ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1833/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 aprilie 2008, reclamantele Ș.L. și G.L. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primar General, solicitând instanței obligarea pârâtului la soluționarea Dosarului nr. 26421/2001, depus de acestea în baza Legii nr. 10/2001 și emiterea de acordare de despăgubiri prin echivalent bănesc pentru imobilul proprietatea lor situat în București, sector 2, B-dul F. (fost G.D.), imobil expropriat în anul 1961 conform deciziei nr. 2264 din 25 august 1961 la Comitetul Executiv al Sfatului Popular „23 August” dat în baza Decretului Consiliului de Stat la R.P.R. nr. 181 din Iulie 1961 și a deciziei SPC nr. 3706/1961.

În motivare, s-a arătat că în calitate de persoane îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001 respectiv moștenitoarele legale în calitate de fiice ale fostului proprietar al bunului imobil, au formulat în termen legal notificare în baza Legii nr. 10/2001 ce formează obiectul Dosarului nr. 26241/2001 - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului București. Reclamantele au arătat că imobilul ce formează obiectul notificării a fost dobândit de autorul acestora (tatăl reclamantelor) E.Ș. de la tatăl său G.Ș. în baza testamentului olograf autentificat din 31 octombrie 1946 de Tribunalul Ilfov secția notariat. Imobilul a fost situat în Bd. F. și era compus din construcție teren în suprafață de 425 m.p.

S-a arătat că imobilul a fost expropriat în anul 1960 și ulterior demolat în baza deciziei nr. 2264 din 25 august 1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular „23 August" dată în baza Decretului de Stat al R.P.R. nr. 181 din Iulie 1961 și al deciziei SPC nr. 3706/1961. Reclamantele au arătat că odată cu notificarea au depus acte în dovedirea calității lor de persoane îndreptățite și ulterior au completat dosarul inclusiv cu expertiză evaluatoare în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor pe care le solicită. Prin sentința civilă nr. 1310 din 13 septembrie 2010 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamante și a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantelor dispoziție motivată pentru acordarea de despăgubiri în echivalent, corespunzător valorii de 194.683,8 RON pentru terenul situat în B-dul F., sector 2 București și respectiv 8.291,77 RON pentru construcția demolată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantele au urmat procedura Legii nr. 10/2001 formulând notificarea din 06 iulie 2001 în vederea obținerii de măsuri reparatorii formându-se la Primăria Municipiului București, dosar administrativ care însă nu a fost soluționat până în prezent, astfel că reclamantele au înțeles să uzeze de calea acțiunii judecătorești pentru atingerea scopului vizat. Tribunalul a reținut că reclamantele, potrivit certificatelor de moștenire depuse la dosar, sunt moștenitoarele autorilor Ș.E. și Ș.V. Imobilul ce face obiectul dosarului de față a fost dobândit de autorul reclamantelor pe cale testamentară de la tatăl său, conform testamentului aflat la fila 13. Potrivit relațiilor cuprinse în adresa Direcției Evidență Proprietăți din cadrul P.M.B., imobilul compus din teren 340 m.p.

și construcție a făcut obiectul exproprierii conform Decretului nr. 181/1961, iar din adresa de la fila 77, rezultă că terenul fostei proprietăți este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, aspect ce rezultă și din raportul de expertiză atașat la dosarul administrativ, construcția ce s-a aflat pe acesta, fiind demolată. Conform art. 10 din Legea nr. 10/2001, reclamantele, a căror calitate de persoane îndreptățite, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, a fost dovedită, au dreptul de a obține măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul ocupat și construcția demolată. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamantele G.L. și Ș.L. și pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

În motivarea apelului declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General s-a arătat că instanța în mod greșit a interpretat dispozițiile art. 16 Capitolul V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligând pârâtul să emită dispoziția motivată pentru acordarea de despăgubiri în echivalent corespunzător valorii de 194.683,8 RON pentru terenul situat în B-dul F., Sector 2 și respectiv 8.291,77 RON pentru construcția demolată. Municipiul București prin Primarul General, a arătat că instanța era obligată în raport de Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 să aibă în vedere și dispozițiile obligatorii cuprinse în decizia nr. 52/2007 pronunțată în recursul în interesul legii, potrivit căreia prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele,.

din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005. Potrivit dispozițiilor art. 16 din Titlul VII, valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe bază de proces - verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale.

Instanța de judecată ar fi trebuit să analizeze calitatea procesuală pasivă a municipalității cu privire la acordarea efectivă a unor despăgubiri într-un cuantum stabilit în faza judiciară și să oblige pârâta să emită o dispoziție prin care să propună doar măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu și ulterior să înainteze notificarea Secretariatului Comisiei Centrale. În condițiile legii speciale, unitatea deținătoare a bunului are calitatea doar de a constata imposibilitatea de restituire a bunului și de a emite o dispoziție în sensul propunerii acordării de măsuri reparatorii. Apelantul pârât a arătat că Decizia 20 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dă dreptul instanței de a soluționa fondul notificării, însă în condițiile legii speciale.

Or, legea nu permite stabilirea cuantumului despăgubirilor de către municipalitate, acesta fiind atributul exclusiv al A.N.R.P. Apelantul pârât a menționat că în speță este vorba de o dispoziție ce urmează a fi emisă după intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 247/2005 și care este supusă întru-totul prevederilor acestei legi, astfel cum s-a stabilit și prin recursul în interesul legii. De asemenea, apelantul pârât a arătat că dreptul statelor de a interveni cu reglementări proprii pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general, cum este și cea cuprinsă în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este recunoscut chiar în art. 1 alin. (2) din Protocolul I adițional la Convenție și că reclamanții nu dețin un bun sau o speranță legitimă care să se bucure de protecția art. 1 alin. 1 din acest protocol, invocat prin acțiune.

