciare efectuate în cauză, instanța de apel a apreciat că

restituirea în natură este posibilă numai în limitele unei suprafețe de 294 mp,

întrucât, potrivit concluziilor expertului dacă pe suprafața de 145 mp. s-ar

edifica construcții, acestea ar obtura vizibilitatea apartamentelor situate la

fațada de vest a blocului nr. 5, astfel că pentru restul de teren de până la

500 mp a menținut Dispoziția nr. 1667/2005 referitoare la acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent.

În prezenta fază

procesuală, recurenta-reclamantă nu contestă însă constatarea instanței de apel

că diferența de teren de la 294 mp până la 500 mp este imposibil de restituit

în natură, ci forma de reparație în echivalent pentru acest teren, susținând că

în mod greșit i-a fost respinsă cererea de compensare cu un alt teren.

Deși dispozițiile

art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 stabilesc o ordine de prioritate în

acordarea măsurilor de reparație, textul nu instituie o obligație absolută în

sarcina unității notificate de a acorda bunuri sau servicii în compensare,

aceasta depinzând de situația particulară, cu mai multe variabile (existența

bunurilor în patrimoniu, criteriul valoric, caracteristici asemănătoare cu

imobilul preluat abuziv, planurile de dezvoltare a localității) a fiecărei

entități, astfel învestite, în parte.

În raport de situația

de fapt stabilită, instanța de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a

prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 atunci când a respins cererea

reclamantei de compensare a diferenței de teren ce nu poate fi restituită în

natură cu un alt teren învecinat parcelei restituite.

Potrivit art. 26 din

Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită

cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în

compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale. Textul menționat se coroborează cu prevederile art.

1 alin. (5) din același act normativ care instituie obligația pentru primari

sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea

notificărilor, de a afișa lunar un tabel care să cuprindă bunurile disponibile

și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.

Simpla împrejurare că

reclamanta a identificat o suprafață de teren învecinată cu terenul restituit

în natură pe care a calificat-o ca fiind liberă, nu poate duce la concluzia că

această suprafață reprezintă un bun disponibil în sensul art. 1 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001 și nu naște în sarcina intimatului obligația de a-i acorda în

compensare, în temeiul art. 26 din Lege.

Relevantă sub acest

aspect este situația rezultată din Adresa nr. 5558/452 din 26 ianuarie 2007,

aflată la fila 17 din dosarul instanței de apel, emisă în aplicarea art. 1

alin. (5) din Legea nr. 10/2001 de autoritatea competentă sub aspectul

determinării unor bunuri disponibile pe raza Municipiului Cluj Napoca și care

probează împrejurarea că astfel de bunuri nu există.

De altfel, așa cum a

reținut și instanța de apel, prin Decizia civilă nr. 352/2011 a Tribunalului

Cluj, pronunțată în Dosar nr. 910/117/2010 (rămasă irevocabilă ca urmare a

respingerii recursurilor declarate în cauză prin Decizia nr. 5240 din 14 decembrie

2011 a Curții de Apel Cluj), a fost înlăturată obligația pârâților de a include

în tabelul bunurilor disponibile terenul în suprafață de 206 mp, solicitat de

reclamantă în compensare, întrucât acest teren face obiectul unei cereri de

revendicare, formulată de numita R.C., care nu a fost soluționată.

Prin urmare, în mod

corect a reținut instanța de apel că atâta timp cât s-a stabilit în mod

irevocabil că terenul face obiectul unei cereri de revendicare, formulată de o

altă persoană, el nu reprezintă un teren liber a cărui atribuire în compensare

să fie posibilă în temeiul art. 26 din Legea 10/2001.

privește recursul pârâtului Înalta Curte constată că este fondat pentru

următoarele considerente:

Astfel cum instanțele

de fond au reținut, reclamanta a contestat Dispoziția nr. 1667/2005 emisă de

Primarul Municipiului Cluj prin care i s-a respins cererea de restituire în

natură a terenului în suprafață de 500 mp din Cluj Napoca, str. B. nr. 6 A CF

nr. 21044 nr. top. 10757/1, expropriat, prin Decretul nr. 22/1964 în vederea

construirii unor blocuri de locuințe în cartierul Donat din Cluj, cu motivarea

că terenul este situat în zonă sistematizată, fiind parțial ocupat cu

construcția unui bloc, motiv pentru care i s-a propus ca măsură reparatorie acordarea

de despăgubiri.

Reclamanta, în

motivarea contestației a susținut că este îndreptățită la restituirea în natură

a unei părți însemnate din terenul în suprafață de 500 mp, întrucât blocul

edificat ocupă o mică parte din această suprafață, restul fiind garaje

(demontabile) și teren liber.

