ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2478/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2478/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26

septembrie 2006, reclamantul K.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice anularea Dispoziției de restituire în natură nr. 1212 din 24 martie

2003 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în temeiul Legii 10/2001 și

comunicată la data de 24 august 2006.

A mai solicitat să

fie obligat pârâtul la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură

pentru suprafața liberă de 5582 mp din imobilul cu nr. top AA, iar pentru

restul de 1547 mp să acorde despăgubiri bănești la valoarea de circulație a

terenului, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în caz de

opunere.

Prin Sentința civilă

nr. 131 din 5 martie 2009 a Tribunalului Cluj a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Finanțelor Publice.

A fost admisă

acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva pârâților Primarul

Municipiului Cluj-Napoca și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și,

în consecință:

S-a dispus anularea

Dispoziției de respingere a cererii de restituire în natură nr. 1212 din 24

martie 2003 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

S-a stabilit în

favoarea reclamantului dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în

mun. Cluj-Napoca, str. B., înscris în CF nr. BB Cluj, nr. top AA, în suprafață

de 7129 mp, după cum urmează:

S-a restituit în

natură reclamantului imobilul teren în suprafață de 1385 mp, identificat prin

nr. top nou AA/1 potrivit completării la raportul de expertiză intitulată

"Răspuns la obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară",

întocmit de expert M.I.

S-a stabilit dreptul

reclamantului la despăgubiri în sumă de 3.159.200 euro, pentru diferența de

teren de 5744 mp, aceasta neputând fi restituită în natură. A fost obligat

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească

reclamantului suma de 3.159.200 euro cu titlu de despăgubiri.

S-a dispus

intabularea în cartea funciară, a dreptului de proprietate al reclamantului, cu

titlu de lege, asupra terenului în suprafață de 1385 mp, identificat prin nr.

top nou AA/1, potrivit tabelului de mișcare parcelară - varianta II, anexă la

completarea la raportul de expertiză intitulată "Răspuns la obiecțiuni la

raportul de expertiză tehnică judiciară", întocmit de expert M.I., cu

corectivul adus de instanță în sensul că înscrierea se va face "cu titlu

de lege", în loc de "cu titlu de moștenire".

Pârâții au fost

obligați să plătească reclamantului suma de 6.680,90 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Statul Român prin Ministrul Finanțelor Publice, reținând că,

deși dispoziția atacată a fost emisă de pârâtul Primarul Municipiului

Cluj-Napoca, acesta reprezentând persoana obligată în raportul juridic dedus

judecății, Statului Român prin Ministrul Finanțelor Publice îi sunt conferite,

alături de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, atribuții

speciale în cea de a doua etapă a procedurii administrative, prin mai multe

dispoziții legale cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care justifică

calitatea procesuală pasivă a acestuia.

Atât timp cât se

recunoaște instanței, potrivit jurisprudenței actuale, pentru celeritatea

finalizării procedurii, în vederea respectării duratei rezonabile de finalizare

a litigiului în înțelesul prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția pentru

apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, posibilitatea de a se

substitui entității învestite cu soluționarea notificării, atunci când se

constată o tergiversare din partea acesteia, în vederea stabilirii

îndreptățirii persoanei de a beneficia de măsuri reparatorii în sensul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, și totodată, plecând de la aceleași rațiuni, posibilitatea

determinării cuantumului despăgubirilor, situație în care Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor urmează să procedeze doar la actualizarea

acestora, s-a considerat că, și în această etapă de desfășurare a procedurii,

devin incidente dispozițiile cuprinse în Titlul VII - din Legea nr. 247/2005.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a reținut că prin Dispoziția nr. 1212 din 24 martie 2003 a fost

respinsă cererea reclamantului privind acordarea măsurilor reparatorii în

temeiul Legii nr. 10/2001, motivat de faptul că imobilul nu face obiectul

acestui act normativ.

Potrivit poziției

exprimate de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, prin întâmpinarea

depusă la dosar, imobilul nu a fost preluat de Statul Român, neexistând acte de

preluare, o astfel de concluzie reieșind și din poziția reclamantului precum și

din răspunsul depus la dosar prin Adresa nr. 663 din 16 aprilie 2008 de către

C.T.T.T., în calitate de deținător faptic, potrivit căruia funcționează la

adresa imobilului din litigiu din anul 1968 și nu deține acte justificative

privind preluarea terenului.

