ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1632/2013

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 8 august 2005, reclamanta G.B.L.D. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca, solicitând anularea Dispoziției nr. 1667 din 5 iulie 2005 emisă de pârât și restituirea în natură a terenului în suprafață de 500 mp, situat în municipiul Cluj Napoca, str. B. nr. 6A.

Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Cluj, secția civilă, prin Sentința nr. 893 din 13 octombrie 2006, a admis în parte acțiunea, a dispus anularea în parte a Dispoziției nr. 1667 din 5 iulie 2005 și a obligat pe pârât să emită dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de 294 mp înscris în CF 21044 Cluj Napoca, nr. top 10757/1, potrivit expertizei întocmită în cauză de expert C.G.; a respins acțiunea în ce privește restituirea în natură a diferenței de teren de la 294 mp până la 500 mp, pentru care a fost menținută Dispoziția nr. 1667 din 5 iulie 2005 în ceea ce privește acordarea de măsuri reparatorii în echivalent; a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 475 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin Dispoziția nr. 1667 din 5 iulie 2005, emisă de pârât, a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului situat în str. B. nr. 6 A înscris în CF nr. 21044 nr. top. 10757/1, formulată de reclamantă prin Notificarea nr. 84 din 17 mai 2001 întrucât terenul este situat în zona sistematizată fiind parțial ocupat cu construcția unui bloc. Expertiza efectuată în cauză de către expert C.G. a stabilit că terenul înscris în CF 21044 Cluj nr. top. 10757/1 situat în Cluj Napoca str. B. nr. 6 este ocupat parțial de construcții, între care un bloc de locuințe pe str. A.V. nr. 5 care ocupă o suprafață de 61 mp și un punct de colectare a gunoiului menajer care ocupă o suprafață de 13 mp.

S-a stabilit că punctul de colectare a gunoiului menajer este mobil și demontabil, rezultând suprafața terenului liber de construcții de 439 mp.

Expertul a concluzionat că suprafața restituibilă ar fi de 294 mp relevată pe planul de situație între punctele 1, 2, 7 și 8, întrucât pe suprafața de 145 mp relevată pe plan între punctele 2, 3, 4, 5, 6 și 7, dacă s-ar edifica anumite construcții, acestea ar obtura vizibilitatea apartamentelor situate la fațada de vest a blocului nr. 5. Având în vedere concluziile expertului în sensul că pe teren există o construcție demontabilă și că aceea porțiune de teren poate fi restituită în natură, tribunalul, în temeiul art. 1 și urm., art. 26 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a admis în parte acțiunea, a dispus anularea în parte a Dispoziției nr. 1667 din 5 iulie 2005 emisă de pârât cu privire la suprafața de 294 mp teren înscris în CF 21044 Cluj Napoca, nr. top 10757/1 și a obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de 294 mp teren înscris în CF 21044 Cluj Napoca, nr. top 10757/1.

Tribunalul a respins acțiunea în ceea ce privește restituirea în natură a diferenței de teren de la 294 mp până la 500 mp, pentru care a fost menținută Dispoziția nr. 1667 din 5 iulie 2005 în partea referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent deoarece acest teren nu este liber și nu poate fi restituit, întrucât pe suprafața de 145 mp relevată pe plan între punctele 2, 3, 4, 5, 6 și 7, dacă s-ar edifica anumite construcții, acestea ar obtura vizibilitatea apartamentelor situate la fațada de vest a blocului nr. 5. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul. Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia nr. 19A din 24 februarie 2012 a respins, ca nefondate, ambele apeluri.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că sentința tribunalului este legală întrucât expertiza tehnică judiciară administrată în primă instanță a stabilit cu certitudine împrejurarea că restituirea în natură este posibilă numai în limitele unei suprafețe de 294 mp, teren care fiind liber de construcții și neafectat de utilități publice este susceptibil de restituire în natură, în sensul legii. În ceea ce privește solicitarea reclamantei de compensare a terenului nerestituit în natură cu un alt teren învecinat cu suprafața de 294 mp, instanța de apel a reținut că entitatea învestită cu soluționarea notificării, Primăria Municipiului Cluj Napoca, a comunicat în mod explicit că nu deține bunuri disponibile, respectiv terenuri care ar putea fi oferite reclamantei în compensare.

