ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3869/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3869/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările

dosarului se constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 295 din 10 martie 2006, pronunțată de

Tribunalul

Cluj

a fost admisă în parte acțiunea reclamantului Z.S.M.

împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca

și s-a dispus

anularea dispoziției nr. 2487

din 17 noiembrie 2005 emisă de acesta, pârâtul

fiind obligat să emită

dispoziție motivată pentru soluționarea notificării

nr. 467 din 11 iulie 2001, privind terenul situat în Cluj-Napoca,

înscris în C.F. 11286 Cluj-Napoca, nr.top 6203/2, în sensul stabilirii

măsurilor

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

A fost respinsă cererea pentru emiterea unei dispoziții de restituire în

natură a imobilului situat la

adresa indicată mai sus:

Pentru a

pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin

dispoziția nr. 2847 din 17 noiembrie 2005, emisă

de primarul municipiului Cluj-

Napoca a fost respinsă notificarea nr. 467

din 11 iulie 2001 formulată de

reclamant,

prin care a solicitat restituirea în natură a terenului, situat în str.

C. nr. 7, înscris în C.F. 11286 Cluj, nr.top.

6203/2, deoarece petentul nu

are

calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit art. 3 din

Legea

nr. 10/2001.

În C.F. 11286 Cluj

era înscris imobilul cu nr. top. 6203, casă din

cărămidă și grădină în suprafață de 167 stj.p. în strada L. nr. 7,

devenită

strada C., iar sub B3 era înscris dreptul de proprietate al

numitului

K.T., potrivit încheierii de C.F.

nr. 12363 din 12 septembrie 1938.

Ulterior,

sub B4 a fost înscris dreptul de proprietate a lui Z.S.N. jr., potrivit

încheierii de C.F. nr. 3871 din 3 iulie 1975, în baza sentinței civile nr.

3296/1975, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca.

Apoi,

potrivit înscrierii de sub B5,6, prin încheierea de C.F. 4542 din 1 septembrie

1977 s-a intabulat

dreptul de proprietate al Statului Român în baza deciziei

nr. 95 din 12 martie 1977 a fostului Comitet Executiv

al Consiliului Popular al

județului Cluj,

dată în baza Decretului nr. 223/1974 și a deciziei civile nr.

19/1976,

pronunțată de Tribunalul Cluj.

Ulterior, imobilul a

fost împărțit în două parcele, parcela cu nr.top.

6203/2, teren în suprafață de 542 mp, rămânând înscrisă sub A+2 în

vechea

Carte Funciară în favoarea aceluiași proprietar.

Prin

sentința civilă nr. 3296 din 15 iunie 1975, pronunțată de Judecătoria

Cluj-Napoca s-a admis acțiunea reclamantului

Z.S.N. împotriva pârâților K.T., P.V., K.M.,

M.K.

și G.G., pârâții fiind obligați să recunoască

reclamantului dreptul de

proprietate cu titlul de uzucapiune asupra

imobilului

înscris în C.F. 11286 Cluj, nr.top. 6203 și s-a dispus înscrierea în

C.F.

a dreptului de proprietate dobândit de reclamant.

În

motivarea sentinței s-a reținut că, imobilul era înscris pe numele

pârâtului K.T., iar în

anul 1942 acesta 1-a înstrăinat celor patru

copii ai săi, și anume

pârâților P.V., K.M., M.K.

și G.G., fără să încheie un act valabil de transmitere a

proprietății pentru înscrierea

în C.F.

Din

data de 7 iunie 1942, acești pârâți au stăpânit imobilul cu titlul de

proprietari în mod

public, fără să fie tulburați de nimeni.

În

anul 1957 au predat imobilul reclamantului, în baza unei convenții de

vânzare-cumpărare, dar

nu s-au încheiat acte valabile pentru înscrierea în C.F.

a dreptului de proprietate al acestuia, pentru că nu

exista în C.F. înscris dreptul de proprietate al celor patru pârâți.

Joncționând

perioada posesiunii utile exercitată de reclamant asupra

imobilului cu perioada

posesiunii utile exercitată de către cei patru pârâți s-a

totalizat o perioadă mai mare de 30 de ani.