Din actele depuse la

dosar, a reieșit faptul că a fost aprobată construirea unui campus universitar

care, potrivit amplasamentului, urmează să cuprindă și o parte a imobilului din

litigiu.

Instanța de fond a

apreciat că a avut loc o preluare, din moment ce terenul este ocupat de unități

ce desfășoară activități de învățământ și nu se află în posesia proprietarilor

tabulari înscriși în cartea funciară sau a moștenitorilor acestora.

Dacă în mod constant

se recunoaște preluarea în favoarea Statului, chiar și atunci când dreptul

acestuia nu a fost înscris în cartea funciară și dacă se recunoaște caracterul

abuziv al preluărilor realizate în temeiul actelor normative calificate ca

atare prin legea specială, cu atât mai mult trebuie să se admită că a avut loc

o preluare abuzivă în absența unui act administrativ de preluare și în absența

unui temei legal, adică o preluare faptică care nu are la bază nicio

justificare nici cel puțin formală.

Dispoziția atacată a

fost emisă în soluționarea notificării înregistrate sub nr. 1582/2001, prin

executor judecătoresc, prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură

a imobilului înscris în CF nr. BB Cluj în suprafață de 7129 mp, ocupat de

G.Ș.T., cu precizarea că terenul a aparținut antecesorului său, tată K.A. și

soției acestuia G.M., proprietari tabulari, iar din întreaga suprafață înscrisă

în cartea funciară se află în posesia sa suprafața de 1542 mp, pentru diferența

de 7129 mp, solicitând măsuri reparatorii.

Deși reclamantul a

pretins că este fiul proprietarilor tabulari, din actele depuse la dosar, a

reieșit faptul că este nepotul de fiu al acestora, respectiv fiul lui K.G.

decedat în anul 1999, potrivit Certificatului de moștenitor din 15 iunie 1999 eliberat

de BNP P.F., iar K.G. este fiul soților K., decedați în anul 1964, respectiv

1969, cu ultimul domiciliu pe str. B. nr. 27.

Din actele dosarului

nu a reieșit că ceilalți moștenitori ai proprietarilor tabulari ar fi

înregistrat notificare prin care să solicite măsuri reparatorii în temeiul

Legii nr. 10/2001, astfel că au devenit incidente dispozițiile art. 4 alin. (4)

din acest act normativ potrivit cărora, de cotele moștenitorilor legali sau

testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Cap. III profită ceilalți

moștenitori ai persoanei îndreptățite care au formulat notificare în termen.

În cauză, s-a dispus

efectuarea unei expertize topografice de către expert M.I., din concluziile

căreia a reieșit faptul că, din suprafața totală a nr. top inițial CC, de 8671

mp, din CF nr. BB Cluj, proprietatea tabulară a lui K.A. și G.M., terenul

identificat prin nr. top CC/1 în suprafață de 1542 mp s-a aflat în posesia

reclamantului, acest teren fiind înstrăinat, iar diferența de teren de 7129 mp,

identificată prin nr. top AA, ce formează obiectul prezentului litigiu este

ocupată astfel: 6023 mp de către C.T.T.T., iar suprafața de 1106 mp este

ocupată de Campusul Universitar.

Expertul a

concluzionat inițial că din suprafața de teren de 6023 mp ocupată de C.T.T.T.

poate fi restituită în natură suprafața de 1450 mp, întocmind prin completarea

la raportul de expertiză, potrivit solicitării pârâtului, și o variantă de

propunere privind restituirea în natură a suprafeței de 1385 mp, ce s-ar

identifica potrivit propunerii expertului prin nr. top nou AA/1, reclamantul

fiind de acord cu această din urmă variantă.

În ceea ce privește

valoarea terenului, aceasta a fost determinată potrivit raportului de expertiză

întocmit de expert A.N.E.V.A.R. B.G., ca fiind de 550 euro/mp, iar pentru

diferența de teren de 5744 mp, ce nu poate fi restituită în natură s-au

stabilit despăgubiri în funcție de această valoare.