În final apelantul a invocat jurisprudența Curții Europene care este obligatorie pentru instanțele naționale și unde s-a reținut constant că nu există un bun actual, atâta timp cât o instanță internă sau o autoritate administrativă nu a recunoscut fostului proprietar în mod definitiv dreptul la restituirea bunului, iar o creanță a acestuia nu poate fi considerată speranță legitimă decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern (atunci când este confirmată printr-o jurisprudență bine stabilită a instanțelor) ceea ce nu este cazul raportului conflictual dedus judecății în prezenta cauză. În motivarea apelului declarat de apelantele reclamante G.L. și Ș.L.

s-a arătat că instanța de fond a admis cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001 obligând pârâtul Municipiul București prin Primarul General să emită dispoziție motivată pentru acordarea de despăgubiri bănești prin echivalent corespunzător valorii de 194.683,8 RON pentru terenul situat în București, B-dul F., sector 2 și respectiv de 8.291,77 RON pentru construcția demolată. Apelantele - reclamante au arătat că instanța de fond a analizat notificarea depusă de acestea prin care solicitau în calitate de persoane îndreptățite, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 425 m.p. și a construcției aflate pe acesta, ce a fost demolată în anul 1982, construcție ce a aparținut tatălui lor Ș.E.

Apelantele reclamante au menționat faptul că dosarul administrativ conține și o expertiză extrajudiciară întocmită în anul 2004 ce a avut ca obiectiv evaluarea terenului și a construcției demolate și că în raport de procesul verbal de constatare întocmit în anul 2003, expertul a stabilit o valoare de 177 dolari SUA/ m.p. teren, rezultând o valoare totală pentru teren de 194.683,8 RON, și de 8.291,77 RON pentru construcția demolată. Apelantele reclamante, au arătat că valoarea din expertiză este corectă, ulterior aflând că valoarea/mp de teren în zonă este de circa 800 euro, deci cu mult mai mare decât cea stabilită în anul 2004 și că suma ce urma să o primească în baza sentinței civile nr. 1310/2010 este cu mult sub prețul pieței.

Prin decizia civilă nr. 352/ A din 30 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelurile declarate de apelantele reclamante G.L. și Ș.L. și apelantul - pârât Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1310 din 16 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârât să trimită dispoziția motivată la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În motivarea deciziei s-a reținut că la momentul susținerii concluziilor orale, cu privire la dezbaterea fondului, apelantele reclamante au solicitat trimiterea dosarului la Comisia de Stabilire a Despăgubirilor pentru acordarea de despăgubiri prin echivalent, modificând astfel, criticile formulate prin motivele de apel depuse în scris.

Curtea a constatat că prin cererea formulată la data de 17 aprilie 2009, apelantele reclamante au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General și au solicitat obligarea acestuia la soluționarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și emiterea dispoziției de acordare de despăgubiri prin echivalent bănesc pentru imobilul proprietatea lor din București, B-dul F., Sector 2 ce a fost expropriat în anul 1961 conform Deciziei nr. 2264 din 25 august 1961. Prima instanță a admis acțiunea și a obligat pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General să emită dispoziție motivată pentru acordarea de despăgubiri în echivalent, și a stabilit și valoarea acestor despăgubiri, atât pentru teren cât și pentru construcție.

În prezenta cauză, nu a fost emisă o decizie sau o dispoziție motivată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a se răspunde la notificarea apelantelor reclamante, fiind încălcate prevederile deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 prin care instanța era obligată să aplice prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 referitor la procedura administrativă de acordare a despăgubirilor potrivit Titlului VII din această lege. În situația în care decizia sau dispoziția motivată a unității deținătoare ar fi fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanța avea posibilitatea de a stabili cuantumul despăgubirii ce se cuvine apelantelor reclamante, dar în prezenta cauză nu a fost emisă decizie sau dispoziție prin care să se răspundă la notificare, și în această situație se aplică prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Potrivit legii speciale, despăgubirile sunt stabilite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, situație în care prima instanță putea să oblige pe pârâtă să emită o dispoziție sau decizie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul format din teren și construcție în litigiu, și să fie înaintat dosarul Secretariatului Comisiei Centrale al A.N.R.P. pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor. Curtea a constatat că prin motivele de apel orale, susținute de către apelantele reclamante, se susține acest punct de vedere al apelantului pârât, raportat și la criticile cuantumului despăgubirii stabilit de către prima instanță și consemnate prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei de către apelantele reclamante.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Municipiul București prin Primarul general, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-au redat dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 și dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. De asemenea s-a invocat că instanța nu a analizat incidența în cauză a dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001. Recursul este nul pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiile art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 C. proc.

civ., dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. Simpla indicare a unor dispoziții legale și redarea conținutului acestora, fără a arăta în ce a constat raționamentul greșit al instanței în aplicarea acestora, nu reprezintă o motivare în sensul procedural al termenului și nu permite instanței de recurs o cenzurare a deciziei. Critica privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001 este o critică nouă, invocată direct în recurs, ce urmează a nu fi analizată fiind invocată omisso medio. În consecință, întrucât cererea de recurs nu cuprinde o dezvoltare a motivului de recurs, urmează a se constata nul recursul - art. 312 raportat la art. 302 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar general împotriva deciziei nr. 352/ A din 30 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2012.