Mai mult decât atât, instanța de apel a reținut că imobilul teren identificat de reclamantă face obiectul unei alte cereri de restituire, formulată de un terț, nefiind un teren disponibil în sensul legii. Totodată, instanța de apel a constatat că, prin Sentința nr. 14700 din 18 noiembrie 2009, pronunțată în Dosar nr. 3258/211/2007 al Judecătoriei Cluj Napoca, a fost admisă acțiunea reclamantei G.B.L.D., în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj Napoca, Municipiul Cluj Napoca și Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, fiind obligați pârâții să întocmească și să afișeze tabelul cuprinzând bunurile disponibile și serviciile ce pot fi acordate în compensare, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Prin aceeași sentință, pârâții au fost obligați să includă în acest tabel imobilul teren în suprafață de 206 mp, identificat cu nr. top nou 10750/1/1/2, 10752/1/1/2, 10753/1/1/2, 10755/1/12, 10757/1/1/1/2, 10757/2/1/1/2, 10758/1/1/1/1/2, 10758/2/1/1/1/2. Ulterior, prin Decizia civilă nr. 352/2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 910/117/2010, sentința a fost schimbată în parte, fiind înlăturată obligația pârâților de a include în tabelul bunurilor disponibile terenul în suprafață de 206 mp, întrucât acest teren face obiectul unei cereri de revendicare, formulată de numita R.C., cerere înregistrată sub nr. 84312/2005 și nesoluționată. Această decizie a rămas irevocabilă, prin respingerea recursurilor declarate în cauză (Decizia nr. 5240 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj).

Prin Adresa nr. 5558/452 din 26 ianuarie 2007, Primăria municipiului Cluj Napoca, Direcția Fondului Imobiliar de Stat, a comunicat instanței faptul că primăria nu dispune de teren sau alte bunuri care ar putea fi oferite în compensare pentru imobilele revendicate, care nu pot fi restituite revendicatorilor. În concluzie, instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că pentru diferența până la 500 mp teren, care nu poate fi restituită în natură, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, cuantificate, prin Dispoziția nr. 1667 din 5 iulie 2005, emisă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâtul.

1. În ce privește recursul reclamantei. Prin criticile formulate, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă susține că decizia instanței de apel este parțial nelegală în ceea ce privește soluționarea cererii de compensare cu un alt teren identificat ca fiind liber, cu motivarea că pârâtul nu deține terenuri libere de acordat în compensare, iar terenul identificat de către reclamantă este revendicat de către o altă persoană. Susține că instanța de apel a procedat în mod nelegal, întrucât nu avea cum să se raporteze la simplele susțineri ale pârâtului, respectiv la adresa aflată la fila nr. 17 în dosarul de apel. De altfel, arată că pârâtul, prin toate răspunsurile comunicate, la solicitările instanțelor, a susținut că nu deține teren în compensare pentru a fi acordat ca suprafață în echivalent valoric pentru terenurile preluate abuziv de către stat, aspect care denotă reaua-voință de care continuă să dea dovadă pârâtul.

În continuare arată că a făcut demersuri și a identificat, în vecinătatea suprafeței de teren primită în natură, un lot de teren pe care se află construcții demontabile, respectiv garaje de metal pe o suprafață de 85 mp, restul de 121 mp fiind teren viran, neamenajat, situat în afara locului amenajat ca spațiu de joacă pentru copii, aspecte care rezultă din expertiza efectuată în cauză și fotografiile depuse la ultimul termen de judecată. Susține că din expertiza tehnică efectuată de expert F.F. în Dosarul nr. 3258/211/2007, rezultă că acest teren este liber, iar concluziile expertului sunt în sensul că poate fi atribuit în compensare. Mai susține că în mod greșit instanța de apel a apreciat că un motiv de imposibilitate a atribuirii terenului în favoarea reclamantei este faptul că acesta este revendicat de către o terță persoană, proprietară de carte funciară expropriată la rândul său întrucât acest aspect nu are susținere în actele dosarului.