În ceea ce privește

modalitatea de acordare a despăgubirilor, tribunalul a constatat următoarele:

Prin Decizia nr. 52/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul

legii, s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr.

247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu

se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii,

contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005.

În cauză, a fost

atacată o dispoziție emisă anterior intrării în vigoare Legii nr. 247/2005,

astfel că au devenit incidente dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/2001, în

vigoare la data emiterii dispoziției atacate, potrivit cărora persoanele

îndreptățite ar urma să beneficieze de titluri de valoare nominală emise de

Ministerul Finanțelor Publice.

În prezent,

Ministerul Finanțelor Publice nu mai emite astfel de titluri, acestea fiind

înlocuite de titlurile de despăgubire emise în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Totuși, Ministerul

Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului Român rămâne în mod

direct răspunzător de acordarea în favoarea persoanelor îndreptățite a

măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor.

Și în actuala

procedură administrativă privind acordarea despăgubirilor reglementată prin

dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, au fost stabilite în sarcina

Ministerului Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului Român,

ca acționar al Fondului "Proprietatea" o serie de atribuții, printre

care și aceea de asigurare a fondurilor necesare acordării despăgubirilor.

Actuala reglementare

cuprinsă în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede acordarea în favoarea

persoanelor îndreptățite de titluri de despăgubiri la Fondul

"Proprietatea", acesta fiind constituit potrivit art. 6 și 7 din

acest act normativ ca organism de plasament colectiv, sub forma unei societăți

de investiții de tip închis, deținută inițial în întregime de Statul Român în

calitate de acționar unic, persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii având

posibilitatea de a opta, ca urmare a modificărilor aduse prin O.U.G. nr.

81/2007, potrivit art. 18 alin. (2), pentru despăgubiri în numerar.

Pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat în sprijinul apărărilor sale

această procedură specială care ar trebui să fie urmată de orice persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii, însă a omis să aibă în vedere faptul că

este principalul responsabil în asigurarea fondurilor necesare acordării de

despăgubiri, potrivit dispozițiilor legale mai sus enunțate.

S-a reținut că Statul

Român a fost condamnat în numeroase cauze privind litigii în legătură cu

proprietatea, cu referire la imobilele naționalizate, pentru încălcarea

dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție și pentru

încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, instanța

europeană statuând în sensul că, în prezent, Fondul Proprietatea nu

funcționează într-un mod susceptibil să conducă la acordarea unei despăgubiri

efective (Hotărârea din 21 februarie 2008 în cauza Johanna Huber împotriva

României; Hotărârea din 14 februarie 2008 în cauza Dumitrescu împotriva

României; Hotărârea din 7 februarie 2008 în cauza Silimon și Gross împotriva

României; Hotărârea din 13 ianuarie 2009 în cauza Faimblat împotriva României).

Tribunalul a

constatat că procedura administrativă specială, oferită de legislația internă,

nu este în măsură să conducă la acordarea de despăgubiri efective, într-un termen

rezonabil, în acord cu cerințele prevăzute de art. 6 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum s-a

statuat și în cauzele mai sus citate, astfel că nu s-a putut concluziona decât

în sensul că Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al

Statului Român, să fie obligat în mod direct la acordarea de măsuri reparatorii

sub forma despăgubirilor în favoarea persoanelor îndreptățite, ca echivalent al

imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură.

Prin Încheierea din

data de 15 octombrie 2013, definitivă prin Decizia nr. 157/A/2014 a Curții de

Apel Cluj, aceeași instanță a respins cererea de lămurire a dispozitivului

sentinței formulate de reclamant, prin care se solicita ca instanța să se

pronunțe și cu privire la accesul la terenul ce i s-a restituit în natură,

reținându-se că acest aspect nu a format obiect al acțiunii și probatoriului.

Împotriva sentinței

au declarat apel pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând schimbarea ei, în sensul respingerii

acțiunii, față de pârâtul 1, pe fond, iar față de pârâtul 2, în principal, ca

urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.