Deși, actele pe baza cărora cei patru pârâți și reclamantul își

întemeiază acțiunea nu îndeplinesc condițiile pentru transmiterea proprietății

imobilului, acesta a trecut în proprietatea reclamantului, prin uzucapiune, în

temeiul art.

1451

și urm. din Codul civil austriac, în vigoare la data începerii perioadei

de uzucapiune în

municipiul Cluj-Napoca unde este amplasat imobilul.

Tribunalul

Cluj, prin decizia civilă nr. 19 din 8 ianuarie 1976 a admis recursul declarat

de Consiliul Popular al județului Cluj, Administrația financiară

împotriva sentinței civile nr. 3296 din 1

septembrie 1975 și a respins acțiunea reclamantului.

A reținut instanța că, cele patru pârâte sunt fiicele proprietarului

tabular K.T. și la 7 iunie 1942, acesta, prin înscris sub semnătură privată

le-a donat întregul imobil în părți egale. înscrisul a fost întocmit în Cluj,

iar,

potrivit dreptului cutumiar

maghiar, în vigoare la acea dată, în Ardealul

cedat,

în baza acestui act, dreptul de proprietate se putea transmite pârâtelor prin

donație pentru care era suficient înscrisul sub semnătură privată.

Potrivit

art. 1461 Cod civil austriac, orice posesie întemeiată pe un titlu

ce ar fi fost îndestulător pentru dobândirea

proprietății, dacă aceasta aparținea înstrăinătorului, era justă și suficientă

pentru uzucapiune. Prin

urmare, s-a reținut

că, pentru a fi început cursul termenului de prescripție de

la 7 iunie

1942, ar fi trebuit ca actul de donație să emane de la un neproprietar.

Cum actul de

donație a emanat de la proprietar, reclamantul nu poate

uni posesia începută în anul 1957, cu cea a pârâtelor pentru a uzucapa.

Din anul 1957 și până la intentarea acțiunii, termenul de prescripție

nu s-a împlinit, dar, intrând în vigoare actuala legislație în sistemul

cărților

funciare, dreptul de

proprietate asupra imobilelor nu se poate dobândi în timpul vieții

proprietarului intabulat prin uzucapiune.

S-a mai reținut aplicabilitatea art. 1 și art. 2 din Decretul nr.

223/1974, în

sensul

că toate construcțiile și terenurile proprietatea persoanelor fizice

domiciliate în străinătate au trecut în proprietatea statului.

Întrucât,

imobilul din discuție a figurat în C.F. pe numele pârâtului K.T., domiciliat în

străinătate la data apariției menționatului decret, nu se poate constata

uzucaparea de către reclamant a terenului, nefiind îndeplinite condițiile

legale.

În raport de cele arătate, s-a admis în parte acțiunea reclamantului,

s-a

anulat dispoziția emisă de

pârât și acesta a fost obligat să emită o nouă

dispoziție privind terenul în litigiu, în sensul stabilirii măsurilor

reparatorii,

prevăzute de Legea nr.

10/2001, reclamantul având calitate de persoană

îndreptățită.

Instanța a

făcut o enumerare a aspectelor reglementate de Legea

nr. 10/2001 privind procedura administrativă prealabilă, care trebuie

să se finalizeze cu emiterea unei decizii /dispoziție motivată pentru

soluționarea

notificării, cu mențiunea că instanța judecătorească, în

situația în care

anulează o dispoziție și

obligă entitatea deținătoare să emită o alta pentru

soluționarea notificării, nu are atributul să

impună modalitatea efectivă de soluționare a notificării cu privire la măsura

reparatorie care se adoptă.

Numai ulterior, dispoziția poate fi cenzurată cu privire la modul de

soluționare a

notificării ce trebuie să fie în concordanță cu dispozițiile Legii

nr. 10/2001.

Față

de aceste aspecte, instanța a respins petitul pentru emiterea unei

dispoziții de

restituire în natură a imobilului solicitat, deoarece în această

etapă instanța putea

numai să oblige pârâtul la emiterea dispoziției motivate,

dar nu și privind măsura reparatorie efectivă.