Recurentul pârât

susține, raportat la această situație de fapt, că suprafața de teren de 294 mp

restituită reclamantei, prin sentința pronunțată de tribunal și confirmată în

apel, nu intră în categoria terenurilor libere susceptibile de restituire în

natură, în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Înalta Curte constată

că această susținere este fondată.

Potrivit art. 11

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a

dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Utilizarea

terenurilor în scopul pentru care au fost expropriate de stat nu presupune, în

mod obligatoriu, astfel cum a susținut reclamanta și au reținut instanțele de

fond, ca acestea să fie ocupate în mod efectiv și în totalitate cu

construcțiile în vederea cărora s-a dispus exproprierea.

Din punct de vedere

al îndeplinirii scopului exproprierii este suficient ca terenurile să fi fost

ocupate funcțional de lucrările pentru care s-a realizat exproprierea, putând

fi afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică (căi de

acces, parcări, spații verzi etc.) sau putând fi ocupate de alte construcții

provizorii ori definitive, care deservesc clădirile principale.

În speță, prin

Decretul Consiliului de Stat nr. 22/1964 a Consiliului de Stat al Republicii

Populare România a fost expropriată o suprafață totală de 18.091 mp teren, în

care se include și cea de 500 mp în litigiu preluată din patrimoniul autorilor

reclamantei, în scopul construirii unor blocuri de locuințe în cartierul Donat

din orașul Cluj cu dotările tehnico edilitate aferente.

Suprafața de 18.091

mp teren a fost afectată scopului exproprierii, iar referitor la terenul de 500

mp, potrivit raportului de expertiză, s-a constatat că, în prezent, este ocupat

parțial de construcții între care un bloc de locuințe pe str. A.V. nr. 5 care

ocupă o suprafață de 61 mp și un punct de colectare a gunoiului menajer mobil

și demontabil care ocupă o suprafață de 13 mp. Concluziile expertului au fost

în sensul că suprafața neconstruită este de 439 mp, însă numai 294 mp pot fi

restituiți în natură întrucât dacă pe suprafața de 145 mp s-ar edifice o

construcție, aceasta ar obtura vizibilitatea apartamentelor situate la fațada

de vest a blocului 5.

Împrejurarea că nu

întreaga suprafață de 500 mp teren a fost ocupată în mod efectiv cu blocuri de

locuințe și de căile de acces care le deservesc nu este de natură să conducă la

concluzia că scopul exproprierii nu a fost atins.

Dimpotrivă, prin

dotări tehnico-edilitare aferente unui complex de locuințe, astfel cum a fost

definit scopul exproprierii, se înțeleg nu numai drumurile de acces ci și acele

dotări care, într-o manieră rezonabilă, sunt destinate parcării de

autovehicule, precum și acele dotări destinate desfășurării unor activități

necesare comunității, cum ar fi spațiile amenajate ca locuri de joacă pentru

copii sau cele afectate servituților blocurilor de locuințe.

Așa fiind, în mod

greșit, instanțele de fond au statuat, contrar dispozițiilor art. 11 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001, că numai suprafața de 206 mp teren ar fi fost utilizată

în scopul pentru care a fost expropriată, justificat de împrejurarea că este

ocupată de un bloc de locuințe și de un punct de colectare a gunoiului menajer

și, respectiv că suprafața de 294 mp nu ar fi fost afectată scopului

exproprierii, justificat de faptul că acest teren nu este ocupat de

construcții.

Pentru considerentele

prezentate, Înalta Curte constată că scopul exproprierii dispusă prin Decretul

nr. 22/1964, potrivit probatoriului administrat la judecata în fond, a fost

atins în ceea ce privește întreaga suprafață de 500 mp teren preluată din

patrimonial autorilor reclamantei, caz în care aceasta este îndreptățită să

primească măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul expropriat, astfel

cum s-a statuat prin dispoziția contestată.

Pe cale de

consecință, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul declarat de pârât și va modifica decizia recurată în sensul că va

admite apelul pârâtului și va schimba sentința primei instanțe.

În consecință, Înalta

Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, iar în temeiul aceluiași text,

coroborat cu art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va

admite recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj, va modifica

decizia recurată în sensul că va admite apelul pârâtului, cu consecința schimbării

în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii contestației, ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta G.B.L.D. împotriva Deciziei civile nr. 19/A din

24 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Admite recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva aceleiași

decizii.

Modifică în parte

decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva

Sentinței nr. 893 din 13 octombrie 2006 a Tribunalului Cluj, secția civilă,

astfel:

Schimbă în tot

sentința apelată și pe fond:

Respinge ca

neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva Dispoziției nr. 1667

din 5 iulie 2005 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2013.

Procesat de GGC - DG