În motivarea apelului

său, pârâtul Primarul Mun. Cluj-Napoca a invocat faptul că instanța a acordat

mai mult decât s-a cerut, în condițiile în care reclamantul a solicitat

instanței ca aceasta să dispună obligarea pârâtului la emiterea dispoziției,

iar instanța a stabilit direct restituirea în natură și acordarea de

despăgubiri cuantificate.

Prin modalitatea în

care a soluționat acțiunea, instanța a ignorat și prevederile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005. Instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor prin procedura

prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și nu în contradictoriu cu

instituția în sarcina căreia legiuitorul a stabilit obligația de calculare a

cuantumului despăgubirilor - Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.

În ceea ce privește

dispoziția de restituire în natură a suprafeței de 1385 mp, aceasta este

nelegală, întrucât bunul respectiv face parte din domeniul public al

municipiului Cluj-Napoca, aprobat prin H.G. nr. 193/2006, fiind potrivit art.

10 alin. (2) coroborat cu art. 11 din Legea nr. 213/1998 inalienabil,

insesizabil și imprescriptibil. Toate clădirile, aleile, spațiile verzi,

terenurile de sport, poligonul auto, restituite în natură de instanță

realizează un tot indivizibil, fiind necesar procesului de instruire a

elevilor.

Suprafața nu poate fi

considerată teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, potrivit disp. art. 10

alin. (2), fiind exceptată de la restituire.

Pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, în motivarea apelului său, a arătat că

hotărârea primei instanțe este rezultatul interpretării și aplicării greșite a

prevederilor legale, precum și a preluării considerentelor din hotărârile

Curții Europene a Drepturilor Omului, fără să verifice situația de fapt

concretă.

Susține că obligarea

sa la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 3.159.200 euro, fără a se

analiza care este autoritatea statului implicată în procedura de restituire,

este nelegală.

Invocând prev. art.

25 din Decretul nr. 31/1954, art. 13, art. 19 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, precum și art. 1, 2 din H.G. nr. 361/2005, pârâtul a reiterat

excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, în litigiile de natura

celui prezent, legile speciale stabilesc alte entități care reprezintă statul,

și nu Ministerul Finanțelor Publice, respectiv Comisia centrală pentru

stabilirea despăgubirilor și Autoritatea națională pentru restituirea

proprietăților.

Un alt motiv de apel

a vizat inadmisibilitatea dispoziției de acordare de despăgubiri, în lipsa

probelor din care să rezulte că reclamantul s-ar fi adresat autorității

competente cu cerere pentru acordare de despăgubiri.

O altă critică a fost

aceea că suma acordată cu titlu de despăgubiri este exagerată, la baza

stabilirii ei fiind un raport de expertiză efectuat de un expert care nu face

parte din cei agreați A.N.E.V.A.R.

Susține apelantul că

ocolirea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și acordarea de despăgubiri

în numerar pe calea unor hotărâri judecătorești care ar îndreptăți viitorii

creditori să încaseze dintr-o dată și nu eșalonat drepturile ce li se cuvin, în

condițiile în care este de notorietate că veniturile ce se colectează la buget

datorită scăderii activităților economice sunt tot mai mici, ar duce la colaps

economic și social.

Prin Decizia civilă

nr. 257/A din data de 9 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr.

8081/117/2006, de Curtea de Apel Cluj, au fost respinse ca nefondate apelurile

declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, iar apelanții au fost obligați să plătească

intimatului K.G. suma de câte 1487,5 RON fiecare, cheltuieli de judecată în

apel.

Prin Decizia nr. 5713

din 29 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis

recursul declarat de pârâți, decizia din apel fiind casată și apelul trimis

spre rejudecare aceleiași instanțe, cu îndrumarea de a verifica calitatea

procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

arătându-se expres în cuprinsul deciziei că se impune admiterea excepției

lipsei calității procesuale pasive față de acest pârât, care nu poate fi

obligat direct către reclamant la plata vreunei sume de bani, precum și cu

obligația de a completa raportul de expertiză, în sensul evaluării terenului ce

nu poate fi restituit în natură raportat la momentul soluționării notificării,

fără a fi reținute critici vizând restituirea în natură a unei porțiuni de

teren, cu motivarea că instanța era ținută să se pronunțe pe fondul cererii de

acordare a măsurilor reparatorii.