Instanța de fond,

analizând succesiunea tuturor actelor privind terenul

în discuție, al proprietarilor și al posesorilor acestuia, a statuat, în

final, că reclamantul este persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001,

deoarece

terenul a fost proprietatea tabulară a numitului K.T., transmis

prin donație sub semnătură privată fiicelor sale și preluat printr-o altă

convenție, neîncheiată în formă autentică, de

către reclamant.

Prin

constatarea nulității hotărârilor pronunțate de instanțe și cele de

natură administrativă ce priveau imobilul în

discuție, la data preluării de către stat a imobilului, proprietar tabular era

Z.S.N. jr.,

situație în raport de care s-a

reținut, în baza Legii nr. 10/2001 și calitatea de

persoană îndreptățită

a reclamantului.

Potrivit

Codului civil austriac, convenția scrisă urmată de înscrierea în

Cartea funciară ducea

la dobândirea drepturilor reale. Dacă există convenție

scrisă, dar nu a fost urmată de

înscrierea în Cartea funciară nu se poate reține

că dreptul ce a făcut obiectul

acelei convenții a fost transmis în mod valabil.

Se

mai arată că, în conformitate cu prevederile Codului civil austriac și

dreptului cutumiar maghiar, nu era necesară formalitatea înscrisului pentru

contractele de

înstrăinare imobiliară, fiind astfel reglementată libertatea

formelor de înstrăinare, cerându-se numai

forma scrisă în privința înstrăinării de imobile.

Ulterior,

conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 500/1940 și art. 27 alin. (2)

din Legea nr. 389/1943,

efectele actelor anterioare, după intrarea în vigoare a

acestor legi erau supuse numai

dispozițiilor de ordine publică. Astfel, după

15 septembrie 1943 și 25 octombrie 1944, efectele

contractelor încheiate

anterior, deși

admise de legea locală, nu-și mai puteau produce sau continua

efectele,

dacă dispozițiile de ordine publică ale Codului civil român se opuneau.

Prin

Decretul-lege nr. 115/1938 pus în aplicare prin Legea nr. 241 din 12

iunie 1947, au fost scoase din vigoare toate

legile în materie de Carte

Funciară, iar

drepturile reale puteau fi dobândite numai prin înscrierea în C.F.

Excepțiile

admise cu rezerve, de practica de la acea vreme cu privire la

dobândirea dreptului de

proprietate fără intabulare în C.F. se refereau numai

la cazul cumpărării la licitație și a uzucapiunii.

La data încheierii actului sub semnătură privată (7 iunie 1942), pe o

parte

a teritoriului arondat

Curții de Apel Cluj era aplicabil dreptul cutumiar

maghiar, fiind și cazul locului încheierii actului în discuție.

Aceste

dispoziții ale dreptului cutumiar maghiar acceptau ca formă a

actului de donație între

părinți și copii simplul act sub semnătură privată, dar

trebuia ca dreptul să fie înscris în Cartea funciară.

Cele reținute prin

decizia civilă nr. 19/1976 a Tribunalului Cluj, cu privire la simpla formă a

actului sub semnătură privată pentru formarea

valabilă

a donației între părinți și copii corespund realității, condiția fiind

diferită

de cea a formei autentice, necesară ad validitatem, prevăzută de Codul civil

român.

Totuși, instanța a

omis împrejurarea obligației de înscriere în C.F. a

dreptului de proprietate, astfel dobândit pentru transmiterea valabilă

a lui.

Prin urmare, contractul de donație nu își mai produce efectele după

data

intrării

în vigoare a Codului civil român, dar la data încheierii lui, constituia

un titlu ce putea sta

la baza începerii uzucapiunii, potrivit art. 1461 Cod civil

austriac (text ce

prevedea că, orice posesie întemeiată pe un titlu ce ar fi

îndestulător pentru dobândirea proprietății,

dacă aceasta aparținea

înstrăinătorului

este justă și suficientă pentru uzucapiune).

Ca mod original de dobândire a dreptului de proprietate, uzucapiunea

opera fără înscrierea dreptului în Cartea

Funciară, de unde concluzia

reținută, că

reclamantul a dobândit dreptul de proprietate pe această cale și

are calitatea de persoană îndreptățită, imobilul

fiind preluat abuziv de către

stat,

în temeiul Decretului nr. 223/1974 de la un neproprietar.