Recurenta reclamantă susține că acest aspect nu este real și nu are relevanță în cauză, deoarece deși există respectiva cerere de revendicare se poate observa cu ușurință că aceasta este formulată pentru un teren situat în aceeași carte funciară, dar reprezentând un alt teren topografic, care nu se suprapune cu cel pe care expertul îl identificase ca fiind disponibil pentru a fi restituit în natură. În continuare susține că instanța de recurs poate da eficacitate acestor probe administrate în contradictoriu cu pârâtul chiar dacă prin grava eroare săvârșită de către instanța ce a judecat recursul din Dosarul nr. 910/117/2010 s-a înlăturat obligația pârâților de a include terenul pe tabelul bunurilor disponibile.

Arată că prin soluțiile celor două instanțe de fond și de apel, s-au încălcat normele legale, respectiv prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001. Recurenta reclamantă susține că din textul de lege menționat, rezultă cu claritate și fără nici o posibilitate de interpretare, că prima variantă de despăgubire este aceea a compensării cu alte bunuri și servicii, iar numai în situații de excepție, respectiv atunci când compensarea nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită, pârâtul ar fi avut dreptul să ofere ca despăgubire alte măsuri reparatorii prin echivalent, așa cum a procedat în cazul de față. Reclamanta susține că atât practica instanțelor interne cât și a instanței europene este în sensul restituirii în natură, indiferent că este vorba de vechiul amplasament sau prin compensare.

2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca. Invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul pârât susține că decizia recurată este nelegală întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Mai mult, recurentul arată că sistematizarea are drept scop organizarea judicioasă a teritoriului țării, județelor și comunelor, a localităților urbane și rurale, zonarea funcțională privind modul de folosință a terenului, stabilirea regimului de înălțime, densității construcțiilor, precum și a densității locuitorilor, a spațiilor plantate și ca agrement, echiparea cu dotări social-culturale, cu lucrări tehnico-edilitare și căi de comunicație și transport, păstrarea și îmbunătățirea mediului înconjurător, punerea în valoare a monumentelor istorice și de artă și a locurilor istorice, creșterea eficienței economice și sociale a investițiilor și îmbunătățirea continuă a condițiilor de muncă, de locuit și odihnă pentru întreaga populație.

Zona sistematizată nu cuprinde numai construirea de imobile și a drumurilor de acces la acestea, ci, în mod obligatoriu și spatii de parcare, garaje, spații verzi, spații de joacă pentru copii, unități de învățământ, etc, care practic, sunt necesare creării unui mediu ambiental acceptabil persoanelor care locuiesc în imobilele din vecinătatea acestor zone. De asemenea, recurentul pârât susține că trebuie acordată o deosebită importanță verificării (ne)existenței rețelelor edilitare (supra și subterane), în acest sens urmând a se solicita unităților de resort confirmarea inexistenței acestora pe parcela revendicată.

Mai susține că dispozițiile Legii nr. 10/2001 trebuiesc corelate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică, regimul juridic al acesteia, astfel încât din interpretarea acestor norme, rezultă că entitatea administrativă, ca persoană deținătoare, are plenitudinea de competență în a aprecia, în funcție de necesitățile localității, dacă dispune restituirea în natură a bunului sau acordă beneficiul celorlalte măsuri reparatorii. Or, în cauză, s-a dovedit că terenul în litigiu aparține domeniului public și este inalienabil, insesizabil sau imprescriptibil. Recurentul pârât susține că, în raportat de probele administrate în cauză, Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 în mod corect a stabilit că terenul revendicat de reclamantă, situat în Cluj Napoca, str. B. nr. 6A, înscris C.F.nr.

21044, nr. top. 10757/1, nu poate fi restituit în natură întrucât este afectat de utilități - zona sistematizată și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent potrivit normelor legale în vigoare. În faza procesuală a recursului a fost administrată proba cu înscrisuri pentru clarificarea exproprierii imobilului în litigiu și a scopului în vederea căruia a fost dispusă, fiind comunicată de către Primăria municipiului Cluj Napoca adresa de la fila 46, la care a fost anexat Decretul de expropriere nr. 22/1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare România privind exproprierea și trecerea în proprietatea statului a unor imobile situate în orașul Cluj în scopul construirii unor blocuri de locuințe în cartierul Donat din Cluj și anexe la decret.

Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: 1. Recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente: În raport de ansamblul probelor administrate, instanța de apel a reținut ca situație de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., că terenul înscris în CF nr. 31044 cu nr. top 10757/1 situat în Cluj Napoca, str. B. nr. 6A a fost expropriat de la autorii reclamantei în baza Decretului de expropriere nr. 22/1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare România, în vederea construirii de blocuri de locuințe. În baza expertizei tehnice judiciare efectuate în cauză, instanța de apel a apreciat că restituirea în natură este posibilă numai în limitele unei suprafețe de 294 mp, întrucât, potrivit concluziilor expertului dacă pe suprafața de 145 mp.

s-ar edifica construcții, acestea ar obtura vizibilitatea apartamentelor situate la fațada de vest a blocului nr. 5, astfel că pentru restul de teren de până la 500 mp a menținut Dispoziția nr. 1667/2005 referitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. În prezenta fază procesuală, recurenta-reclamantă nu contestă însă constatarea instanței de apel că diferența de teren de la 294 mp până la 500 mp este imposibil de restituit în natură, ci forma de reparație în echivalent pentru acest teren, susținând că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de compensare cu un alt teren.

Deși dispozițiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 stabilesc o ordine de prioritate în acordarea măsurilor de reparație, textul nu instituie o obligație absolută în sarcina unității notificate de a acorda bunuri sau servicii în compensare, aceasta depinzând de situația particulară, cu mai multe variabile (existența bunurilor în patrimoniu, criteriul valoric, caracteristici asemănătoare cu imobilul preluat abuziv, planurile de dezvoltare a localității) a fiecărei entități, astfel învestite, în parte. În raport de situația de fapt stabilită, instanța de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 atunci când a respins cererea reclamantei de compensare a diferenței de teren ce nu poate fi restituită în natură cu un alt teren învecinat parcelei restituite.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. Textul menționat se coroborează cu prevederile art. 1 alin. (5) din același act normativ care instituie obligația pentru primari sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor, de a afișa lunar un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.

Simpla împrejurare că reclamanta a identificat o suprafață de teren învecinată cu terenul restituit în natură pe care a calificat-o ca fiind liberă, nu poate duce la concluzia că această suprafață reprezintă un bun disponibil în sensul art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și nu naște în sarcina intimatului obligația de a-i acorda în compensare, în temeiul art. 26 din Lege. Relevantă sub acest aspect este situația rezultată din Adresa nr. 5558/452 din 26 ianuarie 2007, aflată la fila 17 din dosarul instanței de apel, emisă în aplicarea art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 de autoritatea competentă sub aspectul determinării unor bunuri disponibile pe raza Municipiului Cluj Napoca și care probează împrejurarea că astfel de bunuri nu există.

De altfel, așa cum a reținut și instanța de apel, prin Decizia civilă nr. 352/2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosar nr. 910/117/2010 (rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursurilor declarate în cauză prin Decizia nr. 5240 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj), a fost înlăturată obligația pârâților de a include în tabelul bunurilor disponibile terenul în suprafață de 206 mp, solicitat de reclamantă în compensare, întrucât acest teren face obiectul unei cereri de revendicare, formulată de numita R.C., care nu a fost soluționată. Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de apel că atâta timp cât s-a stabilit în mod irevocabil că terenul face obiectul unei cereri de revendicare, formulată de o altă persoană, el nu reprezintă un teren liber a cărui atribuire în compensare să fie posibilă în temeiul art. 26 din Legea 10/2001.

2. În ceea ce privește recursul pârâtului Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: Astfel cum instanțele de fond au reținut, reclamanta a contestat Dispoziția nr. 1667/2005 emisă de Primarul Municipiului Cluj prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 500 mp din Cluj Napoca, str. B. nr. 6 A CF nr. 21044 nr. top. 10757/1, expropriat, prin Decretul nr. 22/1964 în vederea construirii unor blocuri de locuințe în cartierul Donat din Cluj, cu motivarea că terenul este situat în zonă sistematizată, fiind parțial ocupat cu construcția unui bloc, motiv pentru care i s-a propus ca măsură reparatorie acordarea de despăgubiri. Reclamanta, în motivarea contestației a susținut că este îndreptățită la restituirea în natură a unei părți însemnate din terenul în suprafață de 500 mp, întrucât blocul edificat ocupă o mică parte din această suprafață, restul fiind garaje (demontabile) și teren liber.