Prin Decizia civilă

nr. 289/A din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, au fost admise în parte

apelurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și, respectiv,

de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Cluj împotriva

Sentinței civile nr. 131 din 5 martie 2009 a Tribunalului Cluj, ce a fost

schimbată în parte, în sensul că a fost obligat pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească reclamantului K.G. suma de

1.723.200 euro, cu titlu de despăgubiri pentru suprafața de 5.744 mp teren, ce

nu poate fi restituită în natură, conform evaluării făcute prin expertiza

tehnică judiciară efectuată de expert ing. B.G., parte integrantă din hotărâre.

Au fost menținute

restul dispozițiilor din sentință.

A fost respinsă

cererea reclamantului de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată în

apel.

Prin Decizia civilă

nr. 5930 din 3 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

pronunțată în Dosarul nr. 9856/1/2011, au fost admise recursurile pârâților,

Decizia civilă nr. 289/2011 a Curții de Apel Cluj fiind casată și apelul trimis

spre rejudecare aceleiași curți, cu motivarea că au fost încălcate dispozițiile

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., privind dezlegările date în primul recurs

prin decizia de casare, în care s-a arătat că pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, impunându-se

admiterea excepției invocate de acesta, astfel că nu poate fi obligat direct

față de reclamant la plata unor despăgubiri bănești, iar, în ceea ce privește

apelul celuilalt pârât, evaluarea terenului trebuia să țină seama de valoarea

unui teren martor din anul soluționării notificării, așa cum prevăd

considerentele primei decizii de casare, ori instanța de apel a avut în vedere

valoarea de piață a terenului nerestituit în natură la momentul efectuării

expertizei în apel în rejudecare.

Prin Decizia civilă

nr. 237/A din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, au fost

admise apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinței

civile nr. 131 din 5 martie 2009 a Tribunalului Cluj, care a fost schimbată în

parte, în sensul că a fost respinsă acțiunea față de Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive; a fost

admisă în parte acțiunea față de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca; a

fost stabilit dreptul reclamantului la acordarea măsurilor compensatorii prin

puncte în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru terenul în suprafață de 5.744

mp. A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca la plata

cheltuielilor de judecată în suma de 6.680,9 RON. Au fost menținute restul

dispozițiilor.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a statuat, în limitele rejudecării, astfel

cum au rezultat din considerentele deciziei de casare, următoarele:

a) În ceea ce

privește terenul restituit în natură, sentința apelată a rămas irevocabilă,

dispozițiile cuprinse în dispozitivul acesteia privind restituirea în natură și

intabularea dreptului de proprietate al reclamantului în cartea funciară, ca și

anularea dispoziției de respingere a cererii de restituire în natură urmând a

fi menținute.

b) Cu privire la

calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice

și posibilitatea obligării acestuia la plata unor despăgubiri bănești, s-a

reținut dezlegarea obligatorie a instanței de recurs astfel că, în temeiul art.

296 C. proc. civ., apelul acestui pârât a fost admis, sentința apelată

schimbată, în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât, pentru lipsa

calității procesuale pasive.

c) Referitor la plata

cheltuielilor de judecată stabilite de prima instanță, instanța de apel a

reținut că pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca nu a formulat motive de

apel în ceea ce privește cuantumul acestora, astfel că, în condițiile în care

acțiunea a fost parțial admisă numai față de acesta, în temeiul art. 296 C.

proc. civ., doar acest pârât a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată

în cuantumul stabilit de prima instanță.

d) În privința

unicului motiv de casare cu trimitere vizând suplimentarea probațiunii, s-a

reținut că, la momentul soluționării actualei etape procesuale, a intrat în

vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de

restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv

în perioada regimului comunist în România, iar instanța de apel a pus în

discuția părților incidența acestei legi cu privire la procesul pendent.