Curtea

de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 176/A din 31 mai

2006 a admis apelul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței

civile nr. 295 din 10 martie 2006 A Tribunalului Cluj în

contradictoriu cu petiționarul Z.S.M.

A fost respins ca nefondat

apelul petiționarului Z.S.M.

Reclamantul a criticat hotărârea

instanței de fond, pentru că nu s-a pronunțat și cu privire la restituirea în

natură a imobilului, în condițiile în care a parcurs procedura administrativă

prealabilă, prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar Primarul ca entitate

deținătoare s-a pronunțat prin

respingerea

cererii sale, cu motivarea că nu este persoană îndreptățită.

Pârâtul susține că fostul proprietar al imobilului este înscris în

Cartea

Funciară

și preluarea de către stat s-a realizat de la el și nu de la reclamant.

În plus, reclamantul a cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995 numai

construcția, iar pentru teren a formulat notificare, pretinzând dobândirea

dreptului de proprietate prin uzucapiune.

În fine,

pârâtul apelant mai susține că, greșit s-a reținut calitatea

reclamantului de persoană îndreptățită, deoarece

dreptul său de proprietate

nu s-a

transmis prin acte valabile pentru înscrierea în C.F.

În plus,

reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor uzucapiunii pentru a

invoca dobândirea dreptului de proprietate în acest mod.

Instanța de apel a reținut în esență că, reclamantul se pretinde persoană

îndreptățită

la restituirea în natură a imobilului, în baza Legii nr. 10/2001,

deoarece a dobândit

dreptul de proprietate prin uzucapiune, anterior preluării

imobilului de către

stat, astfel că preluarea este fără titlu valabil, făcându-se

în mod greșit de la un neproprietar.

Reclamantul nu

a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate

asupra imobilului în discuție, nefiind îndeplinite condițiile pentru

uzucapare,

conform Codului civil

austriac, sub imperiul căruia s-a invocat începerea

cursului

prescripției.

În acest sens,

potrivit art. 1461 Cod civil austriac, orice posesie

întemeiată pe un titlu ce ar fi fost îndestulător pentru dobândirea

proprietății, dacă aceasta aparținea înstrăinătorului, ar fi fost justă și

suficientă pentru

uzucapiune.

Reclamantul

a invocat joncțiunea posesiei sale începută în anul 1957 cu aceea a copiilor

proprietarului tabular de la acea dată, deși aceștia au încheiat cu tatăl lor

un act de donație valabil ca înscris sub semnătură privată, însă nu

au dobândit dreptul de proprietate, pentru că

nu l-au înscris în cartea funciară.

Titlul copiilor

fostului proprietar îi exclude din categoria posesorilor

utili, deoarece acesta emana de la proprietar,

neputând fi invocată joncțiunea

posesiei

reclamantului cu a lor pentru calcularea termenului de prescripție.

În

aceste condiții, reclamantul nu este persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001,

pentru că la data exercitării

acțiunii în

constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune,

termenul

de prescripție achizitivă nu era împlinit.

Față de modul de

soluționare al apelului pârâtului, în raport de cele

arătate anterior, s-a reținut ca inutilă analiza motivelor de apel

formulate de

reclamant, în situația

în care acesta nu îndeplinește condițiile de persoană

îndreptățită cu privire la imobilul a cărui

restituire o solicită în baza Legii nr.

10/2001.

Împotriva

sus-menționatei decizii a declarat recurs reclamantul,

susținând în esență, că în mod greșit instanța de apel a reținut lipsa calității

sale de proprietar la data preluării

imobilului de către stat și, pe cale de

consecință, a calității de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în

condițiile Legii nr. 10/2001, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Mai arată că, s-a ajuns la această soluție prin interpretarea greșită a

condițiilor

pe care trebuia să le îndeplinească pentru a dobândi dreptul de

proprietate prin uzucapiune.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Așa cum corect

a reținut instanța de apel, reclamantul se pretinde

persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului teren,

situat în Cluj-

Napoca, înscris în

C.F. 11286 Cluj nr. top. 6203/2, în baza

dispozițiilor Legii nr.