Recurentul pârât susține, raportat la această situație de fapt, că suprafața de teren de 294 mp restituită reclamantei, prin sentința pronunțată de tribunal și confirmată în apel, nu intră în categoria terenurilor libere susceptibile de restituire în natură, în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001. Înalta Curte constată că această susținere este fondată. Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Utilizarea terenurilor în scopul pentru care au fost expropriate de stat nu presupune, în mod obligatoriu, astfel cum a susținut reclamanta și au reținut instanțele de fond, ca acestea să fie ocupate în mod efectiv și în totalitate cu construcțiile în vederea cărora s-a dispus exproprierea.

Din punct de vedere al îndeplinirii scopului exproprierii este suficient ca terenurile să fi fost ocupate funcțional de lucrările pentru care s-a realizat exproprierea, putând fi afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică (căi de acces, parcări, spații verzi etc.) sau putând fi ocupate de alte construcții provizorii ori definitive, care deservesc clădirile principale. În speță, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 22/1964 a Consiliului de Stat al Republicii Populare România a fost expropriată o suprafață totală de 18.091 mp teren, în care se include și cea de 500 mp în litigiu preluată din patrimoniul autorilor reclamantei, în scopul construirii unor blocuri de locuințe în cartierul Donat din orașul Cluj cu dotările tehnico edilitate aferente.

Suprafața de 18.091 mp teren a fost afectată scopului exproprierii, iar referitor la terenul de 500 mp, potrivit raportului de expertiză, s-a constatat că, în prezent, este ocupat parțial de construcții între care un bloc de locuințe pe str. A.V. nr. 5 care ocupă o suprafață de 61 mp și un punct de colectare a gunoiului menajer mobil și demontabil care ocupă o suprafață de 13 mp. Concluziile expertului au fost în sensul că suprafața neconstruită este de 439 mp, însă numai 294 mp pot fi restituiți în natură întrucât dacă pe suprafața de 145 mp s-ar edifice o construcție, aceasta ar obtura vizibilitatea apartamentelor situate la fațada de vest a blocului 5. Împrejurarea că nu întreaga suprafață de 500 mp teren a fost ocupată în mod efectiv cu blocuri de locuințe și de căile de acces care le deservesc nu este de natură să conducă la concluzia că scopul exproprierii nu a fost atins.

Dimpotrivă, prin dotări tehnico-edilitare aferente unui complex de locuințe, astfel cum a fost definit scopul exproprierii, se înțeleg nu numai drumurile de acces ci și acele dotări care, într-o manieră rezonabilă, sunt destinate parcării de autovehicule, precum și acele dotări destinate desfășurării unor activități necesare comunității, cum ar fi spațiile amenajate ca locuri de joacă pentru copii sau cele afectate servituților blocurilor de locuințe. Așa fiind, în mod greșit, instanțele de fond au statuat, contrar dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, că numai suprafața de 206 mp teren ar fi fost utilizată în scopul pentru care a fost expropriată, justificat de împrejurarea că este ocupată de un bloc de locuințe și de un punct de colectare a gunoiului menajer și, respectiv că suprafața de 294 mp nu ar fi fost afectată scopului exproprierii, justificat de faptul că acest teren nu este ocupat de construcții.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte constată că scopul exproprierii dispusă prin Decretul nr. 22/1964, potrivit probatoriului administrat la judecata în fond, a fost atins în ceea ce privește întreaga suprafață de 500 mp teren preluată din patrimonial autorilor reclamantei, caz în care aceasta este îndreptățită să primească măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul expropriat, astfel cum s-a statuat prin dispoziția contestată. Pe cale de consecință, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât și va modifica decizia recurată în sensul că va admite apelul pârâtului și va schimba sentința primei instanțe. În consecință, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, iar în temeiul aceluiași text, coroborat cu art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj, va modifica decizia recurată în sensul că va admite apelul pârâtului, cu consecința schimbării în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii contestației, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G.B.L.D. împotriva Deciziei civile nr. 19/A din 24 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva aceleiași decizii. Modifică în parte decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva Sentinței nr. 893 din 13 octombrie 2006 a Tribunalului Cluj, secția civilă, astfel: Schimbă în tot sentința apelată și pe fond: Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva Dispoziției nr. 1667 din 5 iulie 2005 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2013. Procesat de GGC - DG