Reprezentanta reclamantului

intimat a insistat în suplimentarea probațiunii în sensul considerentelor

deciziei de casare, arătând, însă, că Legea nr. 165/2013 urmează a fi aplicată,

sub aspectul constatării dreptului la măsuri reparatorii în echivalent prin

puncte, cu mențiunea că, față de specificul acestui litigiu, care este la a

doua casare cu trimitere spre rejudecare pentru același motiv, al evaluării

imobilului raportat la momentul soluționării notificării, se impune ca instanța

să stabilească valoarea imobilului conform raportului de expertiză completat în

rejudecare și nu raportat la grilele notariale.

Față de această

poziție a reclamantului, instanța de apel a completat probațiunea, însă a

aplicat cu prioritate dispozițiile Legii nr. 165/2013 integral, stabilind dreptul

reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent constând în puncte, în

condițiile art. 16 din lege, pentru terenul în suprafață de 5744 mp ce nu poate

fi restituit în natură, valoarea terenului urmând a fi stabilită raportat la

grilele notariale, conform dispozițiilor art. 21 alin. (6) din același act

normativ.

În acest sens,

instanța de apel a apreciat că stadiul dosarului nu justifică un tratament

juridic diferențiat, chiar dacă durata de soluționare a cauzei a fost

semnificativă, întrucât, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 din Legea nr.

165/2013, aceasta se aplică inclusiv cauzelor aflate într-un stadiu mai

avansat, adică celor în care au fost pronunțate deja hotărâri irevocabile,

inclusiv celor cu privire la care au fost formulate cereri adresate Curții

Europene a Drepturilor Omului, cereri suspendate de curte la data intrării în

vigoare a legii, în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată

în cauza Maria Atanasiu ș.a. împotriva României, tocmai pentru a permite

Statului Român să stabilească, în baza legii speciale, măsuri pentru repararea

efectivă a prejudiciului cauzat.

S-a considerat că

reclamantului nu-i este încălcat astfel dreptul la un bun în sensul art. 1

alin. (1) din Protocolul nr. 1, întrucât măsurile reparatorii stabilite de

instanță trebuie să fie efective, or statul a adoptat Legea nr. 165/2013 tocmai

pentru asigurarea acestui deziderat, grilele notariale actuale neputând fi

considerate ca incluzând valori derizorii, chiar dacă acestea conțin valori

minimale privind prețul unor imobile.

Pentru că instanța nu

a avut în vedere suplimentul la raportul de expertiză achitat de reclamant, a

dispus ca acesta să suporte cheltuielile de judecată, pârâții al căror apel a

fost admis neavând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, numai în

ceea ce privește cheltuielile de judecată.

Critica din recurs

are în vedere faptul că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu

aplicarea greșită a prevederilor legale incidente, sub aspectul obligării sale

la plata cheltuielilor de judecată, caz circumscris de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

S-a susținut în

motivarea recursului că, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de judecată,

instanța de judecată nu a avut în vedere că dispoziția atacată a fost emisă în

conformitate cu normele legale în vigoare. Ca atare, la stabilirea

cheltuielilor de judecată, instanța nu ar fi trebuit să rețină culpa sa

procesuală, imobilul nefiind preluat abuziv.

Astfel, prin

Dispoziția nr. 1212 din 24 martie 2003, s-a respins notificarea reclamantului

privind restituirea în natură a terenului, motivat de faptul că terenul nu a

fost preluat la stat. De altfel, prin Sentința civilă nr. 9117/2002 instanța a

dispus sistarea stării de indiviziune între revendicator și Consiliul local al

mun. Cluj-Napoca, prin atribuirea către acesta a imobilului cu nr. top. CC/1,

respectiv a imobilului cu nr. top.AA, teren intravilan în suprafață de 7129 mp,

dispunându-se reînscrierea în CF nr. BB în favoarea vechilor proprietari

tabulari.

Față de dispozitivul

hotărârii recurate, respectiv cu privire la obligarea doar a recurentului pârât

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.680,9 RON, consideră că,

raportat la disp. art. 296 și art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța de

apel ar fi putut modifica hotărârea apelată, în sensul reducerii cheltuielilor

de judecată, motivat de aspectele mai sus arătate (nepreluarea în mod abuziv a

imobilului în litigiu).