10/2001, invocând dobândirea prin uzucapiunea

dreptului

de proprietate, anterior preluării de către stat, fără titlu valabil, preluarea

făcându-se de la un neproprietar, respectiv de la fostul proprietar

tabular.

Inițial, imobilul a

fost înscris în C.F. 11286 pe numele lui K.T.

,

și înstrăinat în anul 1942 copiilor săi P.V., K.M.,

M.K. și G.G., în baza unei donații sub semnătură

privată,

act inapt pentru a fi înscris în C.F.

În

anul 1957, cei patru copii au predat imobilul reclamantului printr-o convenție

de vânzare-cumpărare, act de asemenea nevalabil pentru înscrierea

în C.F. a dreptului de

proprietate, întrucât pretinșii vânzători nu erau înscriși

în Cartea funciară.

Este adevărat, că

prin sentința civilă nr. 3296 din 15 mai 1975 a

Judecătoriei Cluj-Napoca s-a constatat dobândirea dreptului de

proprietate al

reclamantului prin uzucapiune, dar prin decizia nr. 19

din 8 ianuarie 1976,

Tribunalul Județean

Cluj a modificat hotărârea, în sensul respingerii acțiunii,

motivând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru

dobândirea dreptului de

proprietate prin uzucapiune, în baza Codului

civil austriac, sub imperiul căruia s-a susținut începerea cursului

prescripției.

Chiar

dacă, prin hotărârile anterioare s-au făcut referiri la acest text, se

impune ca în această fază procesuală să fie

evidențiat faptul că, potrivit art. 1461 Cod civil austriac orice posesie

întemeiată pe un titlu ce ar fi fost

îndestulător pentru dobândirea proprietății, dacă

aceasta aparținea

înstrăinătorului, este

justă și suficientă pentru uzucapiune.

Copiii fostului proprietar tabular au încheiat cu tatăl lor K.T.

un act de donație pentru imobilul în litigiu,

care era valabil în forma înscrisului sub semnătură privată, dar nu au putut

dobândi dreptul de proprietate, pentru că nu l-au înscris în Cartea funciară.

Actul de donație emanând de la proprietarul tabular și fiind

îndestulător

pentru

dobândirea proprietății, nu poate îndeplini condiția pentru ca în raport

de cerințele art. 1461

Cod civil austriac să marcheze începutul cursului

prescripției achizitive.

Pentru

a transfera proprietatea, respectivul act trebuie să nu emane de la

un neproprietar.

Reclamantul a invocat joncțiunea posesiei sale, începută în anul 1957,

cu aceea a copiilor

proprietarului tabular de la acea dată, respectiv numitul

K.T.

În aceste

condiții, este indiscutabil că cei patru copii ai fostului

proprietar tabular, nu sunt simpli posesori,

deoarece titlul lor emană de la

proprietar

și posesia nu este utilă, pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate

prin uzucapiune, astfel că, nu poate fi invocată nici joncțiunea

posesiei reclamantului cu a lor, pentru a se

calcula termenul de prescripție

achizitivă.

În

condițiile în care, la momentul exercitării acțiunii pentru constatarea

dreptului de

proprietate dobândit prin uzucapiune, nu era împlinit termenul

de prescripție achizitivă,

reclamantul nu poate invoca faptul că ar fi dobândit

dreptul de proprietate asupra

imobilului, așa încât prin hotărârea recurată,

corect s-a stabilit că nu este persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

În plus, pentru a se putea vorbi de începerea cursului prescripției,

așa

cum

susține reclamantul, la data de 7 iunie 1942 trebuia ca actul deținut de

transmițători să emane

de la un neproprietar, dar cum actul a emanat de la un

proprietar este clar că,

recurentul nu putea uni posesia lui începută în anul

1957 cu cea a copiilor proprietarului pentru a putea

uzucapa, astfel că

începând din anul 1957

termenul de prescripție nu se putea împlini.

Potrivit

actelor existente la dosar, fostul proprietar tabular este

K.T., cel de la care s-a preluat imobilul de către

stat și nu de la

reclamantul din cauză.

Pentru

considerentele expuse, recursul declarat de contestator va fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de contestatorul Z.S.M.

împotriva

deciziei nr. 176/A din 31 mai 2006, pronunțată de Curtea

de Apel Cluj,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 mai 2007.