Nu s-a ținut cont de

faptul că instanța de fond, la aplicarea art. 274 C. proc. civ., nu a avut în

vedere că reclamantul a invocat doar temeiul de drept, însă nu a motivat

acordarea cheltuielilor de judecată.

Mai mult, prin

admiterea în parte a apelului pârâtului, textul de lege - disp. art. 274 alin

(3) C. proc. civ. - permite instanței, în aplicarea art. 129, alin. (4) și (5)

C. proc. civ. să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte

ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii

sau de munca îndeplinită de avocat.

Curtea de apel nu a

verificat proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus pentru

pregătirea apărării în cauză. De asemenea, consideră că se impunea și reducerea

cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile aferente expertizelor

întocmite în cauză, urmare a admiterii în parte a cererii de chemare în

judecată față de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, cheltuielile de

judecată puteau fi acordate doar proporțional cu ponderea, din cererea de

chemare în judecată, a petitelor admise.

Invocă în sprijinul

afirmațiilor sale Decizia nr. 492 din 8 iunie 2006 a Curții Constituționale și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Concluzionând,

consideră că nu se poate reține culpa sa procesuală, având în vedere, în primul

rând, că imobilul în litigiu nu a fost preluat în mod abuziv, iar în al doilea

rând faptul că efectuarea expertizei a fost solicitată de către reclamant, prin

urmare și achitarea onorariului de expert revenea tot acestuia. Nu se impunea

aplicarea disp. art. 274 C. proc. civ., având în vedere și că acțiunea

introductivă de instanță a fost admisă în parte.

La data de 30

septembrie 2014, cu depășirea termenului legal, reclamantul a depus la dosar

întâmpinare prin care a invocat, în principal, nulitatea cererii de recurs ca

nefiind motivată în termenul legal, inadmisibilitatea recursului, iar pe fond

respingerea acestuia, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor ocazionate

de judecata recursului.

Înalta Curte urmează

a califica înscrisul depus de intimat ca fiind note scrise, iar excepțiile

invocate, ca motive de ordine publică, vor fi avute în vedere la verificarea

legalității învestirii cu prezenta cale extraordinară de atac.

Analizând decizia

recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este motivat

în termen, în condițiile în care hotărârea instanței de apel a fost comunicată

recurentului la data de 30 ianuarie 2014, iar acesta a expediat recursul

declarat și motivat, prin poștă, la data de 13 ianuarie 2014, data plicului, cu

respectarea, deci, a termenului de 15 zile prevăzut de 303 alin. (1) C. proc.

civ.

Nu poate fi reținută

inadmisibilitatea recursului, ca fiind declarat omisso medio, întrucât

recurentul a formulat critici referitoare la soluția de obligare a sa, de către

instanța de apel, la plata, în totalitate, a cheltuielilor de judecată din

fond, urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a

copârâtului. Urmează a fi înlăturate, din economia recursului, doar acele

critici care vizează conduita instanței de fond, acestea fiind formulate omisso

medio, în condițiile în care nu se regăsesc între aspectele deduse judecății la

instanța de apel.

Criticile de

nelegalitate formulate de recurent referitor la incorecta aplicare a dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ. sunt nefondate.

Recurentul critică,

în esență, faptul că instanța de apel a menținut obligarea sa la plata

cheltuielilor de judecată suportate de reclamant la judecata în primă instanță.

În primul argument de

nelegalitate, învederat de recurent, se afirmă lipsa culpei sale procesuale.

Susține recurentul că, deși i-a fost admis apelul promovat, instanța nu a avut

în vedere faptul că imobilul nu a fost preluat abuziv.

Este eronată o astfel

de susținere, întrucât instanța de apel a menținut dispoziția tribunalului de

anulare, ca nelegală, a dispoziției de respingere a cererii reclamantului de

restituire a imobilului, astfel că recurentului pârât, ca emitent al acestei

decizii, îi incumbă culpa procesuală pentru declanșarea litigiului.

De altfel, prin

admiterea apelului, instanța a schimbat numai forma de acordare a

despăgubirilor pentru diferența de teren ce nu a fost restituită reclamantului

în natură, rămânând irevocabilă, încă din primul ciclu procesual, finalizat

prin pronunțarea Deciziei nr. 5713/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

soluția primei instanțe prin care a dispus anularea deciziei de respingere a

notificării, constatarea preluării abuzive, măsura de restituire în natură a

terenului de 1385 mp, precum și constatarea dreptului la despăgubiri pentru

diferența de 5744 mp.

Ceea ce s-a dezlegat

în ultimul ciclu procesual au fost aspectele privind calitatea persoanei

îndreptățite a executa această dispoziție, precum și natura despăgubirilor,

dată fiind adoptarea Legii nr. 165/2013, act normativ intrat în vigoare pe

parcursul derulării litigiului și de imediată aplicare, potrivit dispozițiilor

sale, astfel cum au fost interpretate de instanța de apel.

În consecință, în

ceea ce privește culpa procesuală a recurentului la instanța de fond, aceasta

este neechivocă și nu a fost înlăturată prin cele dispuse în apel, în

condițiile în care dispozițiile de primă instanță care confirmă nelegalitatea

deciziei emise de acesta și stabilesc în sarcina sa obligații decurgând din procedura

de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 nu au fost reformate în căile

ulterioare de atac.

Recurentul a susținut

că instanța de fond a admis cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor

de judecată deși aceasta nu a fost motivată de către reclamant, însă critica nu

poate fi analizată, ea fiind formulată omisso medio, în condițiile în care

pârâtul nu a învestit instanța de apel cu analiza ei.

O altă critică adusă

deciziei recurate este aceea că instanța de apel, în baza rolului său activ,

trebuia să procedeze la reducerea cuantumului cheltuielilor, aplicând fie

dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., ca fiind disproporționate față

de complexitatea litigiului și volumul muncii depuse, fie ale art. 276 C. proc.

civ., față de admiterea numai în parte a pretențiilor ce formează obiectul

acțiunii.

În lipsa unei critici

exprese a părții căzute pretenții, debitor al obligației de plată, instanța de

apel a apreciat, în mod corect, că nu putea proceda la aplicarea dispozițiilor

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducând cheltuielile de judecată puse în

sarcina pârâtului la fond, aceasta fiind o împrejurare ce ține de temeinicia

hotărârii apelate. Instanța de apel a considerat că, față de constatarea lipsei

calității procesuale pasive a copârâtului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, cheltuielile urmau a fi suportate, în întregime, de către

pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, față de care s-a stabilit obligația

principală.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 276 C. proc. civ., acestea ar fi putut fi aplicate direct în

apel cu referire la cheltuielile fondului, în situația în care, admițând apelul

și modificând sentința, instanța de apel ar fi respins, în parte, pretențiile

reclamantului.

Însă, în cauză,

mențiunea admiterii în parte a acțiunii a vizat, astfel cum a și precizat

instanța de apel, faptul că obligațiile deduse judecății au fost stabilite în

sarcina unui singur pârât, fiind înlăturat, din raportul juridic obligațional

dedus judecății, copârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

însă aceasta nu înseamnă că cerințele reclamantului au fost încuviințate doar

în parte pentru ca, proporțional cu ponderea celor încuviințate, să fie

evaluată și obligația de plată a cheltuielilor de judecată.

Față de aceste

împrejurări, reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

Înalta Curte va

respinge și cererea formulată de intimatul-reclamant K.G. de acordare a cheltuielilor

de judecată, ca neîntemeiată, constatând că, în faza procesuală a recursului,

cheltuielile pretinse de intimatul reclamant privind onorariul de avocat nu se

justifică. Astfel, nu a putut fi reținută îndeplinirea vreunui act de asistență

juridică de către apărătorul acestuia în condițiile în care întâmpinarea nu a

produs efectele juridice prevăzute de lege, fiind depusă la instanță peste

termenul legal, iar avocatul nu s-a prezentat la termenul de judecată a

recursului, în vederea reprezentării intimatului în faza dezbaterilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca

împotriva Deciziei nr. 237/A din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj,

secția I civilă.

Respinge cererea

formulată de intimatul reclamant K.G. de acordare a cheltuielilor de judecată,

ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